Spre sfarsitul anilor 1980 a inceput sa se impuna in Europa si in lume diktatul creerii de valoare pentru actionariat. Acest concept a bulversat nu doar organizarea si functionarea traditionala a intreprinderilor dar si coeziunea sociala din majoritatea tarilor industrializate. Incepand prin obtinerea de castiguri actionariale prin fuziuni si recuperari intre doua intreprinderi, cu timpul acest procedeu a devenit etalonul performantelor financiare ale intreprinderilor in detrimentul oricarei logici economice si industriale. In pas cu globalizarea, gratie dezvoltarii noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii, in conditiile unei mobilitati din ce in ce mai mari a capitalului si o standardizare generalizata a sistemelor informatice, cabinetele internationale de consultanta in strategii, au scos valoarea actionariatului din leaganul ei original –banca de afaceri si au propagat-o prin directiile generale la toate nivelele de decizie ale societatilor cotate la bursa.
Angajatilor li s-a prezentat noul concept al muncii exclusive pentru actionariat ca pe un mijloc de a beneficia si acestia de mariri de salariu, prime, alte avantaje. Asa s-a ajuns ca pe la mijlocul anilor 1990 valoarea actionariatului sa devina principiu unificator, rationalizator, aplicandu-se aproape in toate sectoarele. Un standard neoficial ajunsese sa decida ca o societate profitabila este aceea care are un randament al investitiilor de minim 15%.
Acum probabil a inceput Piketty sa-si elaboreze teoria economica privind viitorul capitalului si calculul inegalitatilor din societate.
Tot in perioada de pana in 2000 ca semn al atragerii lucratorilor in domeniul de interes al actionarilor, s-au infiintat consilii si comitete de intreprindere unde strategia economica si financiara a societatii era discutata si stabilita de comun acord cu reprezentanti ai lucratorilor. A fost un moment in care stanga europeana credea ca este in plina forta si consacrare, chiar daca acest parteneriat strategic avea loc doar in cateva cazuri in Germania si Franta.
Obligatia de a servi interesul actionarilor s-a codificat si a ramas sub denumirea de guvernanta corporatista, in sensul de buna guvernare corporatista al carei unic scop era de a raspunde unei singure si aceleiasi intrebari: „actiunea va crea in final bogatie pentru actionari?” In paralel, in decurs de 20 ani, cum era si de asteptat, intermedierea financiara asociata scopului a explodat. Intre timp managerii a caror remuneratie optionala era in actiuni au conlucrat in sensul interesului actionarilor urmarind ca cotatia actiunilor societatii la bursa sa fie in permanenta crestere. De unde un randament de 6-7 % parea sa defineasca o societate rentabila, prin diverse inginerii s-a ajuns ca profitul sa se situeze intre 10 si 15%.
In contextul globalizarii, necesitatea de a crea profit pe termen scurt, mult mai presanta ca in trecut, a creat un ritm extrem de dificil pentru intreprinderi. Mondializarea si delocalizarile au adus atat nevoia de performanta mai mare dar si nevoia de a reduce costul muncii pentru pastrarea obiectivului. Know-how-ul nu a putut tine nici acesta pasul in timp ce chinezul sufla in ceafa antreprenorilor . Asa ca reducerea costului muncii a fost mijlocul prin care se substituia productivitatea necesara concurentei. Acum a intervenit momentul fatidic pentru organizarea muncii si implicit pentru organizarea sindicala: Bruxelles-ul prin Germania in special a propus flexibilizarea pietii muncii in sensul ca statul sa nu mai aibe niciun amestec in negocierile patronat-lucratori, statul sa nu mai reglementeze nimic in acest domeniu al dialogului social si al contractelor colective de munca. Contractele de munca pe perioada nedeterminata au devenit exceptii iar cele pe perioada determinata, regula. Unele tari au acceptat noile modificari aduse Codului Muncii, altele mai greu, dar in final austeritatea s-a insinuat peste tot in Europa prin masura de reforma a pietei muncii.Interesant dar nefiresc este ca partidele de stanga aflate la guvernare singure sau in coalitie cu cele de dreapta au acceptat ideea manate de la spate de directive europene, decizii nelegitime luate in Consiliul European sau Comisia Europeana. Pe altarul globalizarii decidentii au depus armele, iar pe altarul fricii de somaj si al legislatiei deja adoptate, sindicatele au ridicat neputincioase din umeri.
O alta alienare provocata de crearea de valoare pentru actionari este ca o societate cotata este in primul rand datoare investitorilor institutionali: fonduri de pensii,banci, asigurari sau la fonduri private. Aceste datorii nu pot fi eludate , ele reprezinta produsul a mii de persoane care au cotizat, sunt un fel de ecran intre realitatea economica si societatea si actionariatul ei. Nu ne aflam in cazul unui capitalism de proximitate unde oamenii stiu unde isi investesc banii; ne gasim in cazul unei intermedieri care creaza asteptari intrucat aceste fonduri sunt ele insele un produs vandabil. Dar acest produs naste o regula si un comportament ce reclama onoare: nu poti opri niste bani care au fost creati in alta tara (portabilitatea beneficiilor sociale).
S-ar putea spune ca Bursa este organizatia globala care creaza somaj. Asta conteaza cand societatea nu este cotata si cand o parte din capitalul acesteia a intrat pe mainile fondurilor de investitii private. Aceste fonduri cumpara mari societati pentru a le revinde dupa 3-4 ani cu scopul de a realiza cea mai mare plus-valoare posibila. In acest scop fondurile vor stopa cercetarea, vor anula investitiile pe termen lung, vor disponibiliza cat mai multi lucratori in asa fel incat profitul pe termen scurt sa fie cat mai mare ca sa vanda apoi cat mai avantajos. Managerii societatilor si actionarii au inceput in aceste circumstante sa aibe interese divergente. Astfel managerii au dezvoltat strategii individuale de supravietuire care includ practici de deturnare de materiale sau marfuri, retinere de informatii, dar si metode ale propagandei, omisiunii, minciunii care au devenit moduri curente de management operational. Se poate vorbi acum despre „salariati acrobati la inaltime fara plasa de protectie”
Exact datorita acestei derive apare pericolul pentru democratie care se manifestra prin aparitia a doua tipuri de slujbe ce poarta germenii autoritari. Prima se refera la comunicare-propaganda, care se manifesta in interiorul si in exteriorul intreprinderii; cea de a doua presupune controlul si securitatea din interiorul dar si din exteriorul societatii. Contrar libertatilor publice, dezvoltarea acestor meserii participa chiar la negarea realitatii bazata si pe neputinta majoritatii responsabililor politici actuali sa readuca increderea intr-un capitalism fundamental bun (neoliberalii) sau bun in final (social democratii)
De ce am facut acest tur al evolutiei capitalismului? Am incercat sa demonstrez ca in Europa cu o politica neoliberala de tip majoritar popular, stanga in mod aproape obiectiv nu –si poate impune politicile dat fiind contextul globalizarii si al regulilor Uniunii Europene. Sindicatele, intr-un mod poate discutabil dar tot cu urme de obiectivitate, dispersate, recalificate in altfel de organizari de intreprinderi, amenintate cu somajul, excluse din dialogul social si vaduvite de principalul atu-contractul colectiv de munca sunt lipsite realmente de forta. Pe mana cui ramane atunci opozitia la sistemul acesta inuman si din ce in ce mai putin suportiv pentru viata?
Un prim raspuns il vom afla dupa incheierea manifestatiilor din Franta demarate si continuate de doua luni impotriva noului Cod al Muncii. Emanuell Todd are o viziune a ce a insemnat miscarea Nuit Debout si ce inseamna continuarea in forta a protestelor:
„Avem de-a-face cu o manifestare minora, dar in loc de un Nimic care se manifesta de ani de zile. Faptul ca media se intereseaza de acest mic eveniment este de asemenea un semn de mare vid. Jurnalistii, care desigur apartin unor mari grupuri legate de bani, care sigur nu vor pune niciodata in discutie nici euro, nici Europa, nici liberul-schimb, dar care sunt persoane diplomate, nu intotdeauna lipsite de inteligenta, simt acest vid. Ei stiu ca ofera cuvantul unor politicieni dispretuiti, inexistenti, gaunosi. Ei bine, ceea ce se vorbeste in piata Republicii sau in piete din provincie unde apare si tineret universitar, valoreaza mai mult decat acest mare vid de exprimare existent de ani de zile. Si nu e vorba doar de a umple pagini si a vinde ziare. Este aproape indicatorul unei crize metafizice.. Atat de neinsemnata cat este manifestatia este poate un semn de ce va veni. Daca facem un apel la Occupy Wall Street observam ca dupa cateva luni de manifestare sondajele au devenit pe partea tinerilor favorabile statului, protectionismului.”
Miscarea inca nu se stie daca se va constitui intr-o basculare de sistem, dar este o etapa in maturizarea spiritelor. Deja se observa o concluzie, un angajament care se disipa printre tineri:”niciodata nu vom mai vota PS”. Hollande a adus celor de stanga multa deceptie. In felul acesta, prin lamuririle nascute in urma discutiilor de noapte lumea a realizat ca exista un culoar liber pentru alegatorii devotati stangii. In acelasi timp, cei care supracalificati fiind au ajuns sa fie platiti cu SMEC sau au devenit someri, celor carora li s-a inchis intreprinderea, celor carora le-a scazut nivelul de trai descopera valente comune. Tuturor li s-a deschis un drum. Un drum pentru o generatie.. In acelasi timp, cei foarte tineri, scolari sau studenti triati destul de uniform de catre sistemul de invatamant se indreapta cu mare entuziasm catre Frontul Popular.
Aici ma opresc caci am atins un punct nodal de care se impiedica oamenii de stanga europeana si care poate explica de ce manifestarea din Franta nu e multiplicata, de ce Syriza a tradat stanga, de ce Podemos s-a plimbat prin Venezuela, etc.
-Oare stanga nu mai are vocatia solidaritatii internationale?.
-Ea are inca multi adepti printre cei saraci sau traitori in stare de precariat, printre someri, pensionari, etc
- Guvernarea de stanga sau in coalitie in UE nu are decat vagi capacitati de interventie contra curentului popular. Electoratul traditional constata ca promisiunile si asteptarile in urma alegerilor nu se indeplinesc din cauza ca nimic din ce se intampla pare a nu fi indreptat spre un larg interes national. Dimpotriva.
- Se raspandeste pe cale naturala ideea ca UE nu aduce nici bunastare, nici avantaje vizibile la nivelul cetateanului obisnuit.
- O reorientare din ce in ce mai raspandita este cea de tip national fara ca sustinatorii, cu orientari de stanga sa faca socoteli doctrinare legate de internationalism. (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania), etc Asa s-ar explica lipsa de solidaritate sau de preluare a modelului francez.
In Romania exista multe grupuri razlete de stanga, mai domoale sau mai radicale, imprejurul Critic Atac sau oponente publicatiei. Multi tineri scoliti, cititi, absolventi de filosofie politica. Cativa sunt sustinuti financiar, altii, nu. Intre acestia nu exista armonie si nici platforme comune. FB-ul a reusit sa mobilizeze tinerii neoliberali, dar nu si tinerii de stanga pentru manifestari comune. Cred ca prea multi dintre acesti tineri educati ai stangii au aspiratii de lider si prea putini doresc o participare neconditionata, sincera, devotata. Daca PSD-ul nu mai e considerat un reper al stangii (niciodata de fapt, nu a fost) atunci ar trebui macar sa fie un exemplu de organizare de partid, de contract de gen”imi dai-iti dau” exact cand ai nevoie! Un partid de stanga are nevoie si de oameni modesti, disciplinati, lipsiti de orgolii dar animati de idei valabile. Deocamdata e greu: Tineretul nostru de stanga are doar lideri...
S.D
