31.7.16

O repunere in discutie a optiunii unei uniuni mai restranse sau a unei Europe federalizate



Instituționalizarea Consiliului European și a președintelui acestei formațiuni și permanentizarea președinției Înaltului Reprezentant în dimensiunea Consiliului Afaceri Externe au slăbit din influența statului aflat la cârma leadership-ului rotativ al Consiliului asupra acțiunii externe a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, este de așteptat ca președinția olandeză să producă efecte în acest domeniu, având în vedere că provocările curente (instabilitate în Orientul Mijlociu cu efecte migraționiste și teroriste în Europa) vor fi influențate de deciziile luate la nivelul Consiliului Justiției și Afaceri Interne (registrul pasagerilor, noi planuri anti-teroriste, politica migrației, viitorul Schengen). Cu alte cuvinte, efectele interne produse de provocări externe vor genera o poziționare internă a statelor membre, sub incidența JAI, care vor contribui, inevitabil, la derularea acțiunii externe a UE
România va ajunge să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene cu şase luni mai devreme decât era stabilit iniţial, după ce Marea Britanie a anunţat oficial că renunţă la şefia Consiliului European, programată pentru anul viitor. Asta înseamnă că România va ajunge în fruntea Consiliului European în intervalul ianuarie - iunie 2019.
Având în vedere acest lucru ar fi de așteptat ca România să gândească la planul de acțiuni pe care dorește să le susțină în această perioadă.
De exemplu, în perioada 1 iulie -31 decembrie 2016 președentia ConsiliuluiUE va fi slovacă. Prioritățile președinției slovace au la bază trei principii interconectate: obținerea de rezultate concrete, depășirea fragmentării și punerea accentului pe cetățeni. În următoarele 6 luni, Președinția se va axa pe patru domenii-cheie: o Europă puternică economic, o piață unică modernă, politici sustenabile în materie de migrație și azil și o Europă implicată pe plan mondial.
Orice plan pregătit are o nota de incertitudine având în vedere situația actuală din cadrul UE, complet dizarmonică și într-o pregnantă stare de derută. Curentele naționaliste sunt in crestere, problema refugiaților deși reglementată într-un târziu in privința cotelor obligatorii este departe de a întruni acceptul unanim al statelor membre, o noua criză bancară se întrevede pentru unele țări sudice, etc. În aceste condiții, Președintele Consiliului european, Donald Tusk încearcă să facă o analiza (a câta?) referitoare la viitorul UE, la îmbunătațirea funcționarii Uniunii. Analiza lui Donald Tusk este preluată de catre Yiannis Kitromilides în 29 July 2016.
O repunere în discuție a opțiunii unei uniuni mai restrânse sau a unei Europe federale
După șocul seismic al Brexit-ului în UE are loc o reevaluare privind direcția pe care ar putea să o urmeze  în viitor  celelalte 27 state membre. Există în principal trei posibilități:”mai multă Europă”, „mai puțină Europă” sau „afaceri, ca de obicei”
Donald Tusk, presedintele Consiliului European nu are nicio indoială în ce privește direcția viitoare pe care UE nu ar trebui să o urmeze. Într-un speech recent acesta a argumentat că dacă dorim să prevenim al doilea scenariu, UE nu ar trebui să-l îndeplinească pe primul. Cel mai problematic apare a fi azi principiul  unei Europe unite. Spectrul destrămarii bântuie Europa iar viziunea unei federalizări nu apare a fi cel mai bun răspuns la această manifestare.
Tusk are dreptate, desigur,  subliniind faptul că aspirația pentru "o uniune tot mai strânsă între popoarele Europei", exprimată în fraza de deschidere a Tratatului de la Roma în 1957, și repetată ulterior în toate tratatele importante ale UE, este lipsită de un larg sprijin popular în UE. "O uniune tot mai strânsă" se presupune că, în general, înseamnă nu numai o mai mare integrare economică, ci și o mai mare integrare politică în Europa, care ar putea implica in cele din urma crearea unui stat pan-european "super-național". Această perspectivă, după părerea lui Tusk, este o aspirație "utopică", pe care conducerea politică a UE ar face bine să o reducă, în scopul de a preveni orice viitoare deconectare de majoritatea cetățenilor de rând, o deconectare care ar putea duce în cele din urmă la spargerea UE.
Diagnosticul conform căruia publicul larg al UE nu este încă pregătit pentru crearea Statelor Unite ale Europei nu este nou. Într-adevăr, de la  bun început  liderii politici europeni au fost conștienți de faptul că viziunea lor asupra unei Europe federale, unită politic, nu va primi un larg sprijin popular, astfel încât ideea nu a fost dezbătută în mod serios, nici promovata în mod deschis și nici nu a primit în mod direct un mandat popular pentru ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de "proiectul european",  deși un consimțământ parțial a fost solicitat în plebiscitele privind constituția propusă în 2005 . Acest lucru a creat totuși, în timp, un fel de "cerc vicios", pentru că nu a existat nici o dezbatere serioasă cu privire la crearea unui sistem politic federal în Europa, ideea fiind nepopulară; iar ideea a rămas nepopulară, în parte, pentru că nu a existat nici o dezbatere serioasă asupra ei. Nepopularitatea unei Europe unite politic a devenit o profeție auto-satisfăcătoare.
Faptul că idealul federalist a fost / este nepopular nu a oprit, desigur,  liderii politici și factorii de decizie din UE, de la punerea în aplicare lent, treptat și gradual, a unei structuri federale implicite. Această transformare a Europei a avut loc fără nici un consimțământ popular direct (în afară de aceste referendumuri), sau fără o indicație clară a momentului și modului în care această structură federalistă implicită a fost pe cale de a deveni o uniune politică explicita sau definitivă. Acest proces, cu toate acestea, nu a fost neapărat nedemocratic. A fost un exemplu de democrație indirectă prin care liderii politici ai statelor naționale suverane ale UE aleși în mod democratic au recurs la proceduri inter-guvernamentale de luare a deciziilor pentru a crea status quo-ul actual care, în principiu, poate fi inversat prin același proces.
Pericolul  identificat de Tusk  este faptul că partidele pro-Europa ar putea fi excluse prin vot, ceea ce, la rândul său, ar putea duce la dezintegrarea UE din interior, dacă în locul lor s-ar alege un număr semnificativ de guverne eurosceptice . Liderii politici europeni, prin urmare, pot preveni dezintegrarea UE, devenind mai în ton cu electoratele lor și respingând "utopia" unei Europe federale unită politic, "o utopie a Europei, fără state naționale, o utopie a Europei fără conflicte de interese și ambiții, o utopie a Europei care își impune propriile valori asupra lumii exterioare, o utopie a unității euro-asiatice ".
Prin urmare, să persisti cu această "utopie" a unei Europe federale s-ar putea să fie nu numai inutil, ci și, contra-productiv din acest punct de vedere. Totusi, ceea ce trebuie să fie luat în considerare în cadrul acestei evaluări este posibilitatea foarte puternică ca, fără reformă politică și o sporită integrare politică,status quo-ul existent acum în Europa, să nu mai fie viabil. Așteptarea unei unificări politice iminente a UE ar putea fi "utopică"; dar tot așa este și  convingerea că status quo-ul actual poate supraviețui fără o mai mare integrare politică. Din punct de vedere istoric nu a existat niciodată o uniune economică și monetară de succes și durabila fără o uniune politică. O uniune tot mai strânsă este, prin urmare, nepopulară și, în același timp, este necesară.
Este tentant să se minimalizeze perspectiva unei  integrări politice sporite de teama de a consolida forțele centrifuge din Europa. Acest pericol este real și nu poate fi subestimat. Refuzul de a dezbate această problemă vitală, cu toate acestea, poate fi la fel de dăunător cât timp vor fi prezentate doar aspectele negative ale uniunii politice  și punctele slabe evidente ale unei UE nereformată, exploatată de eurosceptici în toată Europa.
O alternativă politică democratică la status quo-ul existent politic în Europa este totusi posibilă. Nu există nici un "model" de-a gata al modului în care acest lucru poate fi obținut, dar uniunea politică este un rezultat cu adevărat pozitiv, care ar îmbunătăți funcționarea economică și democratică a UE și ar securiza pacea și prosperitatea în Europa secolului 21. Marea provocare este de a convinge un public european sceptic că "o uniune tot mai strânsă" este o parte a soluției și nu o parte a problemei. Multe dintre problemele actuale care amenință stabilitatea și însăși existența UE, cum ar fi libera circulație  a transferurilor de muncă sau fiscale, nu ar fi probleme de dezbinare atât de intens  într-un sistem politic federal. Dar este oare stabilirea unei federații formale în Europa altceva decât o "utopie"?
O Europă federală este doar o "utopie", în cazul în care există o alternativă pragmatică și realistă. Temuta destrămare a UE  va fi mai probabil prevenita dacă liderii politici europeni vor ignora sfatul lui Tusk și ar oferi o versiune alternativa mai constructivă de integrare politică. Dacă există  în prezent  astfel de lideri în UE este insa o altă întrebare.
……………………………………………………………………………………………

SD. În subsidiar față de discuția antamată recent de catre Donald Tusk m-aș întoarce in urma cu un an și aș aminti necesitatea reformării UE pornind de la marea problema, relevată de Grecia, dar nu singulară, a datoriilor suverane . Discuțiile din acea perioada aveau in vedere si posibila decuplare a Greciei de zona euro, moment prielnic antamarii problemei neajunsurilor  structurale ale actualei UE precum şi la diversele soluţii de îmbunătăţire a situaţiei. Din perspectiva datoriei publice am analizat diferitele soluţii.
Simplificând concluziile au rezultat trei tipuri de strategii pentru Eurozona: I. O abordare minimalistă care ar avea în vedere o reîntoarcere la moneda inţială a statelor membre, păstrând Europa ca o zona de comerţ liber şi eventual instituţiile care au elaborat legile unei reale competiţii; II.  Abordarea curentă bazată pe Tratatul de la Maastricht din 1992 şi compactul său fiscal din 2012; III.  Versiunea mai ambiţioasă a federalizării, îmbrăţişată de numeroşi tehnicieni şi politicieni dar care prezintă riscul unei mari incertitudini privind acceptarea sa largă.
II. Abordarea Maastricht încalcă suveranitatea statelor membre prin monitorizarea datoriei şi deficitului public. Părinţii fondatori s-au temut  pe drept că iminentul faliment al unei ţări ar putea  atrage o acoperire falimentară, fără să-şi îndeplinească scopul; astfel Tratatul de la Maastricht stabileşte o limită a datoriei şi o clauză de stopare a acoperirii acesteia. Solidaritatea faţă de un stat membru în necaz este determinată de teama unor externalităţi negative către aceleaşi ţări, favorizând falimentul ţării supraîndatorate.
II.1 Varianta Maastricht in structura EMU. In urma cu un an raportul celor 5 președinți făcea propuneri de consolidare a EMU, uniunea economică şi monetară, de fapt o schimbare de structura a UE.
Chiar şi aşa nu e nicio urmă de îndoială că EMU este incompletă. Cheia problemei constă în faptul că datoria suverană individuală a statelor membre din zona euro nu se mai poate baza pe propria lor bancă naţională. Întradevăr, când se adoptă o moneda unică, statele membre nu numai că devin membre ale EMU, dar ele se despart într-un anume fel de propria lor bancă naţională. De exemplu, Banca Naţională a României va continua să existe dar cu competenţa monetara transferată la Frankfurt iar guvernul de la Bucureşti nu va mai putea cere asistenţă în crearea unei instituţii de gestionare a banilor în caz de urgenţă. Această combinaţie ciudată dintr-o bancă centrală supranaţională cu 19 stocuri diferite de datorii suverane au făcut statele membre ale zonei euro extrem de vulnerabile în cazul listării pe piaţa bondurilor a datoriei lor suverane


III.  Federalismul implică de la bun început, e bine să se ştie, o mult mai mare distribuţie a riscurilor. Cu euro-bonduri, ţările europene ar putea să devină solidare faţă de datoria oricăreia dintre ele. Asta ar însemna un singur buget, un depozit asigurator comun şi o asigurare comună împotriva şomajului care ar acţiona ca stabilizatori automaţi, oferind ţărilor mai multă protecţie, o ţară cu probleme financiare primind automat transferuri (taxe mai mici, mai multe transferuri sociale, şi folosirea fondului de depozite de asigurare).  Făcând astfel mai credibilă acţiunea de evitare a salvării dintr-un dezastru financiar, stabilizatorii reduc sau înlătură acuzele prin care unii fac performanţe pentru a salva economiile slabe ale altora. De exemplu, am putea aminti faptul că guvernul federal  SUA nu a fost nevoit să salveze  de la dezastru economic  pe niciunul din statele sale începând cu 1840.
Viziunea federalistă reclamă doua precondiţii. Prima, orice contract de asigurare trebuie să fie semnat în afara oricărei urme de ignoranţă: nu ai putea include solidaritatea în planul de  asigurare a unei  clădiri dacă casa  respectivă  este deja în flăcări. Ar fi posibil eventual să se rezolve asimetria actuală dintre ţările din nord şi cele din sud prin identificarea şi izolarea problemelor moştenite din trecut, pentru a se putea confrunta cu ele; este un lucru complex, dar fezabil.
În al doilea rând, şi în principal, ţările care împart acelaşi acoperiş trebuie să aibe legi comune pentru a se limita hazardul moral. Uniformitatea legislaţiei poate apela doar la legi care să nu producă prejudicii unor ţări, şi nu  „pasteurizarea „ ofertei de consum din statele membre: Subsidiaritatea se poate aplica în zonele în care aceasta nu produce costuri pentru restul Europei.
Supravegherea centralizată a ECB în cadrul uniunii bancare oferă  o „fanta ” de speranţă şi ar putea pava drumul pentru depozite comune de asigurare atâta vreme cât supravegherea centralizată reduce şansele supervizării prudenţiale din partea băncilor naţionale care sfârşesc prin a plăti nevoile. De menţionat că noua viziune EMU a celor 5 presedinţi ia în totalitate atributele băncilor naţionale de a alimenta nevoile guvernamentale.  Acest fapt, adică dispariţia creditorului de ultimă instanţă este un punct slab dacă cei în drept nu vor găsi o formulă potrivită şi pentru ţările mai puţin performante. Instabilitatea monedei euro ar avea o cauză principală datorată preluării de către ECB a rolului băncilor centrale.
Mutualizarea în cazul federalizării nu poate funcţiona în ce priveşte asigurarea de şomaj. În mod legic, rata şomajului în ţările eurozonei este parte determinată de ciclul economic şi este foarte mult legată de şansele privind protecţia şomajului, politicile active de pe piaţa muncii, contribuţiile la asigurările pentru şomaj, instituţiile de formare profesională, tipul de redistribuire (salariul minim sau alocaţiile fiscale), etc Mai clar, ţările care aleg instituţii incapabile să obţină 5% rata a şomajului nu doresc  să se co-asigure laolaltă cu  ţări care de fapt optează pentru şomaj de 20%. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pensii şi pentru împărţirea mutuală a datoriilor. Împotriva tuturor acestor evidenţe, Europenii  nu pot încă să se adune  şi să se gândească la renunţarea la suveranitatea lor.  Teoretic, noi ,europenii ar trebui să acceptăm  pierderea de suveranitate necesară traiului sub acelaşi acoperiş. Dar pentru asta e nevoie să reabilitam idealul şi unitatea şi să le apărăm împotriva naţionalismului populist- şi acest lucru devine din ce în ce mai dificil în aceste zile în care ţările bogate arată uşa  de ieşire din Uniune unei ţări trecute prin multiple conjuncturi nefavorabile. Federalizarea rămâne totuşi, o opţiune de pus în practică atunci când europenii se vor simţi mai puţin inşelaţi în aşteptările lor şi în exprimarea votului lor european.


In concluzie:
Ca urmare a acestei analize a opţiunii federalizare se poate spune că politicile sociale bazate pe procente de redistribuire diferite cât şi tendinţele naţionaliste în creştere în Europa urmare unei perioade neinspirate şi inutil de lungi de austeritate fac deocamdată imposibilă abordarea federalizării.
Menţinerea Tratatului de la Maastricht de funcţionare a UEM a condus la actuala situaţie de criză a monedei euro, la criza accentuată a datoriilor suverane, la  dihotomia contrară intenţiilor iniţiale între ţările europene membre şi la sărăcirea peste măsură a economiilor mai puţin dezvoltate urmare a eşuării politicii de austeritate. În plus s-au creat premizele falimentelor datorate creşterii datoriilor suverane, a deflaţiei  şi  şomajului ajuns la cote maxime. Lipsa de solutii in criza umanitară a refugiatilor, ca şi impactul imigrării asupra resuscitării naţionalismului sunt tot atâtea efecte care radicalizează populaţia Europei şi crează germenii unui conflict.
A treia posibilitate, despre care nu am vorbit, aceea notată ca prima variantă (I), revine pe tapet nu pentru că am avea vreo simpatie pentru ea ci pentru că celelalte două se exclud deocamdată din viitorul apropiat al UE.
Toate aceste piedici remarcate deja fără îndoială în timp de către cititor pot fi rezolvate doar printr-un leadership european dăruit cauzei Europei unite şi dotat cu inteligenţa tehnică şi umană necesară armonizărilor în planuri multiple. În cazul în care acţiunile liderilor nu se vor ridica la înălţimea cerută de gravitatea momentului doar aducerea la realitate prin demersuri tragice si nedorite ar mai putea  schimba situaţia în sensul aducerii unor lideri adecvaţi .

S.D

28.7.16

Mediating the Vietnam War
lessons for great and small countries alike

The historian Larry L. Watts has just published a working paper about the mediating role Romania played in the Vietnam War, "Mediating the Vietnam War: Romania and the First Trinh Signal, 1965-1966". In his own words,
"This working paper examines the little-known Romanian role in the search for a peaceful solution to the Vietnam War during 1965-1966 and leading up to the January 1967 “Trinh Signal,” in which North Vietnam officially accepted the possibility of negotiating with the United States. Forty-one accompanying documents from the Romanian National Archives spanning the period from March 1965 to January 1967 are translated and published in English here for the first time. These documents indicate that Romania actively encouraged negotiations during 1965-1966 and was far more influential with the North Vietnamese than traditionally thought. They also suggest that Bucharest played a significant role in achieving what is commonly considered the first real breakthrough in movement towards peace talks."

While it seems that today's Romania could not play a similar role, one finds the US foreign policy operating with a similar set of constraints--on the one hand, it finds difficult to tell friend from foe, on the other, the many coexisting voices in the American landscape make it difficult for a consensus to emerge. Like in the past, Watts' text targets multiple audiences, yet like never before we are confronted by a cacophony of voices representing fast rearranging players and interests. This lesson of the past should not be missed!

The Romanian politicians of that time had become quite adept at representing the situation they were in,
"To Bucharest this smacked of the sort of great power collusion that diminished and even negated the independence of smaller states. The Romanians were by now quite familiar with Moscow’s practice of conducting meetings with loyalist partners about which Bucharest would not be informed, much less invited, and after which the other bloc members would attempt to impose their decisions as fait accompli."


respectively, at navigating skilfully:

"Alone within the Warsaw Pact, Romania shared a common perspective with the Vietnamese regarding (1) independent national control over foreign and security policy, (2) “people’s war,” and (3) relations with China. At the same time, Bucharest had learned several useful lessons from its experience as intermediary between Moscow and Beijing at the start of the 1960s that served it well in subsequent efforts. Among them was the utility of even the smallest of steps towards disengagement and the value of even the most modest and temporary of improvements in atmospherics, even when the situation appeared otherwise hopeless."

Watts' conclusions are:

"It was important, the Romanians had learned, to realize that intermediation by small states differed significantly from larger state endeavors. Lacking any means to enforce compromise the only effective approach for small states was to assist belligerent parties to recognize their own self-interest in negotiated solutions. And it was of overwhelming importance to be cognizant of and up front about one’s own interests in undertaking the effort in the first place.
Bucharest did not present peace “packages” or comprehensive plans; it identified incremental steps for improving communication and understanding between the parties to the conflict with the aim of sitting them down face-to-face, where they could work out the important differences amongst themselves, without the inevitably distorting effect of intermediaries.
Although it was later mistakenly perceived as exploiting the differences between the United States and the Soviet Union, as well as those between the People’s Republic of China and the USSR, Romanian policy was in fact directed at diametrically opposite ends.
The basic thinking, indeed the conviction, behind it held that if all of the states were gathered around the same table then none could dominate the others. Bucharest had very little time for those states that pursued their interests by encouraging tensions between other states, and it constantly sought to combat the use of that approach by the great powers with which it wished to have functional and friendly relations."
Our world is about to reenter an age when 'none could be dominated by others' as the post-Cold War peace is strenuously tested.  For those interested, the paper is available here, or here.




mediation

24.7.16

Cum ar trebui sa arate o Uniune flexibila? O Constitutie deschisa pentru Europa




Plecand de la ideea lui Fritz Scharpf autorul acestei propuneri, Daniel Seikel sugereaza o reforma constitutionala care sa difere de actualul cadru curent in patru directii:

1.Prezentul Tratat ar trebui inlocuit de o Constitutie europeana „slaba” care sa contina doar acele elemente care in mod obisnuit sunt incluse in constitutii: prevederi privind competentele, institutiile,  procedurile ca si drepturile sociale si cetatenesti fundamentale. Ca un efect principal, aceasta modificare ar consta intr-o de-constitutionalizare a legii pietei unice: aceasta nu ar mai fi parte a corpului cvasi-constitutional al Tratatului, ci o lege ordinara a UE. Daca legea pietei unice ar primi o astfel de lovitura, aceasta reforma ar crea o Constitutie Europeana mai permisiva in sensul ca ar fi mai deschisa catre politici alternative economice si sociale decat cele predominante in libreralismul de piata, consacrate atat in regulile pietei unice cat si in cazul legii Curtii Europene de Justitie (ECJ). Ideea este de a crea un „nivel al terenului de joc”pentru contestarea  paradigmelor politicilor rivale.. In plus, legea pietei unice ar deveni o lege ordinara, astfel incat va fi mai usor sa corectezi de exemplu legea ECJ cand ea ajunge sa subordoneze drepturile sociale colective libertatilor pietei. (cum e posibil sa se intample in prognozata reglementare germana privind co-determinarea drepturilor angajatilor in companiile transnationale). In loc de unanimitate, modificarea politica a legii ar necesita doar o majoritate simpla.
(Co-determinarea este un concept care implica dreptul lucratorilor sa participe la managementul companiilor la care lucreaza)

2.Noua Constitutie ar putea sa conduca spre un important progres in democratizare prin garantarea dreptului de initiativa atat Parlamentului European cat si Consiliului European.

3. Actul obisnuit de decizie in UE s-ar simplifica radical. Majoritatile simple din Consilliu si din PE ar fi suficiente pentru adoptarea legislatiei. De fapt aceasta reforma ar transforma UE intr-un sistem cu doua camere. Legislatia europeana ar fi eliberata de impasul politic

4. Simplificarea actului decizional din UE ar trebui acompaniata  de posibilitatea de exceptare optionala de la legislatia ordinara pentru a evita situatiile extrem de problematice in care aceeasi majoritate de tari in mod repetat au castig de cauza asupra aceleiasi minoritati reprezentand alte tari. In mod suplimentar, exceptarile optionale ar putea servi la protejarea reglementarilor sensibile ale institutiilor nationale cum ar fi extinderea drepturilor de co-determinare ale angajatilor, in cazul in care propunerile unui stat nu detin majoritate care sa le sustina de catre celelalte state.Totusi. aceste exceptari optionale ar trebui controlate politic: o majoritate calificata in Consiliu si una simpla in PE ar putea sa fie in stare sa nege valabilitatea exceptarilor. Un alt efect binevenit al exceptarilor optionale  ar consta in marirea rolului organismelor nationale intrucat aplicatiile pentru exceptari trebuie dezbatute si decise in parlamentele nationale. De presupus ca acest lucru va fi insotit (de dorit) de o politizare a afacerilor europene in cadrul unor dezbateri nationale publice..Astfel cetatenii vor dobandi o influenta mai directa asupra integrarii europene.

Compromisul intre Uniformitate si Diferentiere
Ideea de baza a acestei propuneri este propunerea de a pune de acord multiplele puncte de veto in cadrul sistemului decizional european de exceptari optionale. Avand in vedere eterogenitatea vasta institutionala si socio-economica a celor 27 state, aceasta reforma este preconditia necesara pentru orice intensificare a integrarii europene care-si propune sa respecte cu grija democratia si drepturile sociale castigate. Nu numai ca va face mai usoara gasirea de solutii pentru conflicte si probleme comune  in ciuda considerabilei diversitati a statelor membre dar va oferi deasemenea protectie specificitatilor sensibile nationale.
Pretul platit pentru aceasta reforma ar fi o aplicare mai putin uniforma a legislatiei UE in diferitele state membre, lucru care va conduce probabil la o integrare diferentiata in final. Totusi,  acest lucru nu ar reprezenta un pas inapoi fata de situatia actuala. Dimpotriva, aceste schimbari ar face posibil progresul in politicile din multe domenii importante cum ar fi taxarea(aici se cere unanimitate), unde in prezent orice progres este blocat de pragurile ridicate de majoritate din legislatia europeana in combinatie cu interesele divergente ale altor  state membre. In acest caz de reforma doar modificarile de Tratat ar necesita unanimitate.
E de presupus ca acceptarea integrarii  diferentiate va fi o problema dificil de inghitit de catre integrationistii pro-europeni cel putin de catre cei care lupta pentru o Europa sociala si apartin  stangii politice. Acestia sunt cei care adesea, si e de inteles, obiecteaza fata de ideea integrarii diferentiate argumentand ca nicio tara nu ar trebui lasata in urma celorlalte. Integrarea diferentiata totusi este  un fapt existent deja azi si este avuta in vedere chiar in proiectele cheie ale integrarii.(EMU, Schengen)
Poate că mai ales cei care susțin o Europă socială și democratică sunt cei care trebuie să inteleaga că statele membre nu pot fi făcute "mai sociale", prin intermediul intervenției la nivel european împotriva voinței lor, adică atunci când nu există nici majorități politice in statele membre respective si nici la nivel european care sa sprijine această ambiție. Alegerea este între o stagnare in toate,  de dragul  uniformitatii - care amenință în mod serios să submineze integrarea europeană - sau progresul pentru unii .intr-o oarecare masura.


Mai mult decât atât mă aștept ca aceste schimbări, prin creșterea capacității politice de rezolvare a problemelor și eliminarea structurală a liberalismului de piata din politica europeană, ar putea reduce în mod eficient nemulțumirea publică fata de UE. Restul de nemulțumire nu ar mai trebui să conducă la o respingere completă a aderării la UE, dar ar putea fi în schimb canalizata în dezbateri mai puțin perturbatoare asupra dreptului de exceptari optionale selective
…………………………………………………………………………………………….

SD.  Voi comenta aceasta propunere din punctul de vedere al trilemei mondiale care ne spune ca intr-o uniune de state membre in jurul unei idei, sa spunem aceea de comert liber, dintre cele trei optiuni, suveranitate, democratie, integrare, cel mult doua pot fi indeplinite..
Printre alte destule neajunsuri ale structurii Uniunii Europene, deficitul de democratie a fost cel mai mult criticat. Critica se referea la faptul ca programele cu care reprezentantii nationali castigau dreptul de a accede in PE nu aveau nicio relevanta in fata hotararilor impuse de catre Comisia Europeana, lipsita de legitimitate. Cu alte cuvinte, vointa alegatorilor din statele membre nu era luata in considerare. Al doilea criteriu, suveranitatea statelor membre era suficient de ciuntita in cadrul UE pentru a determina efecte adverse eurosceptice sau anti europene in statele respective. Ideile de Exit in curs de inmultire si consolidare in acest aspect isi au radacina. Subordonarea bancilor nationale si lipsa lor de autonomie este un aspect suplimentar care deranja statele care pierdeau creditorul de ultima instanta. Al treilea criteriu, integrarea se afla de destula vreme in stadiul de deziderat intrucat forma de federalizare care ar fi adaugat componenta fiscala si politica comuna nu putea fi obtinuta deocamdata si nici in viitorul apropiat din cauza diferentelor mari de performante economice ale statelor membre.
Asadar, prezenta propunere incearca sa miste ceva din inghetarea in neputinta a UE din acest moment. Anume, propune sa se renunte pe moment la adancirea integrarii in schimbul democratizarii activitatilor si poate a redarii temporare de suveranitate in cateva din cazurile in discutie.

Avantajele propunerii de integrare flexibila:
-Procedura de exceptare optionala, cheia acestei propuneri permite statelor membre sa-si impuna anumite particularitati legislative doar pentru folosul propriu. Trecerea de la votul cu majoritati calificate la cel cu majoritati simple ajuta si statele reprezentate de partide politice minoritare in PE sa aibe un cuvant de spus in favoarea acestora. Discutiile libere in statul membru care ridica spre adoptare o exceptie optionala, redau alegatorilor din tara respectiva increderea ca au reprezentanti care le sustin doleantele in PE. Cu alte cuvinte este evident plusul de democratie obtinut .
-Conceptul de austeritate sau de flexibilizare accentuata a pietei muncii pot suferi modificari necesare in unele state membre sufocate de saracie, concomitent cu refacerea dialogului social si a puterii de decizie a lucratorilor prin conceptul de co-determinare

Dezavantajele propunerii de integrare flexibila:
-Daca se mentine status-quo al integrarii flexibile, devine clar ca aceasta propunere s-ar putea numi: Europa cu mai multe viteze. Simultan vor persista sa existe state membre cu performante economice slabe si altele dezvoltate. Vor fi state cu somaj mare si beneficii sociale minore si state cu somaj nesemnificativ si beneficii sociale importante. Vor exista tari cu varste de pensionare si pensii diferite in cuantum, vor fi state cu datorii suverane mari si imprumuturi inrobitoare si state infloritoare.
- procesul de adoptare a monedei unice se va amana intrucat masura integrarii flexibile nu este de natura sa grabeasca convergenta necesara dintre state, ci dimpotriva. Acest lucru va separa odata in plus tarile zonei euro de celelalte tari „sudice” Avantajul cuplarii la moneda forte-euro- se va sterge pe masura ce statele non-euro vor inregistra datorii.
- Este de presupus ca statele membre ale zonei euro vor incerca sa realizeze o structura institutionala aparte, cu integrare mai mare si poate cu cedare de suveranitate catre un nivel superior, ceea ce ar insemna o uniune monetara-fiscala-politica, larg integrata.
Ca o concluzie, tarile non euro actuale care vor ramane cu acest statut vor fi izolate, in prezenta  unor masuri legislative care nu li se poitrivesc, indiferent de existenta  sau absenta exceptarilor optionale. Aceasta izolare poate conduce in timp la o noua structura diferita de UE , la dezmembrare sau la tratate monetare disparate intre state.Aceasta situatie le va ridica si problema asigurarii securitatii, presupunand ca UE „cea dezvoltata” isi va continua colaborarea strategica cu NATO sau isi va dezvolta propria structura militara de aparare.
-Este posibil ca tarile de viteze inferioare sa fie avantajate de aceasta „libertate de actiune” dobandita si sa-si caute solutii cat mai adaptate de comert liber si in functie de fotografia strategica a momentului.

In concluzie, integrarea flexibila propusa este de fapt propunerea mai veche a Europei cu mai multe viteze care ar putea evolua spre o despartire a statelor membre mai putin dezvoltate de esalonul fruntas european. (mai putin elegant spus ar insemna descotorosirea de tarile sarace). Unica solutie daca s-ar fi dorit ca integrarea sa fie predominanta din setul de trei parametri ai  trilemei mondiale, decidentii europeni ar fi trebuit sa purceada  din timp la federalizare cu constiinta deficitului de democratie si suveranitate. Reactia la globalizare si la politici impuse de catre UE este iata, incercarea de refacere a aspectului democratic si suveran al statelor membre intr-o maniera superficiala, inutila si nedefinita in amanuntele ei esentiale. Este solutia gasita pentru a preveni dominoul de Exituri si revirimentul nationalismelor nu se stie cat de radicale.

                                                                                                                                                                                                
S.D

15.6.16

Stanga, constrangeri si prognoze



Spre sfarsitul anilor 1980 a inceput sa se impuna in Europa si in lume diktatul creerii de valoare pentru actionariat. Acest concept a bulversat nu doar organizarea si functionarea traditionala a intreprinderilor dar si coeziunea sociala din majoritatea tarilor industrializate. Incepand prin obtinerea de castiguri actionariale prin fuziuni si recuperari intre doua intreprinderi, cu timpul acest procedeu a devenit etalonul performantelor financiare ale intreprinderilor in detrimentul oricarei logici economice si industriale. In pas cu globalizarea, gratie dezvoltarii noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii, in conditiile unei mobilitati din ce in ce mai mari a capitalului si o standardizare generalizata a sistemelor informatice, cabinetele internationale de consultanta in strategii, au scos valoarea actionariatului din leaganul ei original –banca de afaceri si au propagat-o prin directiile generale la toate nivelele de decizie ale societatilor cotate la bursa.
Angajatilor li s-a prezentat noul concept al muncii exclusive pentru actionariat ca pe un mijloc de a beneficia si acestia de mariri de salariu, prime, alte avantaje. Asa s-a ajuns ca pe la mijlocul anilor 1990 valoarea actionariatului sa devina principiu unificator, rationalizator, aplicandu-se aproape in toate sectoarele. Un standard neoficial ajunsese sa decida ca o societate profitabila este aceea care are un randament al investitiilor de minim 15%.
Acum probabil a inceput Piketty sa-si elaboreze teoria economica privind viitorul capitalului si calculul inegalitatilor din societate.
Tot in perioada de pana in 2000 ca semn al atragerii lucratorilor in domeniul de interes al actionarilor, s-au infiintat consilii si comitete de intreprindere unde strategia economica si financiara a societatii era discutata si stabilita de comun acord cu reprezentanti ai lucratorilor. A fost un moment in care stanga europeana credea ca este in plina forta si consacrare, chiar daca acest parteneriat strategic avea loc doar in cateva cazuri in Germania si Franta.
Obligatia de a servi interesul actionarilor s-a codificat si a ramas sub denumirea de guvernanta corporatista, in sensul de buna guvernare corporatista al carei unic scop era de a raspunde unei singure si aceleiasi intrebari: „actiunea va crea in final bogatie pentru actionari?” In paralel, in decurs de 20 ani, cum era si de asteptat, intermedierea financiara asociata scopului a explodat. Intre timp managerii a caror remuneratie optionala era in actiuni au conlucrat in sensul interesului actionarilor urmarind ca cotatia actiunilor societatii la bursa sa fie in permanenta crestere. De unde un randament de 6-7 % parea sa defineasca o societate rentabila, prin diverse inginerii s-a ajuns ca profitul sa se situeze intre 10 si 15%.
In contextul globalizarii, necesitatea de a crea profit pe termen scurt, mult mai presanta ca in trecut, a creat un ritm extrem de dificil pentru intreprinderi. Mondializarea si delocalizarile au adus atat nevoia de performanta mai mare dar si nevoia de a reduce costul muncii pentru pastrarea obiectivului. Know-how-ul nu a putut tine nici acesta pasul in timp ce chinezul sufla in ceafa antreprenorilor . Asa ca reducerea costului muncii a fost mijlocul prin care se substituia productivitatea necesara concurentei. Acum a intervenit momentul fatidic pentru organizarea muncii si implicit pentru organizarea sindicala: Bruxelles-ul prin Germania in special a propus flexibilizarea pietii muncii in sensul ca statul sa nu mai aibe niciun amestec in negocierile patronat-lucratori, statul sa nu mai reglementeze nimic in acest domeniu al dialogului social si al contractelor colective de munca. Contractele de munca pe perioada nedeterminata au devenit exceptii iar cele pe perioada determinata, regula. Unele tari au acceptat noile modificari aduse Codului Muncii, altele mai greu, dar in final austeritatea s-a insinuat peste tot in  Europa prin masura de reforma a pietei muncii.Interesant dar nefiresc este ca partidele de stanga aflate la guvernare singure sau in coalitie cu cele de dreapta au acceptat ideea manate de la spate de directive europene, decizii nelegitime luate in Consiliul European sau Comisia Europeana. Pe altarul globalizarii decidentii au depus armele, iar pe altarul fricii de somaj si al legislatiei deja adoptate, sindicatele au ridicat neputincioase din umeri.
O alta alienare provocata de crearea de valoare pentru actionari este ca o societate cotata este in primul rand datoare investitorilor institutionali: fonduri de pensii,banci, asigurari sau la fonduri private. Aceste datorii nu pot fi eludate , ele reprezinta produsul a mii de persoane care au cotizat, sunt un fel de ecran intre realitatea economica si societatea si actionariatul ei. Nu ne aflam in cazul unui capitalism de proximitate unde oamenii stiu unde isi investesc banii; ne gasim in cazul unei intermedieri care creaza asteptari intrucat aceste fonduri sunt ele insele un produs vandabil. Dar acest produs naste o regula si un comportament ce reclama onoare: nu poti opri niste bani care au fost creati in alta tara (portabilitatea beneficiilor sociale).
S-ar putea spune ca Bursa este organizatia globala care creaza somaj. Asta conteaza cand societatea nu este cotata si cand o parte  din capitalul acesteia a intrat pe mainile fondurilor de investitii private. Aceste fonduri cumpara mari societati pentru a le revinde dupa 3-4 ani cu scopul de a realiza cea mai mare plus-valoare posibila. In acest scop fondurile vor stopa cercetarea, vor anula  investitiile pe termen lung, vor disponibiliza cat mai multi lucratori in asa fel incat profitul pe termen scurt sa fie cat mai mare ca sa vanda apoi cat mai avantajos. Managerii societatilor si actionarii au inceput in aceste circumstante sa aibe interese divergente. Astfel managerii au dezvoltat strategii individuale de supravietuire care includ practici de deturnare de materiale sau marfuri, retinere de informatii, dar si metode ale propagandei, omisiunii, minciunii care au devenit moduri curente de management operational. Se poate vorbi acum despre „salariati acrobati la inaltime fara plasa de protectie”
Exact datorita acestei derive apare pericolul pentru democratie care se manifestra prin aparitia a doua tipuri de slujbe ce poarta germenii autoritari. Prima se refera la comunicare-propaganda, care se manifesta in interiorul si in exteriorul intreprinderii;  cea de a doua presupune controlul si securitatea din interiorul dar si din exteriorul societatii. Contrar libertatilor publice, dezvoltarea acestor meserii participa chiar la negarea realitatii bazata si pe neputinta majoritatii responsabililor politici actuali sa readuca increderea intr-un capitalism fundamental bun (neoliberalii) sau bun in final (social democratii)
De ce am facut acest tur al evolutiei capitalismului? Am incercat sa demonstrez ca in Europa cu o politica neoliberala de tip majoritar popular, stanga in mod aproape obiectiv nu –si poate impune politicile dat fiind contextul globalizarii si al regulilor Uniunii Europene. Sindicatele, intr-un mod poate discutabil dar tot cu urme de obiectivitate, dispersate, recalificate in altfel de organizari de intreprinderi, amenintate cu somajul, excluse din dialogul social si vaduvite de principalul atu-contractul colectiv de munca sunt lipsite realmente de forta. Pe mana cui ramane atunci opozitia la sistemul acesta inuman si din ce in ce mai putin suportiv pentru viata?
Un prim raspuns il vom afla dupa incheierea manifestatiilor din Franta demarate si continuate de doua luni impotriva noului Cod al Muncii. Emanuell Todd are o viziune a ce a insemnat miscarea Nuit Debout si ce inseamna continuarea in forta a protestelor:
„Avem de-a-face cu o manifestare minora, dar in loc de un Nimic care se manifesta de ani de zile. Faptul ca media se intereseaza de acest mic eveniment este de asemenea un semn de mare vid. Jurnalistii, care desigur apartin unor mari grupuri legate de bani,  care sigur nu vor pune niciodata in discutie nici euro, nici Europa, nici liberul-schimb, dar care sunt persoane diplomate, nu intotdeauna lipsite de inteligenta,  simt acest vid. Ei stiu ca ofera cuvantul unor politicieni dispretuiti, inexistenti, gaunosi. Ei bine, ceea ce se vorbeste in piata Republicii sau in piete din provincie unde apare si tineret universitar, valoreaza mai mult decat acest mare vid de exprimare existent de ani de zile. Si nu e vorba doar de a umple pagini si a vinde ziare. Este aproape indicatorul unei crize metafizice.. Atat de neinsemnata cat este manifestatia este poate un semn de ce va veni. Daca facem un apel la Occupy Wall Street observam ca dupa cateva luni de manifestare sondajele au devenit pe partea tinerilor favorabile statului, protectionismului.”

Miscarea inca nu se stie daca se va constitui intr-o basculare de sistem, dar este o etapa in maturizarea spiritelor. Deja se observa o concluzie, un angajament care se disipa printre tineri:”niciodata nu vom mai vota PS”. Hollande a adus celor de stanga multa deceptie. In felul acesta, prin lamuririle nascute in urma discutiilor de noapte lumea a realizat ca exista un culoar liber pentru alegatorii devotati stangii. In acelasi timp, cei care supracalificati fiind au ajuns sa fie platiti cu SMEC sau au devenit someri, celor carora li s-a inchis intreprinderea, celor carora le-a scazut nivelul de trai descopera valente comune. Tuturor li s-a deschis un drum. Un drum pentru o generatie.. In acelasi timp, cei foarte tineri, scolari sau studenti triati destul de uniform de catre sistemul de invatamant se indreapta cu mare entuziasm catre Frontul Popular.
Aici ma opresc caci am atins un punct nodal de care se impiedica oamenii de stanga europeana si care poate explica de ce manifestarea din Franta nu e multiplicata, de ce Syriza a tradat stanga, de ce Podemos s-a plimbat prin Venezuela, etc.
-Oare stanga nu mai are vocatia solidaritatii internationale?.
-Ea are inca multi adepti printre cei saraci sau traitori in stare de precariat, printre someri, pensionari, etc
- Guvernarea de stanga sau in coalitie in UE nu are decat vagi capacitati de interventie contra curentului popular. Electoratul traditional constata ca promisiunile si asteptarile in urma alegerilor nu se indeplinesc din cauza ca nimic din ce se intampla pare a nu fi indreptat spre un larg interes national. Dimpotriva.
- Se raspandeste pe cale naturala ideea ca UE nu aduce nici bunastare, nici avantaje vizibile la nivelul cetateanului obisnuit.
- O reorientare din ce in ce mai raspandita este cea de tip national fara ca sustinatorii, cu orientari de stanga sa faca socoteli doctrinare legate de internationalism. (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania), etc Asa s-ar explica lipsa de solidaritate sau de preluare a modelului francez.

In Romania exista multe grupuri razlete de stanga, mai domoale sau mai radicale, imprejurul Critic Atac sau oponente publicatiei. Multi tineri scoliti, cititi, absolventi de filosofie politica. Cativa sunt sustinuti financiar, altii, nu. Intre acestia nu exista armonie si nici platforme comune. FB-ul a reusit sa mobilizeze tinerii neoliberali, dar nu si tinerii de stanga pentru manifestari comune. Cred ca prea multi dintre acesti tineri educati ai stangii au aspiratii de lider si prea putini doresc o participare neconditionata, sincera, devotata. Daca PSD-ul nu mai e considerat un reper al stangii (niciodata de fapt, nu a fost) atunci ar trebui macar sa fie un exemplu de organizare de partid, de contract de gen”imi dai-iti dau” exact cand ai nevoie! Un partid de stanga are nevoie si de oameni modesti, disciplinati, lipsiti de orgolii dar animati de idei valabile. Deocamdata e greu: Tineretul nostru de stanga are doar lideri...
S.D

Date bibliografice: La religion des quinze pour cent, Isabelle Pivert






23.4.16

Post capitalismul pornind de la ideile lui Paul Mason


In urma cu un deceniu, asa cum a dovedit si istoria, lumea considera ca  inegalitatile mari din societate supun capitalismul unor mari pericole, printre care aparitia fascismului  ar fi unul dintre ele mai severe. Inegalitatile importante afecteaza educatia sociala ca si cea profesionala, impietand asupra puterii de inovatie cu consecintele grave aduse productiei, consumului, capitalismului insusi. La ce s-ar mai justifica capitalismul in aceste conditii? Cu toata criza severa pe care a parcurs-o omenirea incepand cu 2008, informatizarea societatii si-a urmat cursul firesc, adica „o descoperire atrage pe alta” intr-un timp record si progresul tehnologiilor si-a vazut de cursul lui, impasibil la inegalitatile in crestere din societate. Ba mai mult, chiar le-a amplificat. Pierderea joburilor, somajul de nestapanit au afectat legatura directa intre munca si salarii. Pastrarea unui job necesita adesea un program de lucru aleatoriu, de multe ori fara un numar limitat de ore de lucru sau perioada a zilei constanta. A patra revolutie industriala e in curs.

Ordinea globala sustenabila, obiectivul omenirii
De aceea analisti si filosofi considera ca societatea va aborda in mod natural o noua forma de economie. Este foarte posibil ca neoliberalismul bazat pe capitalismul asa cum il cunoastem sa-si traiasca ultimele momente. Asta este  si parerea lui Paul Mason, jurnalist britanic. El considera ca ceea ce a demarat in 2008 ca o criza economica s-a transformat intr-o criza sociala care a provocat destula neliniste sociala.. Si asa cum revolutiile in istorie s-au transformat in razboaie civile creand tensiuni militare intre superputerile militare, asa s-a ajuns acum la o criza a ordinii globale. Daca omenirea nu va reusi sa creeze o ordine globala sustenabila si sa reinstaleze dinamismul economic, decadele de dupa 2050 vor fi haos. (vorbind la scara mare a istoriei).Va fi haos daca in confruntarea cu situatia noua a cresterii dislocarii fortei de munca cauzate de uzul tehnologiilor inalte si automatizarilor proceselor de productie, nu se va reusi repunerea economiei intr-un ciclu eficient care sa aduca coerenta ordinii globale.

Paul Mason, autorul cartii  Post capitalism: un ghid spre viitor este unul din cei mai aspri critici ai neoliberalismului, care desi rejecteaza notiunea uzata de „lupta de clasa care conduce la revolutia socialista”, crede totusi ca o societate mai echitabila este posibila.
In privinta evolutiei economiei globale, Mason este optimist considerand ca tehnologia si schimbarea relatiilor cu statul pot crea societati mai sanatoase si mai echitabile.
Desi de 250 ani au tot existat economisti care sa prezica caderea capitalismului, cum ar fi Adam Smith, John Stuart Mill si Karl Marx in legatura cu capacitatea de auto reproducere a capitalismului, acest lucru inca nu s-a intamplat. Si totusi, cat timp va mai reusi capitalismul sa se auto reproduca? Raspunsul posibil ar fi acela ca s-ar putea auto reproduce cat de mult timp se va putea adapta. Asta inseamna ca dupa fiecare schimbare a modelului societal de afaceri capitalismul ar trebui sa se adapteze noului mix de inovare tehnologica si de schimbare a structurii economiei. Si a facut-o pana in prezent. Si totusi de unde ideea aceasta a lui Mason de capat de linie pentru capitalism? In cartea sa Postcapitalism: un ghid pentru viitorul nostru, Mason argumenteaza de ce economia mondiala se afla in pragul unei schimbari masive care va face capitalismul sa evolueze intr-o directie complet noua.

Utopia secolului 19: Nevoia unei lumi bazate pe informatie abundenta
Incercarile de-a-lungul timpului ale economistilor si oamenilor de afaceri de a intelege dinamica unei economii bazate pe informatie abundenta detinuta social a fost de fapt imaginata si exprimata de un econmist al secolului 19 in epoca telegrafului si a masinii cu abur. Numele sau? Karl Marx
In al sau “Fragment”. Marx imagina o economie in care rolul principal al masinilor era sa produca iar al omului sa supravegheze masinile. Intr-o astfel de economie forta principala productiva este informatia. Puterea productiva a acestor masini nu depindea de volumul de munca necesar producerii de bunuri ci de stadiul cunoasterii sociale. Organizarea si cunoasterea, cu alte cuvinte aduceau o contributie mai mare puterii de productie decat efortul de a face sa functioneze si sa produca masina.Cunoasterea devenea o forta productiva.
Intr-o economie in care masinile fac aproape toata munca, natura cunoasterii inmagazinata in masina trebuie sa fie “sociala”. In final Marx si-a imaginat punctul maxim al acestei evolutii: crearea unei “masini ideale” care functioneaza la nesfarsit si nu costa nimic. O masina care ar putea fi construita fara costuri nu adauga valoare la procesul de productie si foarte rapid, dupa cateva cicluri de functionare reduce pretul, profitul si costurile muncii la indiferent ce produs se refera. Odata ce intelegem ca informatia e fizica si ca software-ul e o masina iar stocarea si puterea de procesare reduc costul in termeni exponentiali, valoarea gandirii lui Marx devine clara.Suntem inconjurati de masini care nu costa nimic si pe care am putea sa le folosim daca dorim la nesfarsit. De fapt Marx si-a imaginat ceva apropiat de economia noastra informatizata. El a anticipat ca existenta acestei economii va da o lovitura de gratie capitalismului.

Exceptionalismul ultimei crize financiare
Exemplul schimbarilor din trecut a dovedit aparitia trendului de incurajare a muncii de inalta valoare si o productie de valoare inalta dupa fiecare criza majora. Problema actuala este ca tehnologia informatiei face acest lucru deosebit de dificil, aproape imposibil deoarece ea scade aceasta valoare.Tehnologia informatiei ne permite sa producem lucruri care pot fi si ar trebui sa fie ieftine sau gratuite.In acelasi timp aceasta noua revolutie va disponibiliza nu putini lucratori. Se va intampla ca informatia va permite ca munca si salariile sa nu mai fie relationate.Se va intampla ca atat munca cat si viata sa devina nesigure. Vom trimite probabil mailuri de raspuns sefului nostru in miez de noapte iar munca, atata cat va fi nu va mai avea un program prestabilit, cunoscut.
Viitorul apropiat se va prezenta cel mai probabil ca o lupta de revenire, dar nu va avea alura celei din secolul 20 dintre patroni si lucratori.  Va fi o lupta care sa decida cine va prelua controlul si va determina lucrurile in asa fel incat cursa pentru automatizarea productiei sa nu aibe loc.
Munca avocatilor, chiar cea a doctorilor tinde sa se automatizeze, lasand pe margine persoane sarace, nu foarte calificate, a caror munca va fi inlocuita de un touch screen. Si acestea se vor intampla mult mai repede decat ne imaginam. Lumea se va automatiza repede. Dar pentru a face acest lucru, va trebui sa rupem in mod agresiv munca de salarii. Va trebui sa fie platiti oamenii doar ca sa subziste. „Pericolul este acela ca criza forteaza sa se evaporeze angajamentul elitelor pentru capitalism. Escrocii si dictatorii de succes a lumii in dezvoltare au obtinut deja influenta si respectabilitate: poti simti puterea lor daca deschizi usa unor anumite firme de avocati, consultanti PR sau chiar corporatii.

Rascrucea de drumuri
Cat va dura pana cand cultura vestica sa basculeze (alunece) spre un model preluat si adaptat al lui Putin si Xi Jinping? In unele tabere se poate auzi deja: „China demonstreaza ca capitalismul merge mai bine fara democratie” si aceasta afirmatie a devenit deja un subiect standard al discutiilor. Exista si o alternativa: Cei 1% sunt incredintati ca exista pericolul disparitiei lor si inlocuirii cu o oligarhie pur si simplu, nemascata.
Dar sunt si vesti bune: Cei 99% sar in ajutor: Post-capitalismul iti va reda libertatea.
Mason discuta despre amenintarea existentiala a capitalismului de catre revolutia digitala.El sustine ca revolutia digitala are potential sa remodeleze complet notiunile noastre familiare despre munca, productie si valoare; si sa distruga economia bazata pe piete si proprietate privata; de fapt el sustine  ca deja suntem martorii acestei transformari. Invoca astfel monedele paralele, cooperativele, spatiile on-line auto-manageriate, chiar Wikipedia. Din cenusa crizei globale financiare avem sansa sa cream o economie mai echitabila social si mai sustenabila la nivel global.Un fel de viitor socialism utopic

Astazi, lucrul care erodeaza capitalismul abia (doar) rationalizat de mainstreamul economic este informatia. Majoritatea legilor referitoare la informatie definesc dreptul corporatiilor  sa o tezaurizeze si dreptul statelor sa o acceseze, fara a tine seama de drepturile cetatenesti ale omului.Echivalentul presei scrise si al metodelor stiintifice este tehnologia informatiei si intersectia ei cu toate celelalte tehnologii, incepand cu genetica pana la sanatate, agricultura, filme, locuri unde se reduc astfel foarte repede  costurile.
Echivalentul noii surse de imbogatire libera? Nu este de fapt bogatie: sunt  doar “externalitatile”- lucruri gratuite si binevenite generate de interactiunea in retea. Internetul este “atat corabia cat si oceanul” daca facem analogia cu mijloacele prin care s-a descoperit lumea noua. De fapt, este corabia, busola, oceanul si aurul. (Yann Moulier-Butang).


Pornind de la ideile lui Kondratiev, Karl Marx, Rudolf Hilfterding, Roza Luxemburg si Joseph Schumpeter, Mason evidentiaza ciclicitatea crizelor in economiile capitaliste, rezumata de criza financiara din 2008 si cauta sa le inteleaga in termenii „teoriei undelor” a lui Kondratiev: economiile indstriale au tendinta sa experimenteze cicluri pulsatorii cu crestere aproximativa de 25 ani urmate de  25 ani de declin, sfarsiti in crize care prefigureaza urmatoarea perioada de crestere (Cum ar fi 1780-1848, 1848-1890s, 1890s-1945, 1940-2008)
La inceput de ciclu se observa ca munca organizata impiedica capitalistii sa se adapteze crizei prin reducerea salariilor lucratorilor. Acest lucru obliga capitalistii sa se adapteze mai radical prin inovatii tehnologice.Dar, impiedicarea muncii organizate asociata cu cresterea neoliberalismului in jurul anului 1979 a permis extensia stagnarii celui de-al patrulea ciclu:”in loc sa fie fortati sa inoveze iesirea din criza folosind tehnologia, precum in stagiile din urma ale celor trei cicluri premergatoare, cei 1% au recurs la penurie si atomizarea clasei lucratorilor”.
Chiar Marx specula in urma cu decenii ca destule activitati  pot fi reproduse de masini. Aplicat la epoca noastra stim ca activitati din domeniul muzicii, software-ului, proiectarea de obiecte sunt reproduse de masini fara costuri.(cost marginal zero). Aceste dezvoltari conjuga teorii economice bazate pe abundenta de exagerari irelevante.Mai mult, activitati semnificative in economia digitala sunt open –source si non-capitaliste, cum ar fi Linux, Firefox si Wikipedia. Daca gradul de informatizare a economiei  creste si munca umana e inlocuita, nevoia de munca se va diminua.
„Azi, principala contradictie in capitalismul modern este intre posibilitatea unor bunuri sociale abundente, produse fara costuri si un sistem al monopolurilor, bancilor si guvernelor in lupta sa mentina controlul asupra puterii in informatie. Asta este situatia, orice este insotit de o lupta intre retea si ierarhie” considera Mason in cartea sa. Mason este de parere ca politicile neoliberale au subminat cu succes solidaritatea clasei muncitoare prin promovarea mobilitatii muncii si constrangerile de functionare a sindicatelor.In schimb acesta vede intarirea unei noi forte de rezistenta in cadrul retelelor de indivizi.

Socurile moderne ale momentului sunt clare: epuizarea energiilor, Schimbarile climatice, imbatranirea populatiei si migratia. Acestea altereaza dinamica capitalismului si il fac nefunctional pe termen lung. Acestea nu au inca acelasi efect precum ciuma bubonica in urma cu cateva secole in distrugerea ordinii sociale si infrastructurii functionale intr-o societate complexa si saracita. 

Tranzitia spre economia informationala.
Daca se poate intelege tranzitia in acest fel, nevoia nu este de a face un super plan computerizat pe cinci ani ci a unui proiect al carui scop sa fie diseminarea acelor tehnologii, modele de afaceri si comportamente care sa destrame fortele pietei, sa socializeze cunoasterea, sa inlature nevoia de  munca sis a impinga economia spre abundenta. Mason, numeste acest proiect, Proiectul Zero, intrucat are ca scop un system  energetic cu zero carbine; productia de masini, produse si servicii cu costuri marginale zero; si reducerea  timpului de munca necesar cat de aproape de zero.
Cei mai multi politicieni de stanga din secolul 20 credeau ca nu vor avea parte de luxul unei tranzitii manageriate; erao problema de credinta pentru ei ca nimic din noul system ce va urma nu ar putea coexista cu elemente ale vechiului system- desi clasa lucrtorilor intotdeauna s-a asteptat sa creeze  o viata alternative in cadrul si “in pofida”capitalismului. Rezultatul a fost ca posibilitatea unui stul sovietic de tranzitie a disparut, cel modern ramanand sa aibe printre preocupari in principal lucruri oponente: privatizarii sistemului de sanatate, legile anti-sindicale, fracking-ul, etc.
Principala contradictie astazi rezida intre posibilitatea bunurilor abundente, gratuite si informatie pe de oparte si un system de monopoluri, banci si guverne incercand sa pastreze toate acestea in mod privat si commercial. Orice esueaza in lupta dintre retea si ierarhie; intre vechile forme de societate corelate capitalismului si noile forme de societate care prefigureaza viitorul.
Exista desigur un drum de parcurs pana la aparitia societatii globale utopice post –capitaliste., cu costuri marginale de productie zero  si cu eforturi de a evita esecurile privind comunismul si capitalismul secolului 20.

Schimbarile tehnologice majore scad nevoia de munca.
Informatia erodeaza abilitatea pietei de a crea preturi corecte. Mecanismul de aparare al sistemului  este sa formeze companii gigant de gen monopoluri.
Creste spontan productia in colaborare folosind tehnologii de retea care sa produca bunuri si servicii in mod liber, exact asa cum a fost creat cadrul pentru munca in fabrica si comertul liber in secolul 19.
Problema nu mai e de salarizare vs. profit ci mai degraba cine detine si controleaza “puterea cunoasterii”.
Sectorul post capitalist pare sa coexiste cu  sectorul pietei dar cu mari schimbari.Retelele refac granularitatea proiectului post capitalist. Aceasta poate fi baza unui sistem nebazat pe piata care se replica singur si care nu are nevoie sa fie reimprospatat in fiecare dimineata pe computer.
Tranzitia va implica statul, piata si si productia in colaborare, in spatele pietei. Ca sa existe acest proiect e nevoie ca toate partidele si miscarile existente sa fie reconfigurate . La inceput ideile vor fi de stanga dar ele se vor difuza pe masura ce oamenii vor intelege logica tranzitiei post capitaliste.

Un punct cheie  de referinta in cautarea acestui drum il constituie romanul Red Star al lui Alexander Bogdanov. Publicat in 1909. Din lectura se pot sugera exisenta a 5 principii de tranzitie, toate preconizate sa opereze prin intermediul retelelor  sociale non ierarhice:
1. Utilizarea unor cantități mari de date reale pentru a înțelege, modela și testa ideile de schimbare socială, astfel încât acestea să corespundă tendințelor observabile în comportamentul uman.
2. Durabilitate ecologică.
3. Asigurarea că tranziția spre post-capitalism nu este conceptualizată doar prin termeni economici, ci și prin termeni umani mai largi.
4. Apelarea la abordări diverse  pentru rezolvarea problemelor, de preferat  așteptării de a găsi soluții monolitice.
5. Maximizarea suportului informațional.

Obiectivele principale sunt:
1. Reducerea rapidă a emisiilor de carbon pentru a menține procesul de încălzire la o creștere sub 2°C, până în 2050.
2. Stabilizarea și socializarea sistemului financiar global.
3. Prioritizarea tehnologiilor bazate pe un volum mare de informații pentru a oferi prosperitate materială și pentru a rezolva probleme sociale majore, cum ar fi starea de sănătate și dependența de bunăstare.
4. Utilizarea unor tehnologii evoluate care să permită minimizarea volumului de muncă, până la stadiul în care munca va deveni voluntară, iar managementul economic se va putea concentra pe energie și resurse, mai degrabă decât pe capital și forță de muncă.

Mijloacele sugerate pentru a realiza acest lucru includ:
·        Verificarea strategiilor prin modelare riguroasă pe baza unui volum mare de date, înainte de punerea lor în aplicare.
·        Gestionarea datoriei publice, nu prin politici neoliberale de privatizare și austeritate, ci pe de o parte prin închiderea depozitelor bancare offshore și pe de altă parte prin menținerea ratei dobânzii sub nivelul ratei inflației.
·        Promovarea (parțial prin ajutor de stat / reglementări de stat) unor forme de muncă colaborative / co-operative / non-profit și a unor politici de eliberare a lucrărilor în domeniul public (creative commons production), mai degrabă decât utilizarea unor modele de afaceri extrem de inegale, autocrate și / sau care au nevoie de sprijin (lobby).
·        Desființarea monopolurilor de piață sau, în cazul în care acest lucru este imposibil, socializarea acestora.
·        Socializarea sistemului financiar (printr-o fază de tranziție de re-reglementare a sectorului financiar).
·        Plata unui venit de bază oricărei persoane.
·        ..............................................................................................................................

In urma cu 200 ani John Thelwall era ingrijorat ca fabricile engleze au creat noi si periculoase forme de democratie
Infocapitalismul va crea un nou agent de schimb: fiintele educate si conectate
                            .
                                                                                                    S.D