 Pentru a explica începutul, ne amintim că: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Evanghelia după Ioan).Aşadar, prezentul este cumva cauzat de cuvinte rostite în trecut. Faptele se aşează pe cuvintele de început precum cărămizile pe fundaţie. Luând cele de mai sus ca ilustrare pentru mecanismul explicării prezentului românesc prin prisma discursului ce a modelat fapta românilor de cel puţin 23 de ani, trebuie ca răul sau binele din prezent se trage dintr-un discurs pe măsura. Intr-adevar, chiar si o analiza sumară a discursului public din România acestor ani va revela preluarea unei familii de paradigme de-a gata--cu vocabular, sintaxă şi semantică relativ limitate şi fixe. Alternativele la aceasta hegemonie discursivă sunt încă violent rejectate, deşi realitatea sugerează necesitatea lor. Concret, făcând apel direct la Wittgenstein şi al lui Tratatus Logico-Philosophicus, avem: “The limits of my language are the limits of my world” (“Die grenzen meiner sprache sind die grenzen meiner welt”, secţiunea 5.6).Peromâneşte asta ar suna aşa: Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele. Adică pornim dela premiza că discursul fomează gândul şi precede fapta; continuăm cu observaţia că gândul şi fapta sunt cu mult sub potenţialul şi necesităţile istorice ale spaţiului românesc; deducem că gândirea şi acţiunea din spaţiul românesc sunt limitate şi ajungem la misunea de a: Explora şi extinde limitele discursive din spaţiul românesc pentru a ridica gândul la nivelul potenţialului şi fapta la nivelul aşteptărilor. Este convingerea mea că mai binele românesc se va putea aşeza numai pe un discurs extins organic de:
De exemplu, o noţiune precum 'economia de piaţă' nu poate justifica orice, după cum una ca 'naţional(ul)' nu poate fi exclusă apriori. Crezul în economia de piaţa n-a fost suficient pentru a evita Criza din 2008 sau a reporni economia românească după 8 ani de politici neoliberale, după cum interesul legitim al românilor are o componentă naţională ce nu poate scăpa din vedere, mai ales românului de pretutindeni. În sfârşit, speranţa mea este că Grupul Prospectiv va deveni acel pol de agregare pentru temerarii ideilor ce gândesc româneşte.
Flavius
Boston, noiembrie 2013
|
 Îmi plac: solidaritatea oamenilor, oamenii dăruiţi ideilor, efortul comun spre mai binele comun, cei care uniţi prin limbă şi aspiraţii consideră că împreună formează o naţiune, nonconformiştii care ocolesc căile bătute, soluţiile bazate pe ştiinţă, intuiţie, experienţă şi efort, minţile iscoditoare, statul puternic--arbitru dotat cu putere şi politici, democraţia economică, reprezentativitatea instituţiilor, capitalul românesc, ideile naţionale în interesul românilor ce nu lezează interesele legitime ale altor naţiuni sau naţionalităţi, oamenii care trăiesc cu credinţă. Nu-mi plac: aroganţa clasei politice si lipsa de profesionalism a acesteia, soluţia inadecvată necesităţii, exploatarea neglijentă a resurselor ţării, metodele de exploatare a resurselor bazate pe cianuri şi fracţionare hidraulică, cei care gândesc exclusiv in termeni de eficienţă economică şi niciodată despre impactul asupra mediului, cei care peticesc azi găurile sacului rupt ieri şi nu au un plan macar de schimbare a sacului, ipocriţii, cinicii, cei lipsiţi de onoarea muncii lor, capitalismul sălbatic, capitalismul românesc, băncile care nu întreţin ciclul virtuos din economia ţării. Fiind mult mai multe care-mi plac sau nu este unul din motivele pentru care am decis să co-fondez Grupul Prospectiv. Pe de-o parte, nu-i loc să le înşir pe toate, pe de altă parte, nu cred că este suficient a le înşira.
Smaranda
Bucuresti, noiembrie 2013
|
| MP |
Cuvânt înainte
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Un comentariu:
Premizele, inclusiv amfitrionii sunt frumoase si destepte.
Spor la drum!
Cu stimă,
Gavrila
Trimiteți un comentariu