14.9.18

Dan Diaconu: Câteva lucruri la care trebuie să vă gândiţi

Împingerea în faţă a Plăvanului a fost surprinzătoare atât pentru cunoscuţii lumii politice, cât şi pentru publicul larg. Practic, peste noapte, într-un scenariu de-a dreptul şocant, un individ gângav, incapabil de a lega logic două vorbe, a fost „întronizat” prin fabricarea consensului din partea unui larg segment al populaţiei. Probabil a fost vorba şi de un furt masiv la urne, dar, în acelaşi timp, am avut de-a face şi cu prostirea unei largi pături a electoratului, cu o manipulare la scară efectuată de profesionişti ai domeniului.
Campania electorală a Plăvanului a fost suportată de Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria România. Individul este căsătorit cu basarabeanca Veronica Usatîi. Nu-i nicio coincidenţă de nume, individa fiind sora lui Renat Usatîi, liderul formaţiunii proruse „Partidul Nostru” şi primar al oraşului Bălţi din Republica Moldova. Usatîi are o avere impresionantă, în mare făcută din contracte cu serviciile feroviare ruseşti. Cine are habar pe ce lume trăieşte înţelege exact ce-am spus.
O altă ramură de prietenie a familiei plăvăneşti este în zona austriacă. Finul lui Iohannis, Andreas Huber, este consul onorific al Austriei în Sibiu. Andreas Huber este cunoscut ca „omul la care familia prezidenţială îşi petrece revelioanele”. Tot în Sibiu, avem un vecin de-al lui Iohannis pe numele său Cosmin Capră. Soţia acestuia, procuroarea Carmen Maria Capră de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, i-a închis definitiv lui Iohannis un dosar penal referitor la retrocedarea ilegală a unor imobile în Sibiu. E interesant de ştiut că soţul, Cosmin Capră, a fost director general la Holzindustrie Schweighofer, termita pădurilor româneşti. El este una dintre verigile care-l leagă pe Iohannis de drujbarul pădurilor româneşti, cealaltă fiind chiar finul său, apărătorul intereselor lui Schweighofer în România. Dar nu despre tăierea pădurilor este vorba în articolul de faţă.
După cum bine se ştie, Austria este coada de topor a Rusiei în Europa. Descălecarea lui Putin la nunta Ministrului de Externe al Austriei e de notorietate. La fel şi agenturile FSB şi GRU de la Viena. Sau celebra firmă OMV, extrem de bine primită în Rusia şi cu nişte colaborări atât de sulfuroase încât nu mai lasă loc niciunei suspiciuni în ceea ce priveşte acţionariatul său real. Iar exemplele pot continua până când şi cel mai naiv dintre naivi va înţelege cauza pentru care vulturul austriac de pe steag ţine în gheare o seceră şi-un ciocan.
Să mergem acum la actualitatea românescă. Mai precis la răzmeriţele provocate de grupul #rezist. Întâmplător sau nu, centrul informatic de comandă al mişcării se află într-o casă conspirativă din Sibiu. Tot pe-acolo s-a aflat şi centrul de comandă al campaniei Plăvanului, locul de unde, prin intermediul Facebook, s-au lansat „bombele social-media” care-au contribuit la manipularea maselor în alegerile prezidenţiale din 2015. Tacticile utilizate de mişcarea #rezist sunt, în mare, aceleaşi cu cele din campania electorală a Plăvanului. Chiar şi-un redus mintal realizează - după iconica apariţie a prostului în geacă roşie - care-i scopul adevărat al răzmeriţei #rezist şi pe cine serveşte în realitate. Lucrurile însă sunt mult mai dubioase, conexiunile externe ale Plăvanului arătându-ne un context destul de dubios.
La nivel mondial avem de-a face cu o schimbare geopolitică masivă. În cazul în care tabăra globalistă pierde puterea la Washington, are două refugii la dispoziţie: Europa ca destinaţie rezidenţială şi China ca zonă preferată de business. Europa este însă o zonă eşuată tocmai de politicile globalist-marxiste, motiv pentru care trebuie întărită cumva, mai ales în perspectiva unei confruntări previzibile cu „restauraţia” americană. Această întărire nu se poate face decât prin punerea la punct a scenariului de coşmar pentru strategii americani, anume pactul ruso-german. Cred că-i limpede pentru oricine că extinderea colaborării între Rusia şi Germania, adică punerea în aceeaşi barcă a resurselor şi armatei maicii Rusia cu tehnologia cârnăţarilor ar conduce la constituirea unui bloc economico-militar aproape de nezdruncinat. În plus, Germania ar veni la pachet şi cu servanţii francezi, cu lacheii din Ţările de jos şi cu nordicii. Rolul Austriei în această ecuaţie e acela de-a trage cât mai mult din estul Europei. De-aceea au înflorit afacerile austriece în Est, de-aceea s-au achiziţionat hălci din fostele economii comuniste.
Lupta care se dă acum pe frontul invizibil este aceea de a controla cât mai mult din Est pentru ca, în perspectiva trecerii la proiectul ruso-german, să se creeze o zonă cât mai continuă de la Paris-Berlin până-n China şi Japonia. Oricât de globalişti ar fi strategii americani de la Pentagon, unii dintre ei în primul rând sunt americani şi acesta este motivul punerii în aplicare a strategiei coridorului „celor trei mări” care cuprinde statele baltice, Polonia, România şi ce s-o mai putea agăţa până la Adriatica. O strategie care s-ar opune idealului rusesc al unificării slave, adică al culoarului rus spre Mediterana.
În fapt, lupta care se dă acum în România este una apartenenţei într-una dintre cele două zone strategice. Adică, ori vom fi daţi ruşilor, ori vom merge cu SUA. Rolul #rezist în acest context, este acela de a destabiliza România în vederea forţării retragerii americanilor de-aici şi a instaurării protectoratului austro-german care, la momentul oportun, ne va ceda „managementului” rusesc. Dinspre SUA nu se face mare lucru deoarece Departamentul de Stat e plin de păduchi care temporizează pentru a permite regruparea taberei globaliste în direcţia pe care-am descris-o. Asta în condiţiile în care nu se reuşeşte debarcarea sau eliminarea lui Trump.
Pe moment lupta e surdă şi acesta e şi motivul pentru care la noi nu se înţelege mai nimic. Cruciale sunt alegerile americane unde, dacă Democraţii vor suferi o nouă înfrângere, meciul globalist în SUA e pierdut, iar scenariul ruso-german intră în linie dreaptă. Până atunci nu vom vedea decât un du-te vino efectuat de forţe anarhiste având ca scop doar menţinerea unei stări de tensiune necesare păstrării României într-o zonă gri. Direcţia în care vom merge după ce lucrurile se vor fi tranşat în SUA e, de asemenea, neclară.

DD

30.8.18

Marian Nazat: Piaţa Victoriei, diaspora și proștii Europei

Articol preluat de pe blogul Marian Nazat de Evenimentul Zilei, 25 august, 2018



Motto:
„Ieri marxismul – azi ortodoxismul,
Ieri proletcultismul – azi anticomunismul,
Ieri dictatura – azi numai ura.
Radu Cosașu[1]
Învălmășeala din Piața Victoriei, din vinerea neagră, cu „oameni îmbulziți în larmă și sudălmi”[2], n-ar trebui să ne mire. Și nici măcar implicarea străinătății, cum ne-a asigurat un ex-ofițer al Serviciilor Secrete băștinașe, nu-i o noutate. Oricum, nimeni nu mai este într-atât de naiv să creadă că patrupedul lui Klem taman la ora aia, a mitingului, avea program de plimbare la Șosea… Ori intempestiva, chipurile, sosirea în bătătura natală a cretinului cu obscena plăcuță de înmatriculare, coagulantul prostiei fudule din spațiul neaoș. Cei care ne monitorizează și ne manipulează atent de secole, ne-au descoperit marile vulnerabilități: credibilitatea și țâfna în exces. Astfel fișați și radiografiați în străfundurile ființei noastre ușor schimbătoare și previzibile, ălora din interior și dinafară nu le-a fost deloc greu să pună la cale fel de fel de experimente pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. De pildă, demența legionară, cu monstruozitățile inimaginabile care i-au marcat ascensiunea, ca și jumătatea de secol purpurie, altă încercare de a testa încă o dată versatilitatea proverbială a românului. Însă pseudorevoluția din 1989 le întrece pe toate, cu diversiuni de-o stupiditate infantilă, dar înghițite cu voluptate nătângă de un norod înnebunit să fie înșelat și prostit. Minciunile din acel decembrie tenebros ne-au împins la crime, la odioșenii de neîntâlnit în celelalte țări ale lagărului socialist de odinioară.
Cu un asemenea bagaj etnogenetic, tot ce a urmat în istoria noastră postdecembristă n-a reprezentat decât o continuare a unei tradiții de care ar trebui să ne rușinăm pe veci. Ieșirea în stradă a diasporei, anunțată cu suspectă surescitare pe toate canalele media, dar și pe cele virtuale, a creat o isterie estivală ce prevestea furtuna socială. Rețelele de socializare au luat foc, aprinse de idioții cu atitudine, excitați la culme că se pot lepăda și ei o zi, două de mediocritatea cotidiană. „Fum, sânge și moarte!” s-a scandat pe maidanul feisbucist, iar dinspre USR s-a glăsuit tembel: „Politica se face în stradă!” Adică exact ce doreau huliganii de profesie, ipochimenii neșcolarizați și needucați, lipsiți de repere. Brute ale deceniilor din urmă în care democrația a proclamat dreptul la analfabetism, dreptul la nemuncă, dreptul la furtul instituționalizat și, îndeosebi, dreptul la înjurătura care unește. Niște generații ale irosirii în scârnă și ură, în stare să producă doar atât: „MUIE PSD!” Parcă îl și văd pe „piețarul” sosit din Spania rostindu-și nătâng oful: „Nu am nimic concret cu pesediștii, dar nu-mi miroase a bine”. Altul susține că hulitul partid e ilegitim… Curat meșteșug de tâmpenie! Sceneta mitingului pribegilor a mai căscat o spărtură în societatea băștinașă, oricum dezbinată, asmuțindu-i pe cei rămași în vatra strămoșească împotriva expaților.
Mă uit iarăși în jur, peste granițe, și observ că suntem singurii care ne luptăm între noi, într-un război fratricid neostoit și aducător de nenorociri. „Păpușarii” de aici și de aiurea ne exploatează cu cinism aplecarea spre scandal și violență, spre anarhie. Unde altundeva conducătorii auto se suduie și se amenință în trafic ca la ușa cortului? Unde pietonii se boldesc unii la alții cu vrăjmășie și-și aruncă vorbe de ocară? Unde dialogul s-a transformat într-un concurs de flegme? Unde televiziunile se comportă aidoma tribunalelor populare din vremea stalinistă? Unde filosofii cu morgă înalță omagii scabroase vulgarităților sexuale, iar șeful statului le consideră drept opinii politice juste? Nicăieri, desigur, fiindcă proștii Europei sunt cantonați de-a pururi la gurile Dunării…
Numai că, în spatele acestor diversiuni și manipulări ordinare, se petrec grozăvii cu toptanul. Țara își vinde pe nimic resursele și obiceiurile, rămășițele de demnitate și suveranitate. Întâmplător oare, în plină zaveră civică, Legea redevenței era trimisă înapoi la parlament? Ehe, câtă dreptate avea Petru cel Mare când spunea că „pe afurisiții ăștia de negustori dacă-i lași fără frâu îți strică toată țara”[3]… Nu ei, afaceriștii multinaționali, au născocit perfidia sorosistă cu societatea deschisă? De aceea, dau o bere pentru o Românie care gândește… deschis! Mesajul din reclamă a atins direct la lingurică nația candrie și naivă, arvunită dintotdeauna tragerii pe sfoară.
Demult, același țar se destăinuia apropiaților săi că „Hospodarul Moldovei și acela al Valahiei se roagă aproape în genunchi să-i scăpăm de robia turcească.”[4] Lucrurile sunt așijderea și azi, cu excepția stăpânului, o viețuire de-a bușilea pe la porți străine. Ce mai, proștii Europei…”.
[1] Anti-damblale, Editura Polirom, 2018
[2] Alexei Tolstoi, Petru I
[3] Alexei Tolstoi, Petru I
[4] Ibidem

23.8.18

Michel Onfray: Timpul lui Proudhon, Anarhia pozitiva

Anton Pieck, Spui, Amsterdam


Împotriva celor care consideră că liberalismul este un orizont insurmontabil, filosoful Michel Onfray ridică, cu ocazia publicării "Dicționarului Proudhon" (Aden), steagul negru al anarhiei.

Toată lumea știe că impregnarea creștină a lăsat urme dupa  mai mult de o mie de ani de creștinism în format de conștiința a puterii, astfel încât non-credincioși, agnostici, atei, dar, de asemenea, anti-creștini, dizidenți, rationalisti activiști rămân modele dependente ale gândirii moștenite de la această religie. Același lucru se întâmplă și cu două secole de marxism care au aburit mintea și adesea pătrund inca în analiza politică contemporană.

Marxismul a dominat de când Prima Internaționala a permis lui Marx să elimine prin toate mijloacele, inclusiv cele mai puțin oneste, reprezentanții unui socialism libertarian, cu alte cuvinte, socialismul lui Bakunin și Proudhon. Comuna nu era marxista, iar Marx nu înțelegea Comuna. Dar Versailles a ucis 20.000 de comunarzi. Deci, Thiers și poporul său au decapitat socialismul libertarian în Franța: desi folosind viclenia in explicatii, Thiers nu știa că astfel a deschis un bulevard lui Marx și marxiștilor ...

Joc periculos

Revoluția rusă din 1917 a marcat triumful lui Marx pe terenul european. Modalitățile comunismului său au fost într-adevăr realizate, indiferent de marxiștii idealisti care încă mai vorbesc astăzi. Numai creierul unui batran fixist poate gandi  platonic, despre sublimul unui „comunism transcendental“, care nu ar avea absolut nimic de-a face cu ceea ce a fost realitatea sovietică și a blocurilor din estul Europei intre 1917 - 1989 ...

Păcălelile si perfidiile lui Marx in cadrul Internaționalei (1864) s-au putut deslusi la publicarea unui material denumit Ideea comunismului (2009), de catre un colectiv care a reunit  intervențiile lui Badiou, Negri, Rancière, Žižek și alti idealiști comunisti, trecuti prin scrierile lui Lenin, Stalin, Mao, Castro și alți frumosi comuniști transcendentali. Marx a avut timp sa arate in ce masura dictatura proletariatului a fost mai ingrijorata de dictatura decat de proletariat. Poți crede întotdeauna că ceea ce s-a făcut în numele lui Marx perfect justificat odinioara nu  justifica cu nimic continuarea ideilor in timpul prezent, cand s-ar dovedi un  joc periculos care ar risca sa redeschida  tabere antagonice , mai degrabă decât să lărgească libertățile.



Stânga tocquevilliana

 Sa nu fii de acord cu Marx si marxism nu inseamna sa te arunci in bratele celor care fac liberalism, orizontul de nedepasit al timpurilor Alternativa spre dreapta nu este gulagul sau partea dreaptă. Cel puțin nu ar trebui. Publicarea unui Dicționar Proudhon (1) vine foarte oportun pentru a arăta că există o stînga libertariană care nu are nimic de-a face cu stînga autoritară a marxiștilor hrăniți de nostalgia bolșevică sau cu stânga Tocquevilliana care pictează fațada liberalismului său cu bomboane roz. Datorăm acest volum mare lui Chantal Gaillard și Georges Navet, care au condus o echipă de nouăzeci de oameni în scrisul acestei cărți frumoase.

"Anarhia pozitivă"

Primul merit al acestei cărți este de a arăta că anarhismul este altceva decât vulgar se afirma in mod obisnuit. (2). Desigur, denigrarea acestui cuvânt frumos este simpla: e suficient sa faci vorbire pur și simplu de cei care au recunoscut atentatele oarbe din la Belle Epoque, mortii din banda lui Bonnot, sa asociezi acest termen violentei, brutalitatii, sangelui varsat.

Cu toate acestea, există un curent prost inteles al gandirii „anarhiei franceze” care a propus ceea ce insusi Proudhon a numit o „anarhie pozitiva”: pentru a construi aici și acum o revoluție care nu are nevoie sa ucida, sau sa jefuiasca. Această anarhie nu are nimic de-a face cu stânga resentimentara care pentru orice este contra si contra pentru tot ce este afirmativ. Suporterii acestei stangi atât de bine analizați de Nietzsche în vremea lui vor să distrugă totul. Și după? După, triumfa o schema religioasa: bunătate, fericire, prosperitate etc. Dispariția exploatarii, razboaielor,  machismului, mizeriei ... Acest model rămâne idealist hegelian, religios - și sincer: Crestin.

Revoluția fără fanfară

Avocații anarhiei pozitive, inclusiv Proudhon, schimbă lucrurile aici și acum. Spre deosebire de cei care nu schimbă nimic chiar acum, pentru că vor schimba totul mâine, desi maine nu va veni niciodata,  ei apără o micropolitică concretă și eficientă. Instrumentele acestei revoluții fără fanfară? La Ruche, Scoala alternativă de Sebastien Faure (3), Universitatea Populară Georges Deherme, mass-media liberă (4) de George și Sophia Butaud Zaïkowska, Piețele bursiere funcționale,  Pelloutier, "însoțirea iubitoare" E. . Armand (5) și multe alte experiențe libertariene  concrete, inclusiv cele ale lui Jean-Marc Raynaud, creatorul Editions libertariene, căruia îi datorăm o pepinieră libertariana, copii de pe Insula Oleron Island, o colonie Libertariana Bakunin, o școală libertariană Bonaventure și un proiect de locuință pentru pensionari.

Proudhon a filosofat  în afara cadrului uzual. Fiul de oameni sarmani, sarac el insusi, , auto-didact, el nu are niciunul din ticurile anarhistilor care isi trag cunostiintele despre lume din biblioteci cu riscul de a hrani idealismul si de a nu obtine niciodata un singur progres concret. Daca el gandeste atunci el nu o face din perspectiva artei pentru arta:  el vrea sa schimbe realmente lumea, in mod concret, pozitiv, rapid, de o maniera pragmatica.


Statul libertarian

De atunci, producțiile sale livresti sunt texte de lupta. Academicul va găsi contradicții care se volatilizeaza atunci când se recurge la contextualizări. Odată, el este pentru desființarea statului, altadata el apara statul? Cu siguranță, dar în primul caz, cel cu "Ce este proprietatea?", el critică  statului capitalist complice in esuare, cu alte cuvinte exploatarea muncitorilor de catre capitalisti care nu retribuie corespunzator forta de munca colectiva; în cel de-al doilea caz, cel al Teoriei Proprietății, arată modul în care federația, cooperarea, mutualizarea vor suprima guvernul de sus, prin acest guvern contractual, cu siguranță, cu mentiunea ca este necesara o instanta care sa reglementeze aceasta federatie – Statul. Un stat libertarian altfel spus, un stat care sa garanteze „anarhia” care defineste absenta guvernului venit de sus.

Aceeași remarcă: în 1841, Proudhon ar fi fost împotriva proprietății, atunci, apoi la sfârșitul vieții sale scurte, ar fi fost pentru. În virtutea acelorași principii, Proudhon dorește abolirea proprietății capitaliste în favoarea unei proprietăți anarhiste, ceea ce el numește "posesie" și care exclude constituirea sa prin exploatarea salarială. Proprietatea trebuie, prin urmare, să fie eliminată atunci când este capitalistă; daca ea este anarhista proprietatea trebuie promovata.In acest caz ea poarta numele de posesiune..

"Démopédie"

Proudhon nu crede realul din categoriile filosofice ideale, ci din cea mai concretă realitate. Marcat de hegelianismul, anarhistul rus Bakunin și Kropotkin rămâne un prizonier al sistemelor de creștini: răscumpărare de păcat (proprietate), prin convertirea la religia (revoluția) care efectuează Parousia (comunismul).

Proudhonistul este un pragmatic, cu alte cuvinte, opusul idealistului. Prin urmare, propunerile sale concrete și detaliate: federația, reciprocitatea, cooperarea cu cat  de multe pârghii pentru a realiza revoluția aici și acum, fără ca o singură picătură de sânge să fie plătită; banca poporului și creditul organizat pentru clasele nevoiașe de aceleași clase într-o logică care astăzi pare a semana cu  microcreditul; o teorie fiscală capabilă să realizeze dreptatea socială aici și acum; o apărare a proprietății anarhiste, ca o asigurare a libertății individuale amenințată de regimul comunist; construirea unui stat libertarian   care garantează mecanica anarhistă; o teorie critică a presei, care este o mașină de promovare a idealului bancherilor care o finanțează; un gând de drepturi de autor; o analiză a funcției sociale și politice a artei care se opune artei pentru jocurile artistice și estetice; o investiție în ceea ce el numește "demopedia" și care presupune că progresul revoluției este sporit mai mult prin educația gratuită decât prin insurecția paramilitară - și o mie de alte instrumente ale unui set de instrumente pe care socialismul nu le-a  atins încă ...



Referinte intelectuale
 
Desigur, există o față neagră a lui Proudhon: misoginia sa pe care  Daniel Guérin, într-un vechi Proudhon da - nu "(6),  o pune în legătură cu o homosexualitate reprimată brutal;  falocrația care îl însoțește și care inscripționează filosoful bisontin în traditia strămoșilor ancestrali ai gânditorilor care pierd dorința de a trece de jumătate din umanitate - de la Platon la Freud, care trece prin Rousseau, Kant, Schopenhauer și Nietzsche; remarci antisemite remarcabile în Notebook-uri - excelentul Robert Misrahi analizează aceast aspect în întrebarea sa :Marx  si problema evreiască (7) și reamintește modalitățile antisemitismului lui Marx; apărarea sa de război ca o igienă a forței - o constelație de greșeli care au făcut ca niște vichysti  să-l adauge  pe  Proudhon intre referințele intelectuale ...
Falocrația care îl însoțește și care inscrie  filozoful bisontin în tradiția jalnică a gânditorilor care ratați jumătate din umanitate - de la Platon la Freud, prin Rousseau, Kant, Schopenhauer și Nietzsche, observații antisemite indezirabile înregistrate în Notebook-uri - excelentul Robert Misrahi analizează această întrebare în întrebarea sa Marx și în problema evreiască (7) și reamintește modalitățile antisemitismului lui Marx, apărarea războiului ca o igienă a forței - o constelație de greșeli care au determinat pe niște vichysti să-l adauge pe Proudhon printre referințele lor intelectuale ...Efectuat acest inventar, si el este teribil, dar necesar, Proudhom ramane un filosof care a gandit un socialism libertarian pe care Marx si ai sai l-au criticat, si-au batut joc de el, l-au ridiculizat (sa ne gandim la Mizeria filosofiei lui Marx care raspunde Filosofiei mizeriei lui Proudhon si castiga pe detractori de partea lui,  insa in detrimentul ideilor filosofului francez acoperite de sarcasmul marxist).

În momentul prăbușirii sistemului macropolitic global, această filozofie micropolitică anarhistă concretă deschide mari perspective. În  „Justiția în Revoluția și în Biserică”, Proudhon a scris: „Oamenii nu au mai făcut nimic decât să se roage și să plătească:. Noi credem că a venit timpul pentru ai face sa filosofeze. Cu autorii acestui dicționar Proudhon, cu atat mai mult..

1. Dicționarul Proudhon, sub îndrumarea lui Chantal Gaillard și Georges Navet (Aden, 556 p., 35 de euro).

Citiți și: Anne-Sophie Chambost, Proudhon. Copilul teribil al socialismului (Armand Colin, 288 p., 23 de euro).

2. Michel Perraudeau, Dicționar de individualism liberal (Les Éditions Libertaires, 284 p., 15 euro).

3. Roland Lewin, Sébastien Faure și La Ruche (Ivan Davy, 246 p.).

4. Céline Beaudet, Mediile libere. A trăi în anarhie la Belle Epoque din Franța (Les Éditions Libertaires, 254 p., 15 euro).

Tony Legendre, Experiențe ale vieții comunității anarhiste în Franța. Mediul liber de Vaux (Aisne) 1902-1907 și colonia de nudiști și vegan Bascon (Aisne) 1911-1951 (Libertarienii Publishing, 166 pp., $ 15).

5. E. Armand, Revoluția sexuală și frăția (Zones, 190 p., 15 euro).

6. Daniel Guérin, Proudhon da - nu (Gallimard, 246 p.).

7. Robert Misrahi, Marx și întrebarea evreiască (Idei / Gallimard, 252 p.).

valori de referință
Michel Onfray

1959: Nașterea lui Michel Onfray în Argentan (Orne).

1989: Pântecele filosofilor (Grasset).

2002: Creează universitatea populară din Caen.

2005: Tratatul de Ateologie (Grasset).

2010: Amurgul unui idol. Producții freudiane (Grasset).

2011: Manifestul Hedonist (altfel).

2012: Ordinul liberal (viitor, Flammarion).

Pierre-Joseph Proudhon

1809: Nașterea lui Pierre-Joseph Proudhon (fotografiat mai sus de Nadar) în Besançon (Doubs).

1840: Ce este proprietatea?

1846: Filosofia mizeriei (la care Marx răspunde în 1847 de Misery of philosophy).

1849: Confesiunile unui revoluționar (scris în închisoare).

1858: Justiție în Revoluție și în Biserică. 1865 A murit în Paris.


Traducere: SD








22.8.18

Romania, incotro?

protest 10 august bucuresti piata victoriei_nick stavre (11)


Am cateva date pe care as vrea sa le pun impreuna in speranta ca-mi vor oferi  macar un indiciu debil dar coerent la intrebarea: Romania incotro?
1. Pe 10 august in Bucuresti a avut loc o lovitura de stat esuata, intrucat jandarmeria a facut tot ce ii permitea regulamentul in aceste cazuri, in care se doreste atacarea si preluarea institutiilor statului. Scopul acesteia era destatalizarea tarii si aducerea la putere a unui executiv lipsit de votul popular, agreat de statul paralel.

2. Timp de un an si jumatate manifestarile de strada au avut  drept pretext mentinerea independentei justitiei, care ar fi implicat si mentinerea pe pozitie a LCK, reprezentanta de vaza a luptei anti-coruptie din Romania. Revocarea intr-un final a acesteia nu a comportat revolte ale manifestantilor, care au considerat probabil ca actuala pozitie a ei e suficient de puternica ca sa-si continue misiunea de a pune catuse celor ce se opun planurilor statului paralel. 

3. Participarea la incercarea de lovitura de stat a fost in permanenta incurajata de presedintele tarii si de opozitia parlamentara. Coruptia era de acum o tema expirata din momentul in care procese au inceput sa exonereze de vina pe cunoscuti rebeli ai sistemului, odata cu deconspirarea protocoalelor multiple care au lasat institutii intregi ale statului la cheremul binomului DNA-SRI. De aceea din lipsa de inspiratie s-a apelat la descatusarea fortelor oponente guvernului, binisor impanate si indoctrinate de tehnica si profesionisti paramilitari. Devenise clar ca o astefel de organizare a manifestatiei avea o cu totul alta miza diferita de faptul ca Dragnea este penal intrucat doua functionare au lucrat in doua locuri diferite si nu la cererea lui. Ce miza putea pune pe jar mai toate ambasadele europene din Romania, media din Germania, ce miza putea explica interventia cancelarul austriac, aparitia unor cereri de excludere a partidelor coalitiei din partidele europene tutelare?

4. Am presupus ca gazul din Marea Neagra ar putea fi miza. Cum se situau tarile fata de existenta acestei nesperate surse de energie? 

 a. UE in urma cu un an aprobase proiectul BRUA care aducea in Europa gazul din Marea Neagra pe gazoducte construite de romani, gazul fiind considerat proprietatea romanilor. 

 b. Austria si Ungaria reusisera sau erau pe punctul de a reusi sa preia gestiunea (vanzarea) gazului respectiv in Europa

 c. Germania are un contract de livrare a gazului metan cu Rusia in conditii foarte avantajoase si numeroase alte interese economice comune.. Aparitia unei alte surse de gaz natural in Europa ar incurca intelegerea dintre Germania si Rusia, rapindu-i Moscovei dreptul de a stabili preturi si clienti dupa bunul plac. Romania nu prezinta garantii ca nu va face concurenta gazului rusesc, cel putin in prezenta actualului guvern.Cu alte cuvinte Rusia nu agreaza exploatarea din Marea Neagra si e foarte posibil ca dorinta Germaniei de apropiere economica si poate strategica de Moscova in conditiile impuse de Trump sa o determine si pe aceasta sa nu doreasca un conflict european in plus.

 d. Americanii, prin Exxon sunt interesati de gazul romanesc, in conditiile in care gazul de sist pe care il cauta prin toata lumea nu prea se gaseste in cantitati necesare si necesita resurse de apa majore pentru exploatare, daca ar fi sa nu vorbim si de pericolele geologice pentru populatie. Un congresman republican, seful Comisiei de Control al serviciilor de Intelligence, a venit fulgerator in urma cu 3-4 zile in Romania si a avut o discutie de o ora cu premierul Dancila, fara sa mearga la Cotroceni, fara sa-l fi anuntat in prealabil pe ambasadorul nostru in SUA,  D-l Maior. E greu de presupus ca i-a spus premierului sa demisioneze guvernul, caci daca ar fi avut aceasta intentie, ar fi discutat cu Iohannis. DE AICI PUTEM TRAGE CONCLUZIA ca Iohannis si americanii au pareri diferite fata de prezenta guvernului si fata de inceperea exploatarii gazelor din Marea Neagra. In acelasi timp, coincidenta a facut ca Turcia si SUA sa fie foarte aproape de un conflict major, ceea ce i-ar determina foarte probabil pe americani sa-si transfere rachetele si aparatura nucleara din Turcia in Romania, cel mai probabil. In acest timp premierul nostru a anuntat inceperea diligentelor interne de mutare a ambasadei noastre la Ierusalim. Asadar, Guvernul este inca fidel parteneriatului strategic si probabil agreaza politica de tenta nationala a lui Trump. Cei care se opun guvernului, exploatarii gazelor si sunt gata sa faca pe placul Germaniei si Moscovei prin orice mijloace, inclusiv o lovitura de stat, se situeaza geostrategic de partea intereselor ruso-germane.
  e. Vizita mai mult decat prietenoasa a lui Putin in Austria cu ocazia sarbatoririi nuntii imperiale a ministrului de externe (doamna blonda care se opunea in urma cu o saptamana parerilor Germaniei fata de miza noastra) , reverentele exagerate ale Doamnei ministru in fata lui Putin, imbratisarile si sarutarile prezente din belsug denota o perfectionare a relatiilor Austriei cu Rusia si poate Germania in privinta intereselor economice. In aceste conditii Austriei ii va fi mai lesne sa se opuna de acum exploatarii din Marea Neagra, schimbandu-si interesele decat sa se erijeze in gestionor al acestora. 

  f. Ungaria? Ungaria nu da semne ca si- ar reconsidera sansele privind nevoile de gaz sau si-ar schimba tendintele revizioniste fata de Romania. 

O prima intrebare: Ce s-ar fi intamplat cu noi daca lovitura de stat ar fi reusit?

Lasand la o parte ridicolul situatiei protestatarilor care invinuiesc guvernul Dragnea de rusofilie fara sa analizeze tendintele si interesele presedintelui si ale opozitiei, ramane intrebarea: E mai bine sa primim arme nucleare din Turcia, aici,in coasta Rusiei, imaginandu-ne ca devenim o mare putere regionala, sau alta e solutia?


                                                                                                                                                 SD


14.6.18

Trump, lumea și România





Statul nostru paralel era susținut aparent din două direcții: SUA si UE; la vedere, lupta anticorupție era motivul pentru intervenția în politica noastră de către ambii parteneri ai României. Într-adevăr, binomul SRI-DNA / Coldea-LCK era bine aparat atât de parteneriatul strategic cât și de decorațiile și sprijinul personalizat primite maiestuos de către ei doi din partea statului francez, olandez și probabil nu numai. Problema este însă următoarea: dela Băsescu până la Trump, statul paralel românesc s-a osificat.   Alegerea lui Trump, cu programul lui original de înmuiere a globalizării, refacere a economiei SUA cu orice riscuri parteneriale și cu propunerea unor relații îmbunătățite cu Rusia, au bulversat statul adânc american și global, care nu de puține ori îsi dispută întâietatea cu noul președinte, inclusiv în domeniul relațiilor internaționale. Trump este tracasat, dar nu adus la ordine. De aceea, după accidentul Coldea, determinat de Ghiță, care era probabil în siajul altor stăpâni, LCK, Maior și vechea gardă politică aservită au rămas pe loc. Inclusiv Ambasadorul, amânând sau ignorând ordinul lui Trump de chemare la vatră a ambasadorilor numiți de Obama și percepuți ca vectori ai statului adânc.

În ultimele două zile, s-au derulat două evenimente de o importanță majora pentru Trump: unul în favoarea lui reprezentat de întâlnirea cu președintele Coreei de Nord, prin care s-a hotărât de comun acord deja la Singapore trecerea rapida la denuclearizarea întregii peninsule coreene, respectiv poziția lui Trump la G7.

Întâlnirea dintre un președinte american în funcțiune si liderul Coreei de Nord este un moment istoric, pana la urma, indiferent de rezultate. Gestul lui Trump, pregătit cu mare efort și discreție de unul din cei loiali lui (Mike Pompeo), dă peste cap o rutină informală de câteva zeci de ani, rutină care pe cât era de împărtășită de aristocrația americană, pe atât rezultatele erau contrar celor așteptate la vedere.

Negocierile comerciale au ocupat majoritatea timpului la summit-ul G7. Aşa cum era de așteptat, ele l-au pus pe președintele Trump contra restului participanților. Motivul este colapsul de facto al actualei ordini internaționale, reflectat de deficitul comercial major și susținut al SUA în relațiile cu UE și China. Desigur, țări mai mici ca Franța, Spania, Italia și chiar România puteau spune de ceva timp ca ordinea mondială curentă nu este sustenabilă, însă elita statului adânc a ignorat situația până când Trump le-a stricat decorul și spune fără echivoc ceea ce copiii știu: împăratul actualei ordini mondiale e gol.

Lipsa de interes pe care președintele Trump o arată față de amabilitățile diplomatice și strategia sa “America First” marchează o ruptură de facto între Statele Unite şi țările aliate încă din timpul Războiului Rece. Probabil că la acest moment toți știu ca viitorul va fi diferit, dar niciunul nu vrea să-și asume responsabilitatea inițierii schimbărilor de jure.

Față de electoratul său, Trump face mai mult sau mai puțin conform așteptărilor, iar succesul în inițiativa cu Coreea de Nord va oferi lui Trump un ascendent asupra establishmentului american, chiar dacă fiecare va avea o altă definiție a succesului.

Unde este România în toată aceasta schemă, destul de fluidă? Este greu de evaluat poziția românească din mai multe motive. Din punct de vedere economic, România nu mai contează--și-a cedat total suveranitatea multinaționalelor, în principal EUropene. Pe de altă parte, Saga fugarului Ghiță, ascensiunea lui Dragnea pe o axa inedită Ierusalim-Washington, anunțata retragerea a ambasadorului Klemm și plasarea în premieră a președintelui jucător în offside par a sugera că România contează, lupta se dă încă.

La momentul acesta, am vrea să credem ca Trump forțează un viitor negociat în care, de exemplu, Peninsula coreeană și Japonia să adopte o poziție comună cu SUA sau interesele țărilor să nu mai fie obscurate în spatele acordurilor multilaterale din care să reiasă unii și aceiași perdanți și învingători. Desigur, acestui optimism calculat opunem situația în care soluția exponenților sistemului global părea a fi războiul în care participanții erau duși la abator sub un pretext fals sau altul. Suntem de părere că o situație negociată este în general preferabilă jocului sorții pe câmpul de luptă.

Cine dintre români a intuit această situație și a procedat în consecință, cel puțin în privința ambasadelor din Israel? Începem sa nu mai fim atât de siguri că Justiția îl va condamna pe Dragnea și nici nu o va considera trădătoare pe D-na Dancilă… S-ar putea ca Dragnea și echipa sa să fie oamenii momentului, în timp ce contestatarii, fie ei cei informali de tip TFL sau instituționali de tip PNL, USR-GDS să fie retarzi la puterea a doua--retarzi relativ la starea de epuizare rezultată din cedări succesive de suveranitate, retarzi relativ la noul curent în politica internațională marcată de ascensiunea lui Trump. În timp ce nu le-a păsat de primul tip de retardare cât timp le-a mers mai bine, cu al doilea e mai greu când mișcarea vine dela Centru și nu mai poate fi înnăbușită cu epitete precum populist, fascist, stângist etc.
fCh @ SD



Nota Bene: Există și un risc al politicii lui Trump pentru România. În cazul menținerii diviziunilor din societatea românească și mai ales ale elitei, un posibil rapprochement SUA-Rusia va înscrie România cel mai probabil pe o centrifugă căreia nu-i va putea face față.





16.2.18

LABIRINTUL MINOTAURULUI
Luminița Arhire

Nu-mi este necunoscută atmosfera olimpiadelor de Limbă și Literatură Română... nici temele pentru olimpiadă nu îmi sunt indiferente. Poate că, de multe ori, și pe „vremea cealaltă” adică înainte de 1990, subiectele de concurs erau destul de rigide și selectau mai puțin fantezia debordantă și talentul, punctând, mai curând, disciplina și studiul . Și totuși... niciodată nu i-ar fi trecut prin cap odiosului regim comunist să conceapă un astfel de subiect, cum e cel de mai jos, piatră de încercare la „faza pe județ”, în Prahova, în anul de grație 2017:

„Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul Moromeții de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota".

După ce am ieșit din starea de șoc, cu unele eforturi de voință, am început să mă gândesc... oare ce anume a dorit , de la delicatul „subiect uman”, cel care a propus această temă? Să zicem că un elev de 19 ani scrie un denunț, foarte corect din punct de vedere gramatical, convingător pentru conducerea de partid, punctând, în mod realist, „calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete”. Și? Ce relevanță are denunțul lui corect și la obiect pentru procesul de selecție- căci asta ar trebui să fie o olimpiadă de Limba și Literatura Română - a unor talente literare în ascensiune? Cum poți să-ți dai seama, dintr-un denunț, de frumusețea unui om, gata să se îmbrace în cuvinte, să construiască metafore și să se cuibărească în parabole? Nu poți... de aceea, mi s-a părut mai îngrozitor decât faptul în sine, DEZBATEREA INSTITUȚIONALĂ ASUPRA FAPTULUI.

Pe 26 februarie 2017, ADEVĂRUL.ro , îl contactează telefonic pe inspectorul şcolar pentru Limba Română din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Mihai Morar, profesor la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” Ploieşti, și acesta zice așa:

”Sunt trei subiecte raportate la două fragmente de roman. Primul subiect se referă la romanul «Moromeţii» de Marin Preda, al doilea la «Întoarcerea» (din volumul «Sfârșit de sezon»n.n.) al lui Marius Chivu, 2014. Sunt două fragmente care au o relaţie privind contextul dezvoltat în fiecare dintre acestea. (…) Trebuie avut în vedere că verbul de comandă este «imaginează-ţi». Cu alte cuvinte, este vorba despre DIMENSIUNEA CREATIVĂ pe care ar trebui să o dezvolte fiecare candidat la olimpiadă şi care doreşte să acceadă la un nivel superior. După aceea se referă la un aspect concret: un referat... Având în vedere faptul că discutăm despre un roman, specie literară aparţinând genului epic, ştim cu toţii că ne raportăm la un univers ficţional. Aşa trebuie să perceapă fiecare candidat situaţia de faţă. Participarea la orice nivel al olimpiadei sau al unui concurs de literatură presupune acceptarea ficţiunii ” .

Deci, e de bine... pentru că, așa cum în urmă cu câțiva ani, Papici Lucian îi explica lui Cristian Ghinea în fabuloasa carte „EU VOTEZ DNA” esența vie și frumusețea muncii sale cu următoarele cuvinte : „...ca procuror nu-ți pui mănuși chirurgicale ca să extragi cu anestezie hoțul sau coruptul din om...”, la fel, domnul inspector școlar nu poate extrage poetul sau viitorul scriitor , din adolescentul cu coșuri pe obraz, decât brut, fără menajamente sau gingășii inutile...

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat, pe 27 februarie , pentru HOT NEWS. ro : "...Mâine, colegii din învățământul preuniversitar, inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației vor analiza subiectul de la Olimpiada de Limba Română din județul Prahova. Ei vor stabili dacă acest subiect S-A ÎNCADRAT ÎN PROGRAMA pentru astfel de concursuri".

Bun, și dacă s-a încadrat, încă o dată întreb? Ce relevanță are?

Ce fel de LABIRINTUL MINOTAURULUI construiți, măi băieți, pentru copiii ăștia care nu înțeleg ce li se pregătește, și, neînțelegând, n-au cum să se apere?

1.2.18

FAMILIA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ
O PERSPECTIVĂ DIFERITĂ DE CEA A LUI CRISTI VASILICĂ DANILEȚ

Luminița Arhire


Măi Cristi Vasilică Danileț, măi băiatule… ce-oi fi văzut tu la tine acasă, în familie, de-ai ajuns să cunoști atât de … intim, „istoria cuplului românesc”? Pentru că o asemenea descriere a „familiei ” cu soțul mort de beat și a cărui principală ocupație este să-și „frăgezească” în mod corespunzător nevasta, pe unde o prinde, și s-o violeze pe rupte, asta când el nu e ocupat cu incestul iar ea nu e ocupată cu cratița, nu poate proveni , așa cum spui „din scrierile epocilor trecute”, și-ți voi arăta , dragă, că ori mata ne tragi în piept când ne trimiți la o bibliografie atât de vagă ori ai niște lecturi de toată jalea. Așa că, din moment ce treaba cu „scrierile epocilor trecute” nu prea ține, trebuie că alta e „sursa” informațiilor dumitale.

Acum, avându-se în vedere realitatea tristă că părinții te-au dat în judecată pentru stabilirea unei pensii de întreținere , în 2009, pot accepta că familia în care te-ai născut, dragă, e ATIPICĂ! Sau, dacă stau și mă gândesc mai bine, poate că nu numai familia în care ai văzut lumina zilei , ci și familia pe care ți-ai întemeiat-o e tot atipică, deoarece s-ar putea ca schema cu pensia de întreținere să fi fost doar o șmecherie pentru a ți se diminua pensia alimentară pentru copilul din prima căsătorie… eu așa am auzit, dar mi-a fost imposibil să cred că un stâlp al justiției din România și un posesor de centură neagră poate să recurgă la niște mișmașuri atât de jenante…

Dar, ia să vedem, elev Danileț, ce „iaște” pentru tine FAMILIA TRADIȚIONALĂ?

„O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie!” Zău?

Vasilică , unde ai văzut tu lucrurile astea de-aproape?

Că „scrierile”, de astă dată cu autor și an de publicare, spun un pic altceva. De exemplu, PAUL H. STAHL, în lucrarea „Triburi şi sate din sud-estul Europei” (Bucureşti, Editura Paideia, 2000), descrie o realitate binișor diferită decât cea „din scrierile epocilor trecute” pe care le-ai studiat tu, Vasilică… Iată:

„(…) situația femeii este mult mai bună în societatea românească decât în cea mai mare parte a societăților balcanice și mai ales musulmane și ea pare să fi existat de mult timp (…) în gospodării femeile dirijează și fac tot ceea ce este necesar; ele discută cu oamenii în public și în particular fără sfială și fără ceremonie, pentru că nu le este interzis (…).(pag., 124)… Ea iese de pe domeniul său (casa și curtea, n.n.) pentru două activități importante; odată arat câmpul de soț, se ocupă de cultivarea cânepei și inului, direct legate de meseria ei de țesătoare ( pag.142) ” .

Dânsul face o analiză a rolului și locului femeii în contextul societăților tradiționale balcanice și, trecând peste convingerile dumitale cu buldozerul unei activități științifice constante , ne conduce la o concluzie care ți se va părea, cred, stupefiantă: statutul superior al femeii în comunitatea tradițională românescă ne plasează cultural într-o poziție unică în spațiul sud-estului european.

Mai mult decât atât, mai vine și Paun Es Durlic în „Limba sfântă a colacilor românești” ( București, Editura Etnologică, 2013) și-ți bate obrazul, elev Danileț, la pagina 8 :

„…în Serbia răsăriteană s-a menținut o prospețime etnografică așa cum rar găsești în alte locuri din lume. Iar un alt motiv, poate chiar mai important, îl reprezintă structura familiei rumânești, în care femeia și-a păstrat libertatea femeii trace (despre care vorbește Herodot), menținându-și rolul principal în viața rituală, rol pe care îl are încă din perioada matriarhatului!”

Alte convingeri de-ale dumitale, pe care încerci să le îndeși în conștiința publicului sunt : „…femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, iar divorțul era ceva rușinos și excepțional.”. Sincer, crezi în chestiile astea sau le dai drumul așa, ca să vezi dacă produc efecte?

„…Femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții ”? Atunci cum explici practica destul de răspândită în unele sate românești prin care doi „logodnici” , erau îngăduiți de comunitate să stea împreună, pentru acomodare? … nu eu spun, spune revista *** COLECȚII DE FOLCLOR, 2014. În Memoria etnologica/ ( revistă de patrimoniu etnologic și memorie culturală, An XIV, nr. 50-51, *ianuarie-iunie 2014*) . Iată, Vasilică:

„…există obiceiul ca după logodnă mirele să doarmă la mireasă și nimeni nu se scandalizează, nici părinții fetei, fiind acesta un obicei al pământului. În acest fel, căsătoria devine moral-mai sigură și cel ce o rupe este considerat om de nimic, găsindu-și foarte greu un alt partener (colecția Vasile Roșca, n.n.)”

Ce mai ziceai? Că „… o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat. ” Așa? Atunci de ce Octavian Buhociu , în „Folclorul de iarnă, Ziorile și poezia păstorească ”(1979.. București , editura MINERVA), descrie următorul ritual: „Prin unele sate din Transilvania și mai ales din Munții Apuseni erea demult obiceiul ca, dacă o fată mare era însărcinată, două femei mai în etate o luau și o duceau la un gard, la un plop sau la o salcie. Aici, după ce-i împleteau părul ca la neveste și o învăluiau, se întorceau împrejurul ei de trei ori și ziceau: cunun-se roaba lui Dumnezeu N. cu gardul sau cu propteaua gardului, cu plopul sau cu salcia”, după care, Dănileț, fata reintra în comunitate , acceptată de aceasta fără fasoane.

Și Ion Ghinoiu, zice la fel, la pagina 135, în „Lumea de aici, lumea de dincolo” (București : Fundația Culturală Română, 1999):

„…«căsătoria la salcie» a fetei rămasă necăsătorită ….a avut un rol colosal pentru păstrarea ordinii fireşti prin «corectarea» magică a ceasului de măsurat veacul de om”.

N-o să crezi, nici Iosif Herțea nu e de acord cu tine . În „Cimpoiul și Diavolul/ O poveste adevărată a instrumentelor muzicale populare din România” (București, Editura Etnologică, 2014), la pagina 40, dânsul scrie așa: „De altfel salcia/ răchita are un întreg evantai de conotații simbolice în tradiția românească și nu numai. Cea mai pregnantă dintre ele este așa-numita «cununie la gard» sau « la salcie» a «fetelor greșite» (rămase gravide înainte de cununia propriuzisă): două femei mai în etate îi împleteau părul ca la neveste și învelind-o se întorceau împrejurul ei de trei ori, zicând: « Cunună-se roaba lui Dumnezeu N. cu gardul sau cu salcia » ; după care, cununia era întârită la primărie «de către jude, doi jurați și doi gornici» (…)

Mai spui, Dănileț, și alte prostii, nu numai cele citate de mine până acum. De exemplu:

„Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii” .

Foarte interesant, numai că în societatea tradițională, pe care zici că o cunoști din niște „scrieri din epocile trecute” , ale căror titluri ne rămân străine, căsătoria, care ți se pare matale așa-și-așa ca „greutate”, era, în realitate, atât de importantă, încât este citată adesea „nunta mortului”.

Astfel, Ion Ghinoiu, tot la pagina 135, în „Lumea de aici, lumea de dincolo” (București : Fundația Culturală Română, 1999) îți explică, Dănileț , așa: „Pentru readucerea echilibrului şi repararea erorii … cosmice oamenii au recurs la rit şi mit, răspunzând, prin compensaţie, la nefiresc ( NEFIRESC , auzi Danileț ? adică mort-necununat ) prin nefiresc. Practici ca nunta mortului, numită de specialişti nunta postumă, la decesul tânărului necăsătorit ( și) înmormântarea pumnului de ţărână adusă de pe locul morţii omului departe de sat sau de ţară…”

Vezi, tu Dănileț, omul NU PUTEA PLECA „DINCOLO” NECĂSĂTORIT, atât de esențială era nunta pentru trecerea sa pe pământ. Fără de care omul nu era „întreg”, împlinit, desăvârșit… Iar în „Cărările sufletului ” ( Editura Etnologică, 2004) tot Ion Ghinoiu încearcă să te lămurească, la pagina 174: „…Se pare că Moldova a conservat mai bine ceremonialul nunţii mortului (…). Pe o pernă sunt duse cununiţele de căsătorie, făcute din ramuri de salcie şi verighetele”.

Crezi că de florile-mărului considera societatea românească tradițională că NUNTA era, alături de NAȘTERE și MOARTE un eveniment cosmic? Greșit, elev Danileț, dacă tu crezi așa… căsătoria însemna NAȘTERE DE PRUNCI, iar nu cum ai matale fantezii că nu presupunea „…și în mod obligatoriu copii…”. Ba presupunea, și știi de ce? Pentru că societatea tradițională românească despre care, cu tristețe te anunț, școler Danileț , că n-ai învățat nimic în cursul atâtor ani de studiu, credea în trecerea sufletului din lumea aceasta în cealaltă lume… și mai credea că lucrul acesta nu se poate face decât dacă celui dus i se fac toate rânduielile… iar toate rânduilelile „de trecere” numai urmașii puteau să i le împlinească. Tot Ghinoiu ar fi trebuit să citești , și tot „Cărările sufletului ”, la pagina 182, pentru a afla că: „… Spre deosebire de societatea medievală occidentală, unde primogenitura (primul născut) moştenea casa şi căminul de casă, întrucât acestuia îi reveneau sarcinile militare, în satul românesc dreptul de moştenire îi aparţinea ultimului născut. Fiind mai mic, acesta avea şansa păstrării mai îndelungate a cultului moşilor şi strămoşilor.”

Nașterea de prunci era finalitatea și rostul … ți-o spune Simion Florea Marian în „Nașterea la români ”, în capitolul 1, pag 13 ( București, Editura Saeculum I.O., 2000) : „…Un proverb străvechi zice: «mulțimea copiilor, bucuria românului» sau «mulțimea copiilor, averea românului». Deci, una din dorințele cele mai dintâi ale noilor însurăței, și cu deosebire ale tinerei neveste e și aceea ca preabunul și preaputernicul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu nașterea de fii și fiice sau, cum se mai zice, cu «gloată»…” Vezi, dragă, copiii nu erau „unelte” , Vasilică, așa cum spui tu, în societatea tradițională românească… ci, „minunea lui Dumnezeu”:

Așadar, să punem punct acestei evaluări: nu pot să nu te las corijent …. că altfel, și alte loaze și-ar imagina că școala e doar așa, să ne aflăm în treabă… mai vii și tu la toamnă, mai vedem… Dar dacă și la materia de studiu „DREPT” , și la materia de studiu „EDUCAȚIE CIVICĂ” te prezinți la fel de nasol, tare mi-e teamă că nu treci clasa, elev Danileț!

P.S.1.Vasilică, dacă vrei să vezi ceva cu adevărat „tare” despre familia românească , urmărește afluxul fără pereche de cetățeni români care, înainte de sărbătorile religioase majore, intră în țară, de pe unde i-ar fi dus pașii și sărăcia. Întreabă-te de ce oare ei numai aici pot să-și facă sărbătorile și de ce asta e o trăsătură comună doar pentru România și pentru Moldova de dincolo de Prut?

P.S.2. „Lipesc mai jos un film despre ceea ce eu aș numi TANGOUL ROMÂNESC, într-o variantă necosmetizată




https://www.facebook.com/Ilyes.Claudiu/videos/495070920648408/