Statul nostru paralel era susținut aparent din două direcții: SUA si UE; la vedere, lupta anticorupție era motivul pentru intervenția în politica noastră de către ambii parteneri ai României. Într-adevăr, binomul SRI-DNA / Coldea-LCK era bine aparat atât de parteneriatul strategic cât și de decorațiile și sprijinul personalizat primite maiestuos de către ei doi din partea statului francez, olandez și probabil nu numai. Problema este însă următoarea: dela Băsescu până la Trump, statul paralel românesc s-a osificat. Alegerea lui Trump, cu programul lui original de înmuiere a globalizării, refacere a economiei SUA cu orice riscuri parteneriale și cu propunerea unor relații îmbunătățite cu Rusia, au bulversat statul adânc american și global, care nu de puține ori îsi dispută întâietatea cu noul președinte, inclusiv în domeniul relațiilor internaționale. Trump este tracasat, dar nu adus la ordine. De aceea, după accidentul Coldea, determinat de Ghiță, care era probabil în siajul altor stăpâni, LCK, Maior și vechea gardă politică aservită au rămas pe loc. Inclusiv Ambasadorul, amânând sau ignorând ordinul lui Trump de chemare la vatră a ambasadorilor numiți de Obama și percepuți ca vectori ai statului adânc.
În ultimele două zile, s-au derulat două evenimente de o importanță majora pentru Trump: unul în favoarea lui reprezentat de întâlnirea cu președintele Coreei de Nord, prin care s-a hotărât de comun acord deja la Singapore trecerea rapida la denuclearizarea întregii peninsule coreene, respectiv poziția lui Trump la G7.
Întâlnirea dintre un președinte american în funcțiune si liderul Coreei de Nord este un moment istoric, pana la urma, indiferent de rezultate. Gestul lui Trump, pregătit cu mare efort și discreție de unul din cei loiali lui (Mike Pompeo), dă peste cap o rutină informală de câteva zeci de ani, rutină care pe cât era de împărtășită de aristocrația americană, pe atât rezultatele erau contrar celor așteptate la vedere.
Negocierile comerciale au ocupat majoritatea timpului la summit-ul G7. Aşa cum era de așteptat, ele l-au pus pe președintele Trump contra restului participanților. Motivul este colapsul de facto al actualei ordini internaționale, reflectat de deficitul comercial major și susținut al SUA în relațiile cu UE și China. Desigur, țări mai mici ca Franța, Spania, Italia și chiar România puteau spune de ceva timp ca ordinea mondială curentă nu este sustenabilă, însă elita statului adânc a ignorat situația până când Trump le-a stricat decorul și spune fără echivoc ceea ce copiii știu: împăratul actualei ordini mondiale e gol.
Lipsa de interes pe care președintele Trump o arată față de amabilitățile diplomatice și strategia sa “America First” marchează o ruptură de facto între Statele Unite şi țările aliate încă din timpul Războiului Rece. Probabil că la acest moment toți știu ca viitorul va fi diferit, dar niciunul nu vrea să-și asume responsabilitatea inițierii schimbărilor de jure.
Față de electoratul său, Trump face mai mult sau mai puțin conform așteptărilor, iar succesul în inițiativa cu Coreea de Nord va oferi lui Trump un ascendent asupra establishmentului american, chiar dacă fiecare va avea o altă definiție a succesului.
Unde este România în toată aceasta schemă, destul de fluidă? Este greu de evaluat poziția românească din mai multe motive. Din punct de vedere economic, România nu mai contează--și-a cedat total suveranitatea multinaționalelor, în principal EUropene. Pe de altă parte, Saga fugarului Ghiță, ascensiunea lui Dragnea pe o axa inedită Ierusalim-Washington, anunțata retragerea a ambasadorului Klemm și plasarea în premieră a președintelui jucător în offside par a sugera că România contează, lupta se dă încă.
La momentul acesta, am vrea să credem ca Trump forțează un viitor negociat în care, de exemplu, Peninsula coreeană și Japonia să adopte o poziție comună cu SUA sau interesele țărilor să nu mai fie obscurate în spatele acordurilor multilaterale din care să reiasă unii și aceiași perdanți și învingători. Desigur, acestui optimism calculat opunem situația în care soluția exponenților sistemului global părea a fi războiul în care participanții erau duși la abator sub un pretext fals sau altul. Suntem de părere că o situație negociată este în general preferabilă jocului sorții pe câmpul de luptă.
Cine dintre români a intuit această situație și a procedat în consecință, cel puțin în privința ambasadelor din Israel? Începem sa nu mai fim atât de siguri că Justiția îl va condamna pe Dragnea și nici nu o va considera trădătoare pe D-na Dancilă… S-ar putea ca Dragnea și echipa sa să fie oamenii momentului, în timp ce contestatarii, fie ei cei informali de tip TFL sau instituționali de tip PNL, USR-GDS să fie retarzi la puterea a doua--retarzi relativ la starea de epuizare rezultată din cedări succesive de suveranitate, retarzi relativ la noul curent în politica internațională marcată de ascensiunea lui Trump. În timp ce nu le-a păsat de primul tip de retardare cât timp le-a mers mai bine, cu al doilea e mai greu când mișcarea vine dela Centru și nu mai poate fi înnăbușită cu epitete precum populist, fascist, stângist etc.
fCh @ SD
Nota Bene: Există și un risc al politicii lui Trump pentru România. În cazul menținerii diviziunilor din societatea românească și mai ales ale elitei, un posibil rapprochement SUA-Rusia va înscrie România cel mai probabil pe o centrifugă căreia nu-i va putea face față.
