Cel mai român dintre filozofii francezi de azi, 𝗠𝗼𝗱𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗦𝗰𝗵𝘄𝗮𝗿𝘁𝘇 se autodescrie ca ”singurul gânditor cu adevărat reacționar al vremurilor noastre”.
În cartea care se află la baza interviului pe care vi-l propunem, protagonist este fondatorul Forumului de la Davos, Klaus Schwab, cel care a publicat în vara anului 2020 cartea ”Covid-19: Marea Resetare”. Nu a trecut neobservată, dar nici nu a fost vreun mare eveniment editorial. Cu toate acestea, începând cu toamna anului 2020, opinia multora despre această broșură aproape invizibilă din vară, se schimbă brusc. Se dovedește că economistul destul de puțin citit Schwab - nefiind nici medic - profețise continuarea ”dramei covidiene” cu mai multă precizie decât epidemiologul potențial candidat la Nobel, Raoult.
Cum s-a ajuns aici? Modeste Schwartz descrie rațiunile care stau la baza cărții sale, ”𝗩𝗿𝗮̆𝗷𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗶𝗻 𝗗𝗮𝘃𝗼𝘀”.
Traducător: Diana-Teodora Rîtea. Cel mai român dintre filozofii francezi de azi, Modeste Schwartz se autodescrie ca ”singurul gânditor cu adevărat reacționar al vremurilor noastre”. Înainte de succesul Vrăjitorului din Davos, munca lui analitică a fost premiată de instituțiile auxiliare ale globalismului occidental, sub forma de concedieri și de expulzări. La momentul publicării sale, în vara anului 2020, cartea ”Covid-19: Marea Resetare”, semnată în principal de către fondatorul Forumului de la Davos, Klaus Schwab, fără a trece neobservată, nici nu a fost vreun mare eveniment editorial. Asta pentru că toată lumea- atât cei naivi care au înghițit totul pe nemestecate, cât și semidocții care au luat totul ca pe ”o exagerare a guvernelor”- credeau că deja au ”ieșit de sub Covid”. Toată lumea, sau mai degrabă: aproape toată lumea. Modeste Schwartz, care știa la ce se poate aștepta, se exilează încă din septembrie în Belarus, iar în noiembrie trece în Suedia. Cu toate acestea, începând cu toamna anului 2020, opinia multora despre această broșură aproape invizibilă din vară, se schimbă brusc. Se ivește că economistul destul de puțin citit Schwab - nefiind nici medic - profețise continuarea (bine-numitei) ”drameI covidiene” cu mai multă precizie decât epidemiologul potențial candidat la Nobel, Raoult. În orice caz - făcând abstracție de detaliile virologice, nu foarte clare - ceea ce prezice el, oricum, în mod desăvârșit, este reacția respectivelor guverne la toamna 2020 - considerată încă, în vară, de către mulți optimiști ca fiind una ”exagerată”. Dar care este secretul său? Sau poate că predicțiile sale sunt, în realitate, niște ordine? Ceea ce ar da conceptului de ”profeție autoîmplinită” un sens până la urmă foarte apropiat de ”conspirație”... Și dacă n-a existat nicio ”reacție exagerată”? Și dacă scopul ”izolării”, al ”măștilor”, al „vaccinelor„ și, în general, al ”noii normalități” n-avea nimic de-a face în realitate cu sănătatea publică?
Da, din clipa în care înțelegem corect cuvintele, e o afirmație absolut corectă.
Etimologic, „superstiție” e un fel de sinonim mai puțin grandilocvent pentru „tradiție”. 90% din superstițiile sunt adevărate: sfaturi ancestrale privind evitarea trăsnetului, de unde să bei, sexualitatea etc. – formulate, timp de milenii, de oamenii care habar n-aveau de „fizică” , „geologie” sau „antropologie” așa cum le-a plăsmuit modernitatea tehnicistă, dar trăiau în respectul cuvântului „din bătrâni” și au supraviețuit timp suficient ca să poată deveni… strămoșii noștri (aici pot să mă includ, fiindcă așa a fost cam peste tot, inclusiv în vestul Europei, până la o dată – din păcate – mai precoce decât în România: data începutului demolării). În Europa, cei mai în frunte la demolarea superstiției au fost francezii mei. Look at them now.
În modernitatea tehnolatră, „superstiție” a devenit porecla la orice adevăr rostit fără salamalecuri academice.
E adevărat că rămâne acel 10% de superstiții „false”, adică: care nu ajută la supraviețuire, nu vindecă, nu salvează. Fiindcă (oricât de dureros ar fi acest adevăr pentru auzul pseudo-tradiționaliștilor de sorginte rousseauistă), tradiția nu e un episod din seria Friends. Tradiția are elementele sale de „darwinism social”: uneori, este sănătos pentru comunitate să moară câțiva proști. Preferabil din mâna lor, că e mai economic așa. Prin urmare, scepticismul este la fel de tradițional ca superstiția. Omul tradițional este un curvar care știe că unele curve (de-altfel, proporțional puține) au și boli de transmis: tot merge la futut, dar merge precaut. Mult trâmbițată (și de-altfel corectă) evidence-based medicine nu e altceva decât o tentativă metodologică interesantă de a raționaliza superstiția – adică de a scăpa-o de acel neliniștitor 10% de „false superstiții”, prin mijloace tipic moderne (recurgem la scris, ținem istoricul tratamentelor care au reușit, etc.).
Autorul cadrului conceptual în care se mișcă autorul Operațiunii Covid, Klaus Schwab, este un matematician-romancier libanez de mare talent, numit Nicholas Nassim Taleb. El v-ar explica că superstiția (raționalizată sau nu – adică: gândirea prin recurență) este genul de gândire care mergea bine în lumea cea veche (pe care el o numește „Mediocristan”), nu și în lumea cea nouă („Extremistan”), plăsmuită de tehnologie, globalizare etc.. Printr-un astfel de sofism, Taleb se expune la răspunsul dat de Jeffrey Lebowski producătorului porno care îi explică un viitor „100% cibernetic„: „- I still jerk off manually.” Și, într-adevăr: tot nu mâncăm din softuri, ne încălzim mai bine din lemne decât din gândirea tantrică, și (cu excepția unei părți din electoratul USR), nu prea futem dispozitive conectate. În Extremistan trăiește o minoritate de traders (minoritatea în care Taleb și-a câștigat primele lovele), care reprezintă mai puțin 0,001% din populație – „întâmplător”, ei sunt beneficiarii revoluției lui Schwab, cunoscută de proști sub numele de „criza Covid”. Vestea proastă este, bineînțeles, pentru restul de 9,99% din cei 3 milioane de cumpărători ai cărții lui Taleb, care trăiesc ca noi în „Mediocristan”, și și-au dat degeaba banii unui șarlatan levantin. Cititorii cărții respective (Lebăda neagră) poate au remarcat, de-altfel, că firma care reprezintă pentru Taleb apogeul reușitei din „Extremistan” se numește… Pfizer.
Revenind la înțepat: da, românul, superstițios fiind (spre binele lui!), a remarcat că este mințit când i se prezintă drept ciuma neagră o gripă demografic invizibilă – spre deosebire, desigur, de sabotarea sistemului de sănătate, săvârșit de „eroi” în numele ei. Din experiență, nu prea crede în filantropia în bandă organizată a miliardarilor și a guvernelor controlate de ei – fie că se numesc Bill Gates (fost Microsoft) ori Alexei Miller (Gazprom). Nu-i se pare rezonabil să se injecteze cu seruri prea lăudate spre a scăpa de o boală care, în proporție de 96% (după cifre oficiale din Italia și Ungaria) „omoare” doar… muribunzi. Iată o atitudine superstițioasă, dar și sceptică, deci perfect științifică – spre deosebire de atitudinea vădit religioasă a expertologilor pfizeriști, care pledează sistematic ad hoc, citând „elementele de limbaj” pe care, în proporție de peste 99%, nu le înțeleg nici ei. Religia dogmatică (fie ea covidistă, islamică ori… creștină) este, într-adevăr, opusul superstiției: orice dogmatism e ideologic, deci anti-tradițional – e un punct asupra căruia ne vom întoarce când vom examina motivele din care e fals să presupunem că românii nu se înțeapă.
2) TRIBALISM
Încă o dată, din clipa în care înțelegem corect cuvintele, e o afirmație absolut corectă. Românii sunt, într-adevăr, primitivi. Mai ales cei cu copii, care, în marea lor majoritate, nu sunt de acord să fie acei copii otrăviți întâi mental cu povești despre (sau chiar povestite de) „transsexuali” (recte: dezaxați), apoi fizic prin „terapii de reorientare”. Mai pe românește: sunt convinși (spre binele lor) că pizda mamelor face o treabă mai bună decât superstructura tehno-medicală a Occidentului – întruchipată, desigur, de firma Pfizer, care și-a început ascensiunea spre culmile capitalismului tocmai printr-o invenție de inginerie sexuală: produsul Viagra, traducere biopolitică a normalizării culturale de care a beneficiat categoria morală a moșului libidinos (paralel cu celelalte beneficiare din mai 1968: gagica prea ușoară, nevasta infidelă, soțul infidel, devianții de toate felurile, etc.).
Treaba acesta a pizdelor materne este, într-adevăr, și o treabă ușor nedreaptă pe-alocuri, că mereu au fost, și mereu vor fi specimene ratate, devianți și sociopați care, într-o societate normală, sunt tratați drept ceea ce sunt (niște anormali), deși de multe ori „nu e vina lor”. Modernitatea occidentală, absolut străină conceptului de destin (clădită, de fapt, ca progresism, împotriva conceptului respectiv) nu poate tolera așa ceva. Progresismul e un dogmatism și, ca atare, un dușman al realității: faptul că nici o societate nu poate supraviețui unor tentative de reeducare a mării majorități în favoarea „drepturilor” unei mici minorități de dezaxați – ca în general mai toată dimensiunea faptică a antropologiei – este inadmisibil din punctul de vedere al progresismului.
Așa este și cu egalitatea față de boală: nu a existat niciodată în natură sau în istorie, și nu prea are cum să existe (decât, ab absurdo, prin unificarea tuturor în groapa comună). Dar, dintr-un punct de vedere progresist, merită încercată: merită să experimentăm, incluziv pe copii, în speranța de a eradica unor viroze respiratorii care accelerează cât de cât agonia unor muribunzi (deci, formal, îi „omoare”). Să calculăm în ani de viață prezervați sau pierduți, cum trebuie să facă orice strateg sau specialist onest al sănătății publice este, în paradigma respectivă, inadmisibil, fiindcă anul în care X sau Y s-au născut, exact ca sexul lor, n-a fost ales de ei, deci ține de destin. Nici un element destinal nu poate intra in modul în care definim omul progresismului – un om care, prin urmare, nici nu există nicăieri în mod concret: e doar acel „om nou” a cărui sosire trebuie (cum știu încă foarte bine cei care s-au dus la școală înainte de 1989) s-o pregătim cu orice preț. Inclusiv cu un Pfizer la copii, da.
Cum se bănuiește deja din pilda susmenționată, acest primitivism al românilor se manifestă preponderent în relația cu progenitura. Fiind aici vorba despre niște structuri foarte profunde și universale ale speciei, spre deosebire de alte forme ale primitivismului românesc, aceasta se manifestă și la alte popoare europene – chiar și la suedezi, care s-au înțepat, ca ungurii, peste 60% (pentru „a putea călători”), dar în general și-au ținut copiii departe de ac.
Iată un fapt antropologic universal: în general, oamenii sunt mai lași în relația cu propria viață decât cu cea a copiilor lor. Fiindcă, subiectiv, centrul auto-estimei umane nu se află – așa cum și-ar dori orice dogmatism (fiind el cu etichetă progresistă, sau chiar creștină) – în conștiința individului (cogito, Kant, Hegel), ci în conștiința filiației. Acest element, care determină cam 100% din viața socială în etapa tribală a culturii, rămâne însă – și cu mult timp după apusul lumii tribale – central în orice cultură omenească viabilă (o categorie care, desigur, exclude din start societatea progresismului occidental).
Este foarte clar, din toată logica Mării Reinițializării – iar mai nou și din exemple concrete de peste ocean –, că, după câștigarea „referendumului injectal” (adică: din clipa în care o majoritate de adulți s-a înțepat), urmează injectarea obligatorie nu numai a renitenților adulți, dar și a copiilor. Prin urmare, românii care resping acest experiment primejdios nu o fac doar din frică individuală, ci și împins de cel mai nobil sentiment al speciei.
Un grup uman care își sacrifică copii în speranța (de-altfel, probabil deșartă – dar, dintr-un punct de vedere moral, nici nu contează) de a putea prelungi agonia câtorva mii de bătrâni aflați pe ultima sută de metri este o nesocietate, și nu merită deloc să supraviețuiască.
În acest sens, societățile vrednice de perpetuare sunt – deși în proporții și sub forme diferite – societăți tribaliste. Fenomenul, de-altfel, are la români și alte manifestări decât respingerea acului: în proporții record în Europa, românii, în general, știu unde-i sunt îngropați străbunicii (polonezii, în general, nu știu), știu genealogia, sunt foarte stabili teritorial (cel puțin înăuntru granițelor naționale), își îngrijesc cimitirele, etc.. Prin urmare, ei vorbesc dialecte și varietăți urbane/regionale, la care putem chiar adăuga liniștit câteva limbi „minoritare”, vorbitorii lor fiind, în sens cultural, tot români (raportat la cifrele din Ungaria, secuii nu se prea înțeapă) – spre supărarea naționaliștilor moderni, care nu-și iubesc neamul, ci doar dogma lor de „unitate națională”, (premergătoare firească la religia „unității mondiale” de la Davos) etc..
Sectorul metrosexualizat din societatea românească (în mare: electoratul USR) fiind și sectorul înțepat, din multiplicarea „efectelor secundare”, se poate, într-adevăr, spera o însănătoșire grabnică a poporului român – nu chiar gripală, ci culturală.
Poate va veni momentul în care va trebui, obiectiv, să-i fim recunoscători lui Klaus Schwab.
3. NAȚIONALISM
Fals. Toate țările celebre pentru naționalismul populației (ori etnic: Ungaria, Polonia, Israel, ori republican: Franța) sunt mai bine înțepate decât România. Naționalismul e o gândire modernă, care duce la Pfizer și la identitatea digitală la fel de sigur cum „coeducarea” duce fetele la bordel.
Dușmanii României subliniază des – de-altfel, cu bună dreptate – eterogeneitatea țării: geografic cam lipsită de granițe naturale spre nord și vest (tocmai acolo unde… are vecini), cu multe minorități naționale, și o limbă-patchwork, plină de împrumuturi. Așa este. Doar că, istoric, granițele respective (cu excepția celei de pe Prut – care e, de fapt, o graniță internă) au avut o tendință marcată spre expansiune – fiindcă, până la apariția unor necroze culturale gen USR+, România avea avantaj demografic.
Doar că minoritățile respective nu s-au ridicat masiv niciodată în favoarea vreunui iredentism (spre deosebire de cele iugoslave, care – culmea! – erau lingvistic omogene). Doar că, în timp ce preluau vocabular de la goți, pecenegi, bulgari, unguri, nemți și evrei, românii își impuneau o frazeologie (deci un mod de gândire!) pe care o recunoaștem ușor în toate dialectele alogene vorbite în spațiul cultural român (fie ele „genetic” nemțești, ungurești sau țigănești): „șurub” e de la nemți, dar calcuri frazeologice după „n-a fost să fie” există și în secuime, și în banat, și la tinichigii din Oradea.
Ceea ce face din România un „produs” profund nesatisfăcător pentru naționalismul (prin definiție modern și occidental) este că reprezintă, de fapt, mai mult decât o națiune: România este o cultură (ceea ce alții, în funcție de școlile de gândire, numesc și: o civilizație). Comparat cu România, tot spațiul cuprins între Loire, Po, Tisa, Vistula și Marea Baltică este relativ omogen: omogen în industrializare, omogen în metrosexualizare, omogen în atomizare socială, și mai nou (e doar cireașa de pe tort) omogen în înțepare.
Printre susnumiții „dușmani ai României”, trebuie, prin urmare, să includem și o parte din naționaliștii români: cei care vor o țară atât de unită încât să poată fi „ca afară”. De-altfel, nu s-ar explică existența unei aripi „neo-legionare” în USR. Iubirea lor de unitate este pe măsura urii pe care o resimt față de specificitatea culturală a României. Fiind în general niște decreței crescuți în betonul ceaușist, au, de multe ori, o admirație invidioasă pentru Ungaria (înțepată peste 55%): un bantustan al industriei germane, unde s-a reușit un fel de omogeneizare prin clonare spirituală, creația unei mase de tâmpiți cultural identici cu proletariatul lumii germane (de care fac, de fapt, parte – ca partea cea ieftină), plus elementul identitar că se cred unguri (deși, în afară de limbă, cam toate elementele cât de cât specifice cultural au fost recuperate muzeografic din Transilvania).
Revenind la România, pentru antropologi, se impune imediat o analogie cu o altă țară muntoasă, în rest ceva mai mare și mai bine cunoscută internațional, cu multe minorități perfect integrate în peisajul cultural, și unde toate tentativele imperiale de cucerire s-au soldat prin retrageri rușinoase – o analogie care nu are cum să nu înfurie „naționaliștii ca afară”: Afganistan. Populația înțepată din Afganistan este sub 7%. Populația respectivă se află, evident, în Kabul. Populația din provincii, prin urmare, a murit de mult – dacă e să dăm crezare propagandei OMS.
În România, de asemenea, proiectul stat-național modern de sorginte occidentală are o realitate sociologică în centru Bucureștiului, și în câteva străzi din Iași, Cluj și (mai ales) Timișoara. Acolo trăiesc, majoritar, cei care s-au înțepat „ca să poată călători” (și anume: înainte să apară vreo restricție de genul în Europa) – deși, în cazul lor, ar fi mai exact spus că s-au înțepat ca să poată rămâne acasă, în patria lor de facto, alcătuită dintr-o rețea cosmopolită de mega-orașe metrosexuale care a inclus întotdeauna Viena, Paris, Berlin, Moscova și Istanbul. Acolo sunt ei „acasă”, nu în Suceava, Dolj sau Teleorman. București (poreclit de mine, într-o serie de articole de dinaintea „crizei Covid”, Port-Bucharest) nu este o capitală „supusă unor influențe străine”, ci o capitală creată de influența străină: predecesorul UE, Înalta Poartă a poruncit să fie oraș capitală, tocmai din cauza că natura terenului nu permitea atunci nici un tip de fortificare – spre deosebire de capitalele naturale ale românilor, ori medievale (Târgoviște), ori de tip clasic (Iași). Kabul, de asemenea, are o populație etnic amestecată, unificată de folosirea limbii persane, pe care majoritatea etnică paștună o înțelege mai cum se uită țăranul maramureșean la Niels Schnecker, și de dorința provincială de a ajunge „ca afară” (ceea ce, de cele mai multe ori, conduce populația respectivă, tocmai, afară, sub formă de migranți). E „capitală” doar în sens de: loc unde voievozii țării se pot întâlni civilizat (cu aer condiționat și asistente din Ucraina) cu diplomații străini pe care urmează să-i fraierească.
La suprafață, acele populații de oraș colonial întrețin o mare diversitate internă, între „liberali” (deloc șocați, însă, de întărirea statului polițienesc), „naționaliști” (care vor să vadă steagul român la Tiraspol, dar nu-i deranjează prea mult steagul NATO la București), și chiar ortodoxiști: adepții unui fel de pietism catolic adaptat răsăritului sălbatic, cu city-breakuri mai grecești, deci mai evlavioase. Mai în adâncime, antropologul recunoaște în ei o singură subspecie omenească de lucrători terțiari bine standardizați lingvistic, alimentar și urbanistic, bine conectați și înțepați, cu o anumită lipsă de îndemânare la grădinărit și tăiat porci, dar care știu să danseze „ca la discotecă” (adică: deloc), și abia așteaptă să aibă copii, ca să-i ofere României prima ei generație de adolescenți trans. Precum duduile isterice din „cruciada împotriva islamizării”, pe care o să le regăsim repede cu niqabul pe cap, după ce se lovesc la salonul de botoxare de vreun bogătaș din Qatar sau Iran. Niqabul islamic, de-altfel, e perfect compatibil cu niqabul pseudo-sanitar din kleenex și elastici: combinate, produc un fel de burka larg acceptată astăzi – spre deosebire de cea afgană, misogină și retrogradă – de lumea „civilizată din vest”, adică: de metrosexualii cu pofte de robotizare.
Într-adevăr, naționalistul bine înțepat este, de cele mai multe ori, și un creștin bine înțepat – un aspect asupra căruia o să revenim.
4) RELIGIOZITATE
Fals. Cam toate bisericile instituționale de pe planetă (și asta include o bună parte din ierarhiile bisericești din lumea ortodoxă) fac muncă de convingere pentru Pfizer. La Vatican se țin și seminare de profil, pe tema transumanismului cel bun care în sfârșit vine. Cam toată industria mântuirii pare a se fi aliniat pe oferta cea mai ispititoare de pe piață: cea a nemuririi injectabile – care, desigur, are cam multe „efecte secundare„ (uneori letale), dar nu-i nici asta vreo problemă, fiindcă, istoric – mai ales în lumea judeo-creștină – industria mântuirii este și industria sacrificiului. Noul djihad trece prin ac. Campionii autodeclarați ai catolicismului războinic, polonezii, sunt înțepați la nivelul Ungariei (unde toată lumea știe că „credința„ a fost cam întotdeauna element de folclor).
În mod tipic, românii sunt superstițioși (a se vedea definiția termenului în articolul aferent), deloc sau nu prea religioși în sens occidental. Cei cu o practică religioasă sunt majoritar ortodocși, nu pentru că ar fi (dar este oare cineva de pe pământ?) în stare să recunoască rațional măreția dogmatică a religiei respective, ci pentru că așa s-au născut. Dau mai departe ortodoxia, în pofidă unor secole bune de muncă de convingere catolico-franciscană, așa cum dau mai departe heterosexualitatea, în pofida adeziunii României la acel club LGBT numit UE/NATO. Sunt ortodocși pentru că (spre binele lor) sunt reacționari.
Iar ortodoxia lor cea de zi cu zi, la rândul ei, este, după chipul lor, tot reacționară – încorporând, spre marea nemulțumire a teologilor baricadați în mănăstiri unisex, mai multe elemente de datină păgână decât orice alt brand oficial al creștinismului disponibil în Europa, întrecut la acest capitol poate doar de unele popoare balcanice și din Caucaz (să nu uităm că acolo se află elita lumii heterosexuale). Afganistanul este, de-asemenea, un pământ foarte puțin înțepat, dar și foarte puțin islamic – dacă reținem alfabetizarea coranică drept indicator al nivelului de evlavie islamică: ținute (spre binele lor) departe de școli, femeile – dar și o mare parte a bărbaților – n-au acces la cuvântul lui Mohamed, și trăiesc în continuare în cultura orală a popoarelor indo-iranice. Care, dacă e să judecăm după procentele de înțepare, parcă rezistă mai bine decât suna din Golful persic – ba chiar și decât zgomotosul șiism iranian – la promisiunile de nemurire pământească trâmbițate de Pfizer și Sputnik.
Aparține deja de clișeele discursului antitotalitar să afirmăm că ideologiile totalitare din secolul 20 au fost surogate de religie, și o consecință a decreștinării vestului Eurasiei. E și perfect adevărat (ca, în general, clișeele, care sunt superstițiile oamenilor care citesc). Înlocuirea n-ar fi fost însă atât de rapidă și de ușoară, dacă religia, așa cum era gândită și practicată în Occident de la tomism încoace (dar și în Rusia după reformele petriniene), n-ar fi fost deja un fel de ideologie – ceea ce a devenit ea, inevitabil, în momentul în care s-a făcut rațională, dogmatică – o dogmă fiind, în esență, un principiu ideologic. Religia aia care se opune superstiției (și – deși mulți nu văd legătura – căsătoriei, în cazul preoților) nu poate fi altceva decât un covidism ante litteram.
Iată de ce învinuirea obediențelor masonice pentru prost-definitul „globalism„ și foarte vizibilul covidism pune, cumva, istoria occidentală cap coadă. Nu doar pentru că nu s-au băgat toate obediențele. Ci, înainte de toate, pentru că interpretăm greșit dinamica influențelor dintre loje și biserici. Acuzăm bisericile că au fost „infiltrate de loje„, când de fapt bisericile au dat naștere lojelor. Loja este locul unde aristocrații, marii burghezi și preoții au început să se adune spre a-și putea permite o sociabilitate în care nu mai trebuia să-și ascundă disprețul scârbit față de superstițiile bietului popor – care, el, rămăsese într-o interpretare premodernă, uneori chiar antică, a crezului. Prin urmare, ceea ce numim „clerul cinstit„ (neinfiltrat) este doar adunătura de sărăntoci, de fii de țăran și alți retardați nevrednici de inițiere masonică și homosexuală, pentru care elitele bisericești nu mai găseau alt folos decât să-i trimită drept animatori culturali, să supravegheze cum pot ei viața religioasă (ritualică, superstițioasă, tradițională) a stânei cu oi umane pe care o numesc și parohie. Adică la sat. De aia i se dă acelui cler cinstit, la ortodocși, voie chiar și la cununie: fiindcă (din perspectiva ierarhiilor bisericești și monahale) este oricum prea josnic ca să mai poată fi stricat de păcatul fecundării. Această din urmă expresie, nu din întâmplare, aparține de vocabularul maniheismului. Maniheismul este tentația împotriva căreia s-a clădit și creștinismul, și islamul – spre a recădea în ea pe sfârșitul traiectoriei istorice. Oare de ce? Era cumva acel măr viermuit de la bun început? Era cumva Pavel un maniheist? Deja am scris prea mult, că nu vreau să-mi jignesc frații neînțepați în convingerile lor.
Revenind, însă, pe pământul istoriei contemporane, cred că orice spirit lucid a înțeles de mult că, în orânduirea omenirii de mâine (dacă va mai exista așa ceva), o să conteze cu mult mai mult respingerea botezului covidian (care se dă cu acul) decât acceptarea botezului creștin – fiindcă botezul covidian e reversibil doar din punctul de vedere al celor pentru care existența noastră biologică (de ființe vii) este un accident al traiectorii sufletești, deci pentru maniheiști, care, de fapt, nu prea au motive coerente ca să nu se înțepe.
5) VALORI?
A venit momentul să sintetizăm.
Ca să aleg tocmai un exemplu printre popoare cu o istorie recentă similară celei române: Polonezii, cu o reputație (fenomenologic justificată) de popor ultra-creștin și foarte naționalist, s-au înțepat în masă. Românii nu.
Pentru că în România – spre deosebire de Polonia – există un nucleu dur (reprezentând încă, probabil, o majoritate relativă din populație – dar o să ne lămurim curând în această privință, în funcție de direcția indicată de ac) de oameni cu o specificitate culturală marcată față de Occident, pe care am încercat s-o analizez în această serie de articole. Și acel nucleu dur nu se înțeapă.
De ce?
Răspunsul la întrebare ne duce, evident, către o concluzie de genul „naționalismul/religiozitatea B, spre deosebire de naționalismul/religiozitatea A, nu este cel adevărat„. Ar fi o concluzie suficientă în scopuri propagandistice sau polemice (pro-România, pro-Polonia, anticatolice sau pro-catolice, etc.).
Toată noima relativismului istoric (o școală la care mă conectez, via, de exemplu, marele Oswald Spengler) este să nu concluzionăm niciodată așa, ci mereu întrebând: „adevărat din perspectiva cui?„.
Prin urmare, nu avem cum să nu practicăm nominalismul terminologic (atât de înfierat de teologie – mai ales catolică): în prezenta serie de articole, în scopuri în mare parte stilistice (românește: de provocare), am folosit termeni precum „tribalism„ și „superstiție„ aplicat românilor, în timp ce vorbeam despre „naționalism„ și „religiozitate„ spre a descrie ceea ce observăm la popoare mai occidentalizate. Aceste perechi terminologice ar putea fi inversate fără daune conceptuale prea mari. Oricum, din punctul de vedere al Occidentului cel mai avansat (în degenerare), care este post-național și post-creștin, sunt cu toate niște manifestări ale aceleiași înapoieri culturale – deși, în realitate, doar fenomenele poloneze pot fi descrise astfel în mod legitim, fiind, într-adevăr, un fel de versiune vintage, depășită, a modelului occidental.
Contează, deci, mai puțin felul în care etichetăm modul de raportare la neam și la biserică al unora și al altora. Contează, în schimb, foarte mult diferența specifică. Din ce constă? Cum am semnalat mai sus, o perspectivă occidentală nu are cum să deosebească ceea ce se vede în Polonia de ce se observă în România – pentru că în ambele cazuri, singurul concept disponibil va fi cel de valori: valori naționale sau familiale, valori religioase (ori creștine), etc.. În cel mai bun caz, vor remarca în România niște discrepanțe în practicile de zi cu zi, precum și în reflectarea politică a „valorilor„. Cum ar fi faptul că forțele naționaliste nu au ajuns niciodată la putere prin vot popular, și că populismul la români a fost mereu întruchipat de forțe politice (mai nou, PSD-ul din anii 2010) cu un discurs social-democrat spre marxist, cosmopolitist și ecumenist. Și discrepanțele, bineînțeles, vor fi atribuite, ca la Aristotel, „rezistenței materiei„: subdezvoltare, superficialitate, ipocrizie, prostie, etc.. Ca multe alte culturi, cultura occidentală suferă de orbire culturală: se vede doar pe sine; restul universului cultural uman este doar un haos care nu reușește să se înalțe până la nivelul ei, adică la nivelul „culturii – așa cum termenul era folosit înainte de gândirea antropologică (bune maniere, curs de pian, beletristică).
Realitatea e cu totul altfel. În realitate, pentru acel nucleu dur de români neînțepați, neamul (construit arborescent și analogic în jurul nucleului familial), precum și „cele sfinte„ nu sunt valori. Sunt realități ale vieții de zi cu zi. Doar căpșunarii bine înțepați care fac propagandă USR din Hamburg sau Uppsala cred că mersul la biserica strămoșească, îngrijirea mormintelor și datina în general pot fi înlocuite cu niște sesiuni de bigotism YouTube cu vreo măicuță cu porniri teologice și logoree verbală, sau cu „vorbe de duh„ pe chat cu vreun preot căpșunar stabilit la Madrid. Tot ei (și ascendenții lor prost inspirați) au impresia că poți avea copii pe Skype. Sau că nu prea contează că nepoții știu doar suedeza și engleza, contează să aibă camera de dormit plină de stegulețe și de icoane. Sociologia respectivă este, în mod previzibil, cea creată de Nicolae Ceaușescu și Teodor Zamfir: românul standardizat, românul Irina Nistor, românul VHS, românul fără accent, românul crescut în beton, deci hors-sol – prima generație afectată (sau chiar produsă) de ingineria socială. Sau, spre a parodia un clasic cam preacurvit între-timp: românul recent.
Restul, nucleul dur, nu are în mod necesar conștiință de sine drept „naționalist„, uneori nici măcar drept „creștin„ – și, într-un fel, în contextul unei culturi fără elite culturale, acea nesiguranță subiectivă este justificată: dacă omul a călătorit puțin, sau se uită la filme, nu prea are cum să se recunoască în creatura standardizată, ușor caricaturală și zombificată prezentată drept „naționalist„ în Occident (sau, mai nou, pe periferia lui „iliberală„): „Bă, ăștia-s comuniști, măi!„.
E ceea ce-mi spunea prietenul A., țăran, hamal și bucătar, din Cojocna, la masă la birt, când eu eram încă cu reverii „iliberale„. Și prietenul A. avea dreptate. În timp ce vând „modernitate„ (deci Sputnik și/sau Pfizer) în capitală și orașele mari, ceea ce Putin și Orbán au creat în provinciile lor cultural înapoiate este un nou sovietism, un nou Komsomol cu valori creștine și naționale. Valori, adică: vorbe. Realitatea e Pfizer, Sputnik și QR.
Gândirea valorilor este forma specific postmodernă a modelului cultural occidental: când procesul care ducea de mult societatea spre indiferențiere ajunge spre completare (când africanul de nord Zemmour poate deveni eroul naționalismul francez, etc.), nihilismul e adus în fața oglinzii, și, în general, nu prea suportă ceea ce vede (cei care au rezistat la acea priveliște, au acceptat-o, chiar s-au identificat cu ea – precum E. Macron – au trecut dincolo de oglindă). Atunci începe un proces psihologic de denegare. Valorile sunt vorbăreala prin care nihilismul ajuns în faza denegării încearcă (și de multe ori reușește) să se amețească.
Doar că, dincolo de mirajul valorilor, dincolo de falsa-conștiință, omul postmodern, omul atomizat, are, de fapt, o conștiință implicită – dar foarte preciză – a destinului său (acesta din urmă fiind, pentru a-l cita pe clasicul maghiar: a fi fără destin). Oamenii nu acționează în funcție de ceea ce gândesc, ci gândesc în funcție de ceea ce fac. Omul de turmă, oaia umană, e ca apa: alege calea cea mai ușoară. Emigrația departe de bunici era calea spre o viață mai ușoară. În dictatura davosiană camuflată în „state europene„, e mai ușor (cel puțin deocamdată) să trăiești după ce te-ai înțepat (desigur nu pentru că ai scăpa „de virus„, ci de teroare – momentan). Generalizând: e mai ușor să mori decât să trăiești. Iar pentru cei care mai greu admit trecerea lor în tabăra morții, valorile sunt un bun tratament paliativ al sufletului necrozat. Încă o înțepare, și va veni Maia la București să vă dea Moldova înapoi! Încă una, și mă duc!
Dorința aceea de moarte, pe care eu o identificam încă din 2016 sub forma creșterii tumorii USR (într-un articol des citat de presa „euroatlantică„ în limbă cât de cât română – și despre care, prin urmare, putem bănui că a contribuit puternic la expulzarea mea), o vedem acum, trecută de la domeniul valorilor (discursul antinațional, apologia pederastiei, ateismul militant) la cel al faptelor: injecții experimentale, sabotarea economiei autohtone prin mijloace demne de epoca colectivizării, sugrumarea și terorizarea copiilor cu discursul fricii și cu mizeria aia de niqab pseudo-sanitar. Secta lui Șora, după atâți ani în care românul, spre a putea fi înfierat subuman, trebuia poreclit „comunist„, în sfârșit își asumă natura profund bolșevică, și, implicit, faptul că singurul reproș pe care l-a avut vreodată față de N. Ceaușescu este faptul că, din perspectiva lor, acesta din urma nu era suficient de marxist.
Vine momentul „care pe care„, și vreun cuțit, în mod necesar, va ajunge la osul cuiva.
La Summitul superputerilor fostei ordini mondiale bipolare de la Geneva (2021), în procesul retragerii către Marea Chinei și redispunerii în regiunea indo-pacifică, cu intenția de a-și asigura astfel spatele, SUA a cedat Polonia Germaniei, Ungaria Rusiei, Ucraina Rusiei și Germaniei, Marea Neagră Rusiei și Turciei, iar România a rămas, cum se spunea în dreptul roman, un res derelictae (adică o proprietate abandonată voluntar de titularul ei) având statutul de res nullius (bunul nimănui), pe care oricine și-l poate însuși și cu care oricine poate face ce vrea.
Ceea ce se întâmplă acum în România este rezultatul acestei situații: se distruge tot ce a mai rămas din sistemul constituțional pluripartit, pentru ca, devenit un simplu bun, cvasi statul România (un stat eșuat) să fie pus sub “administrarea directă” a unui regim de mână forte acționând din mandat internațional. Agitația politică irațională (fără nici o legătură cu conceptul de “acțiune politică”) de la București, din aceste zile, reprezintă doar unul din multele scenarii menite a face posibilă ajungerea la un asemenea rezultat; unicul interesant pentru marii jucători de la masa politicii globale.
Nu contează cine a amorsat criza (care, de fapt, nu este politică, ci națională - o criză de destin istoric), Cîțu, Barna sau Cioloș; nu contează cum vor vota AUR sau PSD; nu contează ce spun Ciolacu sau Orban, pe ce picior dansează Dâncu și Rareș Bogdan ori la ce oră revine din adormire Iohannis. Cel din urmă are misiunea ca, după ce a lucrat cu succes la suspendarea Constituției, să creeze condițiile pentru ca românii să salute, de nevoie dacă nu de gust, schimbarea regimului politic și trecerea de la democrația autohtonă coruptă și impredictibilă, la autoritarism și subordonare externă integrală. Asta se execută acum.
Singura șansă a României în atari condiții, ca și în 1944, este să se înțeleagă direct (nu prin Washington) cu Rusia (cu care mai poate găsi interese strategice congruente), căci SUA a ieșit din joc, respectiv a lăsat-o în afara jocului, iar Germania nu are intersul să vadă un bloc româno-rus la Gurile Dunării, între obiectivele strategice germane și nevoințele strategice românești neexistând nici o convergență. Mai este, oare, cineva, la București și la Moscova gata sau / și capabil să o facă? Se pare că nu.
Adrian Severin
Cozmin Gușă: Petru Romoșan în direct acum, pentru o discuție care am programat-o de ceva vreme, și care sigur acuma cred că este oportună în virtutea noilor evenimente. Petre îmi pare bine să te avem alături de noi și aș vrea să sintetizăm astăzi în ce etapă ne aflăm cu reîmpărțirea puterii și a influenței între cele trei mari entități geopolitice…
Petru Romoșan: Trei imperii.
Cozmin Gușă: Da, putem să le spunem și imperii pentru că dezvoltă o putere de tip imperialist în mod evident, iar asta s-a văzut. E vorba de Statele Unite, Rusia și China.
Petru Romoșan: Ar fi și un al patrulea imperiu care ne interesează mai mult decât toate celelalte trei, care e imperiul european din care, pe la margini, facem și noi parte. Suntem un fel de județ în imperiul european.
ROMÂNIA PARE CĂ N-ARE STĂPÂN, A RĂMAS CUMVA LA MÂNA SECURITĂȚII.
Cozmin Gușă: Da, trebuie să vedem dacă nu cumva este într-o relație de vasalitate sau de neo-vasalitate liderul imperiului european, Germania, ca să vedem după aceea cum și unde o poziționăm, dar cred că asta pe finalul discuției. Spune-mi, te rog, într-o scurtă sinteză, cum crezi că s-au agrementat treburile între Statele Unite, China și Rusia, post întâlnirea de la Geneva pe care noi doi am discutat-o, și am discutat-o și cu Adrian Severin, și cu Ștefan Popescu, și cu Dan Dungaciu din iunie încoace am tot discutat-o și răsdiscutat-o și cu H.D.Hartmann. Dar spune-mi te rog, părerea ta, la trei luni distanță după acel eveniment care cuprinde, printre altele, și retragerea în devălmășie, cum am spus eu, din Afganistan.
Petru Romoșan: Să reamintim că la Geneva cele două delegații erau compuse din 400 de persoane fiecare, lucru care nu apărut aproape deloc pe televiziunile americane sau vest-europene și nici la noi. Părea un fel de întâlnire între marele șef Biden și mititelul Putin, ceea ce era completamente fals, era o întâlnire pregătită de foarte multă vreme, cu echipe de experți, de specialiști pe diverse domenii, care evident că nu s-au întâlnit 400 de oameni de o parte, 400 de oameni de partea cealaltă degeaba acolo. Totul sub tutela președintelui Elveției care a asigurat buna desfășurare a întâlniri. Evident că s-au discutat lucruri majore, poate de nivelul Malta, încă nu știm, încă nu avem toate detaliile.
Cozmin Gușă: E prea devreme, cum zic chinezii mereu, și la câțiva ani, sau la mulți ani după un eveniment, e prea devreme ca să ne exprimăm despre consecințele întâlnirii.
Petru Romoșan: Avem retragerea intempestivă, brutală, nepregătită, din Afganistan, probabila retragere a americanilor din Ucraina și punerea în brațele Germaniei a Ucrainei. Un mare expert ucrainean spunea „Ce faci când cumperi ceva de care n-ai nevoie? Încerci să i-l plasezi altuia, ca să scapi tu de el și să se încurce el”. Asta se pare că a făcut SUA cu Ucraina în întâlnirea dintre Merkel și Biden la Washington, vizita de adio a lui Merkel. Adrian Severin a scris un foarte interesant editorial de pe patul de spital, în care spune lucrurilor pe nume destul de brutal, am văzut că a fost reluat de marea presă. Îi dorim sănătate!
Cozmin Gușă: Îți mulțumesc că ai amintit, doar o scurtă paranteză, Adrian transmite salutări tuturor, este foarte bine și astăzi a ieșit din spital, mai face un control și revine în activitate. Dar o să-l las pe el să dea detalii astea, deocamdată pot să informez pe toți fanii noștri și ai lui, că este bine, sănătos, chiar dacă a scris de pe patul de spital. Închid paranteza.
Petru Romoșan: Adrian Severin a scris cumva testamentar, ceea ce pe mine m-a speriat un pic, e un text atât de simplu, de clar, testamentar. Și în acest text spune care sunt urmările Genevei și ale părăsirii Afganistanului de către armata americană și de către NATO. Pentru că să nu uităm că și NATO e amestecat în toată povestea asta. Și rezultă un lucru interesant pentru România, din tot textul lui, anume că România e singura care a rămas, cumva, fără stăpân. Adevărul este că România, împotriva a tot ceea ce s-a speculat, România nu a fost cu adevărat preluată de nimeni. N-a fost preluată nici de SUA, n-a fost preluată nici de Germania, nici de Israel, cum s-a spus de multe ori, nici de marile instituții de la New York.
Cozmin Gușă: Și atunci cum? I-a rămas lui Iohannis, le-a rămas bătrânilor generali?
Petru Romoșan: Nu, i-a rămas Securității care a supraviețuit Partidului Comunist și care a permis intrarea în țară a americanilor, a Uniunii Europene, dar numai împreună, și în general cu un control destul de sever al acestei instituții care până la ora aceasta n-a cedat. Nu înseamnă că suntem suverani, înseamnă numai că Securitatea Română a rămas suverană în România, care nu e totuși același lucru, poporul român nu e suveran, evident. Dar el n-a fost suveran nici sub Ceaușescu.
Cozmin Gușă: Foarte interesantă concluzia ta, și în spiritul articolului lui Adrian Severin, care a fost publicat și la noi, aș vrea să mergem să detaliem dacă această împărțeală, pe care el o sugerează, pe care alți analiști o spun, respectiv că împărțirea influenței în Eurasia se face pe aliniamentul Rusia-China în Asia, respectiv…
Petru Romoșan: Plus Iranul.
Cozmin Gușă: Asta voiam să te rog să completezi, dar ai făcut-o oricum tu, plus Iran, dar în Europa, pe aliniamentul Berlin-Moscova sau Moscova-Berlin, dacă dăm întâietate Moscovei. Cum crezi că aceste treburi se vor implementa? În plus, e foarte interesantă informația pe care a adus-o și Marius Ghilezan la un moment dat, că s-a transferat Ucraina, apropo de datoria suverană, de la americani la nemți, în urma întâlnirii Biden-Merkel, ultima călătorie a lui Merkel acolo, deci știm cum stăm, chiar și în Moldova știm cum stăm. Care vor fi totuși mutațiile semnificative dacă suntem de acord că influența în Eurasia s-a împărțit așa, și dacă suntem de acord – și evidența ne-o arată – că americanii părăsesc totuși zona noastră destul de precipitat, nu în devălmășie, cum au făcut-o în Afganistan, dar precipitat.
NOUA OFENSIVĂ A CHINEI ÎNCEPE PARADOXAL CU O PIERDERE PE BURSE DE 3000 DE MILIARDE $.
Petru Romoșan: Deci, din cele trei-patru imperii pe care le-am numit, China, SUA, Rusia, UE, la ora asta China stă economic senzațional și se dezvoltă, și o să revenim asupra Chinei. Sunt foarte multe noutăți la ora asta acolo. Președintele Xi pune în mișcare Planul Prosperitate Comună care e de-o extraordinară amploare și aș vrea să vorbim despre asta.
Cozmin Gușă: Hai să vorbim chiar acum, în economia discuției e potrivit. Prosperitatea Comună.
Petru Romoșan: Ce înseamnă asta pentru China? Înseamnă că marile întreprinderi Big Tech, Alibaba și celelalte s-au dezvoltat extraordinar, s-au dezvoltat cam echivalent cu cele americane și că diferența dintre banii care îi au 1% din populație, care dețin 30% din veniturile Chinei și alte vreo câteva sute de milioane care sunt la limita sărăciei sunt foarte mari și președintele Xi are ca program recuperarea săracilor, pentru a fi reales. El e cumva ales pe viață, dar totuși la fiecare mandat trebuie să aducă ceva nou și lucrurile chiar se fac serios acolo, se fac cel mai serios la ora asta din lume. Eu urmăresc în mod constant China și din motive de familie.
Cozmin Gușă: Da, știu, fiica ta lucrează la un nivel înalt în Hong Kong, nu chiar în China …
Petru Romoșan: Tot China este de fapt.
Cozmin Gușă: Da, dar e China 2.0. Adică este o Chină extrem de dezvoltată și de prosperă. E un soi de far al lumii asiatice Hong Kong-ul astăzi și de acolo, sigur, se vede mult mai bine…
Petru Romoșan: O capitală care începe să depășească New York și Londra. E locul prin care ies banii din China și intră banii în China, bursa din Hong Kong e mai puternică decât bursa din Tokio, de exemplu, ca să avem o idee, afacerile care sunt acolo, rezidenții germani, francezi, englezi, americani, canadieni, sunt cu zecile de mii de fiecare parte. Deci sunt două lumi e și lumea chineză, hong-kongeză, dar e și lumea occidentală care e acolo pentru afaceri. Deci revenim la China.
Cozmin Gușă: Da, cu prosperitatea comună. În ce fel statul chinez va angrena firmele private extrem de profitabile, ai dat și exemplu Alibaba, dar mai sunt câteva zeci cu profituri de miliarde, în cel fel vor fi angrenate firmele private pentru prosperitatea comună, pentru că atunci ne dăm seama de alonja geoeconomică care vine dinspre est, și vedem unde se oprește. Dacă trece peste România, prin România, pentru că am văzut că One belt, one road, vechiul Drum al Mătăsii, ne ocolește pe noi. Dar hai să vedem mecanismul ăsta pe care tu l-ai studiat.
Petru Romoșan: Deci numai în ultima lună întreprinderile chineze de pe bursa de la New York, firme de Big Tech în general, au pierdut peste o mie de miliarde de dolari, iar cele din China, de la Shanghai și Hong Kong probabil vreo două mii de miliarde. Deci practic trei mii de miliarde de dolari s-au transformat în fum, chestie care pe chinezi nu-i impresionează deloc, decât pe investitori din toată lumea. Banii ăștia nu sunt banii populației chineze, nu sunt banii Partidului Comunist, sunt ai celor care trafichează pe bursă și care mai pierd, mai câștigă, asta-i viața.
Cozmin Gușă: Asta înseamnă că s-a făcut o gaură în conturile unora, unora, câteva sute probabil, de 3.000 de miliarde de dolari și nu s-a clătinat planeta deloc, n-a clipit nimeni?
Petru Romoșan: Nu, nu s-a întâmplat nimic și populația chineză nu reproșează asta președintelui, ci dimpotrivă, pentru că președintele Xi a spus că banii care sunt adunați în câteva mari întreprinderi trebuie într-o oarecare măsură redistribuiți, drept urmare se deschide la Shanghai Bursa întreprinderilor mici și mijlocii, în care marile întreprinderi sunt aduse să cumpere acțiuni. Doar Alibaba a anunțat că a disponibilizat 16 miliarde de dolari pentru asta într-o primă etapă.
Cozmin Gușă: E foarte mult.
Petru Romoșan: Să cumpere acțiuni din întreprinderile mici și mijlocii, ceea ce înseamnă că nu se intenționează o creștere de tip ultraliberal ca în America, pentru că lucrurile seamănă la ora asta foarte tare. China, astăzi, seamănă cel mai mult cu Statele Unite ca organizare a economiei.
Cozmin Gușă: Ei, într-un fel, scuză-mă că te întrerup, China este o creație a Statelor Unite din momentul în care Statele Unite au hotărât să-și externalizeze producția pentru ca să scadă presiunea masei salariale și a sindicatelor, ca să nu le facă probleme, au zis domne, mutăm presiunea muncitorilor în China, și atunci bineînțeles China s-a dezvoltat după aceste principii. Dar ai spus un lucru foarte interesant pe care vreau să-l subliniez. Practic, marile companii încep să investească în companiile mici și mijlocii, în locul statului.
Petru Romoșan: Sub presiunea Partidului Comunist, evident.
Cozmin Gușă: Sub presiunea Partidului Comunist și monitorizarea Partidului Comunist, pentru ca să le motorizeze, să le facă profitabile, să le facă competitive. Același exemplu, spun o frază, mi l-a zis Mircea Coșea, spunând că s-a întâmplat deja acest lucru în Italia, unde capitalul chinez, din partea statului, de data asta, a intrat în marea majoritate a întreprinderilor mici și mijlocii din zona Horeca, deocamdată.
UE APARE CA FIIND GRAV DETERIORATĂ ÎN ZONA FINANCIARĂ
Petru Romoșan: Pentru că Italia, țesutul economic al Italiei e bazat nu pe marile întreprinderi, ci pe micile și mijlociile întreprinderi de mare calitate care produc, dau produsele din zona mâncare, zona lux, cu care sunt foarte competitivi pe toată planeta. Italia acolo e puternică, pe zona asta.
Cozmin Gușă: Atunci ne putem aștepta, ca să trecem de ofensiva chinezească, pentru c-am pomenit asta cu Italia care s-a certificat, pentru că Mircea Coșea a stat acolo vreo două săptămâni și a relatat exact, ne putem aștepta la un desant investițional chinez în Europa? Sau va fi un baraj din partea Germaniei și a Rusiei? Sau înțelegerea nu prevede, practic, o negociere peste Europa din punct de vedere economic, ceea ce mi s-ar părea exclus.
Petru Romoșanu: În momentul ăsta trebuie să descriem mai întâi Europa și apoi eventual să revenim la China să vedem unde se găsește Europa. Se găsește între cele patru entități, imperii, de departe cel mai prost organizată fiind zona financiară a Europei, care e deteriorată, aproape devastată, adică în momentul ăsta datoriile globale generale ale membrilor Uniunii Europene sunt de 98% din PIB, asta era la începutul lui 2020, acum, în 2021, sunt la 103%.
Cozmin Gușă: Asta-i la nivelul Uniunii Europene?
Petru Romoșan: Da. Asta e foarte interesant de aflat în condițiile în care toată criza politică din România are în discuție și 10 miliarde de euro care ar fi distribuiți din bugetul de stat de anul ăsta, până în 2028, când, evident Cîțu și alții nu vor mai fi la putere. Nu vor mai fi din 2024, în cel mai rău caz. Deci nu vor putea supraveghea punerea în viață, în aplicare a acestui program. Dacă vrei, programul ăsta e pielea ursului din pădure, de fapt. PNL-ul vinde pielea ursului din pădure. Pentru că acei 10 miliarde care ar trebui să-i distribuie ar trebui să și vină și de la Uniunea Europeană, ca să poată să rămână cu bani pentru asta. E foarte puțin probabil, cum spunea și Marius Ghilezean ca acei bani să sosească, din cauza dezastrului în finanțele europene la ora asta.
Știm deja că câteva țări, cum e Grecia care se găsește la 217% din PIB datorie sau Italia la 151% datorie, Portugalia 137% datorie. Situația e mai puțin rea în afara eurozonei, toate lucrurile rele se întâmplă mai ales în interiorul eurozonei. Noi nu facem parte din zona asta, avem încă monedă națională.
AMERICA SE PREGĂTEȘTE SĂ PREIA BĂNCILE VEST-EUROPENE, PE FONDUL CRIZEI UE, CARE S-A SALVAT PÂNĂ ACUM SPOLIIND ȚĂRILE DIN EST.
Cozmin Gușă: Spune-mi, te rog, în acest ansamblu care pare extrem de precar, extrem de instabil în interiorul Uniunii Europene, ca să revenim la tematica principală a discuției, cum crezi că se vor mișca influențele celor trei așa-zise imperii, după cum le-ai definit tu la începutul emisiunii. Care va fi influența reală a americanilor în această Europă, în această Uniune Europeană, până unde va ajunge alonja chineză și în ce fel va putea să controloze, cel puțin pentru o perioadă, Rusia, poate pe linia energetică.
Petru Romoșan: America are toate șansele să preia controlul unor mari bănci franceze, în primul rând, care se găsesc la ora asta într-un dezastru de neînchipuit. Au capitaluri proprii, tangibile, așa se numesc, negative, ceea ce înseamnă că ele nu mai sunt bănci. Banca trebuie să aibă niște bani cu care să garanteze eventualele catastrofe, eventualele împrumuturi.
Cozmin Gușă: Să poată să acopere pierderile oricând.
Petru Romoșan: În mai anul ăsta Société Générale, care e banca-mamă a lui BRD din România, avea 351,4 miliarde lipsă, minus, BMP Paribas 329,4 miliarde minus, BPCE, care e Banque Populaire Caisse dʼEpargne, s-a unit Banca Populară cu Casa de Economii, minus 50 de miliarde. Iar în Germania, Deutsche Bank 61,5 miliarde minus. Toate cifrele astea le puteți găsi pe site-ul profesorului Chevalier de la Nisa, chevalier.biz, care nu vine decât cu citate din datele oficiale. În același timp, ca să vedem cât de gravă e povestea asta, să avem o echivalență, care sunt capitalizările bursiere ale acelorași bănci.
Mai întâi să spun că în schimb, Bank of America are 168 de miliarde plus, Wells Fargo are 212 miliarde plus, Citigroup 219 miliarde și JP Morgan 304 miliarde. Se pronostichează că, la un moment de derută, JP Morgan se pregătește să cumpere cele trei bănci mari franceze sau să intre puternic în capitalul lor. Apropo de relația dintre imperii.
Care e capitalizarea bursieră, cât sunt estimate ca valoare în bursă? Société Générale are 22,4 miliarde deci la 22,4 are fonduri negative de 351,4.
Cozmin Gușă: Incredibil, practic indică aceste cifre simple, pe care le pot înțelege marea majoritate a ascultătorilor și telespectatorilor, cât de expuse sunt aceste bănci. Cât de expuse sunt nu doar capitalurile cetățenilor, dar și ale companiilor.
Petru Romoșan: Acest domn Chevallier estimează că la un moment dat, care se poate întâmpla anul ăsta, când te duci la bancă, banca e închisă, ghișeurile sunt blocate simultan toate și o săptămână tu nu mai poți avea acces la banii tăi și recomandă oamenilor ca anul ăsta să aibă bani acasă pentru cel puțin 10 zile ca să poate să-și plătească benzina, mâncarea ș.a.m.d.
Cozmin Gușă: Extraordinar. Am stabilit un punct foarte important. Nu le putem epuiza pe toate, dar în punctul ăsta foarte important tu ai descris felul în care capitalul cu de la niște bănci americane va veni să pună mâna foarte simplu pe niște bănci extrem de expuse, acest capital american având potențial să poată să înghită sistemul bancar vestic.
Petru Romoșan: Are și interes să facă asta pentru că băncile astea europene BNP Paribas sau Société Générale sau Deutsche Bank sunt bănci de mare tradiție, cu mult savoir faire, cu multă experiență și e interesant să le preiei. Nu e interesant să le lași să moară.
Cozmin Gușă: Da, dar asta implicit înseamnă o mare influență asupra afacerilor din toată Europa, pentru că toate aceste bănci franțuzești au sucursale foarte puternice pe care s-au construit afaceri solide în toată Europa, în special în interiorul Uniunii Europene. Am înțeles americanii doresc să fructifice acest capital retrăgându-se din zona de militară și de securitate, dar rămânând să joace financiar.
Petru Romoșan: Deci cea mai mare bancă franceză care e BNP Paribas, acum cca un an a fost într-un moment de cumpănă, de faliment, de depus bilanțul și a trebuit să fie ajutată de BCE, de Banca Centrală Europeană care nu avea fondurile proprii. Și totuși s-a făcut următoarea operație: a fost împrumutată cu 50 de miliarde de către BCE, BNP Paribas a păstrat câteva miliarde și a returnat în aceeași zi banii la BCE. Asta ca să aibă acoperire, BCE a împrumutat bani să susțină afacerea asta din zona petrolului, a țărilor arabe și de la băncile americane. Se întâmplă operații de tipul ăsta care ne dau imaginea fragilității economice a Europei la ora asta, cea mai fragilă zonă dpdv financiar. Când noi visăm 30 de miliarde și nu știu ce în plus, suntem complet pe lângă subiect.
Cozmin Gușă: Adică această fragilitate este inclusiv în zona financiară. Noi știam că fragilitatea Uniunii Europene până acuma consta în faptul că nu are o armată proprie, că liderul informal Germania nu poate să dezvolte strategii de apărare până acuma, acum au început să apară strategiile de apărare, că există o mare criză identitară și culturală în Europa de Vest, bisericile sunt goale, există un amalgam de confesiuni care se bat cap în cap, iar în partea de Est, în zona noastră, cred că și în Ungaria și Polonia bisericile sunt pline, pe de-o parte, pe de altă parte lipsește identitatea culturală în lipsa gânditorilor de sorginte regională care au dispărut din țările Europei de Est, fiind într-un fel stârpiți.
Deci avem o primă victimă practic a actualei etape de joc geo-politic…
Petru Romoșan: Care e Uniunea Europeană și euro. Uniunea Europeană s-a scos în ultimii 10-15 ani pentru că a abuzat de țările din Est. Într-o primă etapă a luat 10 milioane de lucrători între care o treime erau calificați cu studii universitare, din țările din Est.
Cozmin Gușă: Fără să plătească nimic pentru ei.
Petru Romoșan: Fără să plătească nimic. Ei costând foarte mult ca să fie făcuți.
Cozmin Gușă: Sigur.
SUA AU RĂMAS BOGATE DAR SE VOR CONFRUNTA CU O PUTERNICĂ CRIZĂ INTERNĂ, CE POATE DUCE CHIAR LA SECESIUNE.
Petru Romoșan: Au preluat întreprinderi pe nimica, deci și-au prelungit de fapt o stare pe spinarea esticilor care au suferit în timpul ăsta foarte mult. În momentul ăsta Germania preia Ucraina și a fost de acord să preia Ucraina pentru că în felul ăsta va prelua foarte mulți lucrători albi și creștini, în locul arabilor, în locul migrației.
Cozmin Gușă: Arabilor și a turcilor care domină zona de muncitorime din Germania.
Petru Romoșan: Adică nu fac chestia asta pe gratis, o fac în scopuri foarte pragmatice.
Acuma care e situația din Statele Unite, din interior. Statele Unite sunt în continuare extraordinar de bogate. Dar totuși nu mai pot întreține războaie, cum e războiul din Afganistan care a costat la o primă vedere peste 2.000 de miliarde, dar dacă socotești și pensiile și altele pe care va trebui să le plătească în următorii 30-40 de ani, e mult mai mult. Pe lângă că era un război absolut inutil, fără nici o acoperire morală, acest război a fost făcut timp de 20 de ani astfel încât complexul militaro-securitar-industrial din America să poată să-și bage mâna în banii statului. Dacă nu sunt războaie, banii ăia nu pot trece de la bugetul statului în mâna acestui complex militaro-industrial care, de altfel, finanțează partidele, corupția finanțează societatea, ăsta e cercul vicios.
Cozmin Gușă: A apărut în „Foreign Policy”, numărul de alaltăieri, mi-a trimis H.D. Hartmann un articol, o să ți-l trimit și ție, un articol care așează schema de finanțare a războiului din Afganistan chiar pe o așa zisă schemă Ponzi. Repet, e vorba de „Foreign Policy”, prestigioasa revistă, asta apropo de CNA-ul care ne tot ia la bețe că ne exprimăm nebazat pe dovezi. Acolo, pe teren american, așa se discută. Asta înseamnă, sigur, și prosperitate, așa cum ziceai, dar și o anumită boală instalată care, sigur că va fi exportată în mare măsură dacă vorbim despre această forță financiară a Americii care încă are ambiții asupra Europei.
Petru Romoșan: Deci marele pericol pentru America e un pericol intern. N-are dușmani externi care să-i creeze probleme, în schimb, ruptura care e între republicani și democrați la ora asta, între statele roșii și statele albastre, între felul foarte diferit în care trăiesc unii și alții și pare-se că au ajuns la o formă de incompatibilitate deja, adică între Texas, Florida, New York și California înțelegerile sunt aproape inexistente. Și pleacă multă lume din California și New York spre statele din sud, Texas, Florida și celelalte. Pericolul cel mai mare la ei e secesiunea care e foarte probabilă în următorii ani în care se întrevăd patru mari blocuri să zicem Coasta de Est, Coasta de Vest, Sudul și Centrul, care sunt foarte diferite ca și cultură, civilizație, ca relație cu religia ș.a.m.d. Ruptura e foarte mare să zicem între New York și Texas. Iar în Constituția Texasului există dreptul la secesiune, e înscris în Constituție. Ei au intrat în federație cu acest drept înscris în Constituție. Ei sunt pivotul acestei mișcări secesioniste. Deci e foarte probabil că asta se va combina cu o eventuală cădere a bursei și a dolarului care au urcat extraordinar, aici fiind manevrele lui Black Rock, Vanguard și alte câteva vreo 10 mari fonduri de investiții.
Cozmin Gușă: Da, apar beculețe roșii peste tot.
Petru Romoșan: Black Rock la ora asta capitalizează ceva între 9000 și 1000 de miliarde. Vanguard 7-8.000 ș.a.m.d., altele sunt de 3-4.000 de miliarde.
CHINA SE REPLIAZĂ ÎN INTERIOR ȘI ÎN ZONA ASIATICĂ, CONSOLIDÂNDU-SE FINANCIAR.
Cozmin Gușă: Nu vreau să ratăm să trecem în revistă, după această aducere la zi a situației din Statele Unite, partea cu ofensiva separată sau împreună a binomului ruso-chinez care s-a consolidat foarte mult în ultima perioadă, dar vreau să-i luăm separat. Și vreau să te întreb, strict pentru zona noastră, dacă vezi posibilă o ofensivă investițională directă în Europa a capitalului chinez, pe modelul Italiei sau chiar, dimpotrivă, chiar din pricina Italiei care aproape că a fost cucerită de chinezi, europenii nu-și vor permite să-i lase liberi la jocul economic să intre direct cu capitalul în societățile europene.
Petru Romoșan: În momentul ăsta China se orientează exact pe dos după ce a încercat să intre peste tot, a fost atacată în 2019, mai ales de președintele Trump cu taxe, cu tot felul de sâcâieli grave și președinele Xi care se declară confucianist, și cred că este confucianist, aplică principii confucianiste. La tipul ăsta de agresiune venită dinspre America în principal, ei se repliază în interior. Ăsta e unul dintre motivele pentru care au boicotat întreprinderile lor Big Tech de la New York, pentru că cei care au pierdut bani acolo au fost americanii care aveau investit, nu chinezi, chinezii investesc acasă. Și ei vor să întoarcă acele întreprinderi, ăsta e prima lor urgență, să le întoarcă să se plaseze pe Bursa de la Shanghai. Să nu mai aibă acces la bunurile chineze străinii, în principal americanii. Deci ei în momentul ăsta nu sunt într-o fază expansionistă, dimpotrivă sunt într-o fază foarte importantă de repliere și de punere în lucru a acestui program de scoatere a ultimei părți importante a Chinei din sărăcie, câteva sute de milioane de cetățeni, și de redistribuire masivă înspre toată lumea. Trebuie avut în vedere că China e de departe țara care acoperă cea mai mare parte a clasei medii din lume. Se spune uneori că clasa medie în China e cam cât populația europeană și chiar mai mult. Deci China la un miliard patru sute de milioane, la care se va adăuga, bineînțeles, curând și Taiwanul, care are cam 23 de milioane, ceva de felul ăsta.
Cozmin Gușă: Da, dar tot tu spuneai într-o emisiune trecută că în Taiwan e foarte importantă infrastructura de producție tehnologică, de fapt asta este vânată de către China.
Petru Romoșan: Ceva asemănător vânează și în Afganistan pentru că, după toate probabilitățile, Afganistanul va fi preluat cu totul, fără război, cu bani, de către China, care au înaintat deja o ofertă de 15 miliarde către guvernul taliban. Afganistanul posedă litium și pământuri rare, China a cumpărat în sudul Kabulului a doua cea mai mare exploatare de cupru din lume pe care n-au început să o pună în lucru, i-a costat trei miliarde de dolari și ei sunt foarte interesați să intre în Afganistan, dar economic. Eu nu cred că ei vor face greșeala care au făcut-o atât sovieticii, rușii, cât și americanii. Tocmai citeam un lucru foarte simpatic undeva că niște păstori de capre au bătut două imperii.
Cozmin Gușă: Ca să nu mai punem la socoteală imperiu britanic.
Petru Romoșan: Da, și el a luat-o pe cocoașă. Deci China nu cred că va veni, cel puțin în viitorul imediat, cu bani mulți în Europa.
Cozmin Gușă: Despre viitorul imediat vorbim, pentru că în rest nu mai putem să prevedem nimic.
RUSIA VA CĂPĂTA ALONJĂ GEOPOLITICĂ ASUPRA EUROPEI, VOR FOLOSI GERMANIA PENTRU A CREA UN CLEȘTE ENERGETICO-MILITAR.
Petru Romoșan: Rusia e un alt jucător foarte solid pentru mai multe motive. Primul motiv e că și-a pus armata la punct și are armele cele mai eficiente la ora asta din lume. Arme care au făcut inutile foarte multe din armele americane, care aproape că nu mai sunt de folos la ora asta, și s-au băgat bani mulți în ele. Asta, unul la mână. După care, rușii au petrol și gaze naturale care înseamnă valută cash nelimitată. Asta e adevărata valută, de fapt. În momentul ăsta sunt și primii exportatori de grâu din lume, înaintea SUA și Canada, pentru prima dată după zeci de ani, și-au repus pe picioare agricultura și au programul de a ieși pe piața internațională și mai solid. Iar vorbele lui John McCain, care zicea că Rusia e o doar o uriașă benzinărie, ceva de genul ăsta, par doar o insultă acum. Și mai au câteva avantaje, cel mai important fiind că au cel mai întins teritoriu.
Cozmin Gușă: Aș vrea să te întreb ceva ca să conceptualizăm puțin, să desenăm pentru mintea celor care urmăresc felul în care va acționa Rusia în Europa, că deja asta ne interesează pentru că suntem vizați și noi. Va merge pe o strategie energetico-militară, adică să spunem o fructificare a dependenței energetice a țărilor europene de gazul sau petrolul rusesc, completată în viitor cu o ofertă de securitate? Pentru că tocmai ai menționat aici disponibilitatea lor, faptul că din punct de vedere militaro-tehnologic i-au întrecut pe americani, și că totuși sunt și ei un scut. Pentru că la paritatea nucleară se pot măsura cu americanii. Nimeni nu se mai poate măsura cu americanii la acest capitol, decât rușii. Vezi un posibil clește asupra Europei de acest tip energetico-militar, din partea Rusiei?
Petru Romoșan: America a controlat Europa în ultimii 50 de ani, după ʼ45 în orice caz, în principal prin intermediul Germaniei. Desigur și prin Marea Britanie, dar în principal prin Germania, care a fost Calul Troian în Europa, și cu atât mai mult în ultimii ani 20-30 de ani, în UE. Dacă Germania controla UE, înseamnă că Statele Unite controlând Germania, controlau UE, e simplu. În momentul ăsta gazul ieftin care va veni din Rusia va da Germaniei posibilitatea să controleze încă mai puternic Uniunea Europeană care se va găsi, cum vorbeam înainte, în criza economică care poate să fie chiar lungă și accentuată. Iar la capătul firului e Rusia, evident, deci sigur împotriva a ceea ce se spunea că Rusia s-a dus spre Asia, și s-a dus, proiectul cu Europa se pare că totuși nu l-a abandonat. Și cred că Rusia, cel puțin în Europa de Est, adică și-n România vreau să spun, riscăm să redevină jucătorul principal, într-un timp nu lung.
Cozmin Gușă: Adică riscăm noi românii să redevină, având în vedere relațiile proaste pe care le-am generat chiar noi, pentru că din partea Rusiei, în ultima vreme, n-am văzut nici provocări, nici daune pe care să ni le producă.
Petru Romoșan: Este clar că n-avem clasă politică pregătită să facă față la marile schimbări care sunt în curs. Și clasa asta politică parcă ține de anii ʼ90, începutul anilor ʼ90 la noi. Începutul anilor ʼ90, cu talibanisme de tip pro-american, cu ură stupidă împotriva Rusiei, i-am urât și pe chinezi, deși noi am avut o relație formidabilă cu China.
Cozmin Gușă: Tu poți desluși, pentru că e foarte interesant acuma pe final, apropo și de politica internă, și de cei trei mari actori, poți desluși vreo infrastructură politică din România, fie că e vorba de un partid, fie că e vorba de niște grupuri de persoane, fie că e vorba de niște instituții, inclusiv servicii secrete sau altfel de instituții, care să poată să fie interfață cu vreuna din cele trei mari puteri?
Petru Romoșan: Absolut deloc. Nici unul nu e bine cu nimeni pentru simplu motiv că e evident pentru toată lumea că ei nu sunt decât niște papagali, niște marionete și dacă nu ai un partid compus din oameni care pot să stea pe două picioare și pot să-și asume decizii, nu poți să trimiți papagalii și marionetele să negocieze cu nimeni, niciodată. Deci cei care ne-au fabricat aceste partide, au reușit să ne pună jos. Evident, dacă noi ne apucăm mâine să facem un partid nu-l putem face, dacă se-apucă statul subteran îl fac în șase luni. Poate că ar fi timpul pentru ei să se gândească că își riscă pielea în schimbările astea. Nu riscăm mare lucru, ironic zis, riscăm doar să nu mai existăm ca țară, atâta tot, și atunci nu știu ce vor mai face ei cu pensiile lor speciale, cu…
BINOMUL RUSIA-GERMANIA VA ÎMPĂRȚI UCRAINA, IAR AICI APARE OPORTUNITATEA UNIRII ROMÂNIEI CU MOLDOVA.
Cozmin Gușă: Nu are cine să le plătească, da. Aș vrea să faci un pronostic acuma, în final, care vizează strict această axă Berlin-Moscova despre care eu tot am vorbit, sigur și tu ai vorbit și încă câțiva, nu prea mulți, care crezi că va fi ordinea de priorități după care vor acționa?
Am înțeles asta cu strategia gazului ieftin pe care-l vor aduce în Europa rușii, pe mână germană, cum ar veni, dar după aceea care crezi că vor fi interesele imediate? Va fi Ucraina, va fi ceva mai mic, va fi Moldova, cum va juca în România? Cum crezi că binomul ăsta Rusia-Germania se va manifesta pe termen scurt?
Petru Romoșanu: Cred în continuare că Ucraina nu e viabilă. Dealtfel, atât de mult s-a discutat în ultimele șase luni pe subiectul ăsta, inclusiv în celebrul text al lui Vladimir Putin, care a scris un text foarte lung, interesant, care nu prea a fost citit în România, în care vorbește mult de Ucraina și vorbește și de Basarabia acolo. Și rezultă clar din textul lui Putin că Ucraina, cum se găsește ea acuma, nu va dura foarte mult. Adică partea cu populația rusofonă din est și de pe litoral până la Odessa ori va fi independentă, ori se va alipi Rusiei. Că va reveni înapoi Bucovina României, că părțile care țineau de Ungaria Transcarpatia vor reveni Ungariei, iar cealaltă parte ori va fi apropiată de Polonia, care Polonia are o specificitate, nu se poate debarasa de damblaua de ai urî pe ruși. Asta o datorează unui fanatic de la Washington din timpul lui Carter, Zbigniew Brzezinski, care e de fapt omul care a fabricat războiul din Afganistan, și tot el i-a provocat pe ruși să ocupe Afganistanul. Astea sunt lucruri cunoscute deja.
Cozmin Gușă: Un polonez-american foarte inteligent, dar diabolic.
Petru Romoșanu: El a condus din umbră mare parte din politica americană până de curând, până la moarte. Indiferent de culoarea președintelui. Și toată demența asta antirusă, în general își are originea la Brzezinski, inclusiv prin actualul consilier de securitate națională, un ins destul de tânăr, dar foarte taliban și el și foarte fanatic, Sullivan, care de altfel e acuzat direct pentru catastrofa din Afganistan.
Cozmin Gușă: Ultima întrebare…
Petru Romoșanu: Așadar Rusia va prelua mare parte din controlul Europei prin Germania, și nu invers. Germania își închipuie că e invers. Numai că marea problemă a Germaniei despre care acum am citit mai multe lucruri tari, e că riscă să-și piardă industria automobilului în favoarea Chinei. Uite China totuși, nu cumpără companii, de fapt cumpărp cumva o țară, cum vorbeați voi mai devreme…
Cozmin Gușă: Da, nu cumpără o companie, cumpără o țară, cum se pare că a cumpărat Italia. Da, în mod clar rușii nu cred că vor să mai reediteze experiența neplăcută a Pactului Ribbentrop-Molotov când au fost păcăliți de Hitler, și după aia au trebuit să se regrupeze în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ultima mea întrebare ar fi una legată în acest ansamblu extrem de complex, dar pe care l-ai prezentat clar, crezi că își poate face loc, așa ca din întâmplare, fără contribuție românească la început, din nou proiectul de unificare a României cu Moldova sau deocamdată uităm de el?
Petru Romoșanu: Nu, în momentul când începe împărțirea Ucrainei ăla e momentul când Basarabia va reveni României. De-aia noi trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă în Ucraina pentru că ce se întâmplă acolo e la pachet cu Basarabia.
Eu am participat o dată la o întâlnire cu un fost mare ambasador rus, când tipăream o carte foarte pozitivă despre Rusia, am fost invitat la ambasadorul francez la masă împreună cu ambasadorul rus, iar acesta a repetat o vorbă care se spune de la Lenin încoace: „Domne, noi vrem să vă dăm Tezaurul înapoi și Basarabia, problema e cui să le dăm? Cine reprezintă România?”. Și, indiferent cât de politică și propagandistică sau necinstită e chestia, din moment ce trebuie să le dai înapoi, le dai înapoi fără să te mai întrebi cui le dai înapoi. Totuși, ceva adevăr există în chestia asta. Cum și cui să-i dau? Îi dau lui Cîțu înapoi Basarabia și Tezaurul, e penibil …
Cozmin Gușă: Dacă îi dai lui Cîțu poate îl dai vechii Securități, cine știe, apropo de ce se discută. Petru Romoșan îți mulțumesc foarte mult, a fost o emisiune complexă.
By John W. Whitehead & Nisha Whitehead April 27, 2021
“A psychotic world we live in. The madmen are in power.”― Philip K. Dick, The Man in the High Castle
For good or bad, COVID-19 has changed the way we navigate the world.
It is also redrawing the boundaries of our world (and our freedoms) and altering the playing field faster than we can keep up.
Owing in large part to the U.S. government’s deep-seated and, in many cases, top-secret alliances with foreign nations and global corporations, it has become increasingly obvious that we have entered into a new world order—a global world order—made up of international government agencies and corporations.
This powerful international cabal, let’s call it the Global Deep State, is just as real as the corporatized, militarized, industrialized American Deep State, and it poses just as great a threat to our rights as individuals under the U.S. Constitution, if not greater.
We’ve been inching closer to this global world order for the past several decades, but COVID-19, which has seen governmental and corporate interests become even more closely intertwined, has shifted this transformation into high gear.
Consider the extent to which our lives and liberties are impacted by this international convergence of governmental and profit-driven corporate interests in the surveillance state, the military industrial complex, the private prison industry, the intelligence sector, the security sector, the technology sector, the telecommunications sector, the transportation sector, the pharmaceutical industry and, most recently, by the pharmaceutical-health sector.
All of these sectors are dominated by mega-corporations operating on a global scale and working through government channels to increase their profit margins. The profit-driven policies of these global corporate giants influence everything from legislative policies to economics to environmental issues to medical care
Global Disease
The COVID-19 pandemic has propelled us into a whole new global frontier. Those hoping to navigate this interconnected and highly technological world of contact tracing, vaccine passports and digital passes will find themselves grappling with issues that touch on deep-seated moral, political, religious and personal questions for which there may be no clear-cut answers.
We are about to find our ability to access, engage and move about in the world dependent on which camp we fall into: those who have been vaccinated against COVID-19 and those who have not.
“It is the latest status symbol. Flash it at the people, and you can get access to concerts, sports arenas or long-forbidden restaurant tables. Some day, it may even help you cross a border without having to quarantine,” writes Heather Murphy for the New York Times. “The new platinum card of the Covid age is the vaccine certificate.”
This is what M.I.T. professor Ramesh Raskar refers to as the new “currency for health,” an apt moniker given the potentially lucrative role that Big Business (Big Pharma and Big Tech, especially) will play in establishing this pay-to-play marketplace. The airline industry has been working on a Travel Pass. IBM is developing a Digital Health Pass. And the U.S. government has been all-too-happy to allow the corporate sector to take the lead.
Global Surveillance
Spearheaded by the National Security Agency (NSA), which has shown itself to care little for constitutional limits or privacy, the surveillance state has come to dominate our government and our lives.
Yet the government does not operate alone. It cannot. It requires an accomplice.
Thus, the increasingly complex security needs of our massive federal government, especially in the areas of defense, surveillance and data management, have been met within the corporate sector, which has shown itself to be a powerful ally that both depends on and feeds the growth of governmental bureaucracy.
Take AT&T, for instance. Through its vast telecommunications network that crisscrosses the globe, AT&T provides the U.S. government with the complex infrastructure it needs for its mass surveillance programs. According to The Intercept:
“The NSA considers AT&T to be one of its most trusted partners and has lauded the company’s ‘extreme willingness to help.’ It is a collaboration that dates back decades. Little known, however, is that its scope is not restricted to AT&T’s customers. According to the NSA’s documents, it values AT&T not only because it ‘has access to information that transits the nation,’ but also because it maintains unique relationships with other phone and internet providers. The NSA exploits these relationships for surveillance purposes, commandeering AT&T’s massive infrastructure and using it as a platform to covertly tap into communications processed by other companies.”
Now magnify what the U.S. government is doing through AT&T on a global scale, and you have the “14 Eyes Program,” also referred to as the “SIGINT Seniors.” This global spy agency is made up of members from around the world (United States, United Kingdom, Australia, Canada, New Zealand, Denmark, France, Netherlands, Norway, Germany, Belgium, Italy, Sweden, Spain, Israel, Singapore, South Korea, Japan, India and all British Overseas Territories).
Surveillance is just the tip of the iceberg when it comes to these global alliances, however.
Global War Profiteering
War has become a huge money-making venture, and America, with its vast military empire and its incestuous relationship with a host of international defense contractors, is one of its biggest buyers and sellers.
The American military-industrial complex has erected an empire unsurpassed in history in its breadth and scope, one dedicated to conducting perpetual warfare throughout the earth. For example, while erecting a security surveillance state in the U.S., the military-industrial complex has perpetuated a worldwide military empire with American troops stationed in 177 countries (over 70% of the countries worldwide).
Although the federal government obscures so much about its defense spending that accurate figures are difficult to procure, we do know that since 2001, the U.S. government has spent more than $1.8 trillion in the wars in Afghanistan and Iraq (that’s $8.3 million per hour). That doesn’t include wars and military exercises waged around the globe, which are expected to push the total bill upwards of $12 trillion by 2053.
It’s not just the American economy that is being gouged, unfortunately.
Driven by a greedy defense sector, the American homeland has been transformed into a battlefield with militarized police and weapons better suited to a war zone. President Biden, marching in lockstep with his predecessors, has continued to expand America’s military empire abroad and domestically in a clear bid to pander to the powerful money interests (military, corporate and security) that run the Deep State and hold the government in its clutches.
Global Policing
Glance at pictures of international police forces and you will have a hard time distinguishing between American police and those belonging to other nations. There’s a reason they all look alike, garbed in the militarized, weaponized uniform of a standing army.
There’s a reason why they act alike, too, and speak a common language of force: they belong to a global police force.
This idea of global policing is reinforced by the Strong Cities Network program, which trains local police agencies across America in how to identify, fight and prevent extremism, as well as address intolerance within their communities, using all of the resources at their disposal. The cities included in the global network include New York City, Atlanta, Denver, Minneapolis, Paris, London, Montreal, Beirut and Oslo.
The objective is to prevent violent extremism by targeting its source: racism, bigotry, hatred, intolerance, etc. In other words, police—acting as extensions of the United Nations—will identify, monitor and deter individuals who exhibit, express or engage in anything that could be construed as extremist.
Of course, the concern with the government’s anti-extremism program is that it will, in many cases, be utilized to render otherwise lawful, nonviolent activities as potentially extremist.
Keep in mind that the government agencies involved in ferreting out American “extremists” will carry out their objectives—to identify and deter potential extremists—in concert with fusion centers (of which there are 78 nationwide, with partners in the private sector and globally), data collection agencies, behavioral scientists, corporations, social media, and community organizers and by relying on cutting-edge technology for surveillance, facial recognition, predictive policing, biometrics, and behavioral epigenetics (in which life experiences alter one’s genetic makeup).
This is pre-crime on an ideological scale and it’s been a long time coming.
Are you starting to get the picture now?
On almost every front, whether it’s the war on drugs, or the sale of weapons, or regulating immigration, or establishing prisons, or advancing technology, or fighting a pandemic, if there is a profit to be made and power to be amassed, you can bet that the government and its global partners have already struck a deal that puts the American people on the losing end of the bargain.
We’ve been losing our freedoms so incrementally for so long—sold to us in the name of national security and global peace, maintained by way of martial law disguised as law and order, and enforced by a standing army of militarized police and a political elite determined to maintain their powers at all costs—that it’s hard to pinpoint exactly when it all started going downhill, but we’re certainly on that downward trajectory now, and things are moving fast.
The “government of the people, by the people, for the people” has perished.
In its place is a shadow government—a corporatized, militarized, entrenched global bureaucracy—that is fully operational and running the country.
Given the trajectory and dramatic expansion, globalization and merger of governmental and corporate powers, we’re not going to recognize this country 20 years from now.
It’s taken less than a generation for our freedoms to be eroded and the Global Deep State’s structure to be erected, expanded and entrenched.
Mark my words: the U.S. government will not save us from the chains of the Global Deep State.
Now there are those who will tell you that any mention of a New World Order government—a power elite conspiring to rule the world—is the stuff of conspiracy theories.
I am not one of those skeptics.
I wholeheartedly believe that one should always mistrust those in power, take alarm at the first encroachment on one’s liberties, and establish powerful constitutional checks against government mischief and abuse.
I can also attest to the fact that power corrupts, and absolute power corrupts absolutely.
I have studied enough of this country’s history—and world history—to know that governments (the U.S. government being no exception) are at times indistinguishable from the evil they claim to be fighting, whether that evil takes the form of terrorism, torture, drug trafficking, sex trafficking, murder, violence, theft, pornography, scientific experimentations or some other diabolical means of inflicting pain, suffering and servitude on humanity.
And I have lived long enough to see many so-called conspiracy theories turn into cold, hard fact.
Remember, people used to scoff at the notion of a Deep State (a.k.a. Shadow Government). They used to doubt that fascism could ever take hold in America, and sneer at any suggestion that the United States was starting to resemble Nazi Germany in the years leading up to Hitler’s rise to power.
