În ultimii ani s-a constatat un fenomen foarte interesant. Băncile centrale suverane au tipărit bani, exportatorii (de resurse naturale şi produse ieftine) au absorbit tipăriturile, moment dela care s-au preocupat să convertească aceste tipărituri în valori tangibile. Această situaţie a transformat cenuşăresele sectoriale de alaltăieri în prinţesele cu mare căutare de ieri şi astăzi. Potenţialul agricol românesc, dat de pământul atât de fertil, nu putea scăpa din acestă reaşezare a priorităţilor. Efectul net, în curs de derulare, este acela al consolidărilor masive de suprafeţe agricole.
Faptul că la timpul acesta se aşteaptă să intre în vigoare în România clauza de deschidere a pieţei terenurilor agricole pentru persoanele fizice din UE, ca parte din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, impune odată în plus nevoia unei evaluări a situaţiei şi perspectivelor agriculturii din ce ştim până acum şi ce se previzionează. În continuare, vom schiţa problematica din trei perspective ce deocamdată lipsesc din discursul public românesc. După aceea vom propune două măsuri legiferabile care să nu contravină angajamentelor existente, dar să ţină seama de interesul românesc pentru dezvoltare durabilă în condiţii de securitate alimentară.
1. Istoria politică şi economică din România începutului de secol XX ne aminteşte situaţia agriculturii după reforma agricolă din 1864. Peste jumătate din suprafaţa agricolă era în posesia marilor latifundiari, care preferau să nu şi le administreze singuri, ci să îsi petreacă timpul cu alte ocupaţii la oraşe. Pe această cale a apărut categoria arendaşilor, intermediarii dintre proprietari şi ţărani ce au agravat situaţia ţărănimii, în special în jurul marilor latifundii din Moldova, printre cele mai răspândite din Europa acelei epoci. În 1907, dintre 180 de mari proprietari funciari, doar 40 preferau să nu-şi arendeze pământul. S-a ajuns chiar la constituirea unor trusturi arendăşeşti. Circa 80 la sută din populaţia României se întreţinea din gospodării agricole. Dar mai mult de 60% dintre ţărani deţineau suprafeţe de teren agricol mai mici de 5 hectare şi mai puţin de 5 vite, în timp ce pentru întreţinerea unei familii erau necesare între 5 şi 10 hectare de pământ arabil. De aceea, aceşti ţărani erau nevoiţi să ia în arendă câteva hectare de pământ din moşia locală, prin înţelegere cu arendaşul moşiei. Rezultatul nemulţumirii ţăranilor săraci gâtuiţi de impunerile arendaşilor au dus la răscoala sângeroasă de la 1907.
În prezent asistăm la o tendinţă de acumulare a suprafeţelor agricole, în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural din agricultura de subzistenţă, iar pentru exploatarea marilor suprafeţe de teren se foloseşte mai puţină mână de lucru. In condiţiile dezagregării statului social, a permite marile aglomerări de pământuri crează condiţiile sărăcirii celor din mediul rural românesc mult sub limitele demnităţii umane.
2. Proprietarii suprafeţelor mari de teren agricol au libertatea să facă ce doresc cu recoltele lor, să le vândă pe pieţe avantajoase sau să le vândă statului. În anii în care natura nu ajută agricultura, şi proprietarii îşi vând grânele în afara ţării, statul este obligat să cumpere de pe piaţa internaţională a cerealelor la preţuri mari sau chiar să recurgă la cumpărarea de grâne româneşti scumpe, deşi ele fuseseră subvenţionate de către acelaşi stat. Securitatea alimentară a populaţiei ţării nu este asigurată în aceste condiţii. Trebuie spus că atât în vestul Europei cât şi în Statele Unite, sistemul subsidiilor statului în agricultură se păstrează, deşi acest aspect deja subminează politica comercială a acestora cu restul lumii. Aceasta este o indicaţie foarte clară că securitatea alimentară este una din preocupările perene chiar şi ale guvernelor ce propagă ideologia liberului schimb şi a neintervenţiei statului în economie.
3. Deocamdată nu se poate spune care va fi efectul politicii de vânzare de terenuri agricole către cetăţenii europeni, persoane fizice sau juridice--suprafaţe de teren, migraţie inversă, folosinţe etc. A nu putea estima efectul acestei politici într-un domeniu vital este o vulnerabilitate de ţară. Cert este că România va deveni cu atât mai vulnerabilă cu cât se vor vinde suprafeţe mai mari de teren. Într-adevăr, această posibilitate trebuie considerată împreună cu aceea a destrămării Uniunii Europene, al cărui viitor nu este foarte previzibil nici pe termen scurt. Gesturile definitive pe care alţi vecini au ştiut sa le amâne, noi le vom lua în piept cu riscurile de rigoare. Pentru a controla acest factor s-ar putea impune cumpărătorilor străini cerinţa de a trăi în România.
În concluzie, ideea noastră este că legea de vânzare a terenurilor agricole ar trebui să includă următoarele prevederi:
a. Impozitarea progresivă a terenurilor agricole care depăşesc o suprafaţă minim necesară unei familii extinse care-şi gospodăreşte singură pământul cu utilaje moderne; membrii de familie care locuiesc şi gospodăresc împreună cu contribuabilul-persoană fizică- vor răspunde solidar cu acesta pentru plata impozitului. Membrii asociaţiilor agricole sau ai societăţilor agricole răspund fiecare de obligaţie în raport cu suprafaţa de teren agricol adusă în societate.
b. Vânzarea terenurilor agricole conform prevederilor legii prin Agenţie sau direct de la un proprietar, să presupună plata unei taxe de cumpărare, în sarcina cumpărătorului, indiferent de suma plătită în mod real prin actul de vânzare/cumpărare. Această taxă progresivă se aplică automat la suprafaţa deja deţinută conform cu intabularea la zi de la Cadastru.
Avantajele acestei propuneri sunt:
- Nu li se răpeşte micilor deţinători de teren agricol şansa de a-şi asigura traiul din exploatarea pământului.
- Descurajarea formării de suprafeţe prea mari de teren. Cei care doresc beneficii mari de pe suprafeţe mari agricole, trebuie să-şi împartă beneficiile si cu statul român care le va redistribui direct sau indirect şi mai micilor agricultori prin subvenţii sub diferite forme.
Aceaste propuneri restabilesc echitatea, fără a greva bugetul statului sau a încălca angajamentele existente şi fereşte România de vulnerabilităţi cunoscute şi incertitudini deopotrivă. În fond, securitatea cluburilor la care România a aderat şi în numele căreia se fac atâtea, scade odată cu insecuritatea României. Problema trebuie pusă deja în termenii următori, ai interesului reciproc: România nu poate fi angrenată în structuri ce o slăbesc, iar structurile în care România este prezentă şi activă nu pot fi vulnerabilizate de situaţia din România.
SD & fCh
Text publicat in Tribuna economica nr. 2 din ianuarie 2014
6 comentarii:
Romania este singura tara din Europa care nu a facut nicio notificare catre UE pentru instituirea de restrictii la cumpararea terenurilor de catre straini. Rezultatul – 40% din suprafata arabila a tarii de 10 mil. de hectare este acum detinuta de straini cu acte sau fara. La aceasta suprafata se mai adauga alte cateva milioane de hectare detinute de arendasi straini care au drept de preemptiune la cumparare. Plus cateva milioane de hectare de padure. De mentionat ca romanii nu detin nici macar un hectar de teren arabil in vreo tara UE, potrivit datelor confederatiilor de agricultori. Tratatele de aderare, incheiate de tarile UE lasa la latitudinea fiecarei tari problematica vanzarii terenurilor catre straini, acesta fiind una care tine de siguranta alimentara a fiecarui stat. Cu alte cuvinte, problematica vanzarii terenurilor este una nationala, nu una comunitara. Tarile UE care au refuzat sa-si liberalizeze piata funciara si au notificat UE in consecinta nu au primit nicio sanctiune.
In tratatul de aderare la UE incheiat de Romania se precizeaza ca terenul arabil este un “capital”, in vreme ce tari precum Ungaria, de exemplu, au precizat in taratul de aderare ca terenurile sunt “bun national”.
Tratatul de aderare a fost “negociat” cu UE in anul 2004, in timpul mandatului premierului Adrian Nastase.
Negocierile au fost purtate de o delegatie condusa de ministrul de Finante de atunci, Mihai Tanasescu. Din echipa de negociere, condusa de Vasile Puscas, in calitate de negociator-sef, a facut parte si actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.
ROMANIA: Romania este singura tara din Uniunea Europeana care nu a facut nicio notificare cu privire la vanzarea terenurilor catre straini, in vreme ce toate celelalte tari au notificat UE cu privire la interdictiile aplicate.
In Romania, persoanele juridice straine nu au niciul fel de restrictie la cumpararea de teren arabil si paduri, iar singura restrictie aplicata persoanelor fizice este preeptiunea vecinilor de lot la cumpararea terenului scos la vanzare. De asemenea, pot cumpara teren in Romania si apatrizii sau cetatenii non-UE daca au domiciul la momentul achizitiei intr-unul din statele UE.
Pana in prezent strainii detin cu acte, potrivit datelor APIA, 800.000 de hectare de teren arabil. In total, strainii detin cu acte sau neintabulate aproximativ 4 milioane de hectare de teren arabil, respectiv 40% din suprafata arabila a tarii. La acesta suprafata se adauga mai multe milioane de hectare de paduri aflate in proprietatea strainilor.
Daca polonezii au stabilit distanta de la granite pana la care se poate face cumpararea de teren de catre straini la 150 de km, la noi aceasta cu greu s-a majorat de la 10 km la 20 km doar la presiunile Ministerului Apararii Nationale.
În prezent, România, care este a cincea ţară ca suprafaţă agricolă de pe continent, este pe primul loc în Europa la teren arabil deţinut de străini, conform unui raport oficial, realizat in iunie 2013 de experți pentru decidenții politici din România, privind legislația și condițiile pe care alte state le solicită cumpărătorilor de proprietăți funciare din afară.
”Preţurile terenurilor agricole din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. Situaţia din România este una simptomatică, fenomenul fiind deja denumit Land-Grabbing, întâlnit mai ales în Asia şi Africa. Conform unui raport dat publicităţii la sfârşitul lunii aprilie 2013 de Alianţa “Hands off the Land” şi asociaţia europeană a micilor fermieri “Via Campesina”, 3% din marile concerne deţin peste 50% din totalul terenurile agricole din Europa”, se mai arată în raport.
POLONIA: este nevoie de acordul guvernului pentru a cumpara teren arabil. In plus, trebuie sa faci dovada ca ai rezidenta timp de 12 ani in tara pentru a putea cumpara teren arabil. Polonia a obținut amanarea liberalizarii pietei funciare agricole pana in mai 2016. Potrivit unor surse apropiate situatiei, aceasta liberalizare va fi, cu siguranța, extinsa si in 2017. ”Până la ridicarea moratoriului, cetăţenii din Islanda, Lichteistein şi Norvegia au putut cumpăra cel mult 1 ha de teren agricol fără aviz. Orice suprafaţă superioară acestei limite, necesita aprobarea guvernului şi nu poate face obiectul închirierii sau proprietăţii.”
Teoretic, polonezii permit cetatenilor tarilor din Uniunea Europeana sa devina proprietari de terenuri agricole la ei in tara, dar pentru a face o astfel de achiziție, in lipsa cetațeniei polonezii, expatii sunt obligați sa obtina un permis special pentru a investi.
Aprobarea se obtine de la Ministerul Administrației in colaboare cu Ministerul de Interne si aplicația pentru obtinerea ei trebuie sa includa informații concrete privind statutul cumparatorului (cetațeanul strain), care este relația acestuia cu Polonia (afaceri, casatorie cu un cetatean polonez, etc), precum si cine este vanzătorul terenului arabil tranzacționat.
Cererile sunt verificate de Ministerul Agriculturii care poate transmite colegilor de la Administratie ca permisul nu este recomandat, iar cetateanul strain nu va putea finaliza tranzactia.
Mai mult, polonezii au si limitari cantitative pentru achizitii in sensul ca Autoritatea pentru Terenurile Statului (instituţie similara cu Autoritatea pentru Domeniile Statului din Romania) isi poate folosi dreptul de preemptiune pentru a opri achizitiile de peste 500 de hectare de teren.
Pe forumuri se discută de faptul că aceste documentații sunt mai ușor de obținut pentru anumite regiuni agricole din Polonia și mai dificil în altele. Mai mult, dacă se fac mai multe achiziții, pentru fiecare este nevoie de un permis special. Străinilor li se recomandă, informal, să își caute rădăcini poloneze în arborele de familie pentru a obține cetățenie și, astfel, să scape de birocrația infernală.
”Mai bine te căsătorești cu o poloneză, decât să treci prin iadul birocrației funciare din această țară”, glumesc expații din Polonia.
Polonia a limitat cumpărarea terenurilor la 150 de kilometri de graniţă.
BULGARIA: Parlamentul a votat pentru extinderea până în 2020 a interdicţiei de vânzare de terenuri agricole către străini. Comisia Europeană a avertizat că aceasta reprezintă o încălcare a angajamentelor internaţionale ale Bulgariei şi că Sofia ar putea fi pasibilă de sancţiuni financiare. În perspectiva aderării la UE în 2007, Bulgaria a modificat Constituţia, ridicând interdicţia impusă străinilor de a achiziţiona terenuri agricole. Un moratoriu care expiră la 1 ianuarie 2014 a fost totuşi introdus şi parlamentarii au decis să-l prelungească până la 1 ianuarie 2020.
UCRAINA: Parlamentul ucrainean a decis, în noiembrie 2012, prelungirea interdicţiei asupra vânzării terenurilor agricole până la 1 ianuarie 2016. Ucraina are o suprafaţă agricolă de 41,6 milioane de hectare, din care terenul arabil reprezintă 32,48 milioane de hectare. Aproximativ şapte milioane de loturi sunt deţinute de persoane fizice. Interdicţia asupra vânzării de terenuri agricole în Ucraina există din 1996 şi urma să expire la 1 ianuarie 2013.
UNGARIA: noile norme europene privind vânzarea fără restricţii a terenurilor agricole ar trebui să fie aplicate începând cu data de 15 iunie 2014, însă Guvernul ungar încearcă să-şi protejeze terenurile agricole prin câteva măsuri drastice. Astfel, persoanele din Ungaria despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibile de până la cinci ani de închisoare. “Terenurile agricole ungare vor fi deţinute de unguri”, a afirmat şi primul ministru Viktor Orban, după semnarea unui acord, la Budapesta, cu şeful Camerei agricole ungare. Guvernul ungar a decis, încă din luna aprilie, să ofere spre concesionare 200 de mii de hectare de teren arabil către agricultori, în cadrul unui nou program care se aplică parcelelor de teren care sunt în prezent închiriate prin contracte ce expiră până la 31 mai 2017. Scopul programului este consolidarea fermelor de familie, precum şi a celor mici şi mijlocii. Ungaria intenţionează să reducă ponderea fermelor mari la 20 la sută din terenul arabil total, faţă de 50 la sută în prezent. Prin aceste măsuri, legislaţia ungară încearcă să apere agricultura de speculaţii şi de “capital străin”. Se consideră că până la un milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vândute deja în mod disimulat unor străini, menţionează publicaţia MTI.
ESTONIA: Guvernul Estonian a facut notificare catre UE, iar acum a scos un draft de lege care prevede ca nu poti cumpara teren decat daca esti cetatean estonian.
LETONIA: În Letonia, rudele vânzătorului se pot opune tranzacției. Printre țările care nu se lasă ușor cumpărate se numără și Letonia care șia- revizuit legislația pentru a preîntâmpina ”invazia” străină în agricultură.
”Letonia a primit autorizarea Comisiei Europene pentru prelungirea moratoriului. Ministerul Agriculturii din Letonia a anunţat în anul 2013 (31 martie) introducerea unor măsuri restrictive pentru vânzarea terenurilor agricole care nu îi vizează numai pe cumpărătorii străini, ci pe toți cumpărătorii, iar prin noile reglementări se doreşte garantarea faptului că terenurile și pădurile din Letonia sunt folosite productiv. Printre altele, Letonia introduce dreptul refuzului din partea rudelor vânzătorului sau al vecinilor de teren de a vinde străinilor un teren agricol. De asemenea, cumpărătorii trebuie să prezinte un plan al folosirii terenului către autoritățile locale care ar decide apoi dacă îl aprobă. Guvernul leton analizează, de asemenea, posibilitatea creării unui fond de stat prin care statul ar cumpăra teren de la cei care vor să vândă și l-ar da, apoi, în arendă, fermierilor care vor să-l folosească.
Reprezentanții ministerului au mai declarat că nu intenționează să restricționeze cumpărarea de teren, ci vor ca pământul să fie folosit pentru producție agricolă profitabilă”, se specifică într-un document care analizeaza piata funciara din Europa, redactat anul trecut.
GERMANIA: Germanii se ceartă cu vecinii pentru fiecare bucată de pământ. Nu poti cumpara teren in Germania decat daca faci parte din economia Germaniei, adica, daca faci dovada ca platesti taxe acolo. Germania face apel la un instrumentar sofisticat de protectie a propriilor agricultori si a resurselor funciare nationale – instrumente juridice de preemptiune a colectivitatii locale in favoarea interesului public, legislatie nationala, dublata de regulamente locale, instrumente fiscale, instrumente structurale de amenajare funciara publica, instrumente financiare.
”În Germania, reglementările cu privire la cumpărarea terenurilor sunt foarte severe încât, este foarte dificilă cumpărarea de teren agricol. La fel ca Franța, țara are o agenție care reglementează vânzarea terenurilor care impune o serie de preempțiuni. Restricțiile merg până acolo încât, reglementările naționale foarte stricte sunt dublate de condițiile draconice impuse de autoritățile locale. De exemplu, deşi între Germania și Elveția există un acord de liber schimb, o exploatație elvețiană s-a extins peste graniță, arendând 2,5 hectare de teren în zona germană. Nu mai puțin de trei instanțe germane au anulat actul de închiriere motivând că firma elvețiană nu plătește taxe în Germania”, potrivit unui studiu comparativ cu privire la legislatia care reglementeaza piata funciara in tarile UE.
FRANTA: Franța blochează revânzarea sau arendarea pentru 15 ani. Legislatia prevede că proprietarul nu poate face ce vrea pe terenul aflat in proprietatea sa, pentru că acesta face parte din patrimoniul naţional. Franta face apel la un instrumentar sofisticat de protectie a propriilor agricultori si a resurselor funciare nationale – instrumente juridice de preemptiune a colectivitatii locale in favoarea interesului public, instrumente fiscale, instrumente structurale de amenajare funciara publica, instrumente financiare.
In Franta, nu mai putin de cinci ministere trebuie sa-si dea acordul pentru incheierea unei tranzactii funciare. Dupa obtinearea acordului de la autoritatile centrale urmeaza aceeasi procedura pentru obtinerea acordului autoritatilor locale. Practic, toate aceste masuri fac imposibila vanzarea terenurilor catre straini.
Legislația din Franța este bine pusă la punct în privința tranzacțiilor funciare, mai ales că terenurile din Hexagon au încă prețuri rezonabile în zonele mai puțin fierbinți ale agriculturii.
”În Franța, acţiunile de vânzare cumpărare a terenurilor agricole se află sub coordonarea SAFER care reprezintă Societăţile de amenajare funciară care au misiunea de a proteja resursele naturale ale ţării, peisajul şi mediul, au drept scop de a dinamiza agricultura, economia locală. Ele fac studii funciare, întreprind acţiuni de cumpărare/ vânzare a terenurilor agricole, gestionează bunurile agricole, forestiere şi rurale. SAFER studiază pieţele pentru a cunoaste preţurile bunurilor şi pământurilor, pentru a le estima la justa lor valoare, lucrând împreună cu Serviciul Domeniilor. Portalul Vigifoncier permite autorităţilor locale să se informeze asupra pieţei şi mişcărilor terenurilor în regiune şi la nivel naţional. SAFER pot cumpăra sau vinde terenuri agricole, apoi le revând agricultorilor sau colectivităţilor publice. Ele pot să stocheze terenuri, să le închirieze temporar agricultorilor, pentru a le proteja, pentru a realiza amenajarea optimă a acestora. Mijloacele de achiziţionare sunt variate: prin intelegeri, drept de preempţiune, gestionare temporară, prin convenţie de punere la dispoziţie – CMD, intermediere, convenţie de ocupare provizorie (COPP).”
Majoritatea fermelor franceze exploatează aceleași suprafețe de zeci, chiar sute de ani, iar proprietățile sunt lăsate moștenire, așa că este destul de dificil pentru un străin să se integreze în rândul fermierilor francezi. Dacă totuși are noroc și găsește teren agricol de cumpărat, legea îl obligă să lucreze acel pământ în scopuri agricole timp de 15 ani, perioadă în care vânzarea și închirierea proprietății este blocată și ilegală.
ITALIA: Italia este mai deschisă legislativ, dar fermierii nu vând. Pe harta Europei, fermierii italieni sunt printre cei mai naționaliști, așa că nu a fost nevoie de o legislație specială, că acesția nu au permis străinilor să se infiltreze în branșă.
Pentru a vinde teren agricol în Italia trebuie să îti anunți toți vecinii care au drept de preemțiune asupra proprietății. Abia atunci, dacă ei nu îl vor (ceea ce rar se întâmplă) poți da anunț. Chiar și așa este de neconceput pentru italieni să își vândă pământul direct unei personae fizice și prefera să facă tranzacția cu o firmă înregistrată și în țara lor, ca banii ”să nu se scurgă”.
Text publicat la Cotidianul pe 22 ianuarie, 2014
http://www.cotidianul.ro/considerente-pentru-modificarea-si-aplicarea-legii-privind-vanzarea-terenurilor-agricole-230557/
Trimiteți un comentariu