Printre ţările europene România se remarcă printr-o taxare excesivă per total: impozit, contribuţii sociale pentru pensii, sănătate şi şomaj datorate pentru un salariat. Acestea însumează un procent de 59,5% din salariul brut în seama angajatului şi a angajatorului. Danemarca, ţara cu nivel de trai dintre cele mai ridicate şi cu inegalităţi minime de venituri în societate ne urmează în clasament cu un procent de 55,56 % din salariul nominal brut. La noi, din totalul taxării, un procent de 27% din salariul nominal brut îl reprezintă taxele plătite de patron, iar 32,5% sunt taxe/contribuţii plătite de fiecare angajat, din care 16% reprezintă impozitul pe salariu. Mai elocvent ar fi să spun că pentru un salariu brut de 1000 euro,patronul plăteşte 1327 euro. Cel mai mare efort pentru patron îl constituie cele 20% din fiecare salariu plătite pentru pensie. De aceea cerinţa permanentă şi de lungă durată a patronatului de a se diminua această contribuţie din sarcina sa pare justificată.
Faţă de această cerinţă, pentru a o putea încadra în contextul general al fondurilor bugetare aş mai putea adăuga: Totalul cheltuielilor sociale la nivelul ţării este de 19,336% PIB (2012), iar prelevarile din taxe în acest scop acoperă doar 14,1 % din PIB. Din start se observă că diferenţa trebuie acoperită din alte capitole, din subvenţii de la stat sau din împrumuturi. Doar deficitul bugetului de pensii în 2014 este prognozat la 1,9% din PIB. Procentele din PIB dedicate domeniilor sociale care de altfel denotă calitatea Statului Social (sănătate, educaţie, pensii, asistenţă socială) sunt comparabile cu cele din alte state europene dezvoltate, sau cel puţin nu sunt flagrant mai mici. Să nu uităm însă că în valori nominale, raportarea făcându-se la un PIB minuscul şi aceste cheltuieli vor fi extrem de reduse în ciuda procentelor normale alocate, destul de fotogenice.
Reducerea prognozată a se face în acest an a contribuţiei CAS datorate de patron prin votarea în Parlament trebuie să ţină seama şi să coreleze două aspecte:
- Bugetul de pensii are deja un deficit cronic de cel puţin 1,9% din PIB. Sistemul public de pensii este prognozat a fi din ce în ce mai puţin sustenabil. O micşorare a contribuţiilor cu 5 pp in 2014 de la 1 octombrie nu are implicaţii asupra deficitului în acest an întrucât există un plus de colectare de la „taxa pe stâlp”care poate acoperi cele 800 milioane colectate mai puţin pentru pensii într-un trimestru. În anii următori, deficitul suplimentar datorat acestei măsuri va fi de +0,74% în 2015, + 0,8% în 2016 şi +0,84% în anii următori, adăugându-se la deficitul curent de cca 2% din PIB (în condiţii de creştere a PIB-ului concomitentă cu creşterea salariilor.
- Planul de consolidare financiară şi dezvoltare a economiei-Gateway, adoptat de Guvern la 27 mai 2014 prevede o finanţare a economiei româneşti prin infuzie de capital provenind de la pilonul II , adică de la sistemul de pensii private. Acest lucru presupune că actuala contribuţie de 4,5% din cota de 10,5% datorată de angajat se va mări pentru o finanţare optimă a firmelor româneşti listate la bursă. Măsura merită a fi luată în serios, discutată dar şi fundamentată matematic. Prelevarea unor procente din actuala contribuţie îndreptată spre finanţarea pensiilor în plată va mări şi mai mult deficitul bugetului public de pensii ale cărui venituri se vor diminua. Nu putem calcula deocamdata impactul acestei măsuri asupra bugetului public de pensii fără să cunoaştem procentul suplimentar direcţionat către sistemul pensiilor private. Presupunem că pentru 4 % redirecţionate vom inregistra un plus de deficit de 0,6% PIB.
In consecinţă, anunţata reducere a CAS aduce prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Ceea ce se dorește – un stimul pentru economie, prin creșterea numărului de angajați, sau măcar a salariilor celor prezenți și, pe această cale, a consumului – riscă să devină o măsură confuză, care sperie și nu convinge, inhibă și nu stimulează, încurcă și nu descurcă.
Prima întrebare este de ce măsura nu a convins FMI. Destule îndoieli avem şi în legătură cu politicile FMI, mai ales cele care reclamă vânzarea unor obiective viabile sau potenţial viabile în viitor şi îndoieli în ce priveşte aritmetica deficitului calculată fără imaginaţie, fără a presupune evoluţii favorabile sau dimpotrivă. Totuşi FMI nu se opune scăderilor de taxe, știe ce înseamnă o impozitare excesivă pe muncă și nu ar refuza din principiu un stimul fiscal. FMI are încredere în economie, dar nu are încredere în politicieni. Are încredere în economie, pentru că avem, indiscutabil, cei mai stabili parametri macroeconomici din ultimele doua decenii, deşi economia îin sine nu prea dă semne de învigorare şi dezvoltare durabilă. Lipsa de capital este evidentă şi resursele ţării sunt limitate. Aşadar este posibil ca implicarea masivă în politica economică românească să fie în continuare doar expresia neîncrederii în politicieni și în capacitatea lor de a trece politicile dincolo de ciclul electoral. Tocmai de aceea, FMI nu vrea să-și asume măsura. Ar însemna să avizeze o decizie cu prea multe implicații electorale evidente.
A doua dilemă se referă la regula expusă de Ministerul Finanţelor conform căreia la un punct de CAS redus, se obţin prin lărgirea bazei 1,2 puncte de venit suplimentar. Această regulă poate fi valabilă dacă ANAF chiar are de gând să colecteze venituri – ceea ce nu prea este cazul, performanța este sub așteptări, iar scuza reformei instituționale nu mai ține – și conformarea voluntară la plată va crește. În 2013, eficienţa colectării la CAS pentru anul 2012 s-a dovedit a fi în jur de 80%, e adevărat superioară colectării impozitului pe profit care nu a depasit 28%.
A treia necunoscută se referă chiar la patroni care deocamdată sunt satisfăcuţi de măsura anunţată, dar previzionând tenta electorală a măsurii şi nesiguranţa în care se va afla bugetul de pensii cât de curând, vor pregeta să angajeze personal sau să măreasca salarii, cel puţin atâta vreme cât practica nu va dovedi că măsura este pasabilă şi nu are implicaţii catastrofale asupra deficitelor ţării.
Nu în ultimul rând ne-am putea gândi la efectul în timp al măsurilor stimulative luate de Guvern în sprijinul producătorilor, oamenilor de afaceri. De cele mai multe ori, practic nul. Nu pierdem din vedere nici mult solicitata măsură, evident pozitivă a scutirii de impozit a profitului reinvestit care nu va crea neapărat locuri de muncă în bine cunoscutul stil românesc, dar precis va ajuta la dispariţia capitolului „impozit pe profit” din structura bugetului de stat. Evident, cele expuse pot fi contrazise de realitate, o realitate care să construiască şi să şteargă istoria de 25 ani a faptelor înregistrate, unele bazate pe bune intenţii dar contrare efectelor scontate.
P.S. Un exemplu în acest sens îl dau din experienţa proprie de gestionare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în anul 2000. Conform legii 80/1992, pensiile agricultorilor erau plătite din contribuţiile agricultorilor (infime) şi din contribuţiille agenţilor economici care produceau, industrializau sau comercializau produse agricole şi alimentare. Aceştia achitau la fondul de pensii şi asigurări sociale al agricultorilor o contribuţie cuprinsă între 2 şi 4% din veniturile realizate din activitatea de producţie agricolă sau de industrializare a produselor agricole şi alimentare, după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentaţie publică realizat din activitatea de comercializare a produselor agricole şi alimentare. Încadrarea agenţilor economici pe tipuri de activitate şi niveluri de contribuţie, precum şi modalitatea urmăririi şi încasării contribuţiilor acestora se stabileau prin hotărâre a Guvernului. Preţurile mari ale produselor alimentare combinate cu inflaţia deveniseră de nesuportat pentru populaţie. Agenţii economici de mai sus justificau preţurile uriaşe prin înglobarea acelei taxe în preţ. De bună intenţie am propus Guvernului Isărescu preluarea echivalentului acelei sume în sarcina bugetului de stat, căci şi aşa se deschiseseră firme de consultanţă care să asiste agenţii în găsirea unor pretexte pentru a fi exoneraţi de plata contribuţiei pentru pensiile agricultorilor. Am abrogat măsura. În următorul an şi mai departe nici un preţ al produselor alimentare nu a scăzut. Vi se pare posibilă preluarea acestei maniere de a proceda a agentului economic român de către viitorii patroni uşuraţi de reducerea CAS-ului datorat? Nu ar fi prima data, evident.
SD
