13.3.14

Lecţia suedeză pentru asigurări


Text publicat in Tribuna economica nr. 9 din martie 2014





Asigurările sunt unul din primii piloni ai capitalismului funcţional. Împreună cu băncile şi sistemul de pensii, sistemul de asigurări private în capitalism constituie un mecanism primar de acumulare de capital şi investiţii; spre deosebire, asigurările mai au rolul de a evalua şi atomiza riscurile aşa încât viaţa economică să poată continua şi în prezenţa lor.  

În al 25-lea an de capitalism românesc, ne-am aştepta ca sistemul asigurărilor private românesc să fi evoluat până acolo încât să funcţioneze în deplină legalitate şi profitabilitate.  În lipsa dezastrelor, condiţiile au fost în teorie optime pentru maturizarea sectorului, iar elementara măsură a succesului este un cashflow pozitiv. Aşadar cazul general este acela în care societăţile de asigurări au un mediu stabil şi profitabil de evoluţie. Pot apărea evident accidente--de exemplu, greşeli în administrare, discrepanţe cu legea, ciclicitatea ecosistemului asigurărilor care ar afecta temporar marja de solvabilitate disponibilă,  marja de solvabilitate minimă a  fondului de siguranţă, indicatorul de lichiditate, rezervele tehnice constituite pe categorii şi clasă de asigurare etc.--numai că   acestea sunt în general limitate de respectarea legii, o conduită prudentă a administratorilor şi fondurile tampon constituite.  

Abaterile de la valorile ce caracterizează funcţionarea normală au loc de obicei când asiguratorul dă dovadă de comportament imprudent sistematic, de exemplu: face investiţii în afara celor permise de lege şi în afara limitelor pe categorii de investiţii, recurge la reasiguratori lipsiţi de bonitate atraşi de condiţii avantajoase contractuale dar care nu prezintă garanţia onorabilităţii, face investiţii în alte companii (achiziţii) ce depăşesc 15% din capitalul social, fără să anunţe Autoritatea de Supraveghere Financiară, sau  contractează împrumuturi în cuantum ce depăşeşte 10% din valoarea capitalului social fără avizul scris al Autorităţii de Supraveghere.  În cazul cel mai păgubos, multe din aceste acţiuni riscante au loc într-o perioadă scurtă de timp, peste care se suprapune şi lipsa de control a Autorităţii respective, caz în care avem de-a face cu un început de prăbuşire a societăţii de asigurare.  În cazul în care asiguratorul este unul cu proeminenţă, există în teorie posibilitatea de a antrena un lanţ de neîncredere şi probleme de insolvabilitate la scară mai mare. Cel mai frecvent simptom al acestui comportament lipsit de prudenţialitate este manifestarea lipsei rezervei de daune datorate insuficientei capitalizări. Dacă fenomenul este de mică întindere şi capitalizarea se poate face lesne de către acţionari prin mărirea capitalului social, atunci există speranţe de revenire prin aplicarea procedurii de redresarea societăţii de asigurare/reasigurare pe bază de plan de redresare financiară sau prin redresarea societăţii de asigurare/reasigurare prin administrare specială. Excepţie face cazul nefericit când inundaţii sau cutremure ar ridica problema unor poliţe scadente imediat şi care ar depăşi cu mult capacitatea de plată.

Dacă însă lipsa capitalului pare a fi semnificativă în urma analizei indicatorilor specifici,  atunci apare o problemă majoră în faţa Autorităţii de Supraveghere, a statului care girează prin Parlament controlul prudenţial şi pentru deţinătorii de contracte de asigurare.

Această situaţie din urmă ne duce cu gândul la maniera în care a manageriat Guvernul suedez criza bancară în 1992. Ţara se afla de mult timp în recesiune, după ani în şir de reglementări imprudente, politici economice pe termen scurt, şi spre sfârşitul perioadei de boom imobiliar după care sistemul bancar ajunsese pentru majoritatea obiectivelor în insolvenţă. Guvernul, contrar aşteptărilor, nu  a cauţionat instituţiile financiare preluând creditele neperformante. A eliminat o mulţime din acţionarii băncii înainte să se apuce să facă publice controalele.  Băncile au fost nevoite să declare pierderile şi să emită mandatele Guvernului. Această strategie a ţinut băncile ca responsabile şi a transformat guvernul în proprietar.  După ce au fost vândute activele în dificultate,  profiturile s-au îndreptat către deponenţi şi guvernul a fost capabil să recupereze mai mulţi bani mai târziu din vânzarea acţiunilor sale la diverse companii.

Dacă ar fi să învăţăm ceva cu aplicabilitate la o situaţie de insolvenţă a unei societăţi de asigurare din experienţa salvării băncilor suedeze de către guvern, am propune o procedură care comportă o analogie: statul intervine cu următoarele măsuri: suspendă (ignoră de la despăgubiri) acţionarii şi managementul şi rezervă o sumă necesară despăgubirii tuturor asiguraţilor în virtutea domeniilor obligatorii prin lege--RCA şi contractele de locuinţă, adică poliţele obligatorii. Beneficiarii unor contracte de asigurare opţionale vor fi chemati la negociere pentru a fi despăgubiţi într-un procent subunitar, convenit prin negociere.  Pentru aceste operaţii statul contractează un management privat. Între timp, cei care au greşit asumându-şi riscuri în afara legii şi au adus astfel prejudicii sistemului în sine şi proprietarilor de poliţe, împreună cu cei care au greşit neîndeplinindu-şi funcţia de supraveghere şi control, vor suporta consecinţele faptelor lor.  Legea privind supravegherea sistemelor private de pensii prevede posibilitatea preluării de către un alt administrator al unei societăţi de administrare a fondurilor private aflate în insolvabilitate şi care nu a reuşit redresarea prin administrare specială. Ce se întamplă însă dacă acea societate este cea mai importantă de pe piaţă, cu un capital social mai mare decât a tuturor celorlalte societăţi? Evident că statul este cel care poate şi trebuie să intervină „în stil suedez”.

Această propunere  este valabilă, evident într-un stat funcţional cu o economie pe măsură care apară orice cetăţean atins în interesele sale  de greşeli, rea voinţă, atitudine de asumare a riscurilor ce pot periclita banul cetaţeanului de rând.

Nota autorului: Orice asemănare cu situaţii reale este voit lăsată la discreţia cititorului.  Oricum, într-un stat funcţional modern, băncile, sistemul de asigurări şi sistemul de pensii au interesele aliniate cu interesul naţional.

fCh



2 comentarii:

http://www.cotidianul.ro/cum-s-ar-intampla-lucrurile-intr-un-stat-functional-o-economie-pe-masura-233898/ spunea...

La Cotidianul:

http://www.cotidianul.ro/cum-s-ar-intampla-lucrurile-intr-un-stat-functional-o-economie-pe-masura-233898/

http://www.economistul.ro/asigurari-cum-s-ar-intampla-lucrurile-intr-un-stat-functional-cu-o-economie-pe-masura-a6895/ spunea...

Le Economistul:

http://www.economistul.ro/asigurari-cum-s-ar-intampla-lucrurile-intr-un-stat-functional-cu-o-economie-pe-masura-a6895/