14.1.16

Prospectiva momentului



Un destept, uitandu-se in juru-i si extrapoland pentru viitor ne anunta ca secolul 21 ar fi religios sau n-ar fi deloc. Recent, Sarkozy admitea evidentul, ca orice politician cazut, ca omiterea caracterului crestin din documentele oficiale ale consolidarii UE, a fost un act de lasitate. Tenorul discutiilor dela reinceputul de Grup Prospectiv pe facebook graviteaza in jurul notinuilor de stagnare, decadere, descompunere etc. Teme ale morbiditatii economico-socio-politice.

EUropa n-are viitor, cel putin EUropa pentru care politicienii romani au sacrificat atat de mult pentru a ne da si noi cu ei. Motivul este tocmai inlocuirea lui Dumnezeu cu tot felul de surogate laice, un proces inceput cu Iluminismul, al carui certificat de nastere poate fi declaratia lui Nietzsche cum ca Dumnezeu ar fi murit. Cum ne spune altul, cand omul inceteaza sa mai creada in Dumnezeu, ajunge sa creada in toate.

Ca arhi-exemplu de inlocuitor laic al lui Dumnezeu avem progresul, instrumentat de tehnologie si contabilizat de economie. Variatiuni ale temei progresului sunt tot atatea cate domenii de activitate avem. Filozofii numesc progres hartza prin care ei justifica gasirea adevarurilor, cei de Dreapta, piatza ca model de organizare/randuire a tuturor celor de sub stele, cei de Stanga, statul social.

A se observa, considerand scara civilizatiei, in reteaua de intelesuri de mai sus faptul ca atunci cand ILUZIA inceteaza--in cazul nostru a progresului exprimat prin observatii empirice de genul tehnologia nu mai 'avanseaza' sau economia e in faliment--timpurile redevin ale profeti(i)lor si lumea e in cautare de un Mesia.

Ca a doua observatie, cazul romanilor are urmatoarea caracteristica: dupa un lant de 'emancipari' fortate si impuse din exterior, romanii din timpul fictiunii statale profanate de Basescu-KWJ inca mai cred in iluzia pietei/statului social, fara sa vada ca prin interconectare lucrurile nu mai depind de cat de mult cred ei in asemenea iluzii.

Ca a treia observatie, a se nota ca iluziile impartasite in grup de oameni sunt constante umane, necesare fiintarii socialului/comunitatilor. Deci nu se pune problema evaluarii acestora in termeni morali decat daca acel contract prin care sunt puse in efect este invalidat. Invalidarea contractului social prin care am fost mai toti inchinati progresului este din ce in ce mai evidenta.

In caz de esec al iluziei progresului, supravietuitorii se vor reorganiza in jurul unei idei eterne si/sau in jurul unui set comun de experiente.

2 comentarii:

Discutia ce a urmat spunea...

http://pefacebook.blogspot.com/2016/01/prospectiva-momentului.html

Muzeul Național al Țăranului Român spunea...

De ce unora obiectele le spun puţin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate şi nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini.
Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvântul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.
Numele muzeului, simplu şi direct, nu indică o sărăcire a domeniului, nici o derogare poetică de la ceea ce numim în mod obişnuit artă populară sau etnologie, el luminează cu precizie un nou „obiect”, omul tradiţional, descris şi analizat prin intermediul obiectelor care compun lumea lui. În această opţiune, obiectele au în muzeu nu funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine; ele apar ca argumente în demonstraţii privind trăsăturile ţăranului român, gândit ca variantă a civilizaţiei medievale europene, ţăran român modelat de istoria locului, sfâşiat între est şi vest, nord şi sud, bântuit de nenumărate năvăliri, aşezări, tupilări, osmoze şi influenţe. Profund creştin, format în prelungirea unor culturi străvechi, legat organic de lumea mediteraneană, de civilizaţii care pot fi urmărite din India până în Bretagne, ţăranul român ne apare de o complexitate copleşitoare.
Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.
Horia Bernea - „Câteva cuvinte despre muzeu, cantitaţi, materialitate şi încrucişare”