Consiliile europene de întreprindere – Brexit, o altă victimă

Consiliile europene de întreprindere (European Works Councils  - EWC) sunt o realizare viabila si functionala a Europei sociale și conceptul de bază al UE conform caruia lucrătorii trebuie să aibă drepturi și, în schimbul acceptarii liberalizarii pieței transfrontaliere, care include si circulația lucrătorilor între diferite piețe ale muncii, sa permita ca angajații firmelor din toata Europa să fie consultati și informati.

Un avantaj mai puțin cunoscut de a fi în UE pentru lucrătorii angajați de firme internaționale cu mai mult de 1.000 de angajați în UE și cu cel puțin 150 în două sau mai multe state membre ale UE este opțiunea de a înființa un astfel de EWC. In mod normal, procesul poate fi declanșat printr-o scrisoare din partea reprezentanților angajaților din cel puțin 2 țări.

Aceste organisme nu negociază salarii. Acest lucru rămâne ferm stabilit în cadrul legislațiilor naționale ale muncii, precum și in cutuma și practicile naționale privind stabilirea salariilor. Germania, de exemplu, negociază platile tuturor salariatilor din aceeasi ramura industriala. Federația angajatorilor regionali în proiectare, in industria chimică sau in cea de vânzare cu amănuntul demareaza negocierile printr-un acord de intelegere salarială, care este apoi, de regula, acceptat ca etalon național.

Negociatorii germani iau în considerare starea economiei, orice temeri privind inflația și capacitatea firmelor de a rămâne profitabile în fața concurenței globale. Astfel a fost posibil, la începutul secolului 21, ca sindicatele să fie de acord să țină la nivel scazut creșterile salariale din sectorul industriei germane de fabricatie, în scopul de a recapitaliza firmele și de a reorganiza și reorienta producția, astfel încât firmele germane au rămas competitive față de importurile din Asia.

În schimb, în Marea Britanie, negocierea salariala este încă efectuată companie cu companie, adeseori într-un context conflictual. În Franța, sindicatele generale politizate ideologic tind sa negocieze acorduri foarte generale. Există reguli complexe pe baza carora sindicatele semneaza astfel de intelegeri. Sindicatele franceze reprezintă doar aproximativ 7% din forța de muncă, dar pot semna în continuare acorduri care sunt respectate de toata lumea. Multe dintre practicile de pe piața franceza a muncii, cum ar fi timpul de lucru, concedieri sau salariul minim sunt stabilite de legislația națională astfel încât uniunile fac lobby si campanie și iși mobilizeaza activiștii pentru a pune presiune asupra politicienilor.

Deci EWC nu schimbă limitele a ceea ce contează cel mai mult in majoritatea piețelor de munca din Europa - și anume plati și consultatii privind concedieri sau schimbări în practicile de lucru. Dar ele reprezintă un mecanism important pentru ca lucrătorii angajați de aceeași firmă sa fie informati și pentru ca managerii de rang superior să fie avertizati și să încerce să rezolve problemele înainte de a se transforma in conflicte. Firmele multinaționale americane care operează în Europa au înființat 171 EWC, mai puțin decât firmele germane care au 230, dar mai mult decât Marea Britanie, cu 112 și Franța, cu 128. In total sunt 1000 de consilii europene de întreprindere care acoperă 19 milioane de angajați, la reuniunile carora participa reprezentanți aleși sau numiti din aproximativ 20.000 de sindicate sau consilii locale.

EWC sunt consacrate în legislația europeană și, prin urmare, in cea națională din fiecare dintre cele 28 de state membre, inclusiv Marea Britanie. Firmele din Spațiul Economic European trebuie, de asemenea, să înființeze EWC. Guvernul britanic a dat o promisiune vagă că toată legislația UE inclusa in prezent în statutul britanic va fi trasferata în legislația națională britanică. Dar, în anii 1990, euroscepticismul a devenit preponderent in  problema Europei sociale și o cerinta cheie a conservatorilor britanici și a organizațiilor de afaceri a fost ca practicile și directivele Europei sociale să nu aibă forță legală în Marea Britanie.

În orice caz, cele două directive UE din 1994 și 2009, care constituie baza juridică pentru operațiunile EWC nu va mai avea forță juridică în Marea Britanie. Chiar dacă legile UE cu privire la EWC sunt transpuse în dreptul civil din Regatul Unit. ele nu vor avea putere executorie, iar Theresa May a insistat asupra faptului că Curtea Europeană de Justiție, arbitrul final la orice dispută privind Europa socială, nu va avea nici un rol în viața corporatistă britanica.

Totusi companiile britanice care angajează mai mult de 1.000 de lucrători, cu operațiuni care implica cel putin 150 de persoane în două sau mai multe alte state membre ale UE nu vor scapa de obligația de a înființa un EWC și de a plati pentru funcționarea acestuia. Aceasta este natura suprarealista a Brexit-ului. Marea Britanie se poate umfla in pene și să proclame că numai parlamentul poate decide legile britanice, dar atunci cand o firmă din Marea Britanie va dori să opereze în Europa, va trebui să respecte legislația și reglementările UE, inclusiv cele referitoare la EWC.

Pentru a garanta că Marea Britanie post-Brexit nu devine o piață liberă a muncii care refuza sa accepte regulile comune ale Europei sociale, firmele cu EWC cauta acum sa-si relocalize birourile centrale pentru managementul resurselor umane și relațiile cu angajații pentru a se incadra in jurisdicția UE-27.

De multe ori EWC trebuie sa foloseasca avocați specializați in dreptul muncii în cazurile conforme cu legislația națională a muncii pentru curți judecatoresti și tribunale. Firmele americane și britanice vor dori să gestioneze operațiunile EWC dintr-o jurisdicție scrisa si vorbita in limba engleză și care are acces la un sistem de instanțe de muncă in care se foloseste limba engleză.

Astfel, experții văd un rol sporit pentru Irlanda, pentru ca nicio firmă nu va dori să desfasoare operatii EWC intr-o țară care a respins cooperarea și normele UE. S-ar putea, de asemenea, ca desi multe EWC acoperă firme care operează în Marea Britanie, angajatii acestora care ar solicita numirea și alegerea intr-un EWC sa nu primeasca acest drept care nu va mai fi consacrat în mod legal pentru angajații britanici.  

Consiliile europene de întreprindere reprezintă o dezvoltare simbolică și semnificativă în istoria parteneriatului social. Prin ieșirea din UE, muncitorii britanici și sindicatele lor vor pierde dreptul automat și legal executoriu de a avea manageri care sa discute despre operațiunile de la nivel european privind salariații.

Pentru mulți ideologi anti-europeni, reducerea drepturilor lucrătorilor este un motiv major pentru a iesi din UE. Deoarece tot mai mulți muncitori se simt lăsați în afara economiei moderne, ei se orienteaza spre demagogia populista care ofera solutii simple, de multe ori bazate doar pe un tratament dur al lucrătorilor imigranți, eliminând supapa de siguranță a unui forum de management de tip EWC pe care il considera contra-productiv.

                                                                                                                                                     S.D

 Note bibliografice: Denis McShane