O prelucrare dupa o idee a lui Karin Pettersson
E tragic, dar nu exista solutie: intr-o perioada cand e nevoie mai mult decat oricand de social democratie, aceasta se afla la nivelul sau cel mai de jos. Ce ar trebui sa faca progresistii? Exista patru lectii pe care stanga ar trebui sa le invete si patru directii de reflectat in privinta drumului de urmat.
Lumea s-a schimbat, ne-am despartit de mult de Epoca de aur
In 1979 demograful francez Jean Fourastie a lansat expresia „cei 30 ani gloriosi”, referindu-se la perioada dintre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si prima criza a petrolului din 1973. A fost o perioada de prosperitate economica, crestere a standardelor de viata si crestere reala a salariilor in Europa de Vest si in SUA. Peste mai mult de 35 ani, multi politicieni de stanga isi pierd inca gramada de timp in nostalgie visand la acele vremuri. Dar de la Varsta de aur a trecut deja mai mult timp decat a durat ea, si lumea a si pierdut memoria acesteia.
Probabil cea mai importanta trasatura a epocii post belice a fost stricarea balantei intre munca si capital. Sindicatele au facut contracte cu angajatorii pentru salarii. Crescand salariile lucratorilor a crescut cererea si in contrapartida au crescut si profiturile patronale. Guvernele sustineau regimurile cu politici keynesiene. Analistii politici argumenteaza in mod diferit daca acest aranjament s-a obtinut prin bunavointa capitalistilor sau prin presiunea muncii. De fapt este mai complicat decat atat. Dupa Peter Hall, trei au fost factorii care au facut posibila balanta puterii.
In primul rand, dupa razboi, memoria puternicului conflict intre clase era proaspata in opinia publica. Politicienii de stanga sau dreapta au inteles nevoia unor politici care sa duca la cresterea calitatii vietii pentru o mare parte a populatiei. In multe tari guvernele conservatoare si de dreapta au implementat retele de asigurari sociale si politici de asistenta sociala.
In al doilea rand, economistii au insistat pe ideea ca guvernele sunt capabile sa asigure angajarea deplina. Aceasta formula a incurajat partidele mainstream de stanga sa faca pace cu capitalismul in loc sa caute alternative mai radicale.In sfarsit, se facuse un pas important electoral spre crearea unui puternic stat al bunastarii. (social, echivalent actual). Clasa sociala nu era inca clar structurata in vederea votului. Stanga politica care reprezenta clasa muncitorilor ar fi putut sa faca un compromis cu partidele clasei de mijloc pe un program politic care sa ofere beneficii sociale si politici economice active. Niciuna din aceste deziderate nu s-a aplicat insa.
Nu e vorba despre comert
Ascultand populistii de dreapta cat si pe cei de stanga ati fi tentati intr-un mod irational sa inchideti granitele, lucru care automat ne-ar readuce in zilele fericite. Sa fim clari insa: multi din avocatii comertului liber au subestimat efectele negative ale comertului global. Politicile au esuat in compensarea pierderilor. Povestea cea lunga a ultimilor 30 ani este totusi aproape in intregime o poveste despre cu totul altceva.
Forta majora de schimbare a societatilor capitaliste.
Forta majora a schimbarii in societatile vestice capitaliste este miscarea de la industrializare la post-industrializare.Comparata cu aceasta, orice alta schimbare poate fi considerata precum o cuta cute pe o suprafata. Cand lucratorii se schimba de la linia de asamblare in sectorul de servicii, se schimba modul de mers al economiei dar si relatiile de putere, identitatile si politicile.
In epoca de dupa razboi sindicatele aparau drepturile lucratorilor. Prin trecerea la economia serviciilor, puterea acestora s-a diminuat. Rezultatul este ca rolul sindicatelor de contrapondere la influenta corporatista a slabit dramatic ca si suportul lor politic oferit partidelor social democrate.
Slujbele actuale fie adesea reclama calificari inalte, fie ofera salarii mici si asigurari slabe. E dificil sa gasesti slujbe „bune” dispunand de calificari cotate intre joase si medii Aceasta polarizare a pietei muncii aduce inegalitate, dar nu doar in termeni de venituri. E afectata de asemenea stabilitatea jobului sau a locuintei si posibilitatea de a avea sperante in ce priveste planificarea viitorului propriu si al familiei.
O alta schimbare majora este educatia. In prezent aproape jumatate din populatia tarilor vestice are o calificare universitara in mod obisnuit, ca rezultat al politicilor social democrate in domeniu. Acest lucru determina valorile diferite ale oamenilor si sensul identitatii iar in viitor poate submina votul de clasa.
In sfarsit, un soc exagerat dar fundamental in ordinea economica post razboi este bascularea care a avut loc cand femeile pana atunci casnice de generatii au intrat in competitie cu barbatii pe piata muncii. Discursul public de azi poarta obsesia imigrantilor. Dar aceasta provocare nu se poate compara cu schimbarea cauzata de cresterea exponentiala a numarului femeilor competitoare barbatilor pe locurile de munca.
Schimbarile enuntate aici sunt fundamentale si ireversibile. Ele nu numai ca au consecinte uriase economice dar au provocat si au alterat identitati, valori si politici care reverbereaza inca in societatile noastre.
Este totusi vorba de politica
Cresterea populismului nu este doar o reactie a schimbarilor structurale dramatice dar inevitabile. Trebuie inteleasa ca o consecinta a politicilor neoliberale dezechilibrarea serioasa a balantei dintre capital si munca. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, sociologul Karl Polanyi a emis celebra sa idee ca „ o societate bazata pe o piata complet libera este un proiect utopic si imposibil de realizat deoarece oamenii se vor opune proiectului de a fi transformati in marfuri.”
Convingerea lui Polanyi era ca pietele nesupravegheate si completa transformare in marfuri a fiintelor ar duce la fascism. Cartea sa Marea Transformare a fost publicata chiar inainte de a incepe epoca post-belica care a creat retele de asigurari si asistenta sociala statelor, exact ca un raspuns la temerile lui Polanyi.
Motivul pentru care aceste politici s-au putut realiza a fost acela ca atat dreapta cat si stanga au inteles pericolele saraciei si somajului de masa. Dupa cum nota istoricul Toni Judt in cartea sa Postwar, planul Marshall a avut consecinte economice dar criza evitata de acesta a fost politica. Scopul era de a preveni caderea Europei din nou in fascism si totalitarism.
Odata cu dezvoltarea neoliberalismului, aceasta lectie a fost uitata. In anii 80 si 90, spectrul inflatiei a devenit principala preocupare a politicilor economice ale partidelor la guvernare. In acelasi timp, odata cu slabirea sindicatelor, capitalul s-a organizat si mobilizat, energizat de teoriile economice ale fundamentalismului de piata. Politicile puse in aplicare au fost de natura sa anuleze contractul social. Politicile economice ale partidelor mainstream de la stanga la dreapta erau convergente si social democratii adesea luau puterea. Efectul a fost ca o mare parte din sustinatorii votanti din clasa muncitoare ramasesera de stanga, dar fara o voce care sa-i reprezinte.
Rezultatul acestor schimbari structurale si politici neoliberale s-a dovedit a fi explozia inegalitatilor poate cel mai bine descrisa de francezul Thomas Piketty. Cercetarea lui arata cum relativ corecta distributie a bogatiei acumulate dupa razboi a disparut.Intr-o lume in care profitul capitalului depaseste nivelul cresterii, acumularea de active de catre cei deja bogati este in masura sa stearga ideile de corectitudine si justitie sociala care sunt caramizile fundamentale ale constructiei in democratiile vestice.
Pas cu pas, capitalismul se autodevoreaza cu consecinte dramatice pentru stabilitatea sociala si democratia liberala.
Sfarsitul cresterii
Una dintre asumptiile fundamentale ale ordinii noastre politice este ideea nivelelor de crestere permanenta si stabila. Aceasta idee s-a schimbat azi. Nu doar Piketty prevede nivele mai joase de de crestere pentru viitorul previzibi. Si economistul american Robert Gordon sugereaza ca progresul rapid realizat mai mult de 250 ani in urma ar putea sa ramana o perioada unica in istoria umanitatii.
Cresterea depinde fie de marirea productivitatii fie de cresterea populatiei. Dupa cum arata Gordon, productivitatea castigata datorita revolutiei internetului a scazut in ultimii ani. Spre deosebire de inventiile din epoca revolutiei industriale, schimbarile tehnologice de azi nu par sa ridice in mod fundamental productivitatea muncii sau standardul de viata. In acelasi timp, populatiile din multe tari europene apartinand varstei a treia s-au inmultit.
In orice acceptiune a viitorului, generatiile viitoare vor trebui sa se aplece asupra imputinarii resurselor si a diminuarii cresterii. Politicile incorsetate de aceste restrictii vor fi total diferite de politicile cu care ne-am obisnuit.
Lucrurile nu vor deveni mai simple daca tarile apartinatoare EMU vor avea mainile legate de o combinatie intre datorii mari si sarcini fiscale. Politicianul, omul de stiinta german Walter Streeck a numit aceasta situatie drept „statul consolidat”, o situatie in care guvernele devin constiente ca singura lor optiune de balansare a bugetului este sa taie in continuare din cheltuielile retelelor de asigurari si asistenta sociala.
In acelasi timp pietele muncii experimenteaza schimbari majore, Unii economisti considera ca automatizarea ar putea perturba societatea eliminand un numar mare de locuri de munca din clasa mijlocie si schimband dramatic atat piata fortei de munca cat si structura societatii. Altii sustin ca cresterea gradului de automatizare va conduce atat la cererea de noi produse cat si la crearea de joburi noi.
Oricare ar fi finalitatea, schimbarile de tehnologie vor pune o presiune mare asupra pietei fortei de munca. Noi ne aflam probabil la inceputul unei perioade de foarte dificila transformare, cand calificarile multor lucratori vor fi depasite. Aceste dezvoltari vor adauga la deja explozia de inegalitati si in viitor vor submina un contract social deja fragilizat.
.
Drumul ce urmeaza
Inapoi la stat
Cadrul in care ne vom misca ne adauga lipsa solutiilor la alte probleme dificile: schimbarile climatice, migratia sau crizele capitalismului global. Scopul social democratilor ar trebuii sa fie societatile deschise, cooperarea internationala si circulatia ideilor si a oamenilor peste granite. Dar politicile de fapt sunt cele aplicate local. Si intr-o perioada in care populatia si-a pierdut increderea in politici, liderii progresisti trebuie sa se intoarca la votanti si sa ia un nou mandat.Acesta este traseul propus de catre partidele populiste si este un mister de ce stanga a fost atat de tardiva in a raspunde.
Vestea buna este ca statul social a fost mai elastic decat multi ar fi crezut la inceputul epocii neoliberale si variatiile intre tari referitoare la nivelul redistribuirii, nivelul taxelor si al justitiei sociale raman suficient de largi. Nu exista nicio convergenta institutionala la un singur model al taxarii mici si al statului minimal al bunastarii. (statul social). Este un mit neoliberal acela conform caruia competitivitatea tarilor si performanta economica depind de taxele scazute si de pietele dereglementate.. Din contra, succesul economic apare in diferite forme. Aceasta creaza spatiu de variatie in politicile nationale si o cale de intoarcere la proiectul progresist.
Imigrația și nemulțumirile sale
Este oare populismul o reacție împotriva insecurității economice în economiile post-industriale sau împotriva valorilor liberale și progresiste? Unii politologi, ca de exemplu omul de stiinta Norris Pippa de la Harvard, au gasit argumente pentru acestea din urmă. Problema cu acest punct de vedere este că valorile, desigur, nu există separat și independent de realitățile economice sau de ritmul schimbării în tehnologie.
Este important să recunoaștem, totuși, că tendința pe termen lung este determinata de faptul că valorile se schimbă în directia acordarii de mai mult sprijin pentru democrație, toleranța și egalitatea de gen. O mișcare politică, care se inscrie in joc pe termen lung trebuie să tina seama de acest lucru.
Trăim într-o epocă a globalizării și a migrației. În același timp, statul național ramane în viitorul apropiat principiul de organizare pentru realizarea politicii. Într-o astfel de lume sunt inca necesare frontierele și controalele la frontieră. Dar, astăzi politicile europene de tip „cursa pentru efort minim” (eng. race-to-the-bottom) nu sunt doar imorale, ele sunt, de asemenea de efect scurt din punct de vedere economic. Una dintre puținele soluții la dilema creșterii mai lente este imigrația.
O singură țară nu poate accepta un număr nelimitat de refugiați. Dar, tot asa cum deschiderea piețelor muncii pentru femei a condus atat la îmbunătățirea egalității cat și la crearea de creștere, politicile social democrate de migrație trebuie să se bazeze pe ideea inviolabilitatii drepturilor omului - combinată cu o strategie clară pentru modul in care deschiderea și egalitatea pot conlucra.
Contrar intuiției, cu cat într-o țară sunt niveluri mai ridicate de redistribuire, cu atât mai mare este sprijinul alegătorilor. Se pare ca și taxele mai mari și beneficiile generoase promovează scenarii care creează un sprijin pentru aceste politici (asa cum sustine Peter Hall într-o lucrare in curs de aparitie). Acest lucru are consecințe pentru modul în care trebuiesc elaborate politici pentru păstrarea intacta a solidarității.
Statul universal al bunastarii a fost contestat în multe țări în ultimii 30 de ani. Argumentul a fost că universalitatea și nivelul ridicat de redistribuire ar reduce stimulentele pentru muncă și ar împiedică creșterea economică. De fapt niciuna dintre afirmatii nu este adevărata. Politicieni, atat de dreapta cat și de stânga. au răspuns la imigrație, prin indepartarea de beneficiile obtinute ca drepturi, in favoarea cerințelor de eligibilitate pe criterii etnice. Pentru susținătorii solidarității, acesta este un drum periculos, nu numai pentru că este greșit moral, ci pentru că pe termen lung va pune în pericol principiile care fac posibilă redistribuirea.
Pe termen lung, migrația trebuie tratata la nivel global. Pe termen scurt, platforma progresiștilor trebuie să se bazeze pe doi piloni: politici de migrare generoase (dar nu nelimitate), combinate cu o apărare fără echivoc a universalitatii. În caz contrar, proiectul social-democrat în sine va fi subminat.
Dilema
Încă din anii '80, sociologul danez Gösta Esping-Andersen a întrebat cum ar putea economiile post-industriale sa remodeleze politicile electorale. El a argumentat că apartenenta de clasa a devenit tot mai irelevanta pentru comportamentul de vot și că acest lucru ar submina compromisul istoric între clasa muncitoare și clasa de mijloc, care a făcut posibil statul bunăstării. De atunci, acest punct de vedere a fost contestat și revizuit.
Politologii Jane Gingrich și Silka Häusermann au arătat că apartenenta de clasa continuă să fie un bun predictor al preferințelor politice și al optiunii de vot - dar pe noi linii.
Este adevărat că alegătorii tradiționali din clasa muncitoare constituie acum o parte mai mică a electoratului și că sprijinul pentru stânga a scăzut. Dar, în același timp, clasa de mijloc a crescut și a adoptat valori mai progresiste.
Acest lucru este posibil și cel puțin parțial, o veste bună pentru social-democrați. În cazul în care blocul votant al clasei muncitoare devine mai mic, clasa de mijloc il poate înlocui ca protector al statului social și al politicilor progresiste.
Adevărata dilemă pentru social-democrație este faptul că potențialii alegatori din circumscripțiile sale sunt împărțiti în două blocuri electorale cu diferite valori și interese. Pe de o parte, alegătorii din clasa muncitoare, care favorizează politicile de redistribuire ce urmăresc egalitatea veniturilor. Pe de altă parte, clasa de mijloc progresistă, în creștere, care favorizează investițiile sociale, dar nu este la fel de interesata în materie de egalitate de venit.
Deci, care sunt opțiunile electorale pentru progresiști? Una este să orienteze clasa muncitoare de a nu merge pe drumul bunăstării șoviniste și al nostalgiei. Partenerii posibili de coaliție în aceasta strategie ar fi partidele populiste și conservatoare. Problema (în afară de renunțarea la valorile de bază ale egalității și ale deschiderii), este că clasa de mijloc progresista va abandona nava, dupa toate probabilitățile.
O altă opțiune este de a defini proiectul progresist ca fiind despre educație și nu despre redistribuire. Acesta a fost răspunsul anilor '90 și în această strategie electorală partidele „verzi” și liberale ar putea face parte din coaliție - dar clasa muncitoare ar fi lăsata în urmă.
O a treia cale ar fi să se recunoască faptul că un proiect social-democrat care renunta la clasa muncitoare - chiar dacă aceasta este în scădere - va pierde rațiunea de a fi, și că lupta necesară împotriva creșterii inegalității creează noi posibilități de a crea o coaliție între clasa muncitoare și clasa de mijloc.
Anti-Elitism, Politici fara identitate
"Anti-elitismul" este un cadru politic complicat și periculos. Dar unul dintre motivele pentru care e atât de puternic este că surprinde unele dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent.
Este important să se înțeleagă că creșterea populismului este un răspuns rațional la creșterea inegalității și a eșecului stângii de a articula politici economice credibile care provoaca neoliberalismul.
Ca o chestiune de principiu stânga trebuie sa apere, să promoveze și să protejeze extinderea drepturilor femeilor și a minorităților. Dar accentul principal pentru o politică progresită nu poate fi acela de a câștiga o disputa într-un război cultural.
Pe de o parte, politica trebuie să joace un rol mai activ în crearea unui echilibru între capital și muncă într-o lume în care forțele ce controleaza inegalitatea sunt în creștere de putere. Dar, o platformă politică bazata pe impozite mai mari și pe mai multe investiții publice nu va fi suficienta.
După cum a arătat politologul Bo Rothstein, corectitudinea și egalitatea de șanse sunt blocuri constitutive vitale pentru politici cu scopul de (re)construirea încrederii și a capitalului social, la rândul lor, componente necesare pentru o politică progresistă. Social-democrații au nevoie să facă din lupta impotriva inegalitatii o sarcina de onoare la fel de importanta ca si in cea împotriva rentelor și a corupției economice derivata din redistribuirea veniturilor.
Acest lucru ar face posibilă o coaliție între clasa muncitoare și cea de mijloc printr-o versiune de anti-elitism, care este construita pe o idee de corectitudine, mai degrabă decât pe resentimente.
Slăbiciunea acestei strategii este că ar necesita schimbări majore ca să fie credibilă pentru social - democrație, care, în multe țări a devenit sinonima cu stabilirea puterii. Aceasta ar însemna să devină mult mai ambițioasa cu privire la politici precum impozitarea averii și a capitalului și la reglementarea piețelor financiare. Dar ar implica, de asemenea, sa ia în serios probleme pe care cele mai multe partidele social-democrate le-au abandonat, cum ar fi salariile pentru politicieni și pentru directorii executivi. Și sa ia in consideratie faptul că astăzi partidele social-democrate, într-o mare măsură, primesc membri și recruteaza politicieni din clasa de mijloc.
Doar Stanga poate salva acum Capitalismul
Este evident că nici liberalismul, nici conservatorismul sau populismul de dreapta nu dețin răspunsurile la problema centrala de azi: inegalitatea exploziva care subminează creșterea economică, democrația și contractul social. Acestea sunt probleme care pur și simplu nu pot fi rezolvate prin apărarea valorilor liberale, sau prin protecționism și închiderea frontierelor pentru imigranți.
Este de asemenea evident că astăzi, mai mult decât cu mult înainte, este nevoie de o contrapondere la puterea tot mai mare a capitalului în cazul în care democrația liberală - și capitalismul – ar urma să fie salvate. Lumea s-a schimbat. Alegătorii au înțeles acest lucru, și sunt în căutarea politicienilor care-si doresc acelasi lucru.
Social-democrații vorbesc adesea despre primatul politicului. În cazul în care doresc să fie o parte din următorul capitol al istoriei ei trebuie să acționeze cu aceasta convingere - sau să continue să palească.
Ce fel de politica are nevoie Romania?
Situatia Romaniei are niste particularitati de care ar trebui sa se tina seama indiferent ce politicieni sunt la putere: Economia e anemica si cam bolnava, rolul hotarat de alte tari dezvoltate din UE pentru noi fiind acela al unei piete de desfacere cu peste 18 milioane de consumatori stabili. Nu discut cum s-a ajuns aici, dar aceasta este situatia. Ea se manifesta prin faptul ca Romania nu mai exporta produse industriale finite, nu mai intra in competitie cu alte produse similare pe piete europene sau non-europene decat intr-o masura nesemnificativa. Producatorii romani fac produse simple de utilitate locala, care inglobeaza de obicei o valoare adaugata mica. Multinationalele din tara fac subansamble in mare majoritate care au pretul fixat de catre firma –mama in corelatie cu gradul necesar de competitivitate. De aceea pretul acestor subansamble este dinainte fixat, pret care determina si salarii mici, corespunzatoare. Multe companii straine prefera sa aibe si au acces direct la resurse: energie electrica, gaze naturale, apa, apa minerala, lemn, teren agricol, metale rare, etc. De obicei concesionarile au redevente foarte mici contractate cu companiile straine care exploateaza resursele. La randul lor, terenurile ce se vand sunt mult subevaluate de catre cumparatorii de la proprietarii saraci care nu sunt capabili sa cultive pamantul
Atragerea de capital strain suplimentar este posibila, dar la valori scazute avand in vedere lipsa mainii de lucru calificate, expertiza scazuta in toate domeniile, lipsa infrastructurii complexe necesare unei mari afaceri.
O alta particularitate consta in veniturile salariale mici, cele mai mici din Europa si gradul ridicat de saracie (peste 40%). Putem adauga faptul ca populatia activa este imbatranita din cauza exodului tinerilor in alte tari in cautarea unui standard superior de viata. Aceasta populatie angajata imbatranita nu a beneficiat de mult timp de recalificari sau cursuri de perfectionare. Formarea continua a adultilor este un concept care a disparut din Romania. Calificarile de varf sunt in IT, dar plecarea informaticienilor din tara este si mai accentuata. Deocamdata ei sunt o resursa umana care trebuie si poate fi valorificata in mod eficient.
Statisticile arata ca cel mai mare aport la PIB si veniturile bugetare il au firmele straine.
Fiscalitatea, element de reglare in economie, este scazuta la maxim posibil si este deficitara prin faptul ca marile companii straine isi expatriaza profitul in tarile de bastina. Mai trebuie spus ca impartirea profitului intre munca si capital rezulta pe ansaamblul economiei din an in an a fi mai dezavantajoasa fata de munca.
Avand in vedere aceasta situatie redata pe scurt, nu rezulta ca solutia ar sta intr-o politica populista, o politica de dreapta neoliberala sau de stanga. Pentru o dezvoltare a economiei - cea mai stringenta cerinta - este nevoie de un mix de politici care sa ajute la crestere si diversificare economica, si la redistribuire mai mare. Unele din caracteristicile stangii sunt de interes secund, cum ar fi corectitudinea si egalitatea de sanse, deja in mare masura devenite automatisme, aspectele de internationalism, sau politica fata de imigranti, care sunt interesati in mica masura de Romania. In acelasi timp este nevoie de reglementarea pietelor financiare, de o functionare a bancilor in favoarea economiei, de diminuarea profiturilor acestora in favoarea persoanelor fizice si juridice. In conditii de inflatie nesemnificativa cum avem acum, politica monetara este un reper important in dezvoltarea economica. Dobanzile mici la creditele din economie sunt de o mare importanta
Asadar mixul acesta de nevoi nu caracterizeaza clar o ideologie politica ci demonstreaza nevoia unui stat puternic.
Retelele existente de asistenta sociala trebuie finantate corespunzator, fiind in prezent greu functionale la un standard normal. Asigurarile sociale de pensii, sanatate, somaj e strict necesar sa le pastram chiar daca nu se pot autofinanta exclusiv prin contributii. Statul va cauta in timp, pe masura cresterii sa aibe o redistribuire mai buna, ca sa tina in viata statul social. Rolul unei politici de stanga in acest domeniu vital este major.
Pentru functionarea unui dialog social eficient si echitabil, pentru modificarile necesare aduse Codului muncii cu prevederi privitoare la contractele de munca si contractele la nivel national si de ramura, pentru respectarea unui standard de viata acceptabil pentru intreaga populatie, Romania are nevoie de un nou contract social.
S.D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu