L'idée du socialisme Axel Honneth, Gallimard, 2017
Societatile noastre sunt tulburate de o contradictie surprinzatoare si inexplicabila: Niciodata atat de multi oameni nu au denuntat simultan consecintele sociale si politice generate de mondializare; niciodata atat de multi oameni nu au fost incapabili sa depaseasca starea de lucruri existenta si sa-si imagineze un stat social inovator asociat capitalismului.. Aceasta disociere plina de indignare fata de orice obiectiv al viitorului este un lucru nou in istoria modernitatii.
Procesul socio-economic apare de altfel mult prea complex fiind vazut ca fiind total opac la constiinta publica incat sa poata judeca si interveni favorabil. Celebra analiza a fetisismului dezvoltata de Marx in Capitalul nu mai conteaza decat prin sensul sau istoric: nu a existat in trecutul capitalismului o asemenea situatie atat timp cat miscarea muncitoreasca nu si-a imaginat ca mai multa putere ar putea transforma situatia data. Numai in zilele noastre exista convingerea generala ca relațiile sociale sunt la fel de puțin transformabile în substanța lor, pe cat ar pitea fi de triumfatoare lucrurile exterioare. Daca indignarea generala provocata de repartitia scandaloasa a bogatiei si a puterii nu ne face mai capabili in mod manifest sa identificam un obiectiv accesibil, motivul nu consta in disparitia alternativei la sistemul incarnat de regimul neoliberal ci predominanta unei conceptii fetisiste despre raporturile sociale. In lumina acestei analize, Axel Honneth elaboreaza modificarile conceptuale necesare – cu precadere ”libertatea sociala” – astfel incat ideile socialiste sa isi regaseasca virulenta pierduta.
Ideea socialismului
Problema la care filosoful german Axel Honneth incearca sa raspunda este simpla in aparenta: Mai respira socialismul inca, are aceasta idee care i-a ocupat pe marii intelectuali de la finele secolului 19 inca ceva sa ne spuna? In subtext am putea sa ne intrebam daca problema nu este aceasta: Poate inca scoala de la Frankfurt al carui ultim mostenitor este intr-un anume fel filosoful german sa ne ajute sa gandim prezentul?. Cartea lui Honneth este adesea foarte conceptualizata, scrisa intr-o maniera usor invechita care urca pana la sursele socialismului si la complicata sa istorie cu radacini in Revolutia Franceza si idei de libertate si fraternitate rupte de marxismul clasic. Este o veche istorie pe care Axel Honneth o va dezvolta pe parcursul cartii; cea a libertatii sociale , adica a libertatii care nu e asociata indivizilor ci unui grup.
Termeni posibili de reactivare a ideii de socialism
Ca sa-ti poti imagina o reactivare posibila a ideii socialiste e necesar sa gasesti inainte motivele interne si externe care au determinat valorile socialismului sa-si piarda “potentialul de stimulare”
Astfel am descoperi mai usor ce modificari conceptuale ar trebui aduse ideilor socialiste pentru ca acestea sa-si regaseasca virulenta pierduta. Socialismul la sfarsitul secolului 19 a reprezentat fructul intelectual al industrializarii capitaliste.Toti marii ganditori ai socialismului doreau sa creeze conditiile sociale in care sa devina posibila realizarea obiectivelor Revolutiei Franceze, anexand unul dupa altul principiile de libertate, egalitate, fraternitate. Conform lui Hanneth toate acestea defineau “libertatea sociala”. Ori, aceasta cerere de libertate sociala e valabila “a la perpetuite”; pentru a o indeplini si a mentine promisiunea socialismului trebuie insa resuscitata idea fondatoare sub o forma postmarxista
Expresia nu semnifica cum s-ar putea crede la prima vedere sa inlaturi partea marxista a ideii, ci de a o depasi pentru a-i conferi complexitate si a o aduce in centrul unei perioade de timp ce nu poate fi simplu analizata cu conceptele secolului 19. Chiar daca subiectele initiale (relatii de munca, lupta de clasa…) si orizonturile ( emanciparea celor dominate, luptele pentru egalitate si justitie..) raman aceleasi.
Una din sarcinile cele mai urgente ale socialismului constau in debarasarea conceptului de piata de toate determinarile specific capitalisete care i-au fost ulterior asociate
Aidoma altor mari sociologi ai secolului 20, (Karl Polanyi, Albert Hirschman, Amitai Etzioni), Honnerh afirma necesitatea distingerii diferitelor forme de piata a fortei de munca “in functie de natura bunurilor schimbate”, pentru “a se intreba daca ele se preteaza unei determinari anonime a preturilor dupa cerere si oferta in comparatie cu nevoile care nu prezinta deloc acelasi caracter de necesitate vitala
Obiectul filosofiei sociale dezvoltat in ultimii ani de catre Honneth, succesorul lui Habermas la Frankfurt, este de a gandi viata sociala ca fiind intrinsec conflictuala si de a arata ca acest conflict nu o distruge intrucat ea este animata de o lupta pentru recunoastere.. Aceasta se manifesta pe trei directii: Dragoste, drept si solidaritate care conditioneaza descoperirea si proba dovezii ca fiecare se manifesta ca individ (incredere), ca persoana (respect) si ca subiect (stima). Am asimilat notiunile de dragoste, drept si solidaritate relative la piata fortei de munca cu notiunile de afectivitate, juridic si cultural. Redusa la trei aspecte principale, dauna resimtita de fiecare atinge una sau alta din relatiile practice. Acest lucru releva forma de recunoastere care ii lipseste individului si il determina sa lupte. Filosofia sociala a lui Honneth aduce la lumina zilei dimensiunea morala a luptelor sociale.
Regandirea ideii de justitie
In conflictele sociale Honneth vede mai inainte de orice efectul discrepantei in crestere intre reprezentantii dreptului si ai justitiei celor care sunt parte componenta a sistemului si cei rejectati la margine sau chiar exclusi din areal. Dar ceea ce este cu adevarat decisiv este in special natura acestora: Diferentei de reprezentari elaborate de catre justitie, complexul de exigente reactivate de justitie iau forma “judecatilor negative care nu sunt generalizate intr-un sistem pozitiv de principii ale justitiei”. Pe scurt, in loc de “o teorie a justitiei”, teoria critica trebuie sa plece de la constiinta injustitiei.
Teoria recunoasterii se prezinta deci ca o alternativa la o teorie a justitiei de tipul celei a lui Rawls. Honneth a contribuit la organizarea unei dezbateri in Germania intre liberali si comunitari. Apropiat intr-o masura oarecare de comunitarieni, el s-a distins in primul rand prin refuzul de a reduce norma critica la o simpla norma sociala.. El considera ca punctual de vedere normativ trebuie sa fie fundamentat filosofic. El o face prin reconstructia filosofica a sferelor de recunoastere, in special cu mijloacele lui Hegel. De altfel, intr-o dezbatere importanta cu Nancy Fraser asupta redistribuirii si recunoasterii, el a recuzat opozitia schematica a statutului de egalitate materiala utilizat in special de Charles Taylor.. Pentru el, redistribuirea nu este decat aparenta altor principii normative care sunt inradacinate in principiile de recunoastere . De fapt, redistribuirea este o alta forma a justei recunoasteri de catre altii. Lectura reluata a dialecticii societatii civile a lui Hegel este un mod de a te reapropia de programul unei filosofii atat sociala cat si politica care era cea a primei scoli de la Frankfurt si de a rezista diluarii sale in problematicile sociale si societale.
Ce inseamna confruntarea cu alternativa acestei relecturari: cum sa fondezi o dialectica a socialului si politicului fara sa basculezi intr-o parte sau alta- a liberalismului sau conservatorismului. Din acest punct de vedere intentia filosofica este interesanta, daca nu inedita, in privinta interpretarilor lui Hegel ca ganditor al republicanismului. Ramane sa articulam realitatile empirice pentru a realiza cu adevarat noul manual al unei gramatici de conditii sociale in relatiile lor cu politicul
Teoria recunoasterii, forma a gandirii critice
Gandirea critica in prezent ar putea sa aiba si momente mai bune. In primul rand as mentiona ca de acum ne referim la ea la plural: vorbim despre teorii critice. La inceputul secolului XX exista o singura forma de teorie critica, provenita din marxism si din hegelianismul stangist. Astazi avem mai multe forme, total diferite, forme mai radicale, provenite – in special in Franta – din poststructuralism. Universul modelelor criticii este urias, si de fapt teoria critica este continuarea unei traditii pe linia criticii. Daca consideram situatia actuala ca una de criza a capitalismului, teoria critica ar trebui sa stea ceva mai bine, mai ales raportata la tanara generatie, care chiar daca nu e interesata de teoria critica, simte nevoia unei critici a acestui tip de societate. In realitate, in randurile studentilor si mai ales al tinerillor care nu au legatura cu universul academic, influenta ei e slaba. Acest fapt se explica mai ales prin puternica depolitizare a societatii, cel putin in cazul Germaniei.
Teoria recunoasterii, este una din formele teoriei critice amintite mai sus. Ideea de la care a plecat autorul ei a fost legata de gasirea motivatiilor unei critici practice; astfel a plecat si a gasit motivatia mai ales in sentimentul de nedreptate si sentimentele de a nu fi respectat si de a nu fi recunoscut. Parerea Lui Honneth a fost ca nu trebuie sa ne gandim la contestatie sau la critica sociala in termeni de motivatie utilitara, de maximizare a resurselor financiare, ci mai ales in termeni de recunoastere si de acordare a respectului. El a gasit in Hegel un punct de plecare, de la ideea acestuia ca societatile se stabilizeaza in urma unor lupte pentru recunoastere, intre grupuri care se straduie sa obtina respectul pentru propria lor constiinta. Pe baza acestei idei A.H a fondat un concept conform caruia societatea se organizeaza in jurul unor “sfere de recunoastere”care includ membri care pot sa ajunga la o recunoastere reciproca.” Aceasta recunoastere nu este in mod necesar simetrica sau egala. In cazul societatilor moderne, se remarca existenta a trei tipuri distincte. O sfera cu totul noua din perspectiva istorica este sfera afectiunii – a vietii private in care oamenii se recunosc in functie de nevoile lor specifice. Ea este noua, deoarece in societatile anterioare relatiile de familie aveau restrictii mari dictate de alte interese. O alta sfera ar fi cea a pietii unde se nasc relatiile de munca, care de fapt face parte din sfera mai larga a respectului fata de lege. Aceasta sfera este stabiilta de legi ale dreptului modern si permite ca fiecare membru sa se recunoasca ca persoana autonoma. In aceasta sfera exista conflicte permanente datorate incercarilor de a afla cine este inclus in sistem cu drepturi egale, cine este exclus, cum pot fi intelese drepturile subiective, pozitive sau egale. Inclusa in aceasta sfera a respectului legal este sfera pietii mentionata anterior, in care se presupune ca membrii se cunosc reciproc prin capacitatile lor. As concluziona spunand ca in epoca noastra toate conflictele sunt conflicte de recunoastere.
Doar in anumite conditii sociale apar forme de respect reciproc care permit ca oamenii sa intervina public fara teama, retinere si fara restrictii. In centrul acestei teorii este ideea formativa, apropiata de cea a lui Adorno care a afirmat deseori (in spiritual scolii din Frankfurt) ca libertate inseamna sa nu te temi in public. Totodata se indeparteaza de Habermas care a restrans excesiv modelul sau la un singur nivel de relationare – nivelul respectului de sine care decurge din diverse forme de comunicare.
Teoria recunoasterii si Marxismul
. Depinde despre care Marx vorbim. La tanarul Marx, cel dinainte de elaborarea criticii la economia politica, gasim numeroase motivatii pentru recunoastere. De exemplu gasim ideea ca singura forma de productie justificata pentru societatea umana este o forma de cooperare in cadrul careia fiecare individ il recunoaste pe celalt, fie ca este consumator, fie ca este colaborator in productie. Ar mai trebui mentionata intuitia lui Marx asupra rolului recunoasterii reciproce in economia politica, in sensul ca exista forme de organizare politico-economice care o interzic. Din acest punct de vedere, marxismul se regaseste in munca lui Honneth.. Dar in nici un caz autorul nu poate fi definit drept un marxist ortodox.
In ce masura incadrarea vizibila intr-o politica identitara nu neglijeaza problema redistribuirii
E o intrebare pe care ne-o punem automat, o problema importanta, fiindca ar fi un dezastru daca critica sociala ar subestima problema inegalitatilor in distributia bunurilor materiale. In Germania de altfel prapastia dintre cei foarte bogati si cei foarte saraci s-a adancit in ultimii 20 de ani. Punctul de vedere al lui Axel Honneth este acela ca sunt necesare criterii legitime care sa permita redistribuirea, si principii normative propuse ca instrumente de redistribuire. Redistribuirea se asociaza cu strategia de aparare a drepturilor sociale, mai evidenta in statele-providentiale precum Franta, Germania si Anglia, si mai putin in SUA. Mai concret, ideea este ca in sfera de recunoastere judiciara (a respectului fata de lege) trebui introdus si aspectul material. Exista insa sisteme de munca in care potentialul productiv este sub-estimat si atunci recunoasterea migreaza spre cea a modului in care isi indplinesc obligatiile indivizii sau grupurile sociale.
.O atentie deosebita acordata recunoasterii si respectului creste dorinta ca din ce in ce mai multe persoane se considera victime ale sistemului.
Cam asa se presupune a se intampla in idea abordarii celor trei directii si e o problema deloc simpla. Ea nu este insa obligatoriu legata de problema recunoasterii. Problema ridicata ar fi mai degraba daca simplul fapt ca esti victima iti confera dreptul la o forma specifica de recunoastere? E posibil ca foarte multi oameni vor incerca sa obtima statutul de victim ca sa obtina o anume recunoastere sau repect social, dar asta se datoreaza in special societatii care e incapabila sa ofere forme adecvate de recunoastere sociala. Este un semn de schimbare in societate, dar e patologic.
.Pentru a vedea in ce masuta teoria recunosaterii se poate implementa societatii, e nevoie de a te situa intr-o analiza a transformarilor recente ale capitalismului.
Avem de-a-face cu o idee noua pe care Axel Honnah o studiaza la Institutul de Cercetari Sociale din Frankfurt pe care il conduce. Pe scurt, acesta considera ca ne aflam intr-o noua etapa de dezvoltare a capitalismului. Dupa virajul neo-liberal care l-a transformat semnificativ, capitalismul a dezvoltat idei noi, cum sunt ideea de libertate si de realizare de sine. Din pacate acum aceste idei au ajuns sa se realizeze in dauna continutului lor normativ. In loc ca sa elibereze persoanele ca sa capete acces la aceasta realizare de sine, noile motivatii au produs noi dereglari, noi forme de flexibilizare a sistemului de munca, astfel ca anumite notiuni normative produc efecte contrare scopului pentru care se presupune ca au fost impuse. Realizarea de sine este o consecinta a atingerii statutului unei cariere, in directa contradictie cu flexibilizarea muncii.Conceptul flexibilizarii muncii sa dovedit efficient pentru patronat si dezastruos pentru angajati. Relatiile de munca cu greu mai pot fi incadrate in principiile teoriei recunoasterii.
Concluzii
Aceste considerente privind teoria recunoasterii elaborate in 2010 le-am expus pentru ca dupa lectura cartii abia aparute de 3 zile a lui Axel Honneth sa vedem in ce masura teoria sociala care sta la baza libertatii sociale poate constitui baza de plecare a unui program social democrat adaptat momentului, capabil sa redea virulenta socialismului si sa refaca marea masa a sustinatorilor.
Vom reveni.
SD
Note bibliografice
1. L'idée du socialism Un essai d'actualisation
Trad. de l'allemand par Pierre Rusch
Collection NRF Essais, Gallimard http://www.gallimard.fr/Catalogue/GALLIMARD/NRF-Essais/L-idee-du-socialisme
2. Axel Honneth: A la recherche de la virulence perdue du socialism http://www.lesinrocks.com/2017/09/14/idees/la-recherche-de-la-virulence-perdue-du-socialisme-11985119/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu