3.10.17

Pensiile private se pot imbunatati!

august 2007

Azi, după un deceniu în care toate ţările din Europa post comuniste şi-au reformat sistemele de pensii prin introducerea pensiei formată din suma a trei componente din care două obligatorii, mă bucur să văd că  a început după eforturi şi confruntări ce au ţinut 10 ani, procedura de autorizare a fondurilor, schemelor şi administratorilor de pensii private pentru pilonul 2 de pensii.
  Bucuria de a constata că actualii lucrători, viitorii pensionari, nu vor mai fi o generaţie de bătrâni sacrificaţi sărăciei şi că veniturile lor de trai vor fi mult mai decente, este umbrită de faptul că unele prevederi ale legii nu sunt în măsură să asigure cele mai bune pensii.  Este adevărat că unele dispoziţii ale legii nr.411/2004 erau descurajante pentru potenţialii administratori care, în mod explicabil doreau ca afacerea administrării să beneficieze de un număr cât mai mare de active investite. Actuala formă a legii a spulberat grijile administratorilor (parţial), dar a înmulţit pe cele ale asiguraţilor.

   Ce prevederi pot îngrijora contribuabilii la noul sistem de pensii?
  1.Garantarea pensiei private

Pilonul 2 reprezintă un tip de instituţie financiară foarte special. Contribuţiile participanţilor sunt colectate de la lucrători în baza legii şi au caracter obligatoriu. Din aceste considerente, contribuţiile pot fi considerate a fi bani publici. Printr-un parteneriat public-privat, aceşti bani sunt daţi spre administrare şi capitalizare unor manageri privaţi. În acest parteneriat bazat pe încredere constă caracterul special al pilonului 2. Neîncrederii acelora care contestă dreptul de administrare a banilor publici de către privaţi, sistemul trebuie să le răspundă printr-o prevedere care să aducă pilonului 2 un nivel mai mare de protecţie decât cel al fondurilor acumulate din economii voluntare ale indivizilor (pilonul 3).
 Ideea de intervenţie a statului în situaţii de criză a fondului de pensii este puţin folosită în lume deoarece elementul determinant care  a stat la baza demarării reformei a fost nesustenabilitatea  sistemului public şi necesitatea   scăderii datoriei implicite cu pensiile ale guvernelor. Intervenţia statului  ar face inutil demersul reformei din punctul de vedere al statului. Pe de altă parte, statul este obligat să-şi ia prin reglementări oportune, toate măsurile necesare diminuării sau dispariţiei oricărui risc care ar putea afecta pensiile viitoare. Acest set de măsuri reprezintă setul de garanţii pentru buna funcţionare a pilonului 2.
Atitudinea prudenţială implică trei direcţii de acţiune: reglementare, uneori la început chiar supra reglementare, supraveghere continuă şi impunerea unor rezerve financiare –provizioane -  care să acopere lipsa temporară de rentabilitate a fondului din cauza lipsei de lichidităţi. Cu alte cuvinte, legea trebuie să facă vorbire despre o rentabilitate minim garantată, sau despre pensia minim garantată. Legea în vigoare nu face asemenea menţiune.
 Regulile de minimă rentabilitate şi garanţiile statului, acolo unde există, sunt menite să protejeze investitorii mici şi încă “fără firmă”, nu numai de tentaţia fraudei şi de manevrele greşite în funcţionare, dar şi de disparitate şi fluctuaţii mari în rentabilităţile obţinute.
În majoritatea ţărilor OECD, unde schemele capitalizate de pensii sunt încă voluntare, nu există reguli pentru rentabilităţi minime, mai ales atunci când schemele operează cu contribuţii definite şi lucrătorii îşi asumă riscul investiţional. Totuşi, companiile de asigurări şi băncile comerciale oferă ceea ce este cunoscut drept”contracte garantate de investiţii” şi “contracte garantate de depozitare”, ceea ce înseamnă promisiunea unei rate minime nominale de rentabilitate uzual stabilită la jumătatea ratei nominale a economiilor anuale guvernamentale.
  Chile şi alte ţări sud-americane , Ungaria, Polonia, Croaţia,care folosesc conturi individuale şi contribuţii definite precum în România, au optat pentru garantarea rentabilităţii relative. Administratorii de fonduri au fost nevoiţi să compenseze orice cădere de scurtă durată a ratei de rentabilitate, dacă ea a scăzut cu un punct procentual sub o rentabilitate medie a sectorului. Compensarea de acest tip se face prin mijloacele proprii ale administratorului, care cel mai adesea constituie un fond de rezervă în acest scop.
În Chile, de exemplu, rata minimă de rentabilitate exprimată în termeni reali, este egală cu 50% din rentabilitatea medie, în timp ce în Argentina, unde este exprimată în termeni nominali, ea este egală cu 70% din medie. Rentabilităţile obţinute superioare unui anumit procent intră automat în fondul de rezervă de rentabilitate.
Societăţile de administrare a fondurilor de pensii trebuie să compenseze orice cădere de rentabilitate folosind, în primul rand fondul de rezervă pentru fluctuaţiile de rentabilitate, dacă acesta a fost creat, şi abia apoi rezervele lor de investiţii. Dacă acestea sunt epuizate, administratorilor li se impune să furnizeze alte valori care să compenseze căderile temporare de rentabilitate şi să-şi reconstituie fondul de rezervă de investiţii. În alte ţări, est-europene, în cazuri similare, Comisia de supraveghere instituie regimul de administrare specială a fondului, după care aprobă fuziunea cu un alt fond, sau transferă conturile individuale , la cererea participantului, fără ca guvernul să intervină cu fonduri bugetare.
Pilonul 2 din Ungaria are următoarele 3 menţiuni privind garanţiile oferite de sistem:
-        pensia care se plăteşte sub formă de anuitate de către cel de-al doilea pilon este de cel puţin 25% din beneficiile plătite de către pilonul public. Garanţia se aplică individual persoanelor care au contribuit la pilonul 2 cel puţin 15 ani.
-        randamentul investiţiilor este garantat în sensul că reprezintă un procent cu 15 % mai mic decât randamentul titlurilor de stat. Această garanţie se aplică individual, iar societatea de pensii trebuie să acopere diferenţa între randamentul realizat şi cel garantat, dacă primul randament este mai mic decât al doilea.Orice randament al investiţiilor care depăşeşte randamentul titlurilor de stat cu mai mult de 40% se constituie ca o rezervă pentru a acoperi fluctuaţiile investiţionale ale societăţii de pensii.
-        Existenţa unui fond central de garanţie: fondurile de pensii finanţează acest fond cu o sumă cuprinsă între 0,3% şi 1,5% din valoarea activelor tuturor fondurilor de pensii din pilonul 2.
În general impunerea unei rentabilităţi minim garantate ar trebui să implice garantarea statului. Cazurile în care statul nu doreşte sau nu poate să intervină, au stipulate prin lege prevederi de prudenţialitate şi supraveghere deosebite care să nu permită atingerea unor situaţii nedorite de lipsă de provizioane tehnice suficiente.

Prezenta lege nu prevede existenţa unui fond de rezervă, ci doar stipulează obligativitatea menţinerii permenente de către administrator a unui număr suficient de active pentru a acoperi provizioanele tehnice necesare.Formularea este ambiguă.
Menţiunea din lege referitoare la pensia minim garantată este următoarea:
 “Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale
În concluzie, legea românească a pilonului 2 nu presupune o administrare suficient de prudenţială datorită inexistenţei fondului de rezervă pentru realizarea unei rentabilităţi minime şi nu garantează o pensie cumulată în ani  care să fie superioară unei sume obţinute din economisirea aceloraşi contribuţii  în depozite bancare care oferă de obicei dobânzi real pozitive.
. O prevedere minimă, de bun simţ şi nu foarte împovărătoare, cum ar fi aceea a regăsirii economiilor reale ale participantului ar fi adus viitorului pensionar o minimă garanţie a conservării economiilor sale prin sistemul pensiilor private. Lipsa aceasta mi se pare o hibă esenţială a legii.
În concluzie, o menţiune corectă, cel puţin în cazul ţărilor foste comuniste care încă se confruntă cu inflaţii fluctuante şi au planuri de pensii cu contribuţii definite, ar fi aceea ca suma acumulată în contul individual în timpul întregii vieţi active să fie cel puţin egală cu suma depunerilor reale(ajustate cu inflaţia).Menţiunea este necesară şi obligatorie având în vedere că valoarea contribuţiilor nu poate fi modificată ad-hoc, în funcţie de starea economiei, acestea fiind corelate pe termen lung cu contribuţiile din sistemul public.

2.Cuantumul pensiei
Acest element depinde de eficienţa capitalizării economiilor pentru pensii. Esenţa necesităţii introducerii reformei prin pilonul 2 rezidă în principal în obţinerea unei pensii cât mai mari, în aşa fel încât pensiile cumulate din pilonul 1 şi 2 să fie semnificativ mai mari decât pensia care s-ar fi obţinut doar din pilonul 1. Cu cât pensia obţinută din pilonul 2 este mai mare, cu atât putem spune că eforturile de reformare s-au justificat şi capitalizarea s-a dovedit eficientă.
Două sunt elementele care influenţează acest lucru: eficienţa investiţiilor şi mărimea cheltuielilor de administrare reţinute din contribuţii/active. Dacă eficienţa investiţională depinde în mare măsură de peisajul economiei româneşti, adică titluri de stat cu maturizare pe termen lung, reduse şi o piaţă de capital insuficient de profundă financiar, ceea ce afectează toţi investitorii într-o măsură asemănătoare , mărimea cheltuielilor de administrare este elementul care diferenţiază eficienţa diferitelor fonduri care pot deveni competitive sau mai puţin competitive prin acest element.
  Minimizarea costurilor de administrare reprezintă un element de dimensionare a rentabilităţii, atât pentru participanţi, cât şi pentru administratori .Evident, cele două tipuri de interese sunt antagonice, dar opţiunea administratorului suferă constrângerea mediului concurenţial.
 Comisionul de administrare poate fi sub forma unui procent din contribuţia individuală lunară sau a unui procent anual din activele conturilor individuale. Atât pentru participanţi, cât şi pentru administratori poate fi avantajos ca tipul de comision adoptat să fie schimbat, în funcţie de perioada timpurie sau de maturizare a fondului. Acest lucru nu este însă posibil în cadrul unui angajament contractual cum este actul de aderare a participantului la un fond. De aceea este important ca aceste elemente să fie stabilite prin lege, cel puţin în perioada de început a funcţionării, cu precizări clare privind atât tipul comisionului de administrare cât şi limita lui superioară. În acest fel legiuitorul nu lasă administratorilor libertatea opţiunii tipului de comision care îi avantajează în funcţie de numărul de participanţi şi de maturitatea fondului, ci impune ca mărimea comisionului să fie unicul element concurenţial.
 Simulările Băncii Mondiale arată că dacă procentul de contribuţie prelevat drept comision s-ar menţine egal pe perioada unei cariere de 40 ani a lucrătorului, iar acesta şi-ar păstra salariul egal cu salariul mediu pe economie, atunci comisionul total plătit reprezintă echivalentul unui procent anual (1%) din activele proprii, plătit pe toată perioada. Prevederile legii nr.204/2006 sunt destul de originale, permiţând prelevarea unui comision mixt, atât de 2,5% din contribuţiile lunare cât şi a unui comision anual de 0,6% din totalul activelor. Ţinând seama de concluzia BănciiMondiale, rezultă că, comisionul prelevat prin lege reprezintă 1,6% din activele anuale. Pe de o parte, acest comision este mai mare decât cele uzuale şi pe de altă parte asigură administratorii fie pentru viscol, fie pentru arşiţă, adică aceştia au de câştigat atât în perioada de început prin procent din contribuţii lunare, cât şi mai ales în perioada de maturitate, prin prelevarea unui procent din active numeroase. Pentru participanţi, aceştia sunt dezavantajaţi dacă au salarii mari atât în perioada de început cât şi în cea de final de capitalizare, în timp ce lucrătorii mai puţin calificaţi, sau femeile, vor fi dezavantajaţi în special în perioada de dinaintea pensionării, când procentul  prelevat din venituri este foarte mare în raport cu suma capitalizată.
Dezavantajaţi vor fi şi lucrătorii ce intră şi ies de pe piaţa forţei de muncă pe perioade medii şi lungi, în special femeile, mai ales, când contribuţiile lor se referă la ultimii ani înainte de pensionare. Faptul că preţul comisioanelor relative la venituri este mare pentru aceste grupuri, şi, în consecinţă, cuantumul net al pensiilor respective este mai mic, reprezintă un motiv de îngrijorare în privinţa bazelor echitabile ale acestui sistem obligatoriu.
Deşi recunoaştem că cheltuielile de demarare a funcţionării fondurilor sunt mari, acestea scad cu timpul, şi dubla prelevare, se transformă în timp în beneficii mari ale administratorilor în detrimentul pensiilor.
În concluzie, modificarea legii prin adoptarea unui singur tip de comision, din venituri sau din active, ar fi binevenită, în beneficiul viitorilor pensionari, şi mai echitabil, prin faptul că aceştia şi administratorii pierd sau câştigă şi unii şi ceilalţi în diverse perioade de maturizare a fondului.

3. Pensia este un produs de pensie sau de asigurări?
 Pensia privată obţinută până în prezent, în baza legii asigurărilor de viaţă, era un produs de asigurări, supus regulilor actuariale şi determinat de riscurile personale (factori biometrici).

Conform recomandărilor UE, pensia din pilonul 2 trebuie să fie un produs tip pensie, adică un mijloc de protecţie socială care este în mod obligatoriu acordat viager. Ea nu trebuie să fie dependentă de nici un fel de tabele biometrice.
Legea actuală nu face nici un fel de vorbire asupra acordării pensiei pe toată durata vieţii, ceea ce este vital de ştiut în mod clar la demararea sistemului privat de pensii obligatorii.

4. Este pensia femeilor egală cu cea a bărbaţilor ?
a.     Vârsta necesară obţinerii unei pensii din pilonul 2 este cea din sistemul public de pensii, adică cu 5 ani mai mică decât cea a bărbaţilor. În sistemul public, diferenţa de pensie este în mare măsură estompată prin obligativitatea îndeplinirii de stagii de cotizare diferite de către femei şi bărbaţi, şi, dacă aceştia au avut la cariere asemănătoare venituri asemănătoare, diferenţa de pensie este nesemnificativă. În fondurile de pensii cu capitalizare, în conturile femeilor se va strange o sumă mai mică decât în conturile bărbaţilor care lucrează şi cotizează cu 5 ani mai mult, mai ales cu cât acest lucru se întâmplă cu capitalizări mai mari, corespunzătoare unor venituri mari, de sfârşit de carieră. Cu alte cuvinte, femeile la un stagiu de cotizare legal de cca 40 ani vor cumula o sumă cu aproape 10% mai mică decât bărbaţii care cotizează 45 ani, în aceleasi condiţii de salarizare.
b.    Cuantumul pensiei se obţine la un produs –pensie, aplicând un calcul actuarial în care speranţa de viaţă la 60 ani se consideră aceeaşi atât la bărbaţi cât şi la femei. Din acest punct de vedere, legea prezentă nu face nici un fel de vorbire, mai mult, defineşte tabelele biometrice proprii asigurărilor de viaţă, favorizând ideea că femeile şi bărbaţii vor avea un calcul bazat pe speranţă de viaţă diferită (mai mare la femei). Dacă se va proceda în acest fel, pensia femeii va fi mai mică cu 11% decât cea a bărbatului care a acumulat în contul individual aceeaşi sumă.
c.     Cumulând cele două efecte, rezultă că în nebuloasa creată de lipsa de menţiune din text, o femeie care contribuie la pilonul 2 timp de 40 ani va avea o pensie mai mică cu 20% decât un bărbat care a contribuit 45 ani la acelaşi fond. 
d.     La aceste posibile efecte se adaugă cel al pensiei medii a femeilor obţinută din sistemul public de pensii, mai mici cu până la 20%, datorită salariului mediu de carieră al femeilor în medie cu 20-22% mai mic decât al bărbaţilor. La limită, este deci posibil ca pensia globală din pilonul 1 şi 2, să fie cu 40% mai mică la femei decât la bărbaţi.
Evident, rezultatul pentru pensia femeilor din cei 2 piloni ar fi devastator de dezavantajos pentru femei, dacă legiuitorul nu face menţiunea expresă în lege a ne discriminării de gen în calculul pensiei şi dacă nu egalizează vârstele de pensionare necesare obţinerii unei pensii din pilonul 2.
Poate în perspectiva introducerii reformei pensiilor, se va putea dialoga în sfârşit şi pe tema egalizării vârstelor de pensionare din sistemul public.

                                                      Smaranda Dobrescu

Publicat in Raporturi de munca, revista lunara publicata de Tribuna Economica in nr.8 (128)  Anul XI, 2007

Niciun comentariu: