Faţa ascunsă a lui Volodimir Zelenski

 

 

20-25 minutes

---

Autor: Guy Mettan

„Héros de la liberté”(„Erou al libertăţii”), „Hero of Our Time” („Erou al timpului nostru”), „Der Unbeugsame”(„Nesupusul”), „The Unlikely Ukrainean Hero Who Defied Putin and United the World”(„Incredibilul erou ucrainean care l-a înfruntat pe Putin şi a unit lumea”), „Zelensky, l’Ukraine dans le sang”(„Zelenski, cu Ucraina în sânge”) : media şi liderii occidentali nu mai ştiu ce superlative să folosească pentru a-i cânta imnuri de slavă preşedintelui ucrainean, într-atât sunt de fascinaţi de „stupefianta rezilienţă” a actorului transformat în chip miraculos în „căpetenie războinică” şi în „salvator al democraţiei”.

De trei luni, şeful de stat ucrainean apare pe prima pagină a revistelor, deschide telejurnalele, inaugurează Festivalul de la Cannes, se adresează Parlamentelor, îi felicită şi îi ceartă pe colegii săi şefi de state de zece ori mai puternici decât el cu o plăcere şi un simţ tactic pe care nici un actor de cinema şi nici un alt conducător politic nu le-a mai cunoscut până acum.

Cum să nu fii fermecat de acest improbabil Mr. Bean care, după ce a câştigat publicul cu grimasele şi extravaganţele lui (de pildă, umblând gol puşcă printr-un magazin şi mimând un pianist care cântă cu propriul sex), a ştiut să dea într-o noapte comicăriile şi jocurile de cuvinte grosolane pe un T-shirt gri-verzui, o barbă de o săptămână şi vorbe pline de gravitate pentru a-şi mobiliza trupele luate cu asalt de ursul rus cel rău ?

Din 24 februarie începând, Volodimir Zelenski a dat, fără îndoială, proba că e un artist al politicii internaţionale dotat cu talente excepţionale. Cei care i-au urmărit cariera de comediant n-au fost surprinşi, căci îi cunoşteau dotarea nativă pentru improvizaţie, capacităţile mimetice, curajul de a juca. Felul în care a făcut campanie şi şi-a zdrobit adversarii în câteva săptămâni, între 31 decembrie 2018 şi 21 aprilie 2019, adversari totuşi redutabili, precum fostul preşedinte Poroşenko, mobilizându-şi echipa de producţie şi generoşii donatori oligarhi, dovedise deja că poseda talente impresionante. Mai rămânea ca eseul să fie transformat. Ceea ce s-a şi făcut.

În schimb, cum se întâmplă adesea, faţada arareori seamănă cu culisele. Lumina proiectoarelor ascunde mai mult decât arată. Şi, în privinţa asta, trebuie să constatăm că tabloul e mai puţin strălucit : realizările lui ca şef de stat şi performanţele lui de apărător al democraţiei lasă mult de dorit.

Talentul pentru jocul dublu Zelenski şi-l va arăta imediat după ce a fost ales. Să  reamintim că a fost ales cu scorul bubuitor de 73,2 % din voturi promiţând că va pune capăt corupţiei, că va conduce Ucraina pe drumul progresului şi al civilizaţiei şi, mai ales, că va face pace cu rusofonii din Donbas. Odată ales, va trăda toate promisiunile cu un zel atât de intempestiv că din cota sa de popularitate mai rămăseseră 23 % în ianuarie 2022, fiind de-acum depăşit de doi dintre principalii lui adversari.

Încă din mai 2019, pentru a-şi satisface sponsorii oligarhi, noul ales lansează un program masiv de privatizări ale terenurilor, 40 de milioane de hectare de teren agricol de bună calitate, sub pretextul că moratoriul asupra vânzării terenurilor ar fi făcut PIB-ul ţării să piardă miliarde de dolari. În vârtejul programelor de „decomunizare” şi de „derusificare” demarate odată cu lovitura de stat proamericană din februarie 2014, lansează o vastă operaţiune de privatizare a bunurilor statului, de austeritate bugetară, de dereglementare a muncii şi de destrămare a sindicatelor, ceea ce-i nemulţumeşte pe majoritatea ucrainenilor care nu pricepuseră ce înţelegea candidatul lor prin „progres”, „occidentalizare” şi „normalizare” a economiei ucrainene. Pentru o ţară care, în 2020, avea un venit pe cap de locuitor de 3 726 de dolari faţă de 10 126 de dolari la adversarul rus, pe câtă vreme în 1991 venitul mediu al Ucrainei îl depăşea pe cel al Rusiei, comparaţia nu e deloc fericită. Şi înţelegem perfect că ucrainenii n-au aplaudat această a n-şpea reformă neoliberală.

Cât despre drumul spre civilizaţie, acesta va căpăta forma unui alt decret care, la 19 mai 2021, va asigura dominaţia limbii ucrainene şi va elimina rusa din toate sectoarele vieţii publice, din administraţie, din şcoli şi din comerţ, spre marea satisfacţie a naţionaliştilor şi spre stupefacţia rusofonilor din sud-estul ţării.

În materie de corupţie, bilanţul nu arată mai bine. În 2015, The Guardian estima că Ucraina era ţara cea mai coruptă din Europa. În 2021, Transparency International, un ONG occidental instalat la Berlin, clasa Ucraina pe poziţia 122 în materie de corupţie, foarte aproape de hulita Rusie (poziţia 136). Nu e grozav pentru o ţară care trece drept o icoană a virtuţii faţă de ruşii cei barbari. Corupţia e peste tot, în ministere, în administraţie, în companiile publice, în Parlament, poliţie şi chiar la Înalta Curte de Justiţie Anticorupţie, conform lui Kyiv Post ! Jurnaliştii observă că judecătorii pot fi văzuţi adesea conducând Porsche.

Principalul sponsor al lui Zelenski, Igor Kolomoiski, cu rezidenţa la Geneva, unde posedă birouri de lux, cu vedere spre port, nu e cel mai mărunt dintre oligarhii care profită de corupţia ambiantă : la 5 mai 2021, Anthony Blinken, cu siguranţă pentru că nu avea de ales, a anunţat că Departamentul de Stat i-a blocat conturile şi l-a gonit din Statele Unite pentru că era „implicat în fapte semnificative de corupţie”. E adevărat, Kolomoiski era acuzat că deturnase 5,5 miliarde de dolari din banca publică Privatbank. Simplă coincidenţă, bunul Igor era şi principalul acţionar al holdingului petrolier Burisma, care îl avea ca angajat pe fiul lui Joe Biden, Hunter, pentru modesta despăgubire de 50 000 de dolari pe lună şi care face astăzi obiectul unei anchete a procurorului din Delaware. Precauţie înţeleaptă : Kolomoiski, devenit persona non grata în Israel şi refugiat în Georgia, după unii martori, nu riscă sa vină să depună mărturie la bară.

Şi acest Kolomoiski, cert de neocolit în această Ucraină angajată pe calea progresului, e tocmai cel care a făcut toată cariera de actor a lui Zelenski şi pe care-l regăsim implicat în afacerea Pandora Papers dezvăluită de presă în octombrie 2021. Acele documente au arătat că, din 2012, canalul de televiziune 1+1 aparţinând sulfurosului oligarh i-a plătit vedetei sale Zelenski nu mai puţin de 40 de milioane de dolari, iar Zelenski, la scurt timp înainte de a fi ales preşedinte şi cu ajutorul gărzii sale apropiate de la Krivoi Rog – cei doi fraţi Şefir, dintre care unul e autorul scenariilor lui Zelenski şi celălalt, şeful Serviciului Securităţii Statului, producător şi proprietar al societăţii lor de producţie comune Kvartal 95 –, a transferat, prudent, sume considerabile în conturile offshore deschise pe numele soţiei sale, achiziţionând în acelaşi timp trei apartamente nedeclarate la Londra cu 7,5 milioane de dolari.

Această aplecare a „servitorului poporului” (aşa s-au numit serialul său TV şi partidul său) pentru confortul neproletar e confirmată de o fotografie apărută pentru scurt timp pe reţelele sociale şi rapid ştearsă de fact-checker-ii anticomplotişti, care îl înfăţişa la odihnă într-un „palace” de la tropice unde o noapte costă câteva zeci de mii de dolari în timp ce ar fi trebuit să-şi petreacă vacanţa de iarnă într-o modestă staţiune de schi din Carpaţi.

Arta optimizării fiscle şi frecventarea asiduă a oligarhilor cel puţin controversaţi nu pledează deci în favoarea vreunui angajament prezidenţial necondiţionat de luptă împotriva corupţiei. Precum nici încercarea de a-l îndepărta pe Oleksandr Tupiţski, care-l stânjenea, sau numirea ca prim-ministru, după plecarea predecesorului său Oleksi Honcearuk pe motiv de scandal, a unui necunoscut pe nume Denis Şminal, dar care avea meritul de a conduce una dintre uzinele celui mai bogat om din ţară, Rinat Ahmetov, proprietar al faimoasei uzine Azovstal, ultim refugiu al eroicilor luptători pentru libertate din batalionul Azov. Acei combatanţi care arborează pe braţe, pe gât, pe spate sau pe piept tatuaje care slăvesc Wolfsangel-ul diviziei SS Das Reich, citate din Adolf Hitler sau svastici, cum am putut vedea în nenumăratele filmări difuzate de ruşi după ce luptătorii s-au predat.

Căci apropierea flamboaiantului Volodimir de reprezentanţii cei mai extremişti ai dreptei naţionaliste ucrainene nu e cea mai mică dintre bizareriile doctorului Zelenski. Această complicitate a fost imediat negată cu cea mai mare vehemenţă de presa occidentală, care a tratat-o ca scandaloasă din pricina originilor evreieşti, brusc redescoperite, ale preşedintelui. Cum ar putea un preşedinte evreu să simpatizeze cu neonaziştii, de altfel prezentaţi ca o infimă minoritate de marginali ? Căci nu era totuşi cazul să fie luată în serios operaţiunea de „denazificare” condusă de Vladimir Putin…

Şi totuşi, faptele sunt încăpăţânate şi departe de a fi anodine.

E sigur că Zelenski însuşi n-a fost niciodată apropiat de ideologia neonazistă şi nici măcar de extrema dreapta naţionalistă ucraineană. Ascendenţa lui evreiască, chiar dacă e relativ îndepărtată şi n-a fost niciodată revendicată până în februarie 2022, exclude, evident, orice antisemitism în ceea ce-l priveşte. Această apropiere nu trădează deci vreo afinitate, ci ţine de banala raţiune de stat şi de un amestec bine înţeles de pragmatism şi instinct de supravieţuire fizică şi politică.

Trebuie să ne întoarcem la octombrie 2019 pentru a înţelege natura relaţiilor lui Zelenski cu extrema dreaptă. Şi trebuie să înţelegem că aceste formaţiuni de extremă dreaptă, chiar dacă nu reprezintă decât 2 % din electorat, înseamnă totuşi aproape un milion de persoane foarte motivate şi bine organizate, care se împart în numeroase grupuri şi mişcări, printre care regimentul Azov (cofondat şi finanţat din 2014 de Kolomoiski – acelaşi Kolomoiski !) nu e decât cel mai cunoscut. Lui trebuie să i se adauge organizaţiile Aidar, Dnipro, Safari, Svoboda, Pravy Sektor, C14 şi Corpul naţional pentru o avea o imagine completă.

C14, botezat astfel din pricina numărului de cuvinte din fraza neonazistului american David Lane („We must secure the existence of our people and a future for white children” – „Trebuie să asigurăm existenţa poporului nostru şi un viitor pentru copiii albi”), este unul dintre cele mai puţin cunoscute în străinătate dar dintre cele mai temute pentru violenţa lui rasistă în Ucraina. Toate aceste grupări s-au topit mai mult sau mai puţin în armata şi în garda naţională ucrainene la iniţiativa animatorului lor, fostul ministru de Interne Arsen Avakov, care a domnit la modul absolut peste aparatul de securitate ucrainean din 2014 până în 2021. Aceştia sunt cei pe care Zelenski îi numeşte „veterani” începând din toamna lui 2019.

La câteva luni după ce a fost ales, tânărul preşedinte s-a dus într-adevăr în Donbas pentru a încerca să-şi pună în practică promisiunea electorală şi să aplice acordurile de la Minsk semnate de predecesorul său. Forţele de extremă dreaptă, care bombardează oraşele din Doneţk şi Lugansk din 2014, făcând 10 000 de morţi, l-au primit cu cea mai mare circumspecţie, căci nu au încredere în acest preşedinte „pacifist”. Ele fac o campanie virulentă împotriva păcii, sub sloganul „Fără capitulare”. Într-o înregistrare video vedem un Zelenski livid care imploră : „Eu sunt preşedintele acestei ţări. Am 41 de ani. Nu sunt un loser. Vin către voi şi vă spun : lăsaţi armele.” Video-ul e pus pe reţelele sociale şi Zelenski devine pe loc ţinta unei campanii pline de ură. S-a terminat cu veleităţile lui de om al păcii şi cu aplicarea acordurilor de la Minsk !

 La scurt timp după acest incident, forţele extremiste s-au retras puţin, apoi bombardamentele au reînceput din plin.

Problema e că Zelenski nu doar că a cedat la şantajul lor, dar li s-a şi alăturat în cruciada lor naţionalistă. După expediţia lui ratată, în noiembrie 2019, a primit mai mulţi lideri ai extremei drepte, printre care Zehven Taras, şeful gurupului C14, în timp ce primul său ministru se afişa alături de Andrei Medvedko, o figură neonazistă bănuită de crimă. L-a sprijinit şi pe fotbalistul Zolzulya împotriva fanilor spanioli care îl acuzau de nazism din pricina susţinerii sale declarate la Stepan Bandera, liderul naţionalist care colaborase cu Germania nazistă în timpul războiului (şi cu CIA după război) şi participase la Holocaust.

Colaborarea cu radicalii naţionalişti e bine instalată. În noiembrie anul trecut, Zelenski îl numeşte pe ultranaţionalistul de la Pravy Sektor Dmîtro Iaroş consilier special al comandantului-şef al armatei ucrainene, iar din februarie 2022, şef al Armatei de voluntari care întreţine teroarea în spatele frontului. În acelaşi moment îl numeşte pe Oleksander Poklad, supranumit „Sugrumatorul” din pricina apetitului său pentru tortură, şef al contraspionajului din SBU. În decembrie, cu două luni înainte de izbucnirea războiului, a venit rândul unui alt şef al lui Pravy Sektor, comandantul Dmitro Koţuibailo, să fie recompensat cu titlul de „Erou al Ucrainei”, iar la o săptămână de la începutul ostilităţilor, Zelenski l-a înlocuit pe guvernatorul regiunii Odesa cu Maksim Marcenko, comandantul batalionului ultranaţionalsit Aidar, chiar acela cu care a defilat glorios alături Bernard-Henri Lévy.

Să fi fost dorinţa de a îmbuna extrema dreaptă oferindu-i posturi ? Sau un ultrapatriotism împărtăşit ? Sau simpla convergenţă de interese între o dreaptă neoliberală atlantistă şi prooccidentală şi o extremă dreaptă naţionalistă care visează să distrugă Rusia şi să „conducă rasele albe ale lumii într-o cruciadă finală împotriva Untermenschen-ilor („suboamenilor”) ghidaţi de semiţi”, în termenii fostului deputat Andrei Bileţki, şeful Corpului naţional ? Nu ştim prea bine, nici un ziarist nu s-a aventurat să-l întrebe despre asta pe Zelenski.

În schimb, nu există nici o îndoială în privinţa derivei din ce în ce mai autoritare, chiar criminale a regimului ucrainean. Până acolo încât susţinătorii lui fanatici ar trebui să se gândească bine înainte de a-şi propune idolul la Premiul Nobel pentru Pace. Căci, în timp ce media se uită în altă parte, are loc o adevărată campanie de intimidare, de răpiri şi execuţii pe care o îndură aleşii locali şi naţionali bănuiţi de a fi agenţi ruşi sau în înţelegere cu inamicul pentru că vor să evite o escaladare a conflictului.

„Un trădător mai puţin în Ucraina ! A fost găsit mort şi a fost judecat de tribunalul poporului !” Aşa a anunţat consilierul ministrului de Interne, Anton Gheraşenko, pe contul său de Telegram uciderea lui Volodimir Strok, primarul şi fostul deputat al orăşelului Kremnina. Bănuit de a fi colaborat cu ruşii, a fost răpit şi torturat înainte de a fi executat. La 7 martie, i-a venit rândul primarului din Gostomel să fie ucis pentru că voise să negocieze un coridor umanitar cu militarii ruşi. Pe 24 martie, primarul din Kupyansk îi cere lui Zelenski să-i elibereze fiica răpită de executanţii SBU-ului. În acelaşi moment, unul dintre negociatorii ucraineni e găsit mort după ce fusese acuzat de trădare de media naţionalistă. Astăzi sunt daţi dispărţi nu mai puţin de unsprezece primari, inclusiv în regiunile care n-au fost niciodată ocupate de ruşi…

Dar represiunea nu se opreşte la atât. Ea loveşte firmele de media critice, care au fost toate închise, şi partidele de opoziţie, care au fost toate dizolvate. În februarie 2021, Zelenski a cerut să se închidă trei canale ale opoziţiei considerate pro-ruseşti şi care ar fi aparţinut oligarhului Viktor Medveciuk, NewsOne, Zik şi 112 Ukraine. Departamentul de Stat a salutat acest atentat la libertatea presei, declarând că „Statele Unite susţin eforturile ucrainene de a lupta împotriva influenţei maligne a Rusiei”. În ianuarie 2022, cu o lună înainte de război, a venit şi rândul canalului Nash de a fi închis. După începutul războiului, regimul a hărţuit jurnaliştii, bloggerii şi comentatorii de stânga. La începutul lui aprilie, două canale de dreapta au fost lovite şi ele, Channel 5 şi Pryamiy. Un decret prezidenţial obligă toate canalele să difuzeze una şi aceeaşi „melodie”, evident, proguvernamentală. Recent, vânătoarea de vrăjitoare s-a extins şi asupra celui mai popular blogger critic din ţară, un Navalni ucrainean, Anatoli Shariy, care a fost arestat la 4 mai de autorităţile spaniole la cererea poliţiei politice ucrainene. Sunt atacuri la adresa presei cel puţin echivalente celor ale autocratului Putin, dar despre care nu s-a vorbit niciodată în media occidentală…

Epurarea a fost chiar mai severă în rândurile partidelor politice. Ea i-a decimat pe principalii adversari ai lui Zelenski. În primăvara 2021, domiciliul celui mai important adversar, Medveciuk, despre care se spune că ar fi apropiat de Putin, a fost devastat şi proprietarul său a fost plasat sub supraveghere la domiciliu. La 12 aprilie, deputatul oligarh a fost dus cu forţa într-un loc ţinut secret, vizibil drogat, privat de vizite înainte de a fi expus la TV şi propus să fie eliberat în schimbul eliberării apărătorilor din Azovstal, în dispreţul tuturor convenţiilor de la Geneva. Avocaţii săi, ameninţaţi şi ei, au trebuit să renunţe la a-l mai apăra în favoarea unui apropiat al serviciilor.

În decembrie trecut, Petro Poroşenko, care urca în sondaje, a fost acuzat de trădare. La 20 decembrie 2021, la orele 15.07, se putea citi pe site-ul oficial al SBU-ului că era suspectat de a fi comis crime de trădare şi susţinere a activităţilor teroriste. Fostului preşedinte, care era totuşi un antirus feroce, i se reproşa „că a făcut Ucraina dependentă energetic de Rusia şi de liderii pseudorepublicilor aflate sub control rusesc”.

Pe 3 martie, activiştii de la Stânga Lizvizia au fost victimele unui raid al SBU-ului şi au fost duşi în inchisoare cu zecile. Apoi, la 19 martie, represiunea a lovit întreaga stângă ucraineană. Prin decret, 11 partide de stânga au fost interzise, adică Partidul pentru viaţă, Opoziţia de stânga, partidul socialist progresist din Ucraina, partidul socialist ucrainean, uniunea forţelor de stânga, Socialiştii, Partidul Sharyi, Ai Noştri, Stat, Blocul de opoziţie, Blocul Volodimir Saldo.

Alţi activişti, bloggeri şi apărători ai drepturilor omului sunt arestaţi şi torturaţi, jurnalistul Yan Taksiur, activista Elena Brezhnaia, boxerul de MMA Maxim Rindovski sau avocata Elena Viaceslavova, al cărei tată a murit ars în pogromul de la 2 mai 2014 din Casa Sindicatelor de la Odesa.

Pentru a completa această listă, voi menţiona şi bărbaţii şi femeile care au fost dezbrăcaţi şi biciuiţi în public de naţionalişti pe străzile Kievului, prizonierii ruşi bătuţi şi împuşcaţi în picioare înainte de a fi executaţi, acel soldat căruia i s-a scos un ochi înainte de a fi omorât, acei membri ai Legiunii georgiene care au executat prizonieri ruşi într-un sat de lângă Kiev în timp ce şeful lor se lăuda că el nu ia niciodată prizonieri. Pe canalul Ucraina 24, chiar şeful medical al armatei declara că a dat ordin „să fie castraţi toţi bărbaţii ruşi pentru că sunt suboameni, mai răi ca gândacii”. În fine, Ucraina recurge masiv la tehnologia de recunoaştere facială a firmei Clearview pentru a identifica morţii ruşi şi a difuza fotografiile lor pe reţelele sociale ruseşti, ridiculizându-i…

Am putea da şi mai multe exemple, într-atât sunt de numeroase referinţele şi filmările cu atrocităţile comise de trupele apărătorului democraţiei şi al drepturilor omului care prezidă destinele Ucrainei. Dar ar fi un proces lung şi contraproductiv faţă de o opinie publică sigură că aceste comportamente barbare sunt datorate numai ruşilor.

Iată de ce nici un ONG nu intră în alertă, Consiliul Europei tace mâlc, Tribunalul Penal Internaţional nu anchetează, organizaţiile de apărare a libertăţii presei rămân mute. N-au ascultat cu atenţie ceea ce bunul Volodimir le-a declarat în timpul unei vizite la Bucea la începutul lui aprilie : „Dacă nu găsim o poartă de ieşire civilizată, ştiţi cum sunt oamenii noştri, ei vor găsi o ieşire necivilizată.”

Problema Ucrainei e că preşedintele ei, volens-nolens, a cedat puterea extremiştilor în interior şi militarilor NATO în exterior pentru a se livra plăcerii de a fi adulat de mulţimi din lumea întreagă. Nu-i declara el unui jurnalist francez la 5 martie, deci la zece zile după începutul invaziei ruse : „Astăzi, viaţa mea e frumoasă. Cred că sunt dorit. Simt că acesta e sensul cel mai important al vieţii mele : să fiu dorit. Să simţi că nu eşti doar, în chip banal, bun să respiri, să umbli şi să mănânci ceva. Ci trăieşti !” ?

V-am spus deja : Zelenski e un mare actor. Ca şi predecesorul său care interpretase Dr. Jekyll & Mr. Hide în 1932, merită să primească Oscarul pentru cel mai bun rol masculin al deceniului. Dar atunci când va trebui să se înhame la sarcina de a-şi reconstrui ţara devastată de un război pe care l-ar fi putut evita în 2019, întoarcerea la realitate s-ar putea să fie dificilă.

^{Guy Mettan (n. 1956 la Evionnaz) este jurnalist şi om politic elveţian. A absolvit Ştiinţele Politice la Universitatea din Geneva în 1980. Şi-a început activitatea de ziarist la Journal de Genève (1980-1983), pe care l-a condus, ca redactor-şef şi director, între 1992 şi 1998. A fondat şi condus Clubul Elveţian de Presă (2005-2019). A fost ales în 2001 deputat al Marelui Consiliu al Genevei din partea Partidului Creştin-Democrat. (Petru Romoşan)}

(articol publicat pe blogul „Planète bleue Tribune de Genève”, guymettan.blog.tdg.ch, 27.05.2022 – preluat pentru blogul Editurii Compania şi tradus cu consimţământul autorului)

sursă: compania.ro

sursă photo: getty image, via bbc.com

Dubla dramă a Ucrainei: înaintea „denazificării” a fost „modernizarea” neoliberală

Cercetătoarea ucraineancă Olga Baysha, autoarea volumului „Democracy, Populism and Neoliberalism in Ukraine: on the fringes of the virtual and the real”, a studiat ascensiunea președintelui Zelenski și modul în care și-a exercitat puterea. Într-un interviu pentru The Grayzone, Baysha vorbește despre cum Zelenski a îmbrățișat neoliberalismul, despre autoritarismul său, despre cum acțiunile lui au contribuit la actualul război, despre viziunile culturale complexe și despre opțiunile politice și identitatea ucrainenilor, despre alianța dintre liberali și naționaliști în timpul revoluției Maidan și dacă ocuparea Donbasului de către Rusia va fi mai puțin acceptată de populația din regiune decât ar fi fost în 2014.

Olga Baysha: Sunt de etnie ucraineană, născută în Harkov, la granița cu Rusia. Părinții și rudele locuiesc acolo. Înainte de războiul de acum, Harkov era unul dintre principalele centre științifice ale țării. Locuitorii se mândreau că trăiesc în ”capitala intelectuală” a Ucrainei. În 1990, în Harkov a apărut prima televiziune independentă din Ucraina. Abia terminasem studiile universitare și am fost invitată să lucrez la televiziune de către unul din foștii colegi. Ascensiunea mea meteorică de atunci nu a fost singulară. Presa independentă avea nevoie de mulți ziariști. În marea majoritate a cazurilor erau tineri ambițioși, fără educație jurnalistică și fără experiență de viață. Aveam în comun dorința de occidentalizare, lipsa de înțelegere a contradicțiilor sociale care caracterizau tranziția post-sovietică și faptul că nu-i înțelegeam și nu-i ascultam pe muncitorii ”retrograzi” care se opuneau reformelor: ei nu înțeleg ce înseamnă civilizația, spuneam noi. Ne vedeam ca o avangardă revoluționară de reformatori progresiști. Noi, jurnaliștii, am creat mediul favorabil pentru neoliberalizarea Ucrainei, prezentată ca occidentalizare și civilizare, cu toate consecințele ei dezastruoase pentru societate. Aveam să-mi dau seama de toate astea după ani de zile.

Mai târziu, când supervizam documentarele unei televiziuni din Kiev, mi-am dat seama că mitologia progresului istoric unidirecțional și inevitabila occidentalizare a ”barbarilor” creează terenul ideologic pentru experimente neoliberale nu numai în spațiul ex-sovietic, ci în întreaga lume. Această hegemonie a ideologiei occidentalizării m-a condus către primul program doctoral, la Universitatea din Colorado, în SUA, și apoi către cercetările pe care le fac acum.

Ne vedeam ca o avangardă revoluționară de reformatori progresiști. Noi am creat mediul favorabil pentru neoliberalizarea Ucrainei, prezentată ca occidentalizare și civilizare, cu toate consecințele ei dezastruoase pentru societate

The Grayzone: Potrivit studiilor unor sociologi ucraineni, sondajele arată că majoritatea ucrainenilor nu sunt interesați de identitate, ci de slujbe, salarii și prețuri. Studiile tale se concentrează pe reformele neoliberale aplicate în Ucraina începând din 2019 – împotriva opiniei publice dominante. Cum privesc ucrainenii aceste aspect?

Olga Baysha: În mediile sociale în care am trăit – în estul Ucrainei, în Crimeea și în Kiev – foarte puțini oameni sunt preocupați de chestiunile identitare. Subliniez mereu că vorbesc despre „medii sociale”. Ucraina este o țară complexă și divizată, unde estul țării și vestul țării au viziuni total diferite în privința chestiunilor sociale importante. De la independența din 1991 avem două idei despre identitate: ”etnicul ucrainean” versus ”slavul din est”. Ideea etniei ucrainene se bazează pe cultura ucraineană, limbă, etnie, istoria centrată pe etnie și este populară în vestul Ucrainei. Ideea slavismului estic, care arată că națiunea ucraineană a fost creată pe baza a doua grupuri etnice, a două limbi și doua culturi – ucraineană și rusă – a fost acceptată în sud-estul Ucrainei. Însă, în general, majoritatea ucrainenilor sunt mai preocupați de aspectele economice.

Până și independența din 1991 a fost legată de economie. Mulți ucraineni au sprijinit ideea divorțului politic de Rusia pentru că se așteptau ca Ucraina să o ducă mai bine pe plan economic – așa ne promiteau fluturașii propagandei. Dezideratul acesta nu a fost atins. Prăbușirea URSS a schimbat radical viețile oamenilor și asta în rău, din cauza neoliberalizării Ucrainei – marketizarea sferei sociale și ruinarea statului sovietic al bunăstării.

Despre reformele neoliberale ale lui Zelenski? Le poți judeca după sondajele de opinie – circa 72% dintre ucraineni nu au sprijinit reforma agrară a lui Zelenski, principalul punct al agendei sale neoliberale. După ce partidul lui a aprobat reforma, în ciuda opoziției societății, cota lui Zelenski a scăzut de la 73%, în primăvara lui 2019, la 23%, în ianuarie 2022. Motivul este simplu: oameni s-au simțit trădați. În platforma sa electorala neoficială, care a fost serialul ”Servitorul Poporului”, unde juca rolul unui profesor de istorie, Zelenski promitea că va conduce țara în așa fel încât profesorii să trăiască ca președintele și președintele să trăiască ca profesorii. Promisiunea nu a fost îndeplinită. Oamenii și-au dat seama că au fost prostiți o dată în plus – reformele au fost nu în favoarea ucrainenilor, ci a finanțelor globale.

Despre reformele neoliberale ale lui Zelenski? Le poți judeca după sondajele de opinie – circa 72% dintre ucraineni nu au sprijinit reforma agrară a lui Zelenski. Oamenii și-au dat seama că au fost prostiți o dată în plus – reformele au fost nu în favoarea ucrainenilor, ci a finanțelor globale.

The Grayzone: În ce măsură credeți că prioritizarea economiei în fața identității a fost schimbată de războiul actual?

Olga Baysha: Acum, prioritatea oamenilor este sa supraviețuiască, iar securitatea este principala preocupare. Pentru a-și salva viața, milioane de ucraineni, inclusiv mama mea și sora mea, copii ei, au plecat în alte țări din Europa. Mulți sunt pregătiți să rămână acolo pentru totdeauna, să învețe limba, să adopte stilul de viață străin. Toate aceste evoluții nu pot să prioritizeze identitatea. Pe de altă parte, intensificarea sentimentelor etnice și consolidarea națiunii în fața invaziei este un fapt evident. Discuțiile de pe platformele sociale între cei din Harkov pe care îi cunosc personal se poartă acum în limba ucraineană, pe care nu au folosit-o până acum, pentru a sublinia că sunt împotriva invaziei străine.

A prezenta conflictul ca pe o înfruntare între democrație și autocrație, între civilizație și barbarism înseamnă manipulare, iar asta este o chestiune esențială pentru a înțelege situația

Acesta este un alt aspect tragic al războiului. Revoluția Maidanului, în 2014, care nu a fost susținută de mulți ucraineni din sud-estul țării, i-a transformat pe aceștia din urmă în ”slavi”, ”sovki” și „vatniki” – termeni care denotă că sunt barbari și retrograzi. Revoluționarii Maidanului s-au considerat forța progresistă a istoriei și i-au privit pe cei anti-Maidan ca fiind „ceilalți”, pentru că vorbeau limba rusă și aderau la cultura rusă. Această populație rusă nu și-ar fi imaginat sub nicio formă că Rusia le va bombarda orașele și le va ruina viața. Tragedia lor este dublă: o dată, lumea lor s-a prăbușit în mod simbolic la revoluția Maidanului; apoi, lumea lor este distrusă fizic de Rusia.

Dacă Ucraina va păstra regiunile din sud-est, atunci oricine se opune naționalismului agresiv va fi distrus. Va fi sfârșitul unei culturi unice, care nu a vrut să fie niciodată complet ucrainizată, dar nici rusificată. Dacă Rusia se va înstăpâni în aceste regiuni, așa cum se laudă acum, nu știu cum se va descurca cu resentimentele întregii populații, cel puțin în orașele care au fost grav afectate, precum Harkov.

Tragedia rusofonilor lor este dublă: o dată, lumea lor s-a prăbușit în mod simbolic la revoluția Maidanului; apoi, lumea lor este distrusă fizic de Rusia.

The Grayzone: Arătați în carte cum Zelenski s-a folosit de talentul actoricesc pentru a-i face pe oameni să-l susțină pe o agendă despre pace, democrație, progres, anticorupție, care însă ascundea o altă agendă, nepopulară, una neoliberală. Cum a făcut asta? Ce a spus în campanie și ce a făcut când a ajuns la putere?

Olga Baysha: Victoria uimitoare a lui Zelenski și a partidului său, transformat apoi într-o mașină de vot pentru reformele neoliberale (într-un regim turbo, cum ei înșiși au spus) nu poate fi explicată fără succesul serialului TV, despre care mulți analiști cred că a fost platforma electorală informala a lui Zelenski. Platforma oficială a avut doar 1.600 de cuvinte și câteva politici. Serialul a avut 51 de episoade și a oferit o viziune detaliată despre ce trebuie făcut pentru progresul Ucrainei. Mesajul lui Zelenski a fost pur populist. Serialul îi prezenta pe ucraineni ca un tot unitar, fără sciziuni, problema fiind doar oligarhii și politicienii corupți. Țara ar urma să se însănătoșească doar după ce ar scăpa de oligarhi și de marionetele lor, după ce proprietățile lor ar fi confiscate, chiar fără respectarea legii. Odată ales, președintele Zelenski chiar a făcut asta cu rivalii săi

Interesant, serialul ignoră tema războiului din Donbas, care a izbucnit în 2014, cu un an înainte de începerea difuzării. Pentru că temele Maidanului și a relațiilor Rusia-Ucraina sunt foarte delicate, Zelenski le-a ignorat, pentru a nu periclita unitatea națiunii lui virtuale, a telespectatorilor lui și, până la urmă, a alegătorilor lui.

”Normalizarea” și ”civilizarea” Ucrainei înseamnă privatizarea terenurilor și a proprietăților statului, dereglementarea relațiilor de muncă, reducerea rolului sindicatelor, creșterea tarifelor pentru utilități și tot așa.

Promisiunile lui Zelenski au fost la limita dintre real și virtual. A vorbit despre „progres”, înțeles ca ”modernizare”, ”occidentalizare”, ”civilizare” și ”normalizare”. Discursul progresist despre modernizare i-a permis să ascundă planurile reformelor neoliberale, lansate la doar trei zile după venirea la putere. În timpul campaniei, ideea de progres nu era legată de privatizare, de vânzarea terenurilor agricole, de reducerile bugetare. După ce și-a consolidate controlul asupra președinției și Parlamentului, Zelenski a arătat însă că ”normalizarea” și ”civilizarea” Ucrainei înseamnă privatizarea terenurilor și a proprietăților statului, dereglementarea relațiilor de muncă, reducerea rolului sindicatelor, creșterea tarifelor pentru utilități și tot așa.

The Grayzone: Înainte de Zelenski, în conducerea Ucrainei au fost numiți mulți străini. Similar, mulți dintre oficialii lui Zelenski au legături cu instituții neoliberale globale, despre care spuneți că îl manipulează pe Zelenski, care nu înțelege economia si finanțele. Care sunt interesele aici? Sunt avute în vedere și interesele populației?

Olga Baysha: Maidanul din 2014 a marcat începutul unei ere în termeni de influență a Vestului în deciziile suverane ale Ucrainei. Această influență a existat de la declararea independenței, în 1991. Camera Americană de Comerț, Centrul pentru Relațiile SUA-Ucraina, Consiliul de Afaceri SUA-Ucraina, European Business Association, FMI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, OMC, UE – toți au influențat deciziile din Ucraina. Însă niciodată până la Miadan nu au fost numiți cetățeni străini la conducerea tarii. Asta a fost posibil doar după Maidan. În 2014, Natalie Jaresko – cetățean american – a devenit ministru de Finanțe. Aivaras Abromavicius, un lituanian, a devenit ministrul Economiei și Comerțului, Alexander Kvurașvili, un georgian, a devenit ministrul Sănătății. În 2016, Ulana Suprun – cetățean american – a devenit ministru interimar al Sănătății. Alți cetățeni straini au fost numiți în eșaloanele inferioare. Este inutil să mai spunem că aceste numiri nu au fost voința ucrainenilor, ci au fost recomandările instituțiilor globale neoliberale. Este surprinzător, pentru că jumătate din populația tarii nu a susținut Maidanul.

Mulți dintre acești din urmă ucraineni trăiesc în regiunea de sud-est. Cu cât mergeai spre la est, cu atât Maidanul era respins mai mult. 75% dintre cei din regiunile Lugansk și Donețk nu au susținut Maidanul. În Crimeea, revoluția a fost susținută de doar 20% din populație.

Numirile cetățenilor straini în guvern nu au fost voința ucrainenilor, ci au fost recomandările instituțiilor globale neoliberale. Este surprinzător, pentru că jumătate din populația tarii nu a susținut Maidanul.

Cu toate acestea, instituțiile occidentale au spus că Maidanul a fost revolta ”poporului ucrainean”, prezentat ca un tot unitar – un truc ideologic foarte eficient. Când îi încurajau pe protestatarii de la Kiev, membrii ”comunității internaționale” nu îi respectau pe milioanele de ucraineni care aveau viziuni anti-Maidan și astfel contribuiau la escaladarea unui conflict civil. Acest conflict a dus la dezastrul de astăzi.

Ce se poate spune despre interesele străine legate de neoliberalizarea Ucrainei, făcută în numele poporului ucrainean? Interesele străine sunt multe. În primul rând a fost reforma agrară, iar apoi a urmat lobbyul financiar. Fondurile de pensii din Vest și fondurile de investiții au vrut să investească bani care se depreciau și au cerut sprijinul FMI, al Băncii Mondiale, al BERD. Asta nu a avut nimic de-a face cu interesele ucrainenilor.

The Grayzone: Cum stă Zelenski la capitolul democrație, libertate de expresie, pluralism politic, comparativ cu ceilalți președinți ai Ucrainei post-sovietice?

Olga Baysha: Sunt de părere că democrația este o fantezie neoliberală, pentru că ea nu poate exista în sistemele neoliberale controlate nu de oameni, ci de instituții supranaționale. Asta a devenit limpede după Maidan, când au fost numiți miniștri străini, propuși de aceste instituții pentru a le reprezenta interesele în Ucraina. În zelul său reformist, Zelenski a mers și mai departe. În februarie 2021, a închis principalele trei canale TV ale opoziției. Un alt canal a fost interzis în 2022, înainte de război. În martie 2022, după ce a izbucnit războiul, au fost arestați zeci de jurnaliști, bloggeri și analiști. În aprilie, au fost închise și doua canale TV de dreapta. Mai mult, Zelenski a semnat un decret prin care televiziunile rămase trebuie să prezinte doar viziunea guvernului asupra războiului.

Sunt de părere că democrația este o fantezie neoliberală, pentru că ea nu poate exista în sistemele neoliberale controlate nu de oameni, ci de instituții supranaționale.

Toate aceste evoluții sunt fără precedent în istoria Ucrainei independente. Eu cred că Zelenski își întărește tendințele dictatoriale arătate imediat după venirea la putere, când a creat o mașină de votat legi în parlament, pentru a aproba reformele neoliberale, indiferent de opinia populației.

The Grayzone: Vreau să vorbim despre lista „Pacificatorilor” (Myrotvoreț), despre care se spune că are legătură cu guvernul și cu serviciul secret SBU. Este o listă a ”dușmanilor statului” și publică informații personale despre acești ”dușmani”. Unii dintre ai au fost asasinați. Ce puteți spune despre această listă?

Olga Baysha: Siteul naționalist Myrotvoreț a fost lansat în 2015, ”de un consilier de la Ministerul de Interne al Ucrainei” – așa scrie un raport ONU despre acest site. Numele fondatorului este Anton Gherașcenko, fost consilier al fostului ministru Arsen Avakov. Batalioanele naționaliste au fost create sub patronajul lui Avakov, în 2014, pentru a fi trimise în Donbas și a suprima rezistența împotriva Maidanului. Myrotvoreț a fost parte din strategia generală de intimidare a oponenților loviturii de stat. ”Inamic al poporului” este oricine îndrăznește să se exprime public împotriva Maidanului sau să conteste agenda naționalistă a Ucrainei, iar numele lui poate să apară pe acest site. Au fost uciși astfel un jurnalist, un deputat. Se cunosc numele asasinilor, însă nu sunt arestați, pentru că în Ucrina zilelor noastre, unde viața politica este controlată de radicali, acești oameni sunt considerați eroi.

Siteul acesta nu a fost închis după scandalul generat de publicarea datelor personale ale unor politicieni străini, inclusiv ale lui Gerhard Schroeder. Spre deosebire de domnul Schroeder, care locuiește în Germania, mii de ucraineni care au apărut cu datele lor pe acest site nu se mai pot simți în siguranță. Cei arestați în martie 2022 figurau și pe acest site. Pe unii îi cunosc personal – redactorul-șef al unui ziar din Odessa și posesorul unui canal de YouTube. Alții au fugit din Ucraina. În aprilie 2022, simțindu-se în siguranța, Tarik Nezalejko a spus pe YouTube că serviciul secret din Ucraina este un fel de „Gestapo” și a dat informații despre cum poți să scapi de agenții SBU.

Mă gândesc tot mai mult la calea spre modernizare a lui Augusto Pinochet, care este chiar admirat de neoliberali. Crimele regimului Pinochet nu au fost investigate o lungă perioadă

Acestea fiind spuse, Ucraina nu este o țară democratică. Mă gândesc tot mai mult la calea spre modernizare a lui Augusto Pinochet, care este chiar admirat de neoliberali. Crimele regimului Pinochet nu au fost investigate o lungă perioadă. În cele din urmă, lumea a aflat adevărul. Nu pot decât să sper că așa se va întâmpla și în cazul Ucrainei.

The Grayzone: Profesorul Volodimir Ișcenko a spus într-un interviu recent că, spre deosebire de Europa de Vest, în spațiul post-sovietic este un parteneriat între naționalism și neoliberalism.

Olga Baysha: Sunt de acord cu Volodimir. În Ucraina avem un parteneriat între liberali și naționaliști bazat pe intoleranța față de Rusia și față de toți cei care vor să coopereze cu Rusia. Văzută prin prisma războiului actual, această cooperare pare justificată. Însă alianța a apărut cu mult timp înainte, în 2013, când s-a creat mișcarea Maidanului. Acordul cu Uniunea Europeană era văzut de liberali ca o cale spre democratizare, modernizare și civilizație. Spre deosebire, Uniunea Economică Eurasiatică, condusă de Rusia, era asociată cu regresul civilizațional și cu despotismul asiatic. Naționaliștii radicali au fost cei mai activi luptători în Maidan. Unitatea dintre liberali și acești luptători a fost esențială pentru transformarea unui protest civic într-o luptă armată pentru răsturnarea neconstituțională a guvernului. Rolul naționaliștilor a stat însă și la baza apariției mișcării anti-Maidan din estul Ucrainei, care se împotrivea loviturii de stat. În parte, ceea ce observăm astăzi este urmarea tragică a acestei alianțe nefericite.

În parte, ceea ce observăm astăzi este urmarea tragică a acestei alianțe nefericite între liberali și naționaliștii radicali.

The Grayzone: Care este relația lui Zelenski cu extrema dreaptă?

Olga Baysha: Zelenski nu a exprimat niciodată opinii despre extrema dreaptă. În serialul ce i-a servit ca platforma electorală, naționaliștii erau prezentați într-o lumina negativă: proști și marionete ale oligarhilor. În campania electorală, Zelenski a criticat o lege a președintelui Poroșenko care îi obliga pe funcționarii publici, pe militari, medici și profesori să cunoască limba ucraineană. ”Trebuie să dăm legi care sa consolideze societatea, nu viceversa”, spunea Zelenski. După venirea la putere, Zelenski a dat însă o lege care promovează limba ucraineană în toate sferele vieții publice, pe linia trasată de Poroșenko, spre satisfacția naționaliștilor și furia rusofonilor. Zelenski nu a făcut nimic pentru pedepsirea naționaliștilor pentru crimele comise împotriva opozanților politici din Donbas. Este relevant că Zelenski a fost susținut de unul dintre cei bănuiți pentru asasinarea unui jurnalist.

Mulți cred că Zelenski s-a apropiat de extrema dreapta pentru că, deși sunt o minoritate în Ucraina, acești radicali nu ezită să folosească forța împotriva politicienilor, magistraților, oamenilor legii, jurnaliștilor și asa mai departe. Cu alte cuvinte, ei intimidează societatea, inclusive puterile statului.

Propagandiștii pot repeta cât vor marota ”Zelenski este evreu, deci nu poate fi nazist”, însă adevărul este că radicalii controlează procesul politic din Ucraina prin violența împotriva celor care se opun agendei lor naționaliste. Radicalii numesc asta ”safari politic”.

Zelenski s-a apropiat de extrema dreapta pentru că, deși sunt o minoritate în Ucraina, acești radicali nu ezită să folosească forța împotriva politicienilor, magistraților, oamenilor legii, jurnaliștilor

The Grayzone: Credeți că Zelenski joacă un rol constructiv în calitate de lider al Ucrainei în vreme de război?

Olga Baysha: Urmăresc cu atentie discursurile lui Zelenski și pot spune că modul în care prezintă conflictul nu lasă nicio șansă soluțiilor diplomatice, pentru că repetă mereu că forțele binelui sunt atacate de forțele răului. Nu poate fi o soluție politică. Sunt însă realități care contrazic această imagine mitologică a conflictului – faptul că Ucraina s-a împotrivit ani de zile implementării Acordurilor de la Minsk, semnate în 2015, după înfrângerea din Donbas. Potrivit acestor acorduri, Donbasul trebuie să primească autonomie politică în cadrul Ucrainei – ceva de neconceput pentru radicali. Kievul nu a aplicat acest document ratificat de ONU și a continuat războiul în Donbas. Viața oamenilor de acolo a devenit un coșmar. Războiul de acum este o prelungire a celui din 2014. A vedea lucrurile în acest fel nu înseamnă că ești de acord cu invazia rusă de acum, dar arată că și Ucraina este responsabilă pentru ce se întâmplă acum.

A prezenta conflictul ca pe o înfruntare între democrație și autocrație, între civilizație și barbarism înseamnă manipulare, iar asta este o chestiune esențială pentru a înțelege situația. Zelenski propagă viziunea lui George Bush – ”fie esti cu noi, fie cu teroriștii” – și asta îi permite să nu-și asume personal responsabilitatea pentru dezastrul de acum.

Calitățile actoricești sunt esențiale atunci când Zelenski vinde întregii lumi această imagine, iar lumea aplaudă. Nici măcar nu-și ascunde satisfacția. Întrebat de un reporter francez cum i s-a schimbat viața, Zelenski a spus: ”Acum viața mea este frumoasă. Cred că este nevoie de mine. Simt că este cea mai importantă semnificație a vieții mele – să fie nevoie de mine. Să simți nu doar că respiri, mergi, mănânci, Să simți că trăiești”. Pentru mine, declarația este alarmantă: arată că Zelenski se bucură că războiul îi dă ocazia să joace pe scena lumii, se bucură că trăiește, în timp ce milioane de ucraineni duc o viață groaznică, iar alte mii de oameni au murit.

Zelenski propagă viziunea lui George Bush – ”fie esti cu noi, fie cu teroriștii” – și asta îi permite să nu-și asume personal responsabilitatea pentru dezastrul de acum.

The Grayzone: Unii comentatori ruși sugerează că Ucraina are o atitudine de superioritate când vine vorba despre pro-occidentalism versus pro-rusism. Credeți că asta a contribuit la neînțelegerea de către liderii ruși a realităților din Ucraina?

Olga Baysha: Tind să cred asta. Jumătate dintre ucraineni nu au fost de acord cu Maidanul, iar milioane de ucraineni din estul țării au fost de acord cu intervenția rusă. Știu asta, pentru că rudele mele locuiesc în acea zonă. Însă asta era valabil în 2014 și poate să nu mai fie valabil acum. Au trecut opt ani, a răsărit o nouă generație, crescută într-un alt mediu social, mulți oameni s-au obișnuit cu noile realități. Oamenii îi urăsc pe naționaliștii radicali, însă cu siguranță urăsc și mai mult războiul. Realitatea de pe teren este mai complexă decât se așteptau decidenții ruși.

Superioritatea ucrainenilor care se identifică mai mult cu occidentalii decât cu rușii este cea mai tragică parte a întregii perioade post-Maidan, pentru că această superioritate a împiedicat găsirea unui limbaj comun între „progresiști” și compatrioții lor lor pro-ruși și „retrograzi”. Asta a dus la revolta din Donbas și la operațiunea antiteroristă a armatei ucrainene împotriva intervenției ruse, asta a dus la acordurile de la Minsk, la neaplicarea lor și, în cele din urmă, la războiul de acum.

RĂZBOIUL DIN UCRAINA, PRETEXT PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALĂ. Planul lui Macron!

RĂZBOIUL DIN UCRAINA, PRETEXT PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALĂ.  

Resetarea spațiului european este mega-planul pregătit de Emmanuel Macron pentru cel de-al doilea mandat în fruntea Franței. Proaspăt reales președinte, liderul de la Elysee deja vorbește despre nevoia de a schimba orânduirea și forma de organizare pe Bătrânul continent. UE s-a perimat în doar câteva decenii, crede Macron.

Propunerea lui, una cuprinzătoare și avangardistă, a fost prezentată în discursul de Ziua Europei. Este vorba despre nici mai mult, nici mai puțin decât redesenarea hărții politice prin apariția unei noi organizații care să poată include atât Ucraina, cât și Marea Britanie.

Cu prilejul ultimul discurs rostit în P.E. de la Strasbourg, Macron a propus o nouă „comunitate politică europeană”, care să includă atât membri, cât și non-membri ai UE.

VIITORUL EUROPEI, REMODELAT DUPĂ RĂZBOIUL DIN UCRAINA

Ce vrea să spună liderul Franței este că viitorul Europei va fi remodelat după războiul din Ucraina. Noua Ordine Mondială începe să se instaureze peste tot în lume, iar „cartierul general” va fi pe „Bătrânul continent”, în noua casă. CONFEDERAȚIA EUROPEANĂ este țelul la care visează Macron, pupilul elitei financiare globale.

Sub pretextul că se caută cu disperare o soluție pentru integrarea Ucrainei în spațiul comunitar, Emmanuel Macron a vorbit la Strasbourg despre spulberarea granițelor naționale. Confederația europeană va aduce DISPARIȚIA STATELOR în forma de organizare actuală, considerată perimată de „vizionarii” politici din prezent.

„Aspirația legitimă a Ucrainei, ca și a Moldovei și Georgiei, de a adera la Uniunea Europeană, ne invită să regândim geografia și organizarea continentului nostru”, a spus Macron, mesaj urmat imediat de o apreciere personală: „Ucraina, prin lupta și curajul său, este deja astăzi un membru al inimii Europei noastre, al familiei noastre, al Uniunii noastre”.

„Chiar dacă mâine le-am acorda statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, știm cu toții foarte bine că procesul care le va permite să adere ar dura câțiva ani, probabil câteva decenii. Și este adevărat să spunem asta, dacă nu decidem să coborâm standardele aderării la UE și, prin urmare, să regândim complet unitatea Europei”, a completat Macron.

LEGISLAȚIA ACTUALA, LA GUNOI!

Propunând o altă formă de organizare în Europa, Franța ajunge să pună sub semnul întrebării tocmai principiile care stau la baza formării spațiului comunitar. Iar unul dintre pilonii care asigură echilibrul între drepturi și responsabilități este cel care implică fidelitatea față de legislația UE. În viziunea macronistă, este desuet să mai vorbim despre respectarea normelor și valorilor europene.

Confederația Europeană despre care vorbește președintele francez seamănă foarte mult cu UE, doar că ea va fi deschisă și țărilor care deja au părăsit blocul comunitar. Trimiterea este la Marea Britanie, dar Macron nu a vorbit și despre cum îl va convinge pe Boris Johnson să se întoarcă în sânul familiei europene.

„Această nouă organizație europeană ar permite națiunilor europene democratice care aderă la setul nostru de valori să găsească un nou spațiu pentru cooperare politică, securitate, cooperare în domeniul energiei, transporturilor, investițiilor, infrastructurii și mișcării oamenilor, în special a tinerilor noștri.

Interesant este că și Italia sprijină proiectul prezentat de Franța.

Enrico Letta, fost prim-ministru la Roma și lider al Partidului Democrat, a vorbit încă de acum o lună despre o „Confederație Europeană cu țări membre aspirante, care să înceapă cu o zonă economică comună, adăugând treptat angajamente și, în cele din urmă, incluzând o clauză comună de apărare”. (apud national.ro)

Ați priceput ce vrea Macron? O confederație europeană, mult mai largă de cât UE, un supra-stat european al cărui lider va fi el, va însemna practic nucleul Noii Ordini Mondiale. Susținut de WFE – școlit la Young Global Leaders – și de Rotschild – pentru care a lucrat atâția ani -, va demara procesul pentru formarea unui guvern mondial. Și, ulterior, demararea asaltului final asupra Chinei, pentru supremația economică mondială.

Numai că, după războiul din Ucraina, Eurasia, Orientul Mijlociu, Sudul Pacificului, Africa și cea mai mare parte a Americii latine sunt pierdute. Déjà se lucrează la o ordine politico-economică alternativă la cea occidentală. Mai trebuie reținut că resursele planetei sunt concentrate în emisfera estică.

Și tocmai de aici vine pericolul: al unui război mondial pentru resursele planetei. Și toate astea fiindcă Occidentul a renunțat la vechea ordine mondială și la dreptul internațional garantate de ONU. Vrea să conducă lumea de unul singur.

PS. Apropo de Confederația Europeană, popoarele europene n-ar trebui întrebate, prin referendum, dacă sunt de acord? Și n-ar trebui stabilit ante factum care este acel „set de valori” pe care vor globaliștii europeni să întemeieze Confederația aia?

Nu de alta, dar UE s-a fundat inițial pe un set de valori, pentru ca apoi fie schimbat din mers, fără ca popoarele țărilor membre să fie întrebate. Ba obligate să le asume. Sub amenințarea sancțiunilor. Că dacă li se spunea de la început, unele țări n-ar mai fi fost acum membre.

Dar le știm acum care sunt, s-au devoalat. Cele neomarxiste: marxism cultural, political correctness, anti-suprematismul alb, evacuarea valorilor religioase din spațiul public, ideologiile de gen, transgenderism, metisarea forțată, codul QR, creditul social chinez, dictatura sanitară... Cele ale Școlii de la Frankfurt.

Angelo David

NEOCONII SOCIOPAȚI SACRIFICĂ UCRAINENII ȘI SĂRACII DIN LUME

KATIE HALPER: Profesore Michael Hudson, vă mulțumesc foarte mult că ni v-ați alăturat. Suntem foarte încântați să vă avem. Am vrut să începem prin a vă întreba dacă ați putea oferi o imagine de ansamblu asupra aspectelor economice care conduc acest conflict. Mă refer la conflictul dintre Rusia și Ucraina și, desigur, cu restul lumii sau, mai corect, conflictul Rusia - SUA și consecințele sale economice.

MICHAEL HUDSON: Depinde din ce parte te uiți. Din partea rusă, nu cred că au primat factorii economici. Kremlinul a fost amenințat de extinderea NATO și de un plan secret de a fi atacate zonele rusofone din Ucraina. Deci, cred că toate calculele Rusiei au fost pur și simplu militare. Calculele Occidentului sunt însă destul de diferite.

Și dacă te uiți la care sunt rezultatele conflictului, sunt foarte clare. O creștere foarte mare a prețurilor la combustibil, petrol și energie, o creștere foarte mare a prețurilor la produsele din domeniul agriculturii, odată cu scăderea ofertelor. Acest lucru va lăsa cea mai mare parte a Africii, Americii Latine, Sudul Global – țările din lumea a treia - în imposibilitatea de a-și plăti datoriile externe, ceea ce va duce fie la o neplată masivă a datoriei, fie la o amnistie fiscală.

Țările vor trebui să aleagă. Vor fi nevoite să își lase casele fără energie, fabricile fără energie – iar consumul de energie pe cap de locuitor este direct legat de PIB în ultimii 150 de ani. Fiecare diagramă arată cum consumul de energie, PIB-ul și venitul personal cresc împreună.

Deci, ce vor face țările când nu își pot permite să plătească prețuri mai mari pentru energie? Janet Yellen, care a fost șeful Rezervei Federale și [acum] secretar al Trezoreriei spune: „Ei bine, ceea ce vom face este să folosim Fondul Monetar Internațional pentru a păstra hegemonia unipolară a Americii.

Trebuie să păstrăm controlul american asupra lumii și o vom face prin intermediul FMI." Și asta ce înseamnă în practică? Folosirea FMI pentru a crea drepturi speciale de tragere, care vor fi un fel de bani gratuiți, a căror mare parte va merge în Statele Unite pentru a-și sprijini cheltuielile militare în străinătate, în toată această escaladă militară uriașă.

Și va permite FMI să meargă în țări și să spună: „Vă vom ajuta să vă plătiți datoriile ca să nu fiți blocați și să obțineți energie, dar este condiționat”. În condiții obișnuite: trebuie să-ți scazi salariul; trebuie să dai legislație antimuncă; trebuie să fiți de acord să începeți să vă vindeți domeniul public și să îl privatizați.

Criza energetică și alimentară cauzată de războiul NATO împotriva Rusiei va fi folosită ca o pârghie nu numai pentru a împinge privatizarea în mare parte sub controlul investitorilor și băncilor și finanțatorilor americani, dar va bloca și țările aflate pe orbita SUA tot mai mult, atât Sudul Global, cât și, în special, Europa.

O victimă va fi, deci, evident, Europa și euro. Euro a scăzut în valoare zi de zi, deoarece oamenii își dau seama că și-au pierdut piețele de export din Rusia și o mare parte a celor din Asia, iar acum și pe cele de acasă, deoarece exporturile necesită energie pentru a fi realizate. Costurile de import sunt în creștere, în special energia.

S-a convenit să se folosească acum 3 miliarde de dolari pentru a se construi noi instalații portuare pentru cumpărarea de gaz natural din SUA, gaz natural lichefiat, la trei până la șapte ori prețul pe care îl plătește acum pentru cel rusesc, ceea ce va face aproape imposibil ca firmele germane să producă îngrășăminte pentru a înființa culturi în Germania. Euro se prăbușește, deci.

Cea mai mare scădere dintre toate a fost însă a yenului japonez, deoarece Japonia își importă toată energia și cea mai mare parte a alimentelor și își menține ratele dobânzilor foarte scăzute pentru a sprijini sectorul financiar. Și astfel economia japoneză este sacrificată, contractată.

Și cred că asta este... nu poți spune: „Păi, acesta este un accident”. Aceasta face parte din PLAN, pentru că acum Statele Unite pot spune: „Desigur că nu vrem ca yenul tău să scadă atât de mult încât consumatorii tăi să fie nevoiți să plătească mai mult. Vă vom oferi, desigur, DST—drepturi speciale de tragere—și ajutor american. Dar vrem să vă rescrieți constituția, astfel încât să puteți avea arme atomice pe teritoriul vostru, astfel încât să putem lupta împotriva Chinei până la ultimul japonez. Așa cum facem în Ucraina, lasă-ne să o facem pentru tine!"

Și, desigur, japonezilor le place asta. Guvernului îi place ideea asta. Le place să sacrifice populația, ceea ce au făcut încă de la Acordul Plaza și Acordul Luvru din anii 1980, care practic au distrus economia industrială japoneză, după o creștere uriașă ajungînd la o scădere în masă.

Deci, acestea sunt efectele economice ale războiului. Și citind în ziar, crezi că războiul este despre ucraineni și NATO care luptă împotriva rușilor, când el este într-adevăr un război al Statelor Unite, care folosește conflictul NATO-Rusia ca mijloc de a controla aliații săi și întreaga lume occidentală; redau cuvintele lui Janet Yellen: „să restabilim puterea unipolară americană”.

AARON MATÉ: Și credeți că, acceptând că aceasta este strategia SUA, luându-vă argumentul la valoarea nominală, credeți că această strategie va reuși?

MICHAEL HUDSON: În cele din urmă, America se va autoînfrânge. Aproape fiecare discurs al politicienilor și militarilor americani conține sintagma: „Păi, nu vrem ca America să se împuște singură”. Este evident că toți sunt îngrijorați de asta. Este un pariu uriaș al celor care instrumentează planul.

Armata nici nu a fost consultată în privința sancțiunilor care au fost adoptate împotriva importului de energie rusească. Și armata nu a fost consultată nici măcar cu privire la planurile Departamentului de Stat și Securității Naționale... neoconservatorii care conduc de facto războiul NATO. Și așa, evident, există multe îndoieli în cadrul armatei, dar ei nu vorbesc, nu fac asta.

Este uimitor că în Europa singura opoziție la asta vine din partea dreptei, de la oameni ca Viktor Orban, Marine Le Pen. Nu dinspre aripa stângă. Deci, aripa stângă în Europa... de fapt nu ar trebui să spun stânga, ar trebui să spun ceea ce este acum aripa dreaptă, partidele social-democrate, Partidul Laburist, acestea sunt partidele care sunt complet în spatele NATO. Și nu pare să existe un imperativ politic în aceste țări, cu excepția unei politici care le va afecta balanța de plăți și le va bloca în dependență de Statele Unite.

Deci, cum va afecta conflictul economia? Ei bine, Rusia nu își poate permite să piardă, pentru că dacă va pierde, NATO va instala arme nucleare chiar în Ucraina, chiar lângă granița sa, așa cum vrea să facă în Letonia și Estonia. Și SUA, se pare, iau aceeași poziție: „Nu putem pierde, pentru că dacă pierdem, Biden nu va fi reales”.

Și se pare că Biden conduce acum campania militară și economică cu gândul trebuie să facă orice pentru a fi reales în noiembrie [2024], singura variabilă reală în strategia americană fiind publicul american însuși. Deci, este pus în joc totul.

AARON MATÉ: Și, apropo, dacă acesta este gândul lui Biden, el face asta deși majoritatea americanilor nu se trezesc dimineața îngrijorați de Ucraina, nu este preocuparea lor principală. Dar există o atitudine foarte diferită în interiorul Casei Albe. Deci, permiteți-mi să vă întreb despre Rusia. Va putea Rusia să reziste la toate acestea? În timp ce vorbim, Rusia a întrerupt recent livrările de gaz către Polonia și Bulgaria. Să presupunem că alte părți ale Europei urmează exemplul și refuză să plătească în ruble pentru achiziția de gaz, așa cum a cerut Putin. Își poate permite Rusia să împiedice mai multe țări să primească energie rusească sau crezi că Putin blufează în acele cazuri?

MICHAEL HUDSON: Nu blufează, bineînțeles că își poate permite să o întrerupă pentru că Rusia este aproape autonomă. Așa a supraviețuit anilor 1990 și terapiei de șoc. În orice țară care a supraviețuit terapiei de șoc, nimic din ce va veni nu va mai fi atât de grav. Deci, s-a demonstrat deja că poate supraviețui, acum 20 de ani, acum 30 de ani. Și poate supraviețui mult mai bine decât poate supraviețui Europa.

AARON MATÉ: Michael, lasă-mă să mă întorc. A supraviețuit, dar anii 90 au pus o taxă foarte mare asupra Rusiei.

MICHAEL HUDSON: Da, absolut.

AARON MATÉ: Sugerați că Rusia s-ar putea confrunta din nou cu asta?

MICHAEL HUDSON:Nu, nu cred că va fi din nou atât de grav, pentru că acum are sprijinul Chinei, Indiei și pe al altor țări. A reconstruit suficient din economia sa și a făcut suficiente legături cu alte economii care o susțin politic. Pentru că Biden a spus din nou și din nou: „Trebuie să distrugem Rusia, pentru că dacă distrugem Rusia, o vom îndepărta de China și apoi putem merge împotriva Chinei care este inamicul nostru adevărat”.

Deci, trebuie să îngenunchem lumea care se poate opune nouă, mai întâi Rusia și apoi China, poate și India. Și a fost foarte explicit în asta, așa că vă puteți imagina ecoul propagat de cuvintele sale în China și India. India a spus deja: „Ei bine, uite, suntem legați din punct de vedere economic de Rusia. Vom continua să facem comerț cu ea. N-avem încotro.

Rezervele valutare ale Rusiei au fost furate de Occident. Practic, va funcționa cu China pentru a crea un fel de schimburi de valută reciproce, cum ar fi Statele Unite ale Americii cu Europa și alte țări - swap-uri valutare, astfel încât să poată deține moneda celuilalt. Și China știe că, în cele din urmă, va fi rambursată printr-o nouă conductă pentru a i se livra gaz. Deci, cred că s-a luat o decizie în Rusia că se decuplează de Occident. Cu siguranță, decuplarea de Europa, decuplarea de Statele Unite, cu excepția comerțului marginal.

Deci, da, va fi dureros. Dar cred că poporul rus, care primește un raport foarte diferit despre război și violența și terorismul care se desfășoară în Ucraina decât oferă presa occidentală cetățenilor ei, în procente de 80% este în acord cu Putin. Nu e ca în anii 90 când erau complet demoralizați.

Luptele militare nu se vor încheia anul acesta sau anul viitor. Vor dura cel puțin 30 de ani. Și se vor încheia probabil cu o scindare între Europa și Occident, pe de o parte, și Eurasia, pe de altă parte, cu tot mai multe țări din Africa și America de Sud legându-se de economia eurasiatică, pe măsură ce Europa și economiile americane se micșorează. Aproape toată lumea vede o scădere a lor.

Cred că președintele Xi al Chinei a spus zilele trecute că vede cum economia americană se micșorează și, cu siguranță, economia europeană se micșorează, pentru un deceniu sau atâta timp cât va continua cursul neoliberal. Și cred că este destul de evident - se va micșora.

Și Xi a mai spus că asta se datorează faptului că o economie planificată centralizat, pe care o numesc socialism sau marxism cu caracteristici chineze, este mai eficientă decât democrația, pentru că democrația se transformă într-adevăr în oligarhie foarte repede, iar oligarhia se transformă într-o aristocrație ereditară.

Și Occidentul nu mai este o democrație. Occidentul s-a transformat într-o aristocrație ereditară. Iar chinezii încearcă să împiedice clasa financiară să devină o castă independentă, urmând politici care să sărăcească forța de muncă, pentru că pentru ei banca și creditul sunt încă de utilitate publică. Acesta este cel mai important sector care trebuie [salvat] în China și acesta este ceea ce face China atât de diferită de Statele Unite.

Spre comparație, putem spune că bancherii și Wall Street sunt planificatorii centrali ai SUA, iar planificarea lor centrală este în favoarea sectorului finanțelor, asigurărilor și imobiliarelor, pe când bancherii chinezi sunt responsabili de China prin Trezorerie, care este condusă de partid, sunt oficiali care nu caută să obțină câștiguri de capital pentru familiile bogate, ci folosesc finanțarea pentru a-și construi industria și infrastructura și pentru a deveni independenți față de Occident.

AARON MATÉ: Și dacă ar fi să preziceți primele locuri în care vom vedea o consecință majoră, tulburări majore ca urmare a prețurilor mai mari ale mărfurilor din cauza acestui război împotriva Ucrainei, care vor fi?

MICHAEL HUDSON: Aș spune că America Latină, Africa, țări din lumea a treia care au urmat politica Băncii Mondiale în ultimii 70 de ani și nu și-au construit capacități pentru a-și produce propria hrană, ci produc culturi de export, deci sunt dependente de importul de alimente, cereale şi energie americane. Jocul economic central al războiului NATO împotriva Rusiei a fost preluarea controlului asupra comerțului mondial de energie în mâinile companiilor petroliere americane, engleze și olandeze.

Deci, practic, companiile petroliere și SUA vor lăsa țările din lumea a treia să intre într-o criză. Dacă nu își îndeplinesc obligațiunile, atunci Statele Unite și deținătorii de obligațiuni vor putea trata America Latină așa cum au tratat Argentina sau Venezuela și să ia orice active pe care le au în afara țării lor. Ca și Venezuela, care a avut investiții în Statele Unite și aur pe care l-a lăsat în Banca Angliei, care au fost, toate, luate.

Va fi o uriașă acapare de bunuri. Iar cele mai multe bunuri ale celor care vor fi deposedați vor fi în America Latină și Africa. Și poate în unele țări deficitare din Asia. Deci, aceasta este veriga cea mai slabă, și de aceea există această luptă în cadrul FMI la ședințele viitoare, pentru a crea aceste drepturi speciale de tragere - DST pentru a le oferi bani cu condiția să existe un război de clasă.

Deci, ceea ce vedem, într-adevăr, nu este un război între NATO și Rusia. Este un război de clasă al neoliberalilor împotriva muncii în întreaga lume pentru a consfinți puterea finanțelor asupra muncii.

AARON MATÉ: Și așa crezi că există o amenințare cu o criză a foametei și mai gravă în această lume, una despre care nu vorbim și ar trebui să ne pregătim pentru ea?

MICHAEL HUDSON: O amenințare? Păi acesta este OBIECTIVUL! Da, desigur. Asta vizează ei. Dacă citiți ce spune Klaus Schwab la Forumul Economic Mondial, el a spus că sunt cu 20% prea mulți oameni în lume, în special în Sudul Global. Miliardarii spun cu toții: „Trebuie să reducem populația, sunt prea mulți consumatori care nu produc suficientă bogăție pentru noi. Dacă ei produc bogăție pentru ei înșiși, asta nu contează pentru că asta nu este pentru noi."

Deci, da, nu va fi un accident. Evident, oricine se uită la tendințele economice de bază poate vedea că acest lucru este inevitabil – și trebuie să presupunem că acest lucru a fost discutat ca parte a întregului plan neoliberal al administrației Biden și al „statului profund” din spatele lui.

KATIE HALPER: Cât de diferit este de ceea ce am văzut cu Trump?

MICHAEL HUDSON: Este cam la fel. Aceleași grupuri sunt încă în control. Trump urma să-l numească pe acel general care urma să curețe practic Departamentul de Stat și CIA, dar ginerele său l-a convins să nu numească acea persoană. Și Trump nu a avut pe nimeni în administrația sa capabil să închidă tot acest grup neocon de acolo.

Deci, practic, l-a lăsat să distrugă, în esență. El a vrut să retragă trupele din Siria, iar Armata a refuzat să retragă trupele. Nimeni nu i-a urmat ordinele. Așadar, a fost o aberație din punct de vedere politic, dar președinția SUA în zilele noastre este doar o unealtă a „statului adânc” din spatele ei. Deci, nu cred că este atât de mare diferență. Republicanii sunt la fel de mult în spatele acestui plan ca și democrații.

AARON MATÉ: Permiteți-mi să vă întreb despre impactul economic asupra Ucrainei din acest conflict și nu doar din cauza invaziei Rusiei, ci și privind la ultimii opt ani, începând de la lovitura de stat susținută de SUA. Și poate putem începe cu ceea ce s-a întâmplat în toamna lui 2013, pentru că povestea convențională despre care ni se vorbește mult în SUA este că, practic, toată criza a început atunci când Ucraina era în discuții cu UE, sub Ianukovici, președintele demis. Și Ianukovici urma să semneze acest acord cu UE. Și asta și-au dorit cei mai mulți ucraineni. Ar fi adus libertate Ucrainei, iar apoi Rusia practic a sabotat-o și i-a ordonat să nu o facă. Și atunci ucrainenii au ieșit să protesteze...

KATIE HALPER: Nu este... nu spui tu asta, Aaron, nu? Vrei să spui că aceasta este narațiunea mainstream cu care am fost hrăniți.

AARON MATÉ: Da, aceasta este narațiunea mainstream cu care am fost hrăniți. Și atunci ucrainenii au ieșit să protesteze pornind revoluția de la Maidan, așa cum se numește, și asta a dus la lovitura de stat din februarie 2014, care l-a înlăturat pe Ianukovici. Puteți vorbi de ce narațiunea greșește, în special despre termenii acordurilor care i s-au cerut lui Ianukovic să le semneze de către UE și ce ar fi însemnat asta pentru Ucraina?

MICHAEL HUDSON: Ei bine, Rusia nu putea să-i impună cu adevărat lui Ianukovici ce să facă. Ianukovici a fost întotdeauna independent. Rusia a făcut o ofertă mai bună, iar Ianukovici a spus că acordul pe care îl oferă UE îi va face mult mai săraci - pe el și gruparea oligarhică din jurul său - decât continuarea relațiilor pe care le avea cu Rusia, care, până la urmă, erau relațiile lor tradiționale.

Deci, Ianukovici nu a semnat acordurile UE. Și în acel moment, nu ucrainenii au protestat. Era un grup neo-nazist care a fost poziționat în... care s-a instalat cu lunetiști în jurul pieței Maidan și grupul nazist a început să tragă în polițiști pentru a-i face să pară că ar fi fost din guvern, oamenii lui Ianukovici, și trag asupra mulţimii generale.

Deci, practic, lovitura de stat a fost sponsorizată de Statele Unite, care au introdus în guvern oficialii desemnați de doamna Nuland, iar ucrainenii speraseră că aderarea la UE îi va face să prospere cumva. Ei bine, acesta este mitul pe care l-a crezut Europa, că dacă s-ar lua doar după sfatul SUA, ar ajunge la fel de prosperă, cu tot atâtea bunuri de larg consum ca și Statele Unite. Și totul a fost un mit.

Dar când consilierii lui Ianukovici s-au uitat la asta, ei au spus: „Ei bine, nu vom face bani în acest fel, practic”. Și cleptocrații care conduceau Ucraina în acel moment - fiindcă nu ucrainenii conduceau Ucraina - au gândit la fel. Ucraina a fost considerată de către Banca Mondială cea mai coruptă țară din Europa, iar cleptocrații s-au gândit:

„Stai puțin. Dacă semnăm că vrem în UE, atunci europenii vor prelua proprietățile noastre și vor dori să ne cumpere și vom rămâne cu niște iahturi și niște imobile în Anglia, precum rușii. Deci, ei au fost cu siguranță în spatele lui Ianukovici, spunând: „Nu este o afacere bună treaba asta cu UE”.

Și-atunci SUA au decis că au nevoie de o lovitură de stat pentru a folosi Ucraina pe termen lung în lupta împotriva Rusiei, ca primul domino care trebuie să cadă în lupta împotriva Chinei. Asta era deja în discuție la acel moment, în 2014.

MICHAEL HUDSON (născut la 14 martie 1939) este un economist american, profesor de economie la Universitatea Missouri–Kansas City și cercetător la Institutul de Economie Levy din Bard College, fost analist pe Wall Street , consultant politic, comentator și jurnalist.