Parteneriatul Estic-UE

Ucraina

Spre sfârşitul lunii la Vilnius va avea los Summitul UE-Parteneriatul Estic,  întâlnire cu aşteptări mari pentru Uniunea Europeană cât şi pentru Rusia, oponenta acestui parteneriat. Adevărata decizie a Ucrainei, principala atracţie a acestui Summit, de fapt miza cea mare a Parteneriatului o vom cunoaşte probabil abia atunci. Vă propunem până atunci un exerciţiu de evaluare a situaţiei prezente pentru a defini cât ma aproape de realitate şansele semnării Tratatului de Asociere Ucraina- UE.

Presupunem că avem o matrice cu doi actori –UE si Ucraina şi două nivele de analiză-interesele geostrategice şi cele economice ale acestora şi încercăm să găsim varianta optimă pentru fiecare din cei doi actori.  De la începutul analizei se ridică două întrebări:

Prima: pot suplini valorile europene (sintetizate prin democraţie, stat de drept, drepturile omului) oportunităţile geostrategice ale ţărilor estice vizate? Sunt valorile europene întradevăr universale încât să poată rodi de la un context la altul chiar ţinând seama de interesele de stabilitate specifice?  Dacă răspunsul e negativ, atunci geostrategia cu nevoile ei de securitate şi siguranţă va avea prioritate.

A doua intrebare: acest proiect grandios ţine seama de interesele (inclusiv de securitate) ale actualilor cetăţeni europeni? Dacă răspunsul este da, atunci UE trebuie să se aplece asupra problemelor geostrategice. Dacă răspunsul e nu, atunci UE va trebui să facă acelaşi lucru.

Geografia ne arată că cel mai strategic vecin estic al Vestului  este Ucraina.Întregul echilibru geostrategic dintre Vestul euro-atlantic şi estul euro-asiatic depinde de arondarea geo-politică a acesteia, în condiţiile în care neutralitatea ei este imposibilă pe termen mediu şi lung. Când Rusia face presiuni asupra Kievului pentru a nu semna Acordul de Asociere cu UE la Summitul de la Vilnius din luna noiembrie, ea ştie ceva ce UE pare fie a nu şti, fie a nu înţelege. Anume că valoarea geo-strategică a Ucrainei este atât de mare încât umbreşte semnificaţia ideologica a organizării sale interne şi că opţiunea pentru un set de valori sau altul va urma opţiunea pentru o formulă geo-politică sau alta, iar nu invers. Daca UE va câştiga jocul geo-politic a cărui miză este Ucraina, valorile sale vor putea fi transferate fără mari dificultăţi acolo. Daca îl va pierde, va importa doar insecuritate pentru cetăţenii europeni, ratând totodată promovarea valorilor ei şi al modelului său de viaţă în vecinătatea sa orientală. 

Ucraina  are în vecinătate două exemple de state membre UE care cel puţin deocamdată au eşuat în eforturile lor de prosperitate.(Bulgaria si Romania). Integrarea se desfăşoară pe mai multe nivele(economie, instituţii, militar, de securitate, etc). Unul din efectele integrării ar fi schimbul între oameni calificaţi ieftini ucrainieni contra produse ieftine si de calitate din UE.Un alt efect ar putea fi vulnerabilizarea ţării care va avea un minus de mână calificată şi de producţie urmare a importurilor accentuate din UE, Ucraina testând un astfel de exerciţiu de deconstrucţie.

In plus, UE în continuare interesată de pieţe de desfacere şi de forţă de muncă ieftină, se prezintă şi ea ca o zona frământată de probleme de instabilitate a monedei, de disociere între statele bogate şi cele periferice. În scurt timp se va vedea dacă Germania, liderul de facto al UE, va incerca să răspundă provocărilor de moment având  ca opţiune fie  o conducere hegemonica fie întărirea alianţei  cu Rusia, mânată de diferite interese  economice . Plăcile tectonice care în urmă cu peste 70 ani s-au mişcat şi au rearanjat Europa, pot face oricând o reaşezare masivă a geografiei politice. În această eventualitate, Ucraina  va decide obligatoriu dacă înca nu a făcut-o, între cele doua opţiuni. Şi acum întrebarea finala bivalentă  pentru ambele entităţi: mai este UE capabilă de extindere? Vrea Ucraina să devină un pivot care să beneficieze de resurse de la Est şi de tehnologie inclusiv  tehnică militară de la vest? Are capacitatea UE să ofere şi securitate  sau e necesară si extinderea NATO?

Scurt istoric al relaţiilor UE-Ucraina în efortul de a semna Acordul de Asociere.

Decembrie 2012-Decizia Consiliului Afacerilor Externe- Hotărârea UE a unui angajament cu Ucraina

La summitul din februarie Preşedintele Ianucovici a promis să îndeplinească 3 condiţii:

1.Stabilirea unui sistem electoral fiabil bazat pe un Cod electoral şi acces echilibrat al competitorilor la media, 2. Reforme în justiţie şi poliţie, 3. Îndeplinirea reformelor stipulate în Agenda de Asociere UE nu a fost mulţumită de modul de îndeplinire a obiectivelor şi a cerut să se vadă progrese clare în următoarele luni până la întâlnirea Consiliului Afacerilor Externe din mai care să revadă şi stadiul  relaţiilor UE-Ucraina.

Ce a obţinut Ucraina?

Acolo  s-au discutat 3 seturi de probleme practice: Integrare economică,energie şi circulaţie liberă. UE s-a arătat gata să furnizeze Ucrainei 610 milioane Euro,  asistenţă macrofinanciară dacă Ucraina îşi reformează politicile economice şi ia un împrumut de la FMI pentru a-şi plăti datoriile.În domeniul energiei UE s-a arătat dispusă pentru un suport financiar în vederea modernizării sistemului de tranzitare  a gazului. Media ucrainiană s-a întrebat dacă aceste oferte sunt un premiu pentru politica economică a lui Ianucovici sau dacă un astfel de cadou  din partea UE este bun sau suficient. Timpul a dovedit că UE nu e Moş Crăciun şi că ofertele sunt instrumente adiţionale pentru a ajuta o ţară să facă reforme. Dacă ţara nu doreşte reforme, atunci  e puţin probabil ca ofertele să fie benefice.De fapt toate aceste oferte fuseseră făcute încă în urmă cu 3 ani. A fost doar refuzul Kievului de a accepta fondurile şi a moderniza transportul de gaze. A rămas aceeaşi intrebare, dacă Ucraina chiar doreşte reforme şi astfel sş beneficieze de suportul UE sau nu. Singura ofertă a UE care poate fi considerată un “cadou” este în domeniul mobilităţii şi anume un proces de facilitare a vizelor şi de sperat în timp, călătorii fără viză ale cetăţenilor ucrainieni. Acesta nu ar fi un premiu pentru autorităţile ucrainiene ci un semn de deschidere faţă de ucrainienii obişnuiţi. Unele autorităţi la Kiev s-au întrebat dacă anumite condiţii sunt mai importante decât altele care pot fi eludate. Linia UE este însă clară: toate condiţiile sunt egal de importante şi toate trebuie implementate .

Noutăţile bune pentru Kiev au fost acelea că Parlamentul a adoptat o rezoluţie în sprijinul implementării condiţiilor şi semnării Acordului cu UE. Guvernul ucrainian a adoptat şi el un plan pentru o serie de măsuri în ajutor.Beneficiul îndoielii faţă de autorităţile de la Kiev a fost util căci planul guvernului a omis câteva măsuri importante cum ar fi rezolvarea selectivă a cazurilor din justiţie şi reforma legislaţiei alegerilor. Îndeplinirea doar parţială a condiţiilor până în mai şi apoi presarea UE să semneze Acordul în Noiembrie-cu speranţa că UE va fi prinsă în propriul calendar- nu va duce nicăieri Ucraina. De altfel condiţiile impuse de UE par minime în comparaţie cu cele impuse de exemplu României, ducându-te cu gândul la un anume grad de formalism al acestora. Dintr-o anume perspectivă continuarea cererii de respectare a valorilor şi eschivele repetate ale Ucrainei în a le îndeplini apare ca un joc cu miza cine rezistă mai mult, cine cedează primul?

Ce a făcut Rusia între timp?

Rusia a invitat Ucraina să se alăture Uniunii Vamale Eurasiatice, dar UE pare a nu se teme de Rusia nici nu se îngrijorează că ar putea pierde Ucraina în Uniunea Vamală.Uneleţăari europene în mod individual sunt îngrijorate cu Rusia şi proiectul său de integrare euroasiatic. Totuşi niciun stat membru UE nu e dispus să piardă capital politic aducând Ucraina mai aproape de Bruxelles şi s-o îndepărteze de Moscova dacă conducerea de la Kiev nu confirmă aderenţa la valorile europene. Faptul că Ianucovici a fost invitat la summit este un indicator al importanţei Ucrainei ca un partener regional strategic pentru UE. UE este interesată în întărirea înţelegerii cu Ucraina şi s-o ajute să devină mai compatibilă cu aceasta.Totuşi sunt limite ale preţului pe care UE doreşte să-l plătească. UE este interesată de politica curentă a Ucrainei şi aparent nu de poziţia ei pro sau împotriva Rusiei.

Care este probabilitatea ca Tratatul de Asociere UE-Ucraina să fie semnat in 2013?

În mod clar această semnare depinde de o singură persoană conform analiştilor europeni: Preşedintele Ianucovici. El este singurul care poate folosi în mod întelept această oportunitate.În ciuda declaraţiilor acestuia de la ultimul Summit, şi a planurilor pe hârtie ale guvernului ucrainian, probabilitatea de a se întâmpla acest lucru este mai degrabă mică. Adoptarea unui cod electoral sau eliberarea din închisoare a liderilor opoziţiei par a fi prea costisitoare ăn termenii proiectelor prezidenţiale ale lui Ianucovici din 2015.

Dar iată şi o dinamică recentă:

Guvernul Ucrainei a adoptat în urma cu o lună de zile în unanimitate textul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care conţine şi un acord de comerţ liber. Mai mult: preşedintele Viktor Ianukovici a promis o serie de reforme extrem de îndrăzneţe. Într-o declaraţie din 19 august, preluată de RIA Novosti, Ianukovici susţinea că reformele ar putea deschide calea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, la orizontul următorilor zece ani. Kievul a reuşit să încheie, în această primăvară, un acord privind importul de gaze din Germania şi intenţionează să realizeze unul similar şi cu România. Iar Bucureştiul tocmai a inaugurat construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni, obiectiv menit să spargă monopolul rusesc asupra livrărilor de gaz către Republica Moldova. De altfel, dependenţa economică a celor două state faţă de Rusia este mai degrabă un mit, decît o realitate. Conform datelor Eurostat, Uniunea Europeană este deja principalul partener comercial, atît pentru Ucraina, cît şi pentru Moldova. În cazul Ucrainei, 39% dintre schimburile comerciale sînt cu UE şi doar 20% cu Rusia. În cazul Republicii Moldova, 54% dintre schimburile comerciale sînt cu UE, 15% cu Ucraina şi de-abia 12% cu Rusia.Noi personal credem  că integrarea Ucrainei în UE nu depinde doar de preşedintele Ianucovici. Depinde şi de europeni. Dar, desigur istoria  a arătat turnuri chiar mai dramatice aşa că există încă speranţa pentru viitorul Tratat de Asociere UE- Ucraina

Luând în considerare multitudinea de necunoscute care însoţesc încă Summitul de la Vilnius, lipsa unor angajamente ferme în ce priveşte oportunitatea extinderii spre Est a UE atât din partea unor state membre UE cât şi din partea ţărilor vizate pentru Parteneriat, a oponenţei puternice şi a concurenţei pe care Rusia o exercită prin Uniunea Euroasiatică, ţinând seama de rolul intrinsec al negocierilor de ultim moment  care pot schimba complet turnura angajamentelor, ni se pare că gradul de incertitudine destul de ridicat nu ne permite să facem un pronostic clar al rezultatelor Summitului şi să presupunem doar că un timp s-ar putea să se menţină statu quo-ul.

Smaranda Dobrescu

Bibliografie: Ovidiu Nahoi: Bătălia de la Est-Ucraina şi Moldova rezistă                   Olga Shumylo-Tapiola, Articol June 4, 2013 - Un Summit de succes la Vilnius: misiune posibilă

Nota Bene: Acest material a fost pregatit pentru evenimentul “Parteneriatul Estic al Uniunii Europene–ofensivă şi contraofensivă”, gazduit de Fundatia Europeana Titulescu pe 17 octombrie, 2013. Autorul s-a consultat cu Flavius Chircu pentru realizarea materialului.