Deconstrucţie

Dany Rodrik, până de curând profesor la Harvard, acum la Princeton, unul din economiştii mei preferaţi, şi-a intrebat studenţii la curs: Ce statut aţi prefera să aveţi? Să fiţi sărac într-o ţară bogată sau să fiţi bogat într-o ţară săracă? În această capcană au căzut majoritatea sclipitorilor studenţi de la Harvard. Profesorul le-a explicat de ce opţiunea săracului într-o ţară bogată este de preferat, pragmatic , cu cifre, exemple de ţări. Le-a explicat şi din punct de vedere etic de ce poziţia unui om bogat aflat într-o mica minoritate printre o multime de oameni sărmani este  nu numai inconfortabilă dar şi generatoare de mari obligaţii de participare activă la schimbarea  societăţii, a economiei, a orientării acestora  spre o societate mai echitabilă, mai inclusivă. De exemplu, o persoană săracă într-o ţară bogată câştigă de trei ori mai mult lunar decât o persoană medie bogată într-o ţară săracă (9400$ vs. 3000$).

Economia este cu atât mai dezvoltată şi acoperitoare pentru traiul cât mai multor cetăţeni cu cât productivitatea în economie este mai mare.  Adică este vizibil progresul, datorat tehnologiilor performante şi educaţiei corect focusată la toate nivelele. Dacă însă productivitatea ridicată este angrenată în lupta acerbă a competitivităţii cerută de globalizarea din ce în ce mai accelerată în goana după profituri private şi din ce în ce mai puţin atentă cu oamenii care crează bunuri competitive, atunci vom ajunge să evoluăm în afara oricăror  principii etice, în afara echităţii şi solidarităţii. Ne vom îndrepta fără ezitare spre dezastrul omenirii în ansamblu. Utilizarea resurselor pământului în exces în numele globalizării, goana după resursele  ieftine ale celor din lumea a treia, exploatarea acestora pe principiul „după noi potopul” adică distrugerea ecosistemelor, favorizarea încălzirii globale, orientarea fondurilor de cercetare şi dezvoltare disproporţionat de mult spre industria de „apărare” şi mai puţin spre agricultură, mediu, educaţie, sănătate, toate acestea concură la construcţia unui pronostic rezervat asupra atractivităţii lumii în care vom trăi noi sau copiii noştri.

 Anul 2014 a început în lumea noastră zguduită de excese şi antagonisme sub auspicii îngrijorătoare.  Caracterul imperialist renăscut în lupta pentru resurse pe de o parte şi nevoile corespunzătoare geostrategice pe de altă parte au născut noi conflicte pe glob şi au exacerbat altele mai vechi. Primăvara arabă nu şi-a încheiat acţiunea.  Situaţia din Libia şi Siria nu este clară, pe masură ce se incearcă limpezirea lucrurilor, în Siria apar noi şi noi probleme aparent de nerezolvat;  Venezuela este zguduită de lupte interne cu caracter politic, Ucraina găzduieşte un conflict sângeros care poate evolua în direcţie necunoscută, inclusiv spre un proces multi scizionist, pornind de la un motiv clar, si dezvoltându-se în alte n motive diferite de cel iniţial. Lumea începe să apară ca un cazan în care pe alocuri presiunea trebuie lăsată să se reverse pentru a evita marile explozii. La toate aceste conflicte fără final cunoscut se adaugă si incertitudinile legate de Uniunea Europeană care , ca să fiu sintetică în goana după hegemonia Germaniei şi-a pierdut pe drum valorile şi noţiunea de Uniune a egalilor.Inegalităţile din societate, în loc să dispară ca un atribut al statului social s-au accentuat în detrimentul echităţii, solidarităţii şi democraţiei. Pronosticurile de creştere ale sentimentelor antieuropene, polarizarea bogătiei, departajarea statelor între cele bogate nordice şi cele sărace, sudice sau periferice nu constituie o premiză a unei viitoare reveniri la o Uniune armonioasă, armonizată care să asigure pacea în regiune.

Trăim cu totii o stare de incertitudine accentuată în ce priveşte viitorul chiar cel foarte apropiat.

 Ce se întamplă însa azi în România aflată pe ultimul sau în cel mai bun caz pe penultimul loc al performanţelor în Uniunea Europeană?

Trăim parcă în alt univers complet paralel cu zbaterile contextuale mai apropiate sau mai largi. Ne preocupă în cel mai înalt nivel ultimele declaraţii politice ale înca liderilor USL, dezbatem disproporţionat de mult declaraţiile zilnice ale preşedintelui, din ce în ce mai incitante la ură şi dezbinare, mai lipsite de responsabilitate, derutante pentru noi dar şi pentru ţările vecine. Discursurile despre unirea cu Moldova, disponibilitatea primirii în ţară a ucrainienilor persecutaţi, în loc să aducă puţină pace în cazanul în fierbere, în loc să cheme la raţiune şi moderaţie, induc parcă ideea de acţiuni  viitoare importatoare de noi griji şi nesiguranţă pentru români. Ne solicită  preşedintele toate resentimentele existente, le exacerbează, vorbindu-ne nouă şi străinilor de  şleahta de penali care guvernează. Adică, investitori, nu aveţi ce căuta aici! Oameni de afaceri nu folosiţi capitalul autohton în economia românească căci aici fac regulile o seamă de nemernici, penali care vă vor da în cap. Nici nu mă gândesc să apreciez tot ce se întamplă în politica românească. Şi eu am nemulţumiri legate de exploatările demarate fără să mi se explice oporunitatea sau să mi se arate o analiză de multiple posibilităţi. Nici mie nu-mi place caracterul tratării marilor pretenţii ale corporaţiilor, identic cu al lui Boc, şi eu deplâng  persistenţa codului muncii de factură neoliberală, nici mie nu-mi place coabitarea. Şi eu sunt stupefiată că o societate de asigurări, şi încă una mare apare cu o fraudă făcută în favoarea unui ziar prezidenţial, nici eu nu sunt lamurită de ce e nevoie de această descentralizare, de ce avem nevoie de regionalizare, de ce Pactul Fiscal acceptă abateri şi nu în favoarea României, de ce noi suntem obligaţi să ne vindem terenurile agricole străinilor în timp ce alte ţări europene au amânat demersul în scopul încurajării formării clasei micilor producători, de ce poate singura măsură în favoarea celor săraci, de eşalonare a creditelor este dublată de un ajutor dat băncilor ştergând astfel caracterul net de stânga al măsurii, etc. De ce nu discutăm aceste lucruri, de ce presa politizată la maxim se ocupă doar de cancanurile şi aventurile DNA? Rezultatul este că societatea românească atât de divizată prin contribuţia resentimentară a preşedintelui a învăţat să fie duplicitară, să facă lucruri după chipul şi asemănarea mai marelui dregător. Adică să facă altceva decât crede , să apară într-o lumină când de fapt acţiunile au loc în cu totul alte peisaje. Mistificare la nivel de societate.  In ciuda tendinţei de estompare a doctrinelor dictată de Uniunea europeană care a dobândit şi caracter de uniune economică şi politică cu reducerea corespunzătoare a suveranităţii statelor naţionale, românii pierd timp preţios apărând nişte principii doctrinare care nu mai sunt perfect adaptate momentului, neuitând însă să înfiereze ideologiile istoric  antagonice. Cei mai bine reprezentaţi prin ziare, bloguri, site-uri, neoconservatorii dirijaţi cu atenţie şi semnale zilnice de pe Contributors. ro , Grupul de Diaolog Social şi revista 22, dovedesc acum oarece iniţiativă, îmbogaţindu-şi discursul electoral în vederea Europarlamentarelor şi a viitoarelor alegeri prezidenţiale prin sloganuri ale dreptei naţionaliste tradiţionale, susţinând cauze ecologice potrivnice exploatării gazelor de şist sau a aurului  cu cianuri, atrăgând alături de cauza neoconservatorismului organizaţii ortodoxe în curs acum de a-şi desăvârşi discursul anti marxist, adoptându-l sotto voce pe Băsescu.  Dreapta se pregăteşte de ofensivă, stânga tace căci are încă datoria să-şi apere în speranţa unor masuri specifice, guvernul.

Poate că acest guvern se va schimba, USL-ul se va pierde, poate alţi oameni , alte formule de guvernare vor veni să incheie nasturii unei veste croite în urmă cu zece ani pe care România nu o poate imbraca căci e nepotrivită, căci vorba profesorului Rodrik plasează oamenii in paradigma proasta a preferintei de a fi  bogaţi într-o ţară săracă. Repet opţiunea mea pe care o consider valabilă ca scop al demersului necesar românilor în etapa aceasta atât de tulbure: haideţi să fim cetăţeni săraci într-o ţară bogată!