– Domnule general, aţi
conceput strategii privind apărarea naţională şi aţi identificat potenţialele
pericole şi agresiuni care ne pândesc. În ce moment al existenţei noastre ne
aflăm?
General de brigadă
(r), dr. Gheorghe Văduva:
– Din 1989 încoace
s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. Unele dintre ele au şi explicaţii. Ştim că
societatea capitalistă este una concurenţială, bătălia economică fiind
cumplită, este fără cruţare, nu se menajează nimeni în această bătălie pentru
pieţe şi resurse. Asistăm la reconfigurări geopolitice şi geostrategice
semnificative, reţeaua amplificând practic acest conflict. Aşa au apărut
ameninţări cu totul şi cu totul noi, care nu existaseră până acum. Gradul de
interdependenţă a crescut, s-a „spart” bipolaritatea, iar lumea a intrat
într-un fel de haos în vederea unei noi organizări. Noi am trecut puţin de
această etapă, însă n-am depăşit-o, fiind destul de departe de ceea ce înseamnă
noua organizare.
– Suntem deosebit de
vulnerabili…
– România este o ţară
care practic a fost distrusă. Cauzele sunt multiple. Putem da vina pe cei
„de-afară” care ne-au făcut tot soiul de şicane, care au intervenit brutal în
organizarea noastră, însă nu cred că acesta este răspunsul. Nu era posibil
acest lucru fără complicităţi din interior, fără interese personale, sau fără o
mare doză de prostie. E adevărat că economia socialistă era una uriaşă cu
„picioare de lut”, centralizată, cu planificare, dar funcţiona. România avea o
piaţă, oamenii aveau loc de muncă, salarii…
Problema e că, după
reconfigurare, am dat de o piaţă europeană extrem de eficientă, concurenţială,
dură. Nu poţi să intri în ea oricum şi cu orice. Faptul că dintr-odată s-a
declanşat agresiunea asupra acestui tip de economie socialistă a dus, în primul
rând, la distrugerea sistemului bancar, concomitent cu privatizarea
întreprinderilor – practic distrugerea acestora – în toate marile oraşe ale
ţării. Nu spun că acele combinate gigantice erau nemaipomenite, însă unele,
precum cel de la Călăraşi, deţineau tehnologie de ultimă oră, utilajele
importate din Germania fiind încă sigilate în momentul distrugerii acelor
coloşi. Totul a fost dat la fier vechi. Ba mai mult, statul român şi-a asumat
şi ecologizarea zonei respective. Sunt lucruri cutremurătoare, n-am învăţat
nimic din lecţia Argentinei.
Trecerea asta de la un
sistem la altul ţine de o bătălie geopolitică, de un nou tip de război, generat
de o violenţă politică inexplicabilă. Uitaţi-vă în toată lumea asta, agresiunea
a ajuns să vină şi din cultură, deşi în cultura adevărată nu poate exista
violenţă, deoarece cultura înseamnă valoare, iar valoarea nu generează
războaie. Practic, vorbim despre violenţa de pe piaţa culturală, alimentată cu
„produse” culturale. A invada lumea cu produse de acest tip înseamnă a o
domina. Filme, cărţi, reţele de socializare… Mai avem apoi violenţa financiară,
economică, informaţională…
– Cât mai putem
suporta acest „bombardament” extrem de agresiv?
– România a suportat
aceste presiuni mari care, ciudat, sunt justificate. Ele vin din această
schimbare dintr-un „efect de falie”. Trecerea bruscă la un alt tip de sistem –
pe care nici nu l-am identificat prea bine -, deocamdată asistăm la un
capitalism vulgar, nemaivorbind de faptul că însuşi capitalismul este într-o
perioadă de aşezare pe alte structuri. În tot sistemul, sunt dezbateri intense
vizavi de intervenţionismul statului în economiile ce stau să se prăbuşească.
Obama a băgat 780 de miliarde, bani publici, în bănci, într-un mediu privat
care a creat criza, chipurile pentru a-l revigora. Suntem practic în situaţia
crizelor din ’29 şi ’39 încheiate cu Al Doilea Război Mondial. Toată nebunia
aceasta a creat un comportament haotic din care nu mai ştim cum se poate ieşi.
– Cine va plăti oalele
sparte?
– Ţările sărace, ca de
obicei. Oamenii de rând vor plăti, aşa a fost întotdeauna. Vom plăti propriile
noastre neputinţe, uriaşa noastră prostie. Aproape că nici nu-nţelegi cum se
poate ca, în ultimii douăzeci de ani, când am avut o grămadă de şanse să
corectăm ce-a fost rău în vechiul sistem, să păstrăm ce-a fost bun, am reuşit
să distrugem tot: Electroputere, Tractorul, uzinele mecanice, sistemele de
irigaţii, combinate de toate tipurile, tot, tot…! Întreprinderile au fost
făcute prin munca oamenilor, nu aveau amprenta „socialism”.
Hodoronc-tronc, având
izmenele rupte-n fund, ne mai şi confruntăm cu perspectiva intrării într-un
război în Orient…
În Orient se întâmplă
un lucru formidabil. Vorbim despre o mare ruptură între lumea democratică şi
lumea aceea cramponată în fundamentalism, însă bineînţeles la mijloc este
petrolul. Acolo se joacă o carte foarte mare. Sper să le vină mintea la cap şi
la unii, şi la alţii, să depăşească această situaţie…
– Dacă nu le vine
mintea la cap spre ce ne-ndreptăm?
– Spre o uriaşă catastrofă!
În eventualitatea unui război purtat de evrei în Iran, s-ar putea să avem un
conflict care să-l copieze pe cel din Irak. Prin implicarea americanilor, vom
vedea o forţă colosală care va mătura tot. Atunci vom asista la un război
asimetric, purtat după toate regulile acestui tip de război.
– Vor fi atrase în joc
China şi Rusia?
– Este foarte puţin
probabil. Nu cred că va exista un asemenea scenariu. Nimeni nu are interese de
globalizare a conflictului. Există peste 12.000 de capete nucleare active în
lume, şi, dacă unul singur explodează, s-a cam terminat cu ceea ce înseamnă
omenire. Pentru că, evident, vor exploda şi celelalte…
– Putem face o
simulare luând în calcul scenariile unor conflicte zonale şi generalizate?
– Un asemenea război
ar putea începe cu un atac israelian asupra capacităţilor nucleare ale
Iranului, de tipul celui efectuat tot de evrei, în 1981, asupra reactorului
Osirak din Irak. Desigur că Iranul ar riposta. Forţa Iranului nu constă numai
în rachetele Shahab, care, din punctul meu de vedere, pot fi contracarate cu
uşurinţă de sistemele antiarachetă pe care le au americanii, israelienii şi
europenii. Toată zona aceea care este de partea Iranului deţine tot felul de
mijloace, inclusiv arme biologice, şi ar putea declanşa o ripostă greu de
imaginat şi greu de controlat. Au şi ei specialişti prin toată lumea care pot
lansa virusuri cu efecte cumplite. Pe de altă parte, luptătorii fundamentalişti
s-au dotat cu armament individual reactiv modern. Uitaţi-vă ce se întâmplă în
Afganistan; câteva mii de talibani s-au luptat şi se luptă cu super-puteri.
Israelul ar trebui să
se potolească! Ar trebui să ştie că din momentul în care s-a dotat cu arma
nucleară, toate ţările din jur, mai devreme sau mai târziu, se vor dota cu aşa
ceva. Nu poţi să te opui acestui proces. S-a creat o discrepanţă strategică
uriaşă. Pe de-o parte sunt cele cinci ţări care au câştigat Al Doilea Război
Mondial, apoi sunt ţările precum India şi Pakistanul, care s-au dotat cu arma
nucleară sub ochii celorlalţi şi e posibil ca multe alte ţări să deţină
armament nuclear cumpărat de la alţii. Nimeni nu ştie cu exactitate ce se
întâmplă. Sigur, Israelul are interesul să deţină controlul în zonă, însă au
fost generate soluţii anomice şi antinomice. Dacă ar fi existat vreo soluţie
salvatoare, cu siguranţă, până la această oră ea ar fi fost pusă în aplicare.
Criza aceea e cumplită. Butoiul cu pulbere reprezentat odinioară de Balcani în
Europa s-a mutat acolo.
Nu cred că e cineva
nebun să-şi ridice peste 80 de milioane de oameni în cap. Primăvara Arabă,
dincolo de realităţile care nu se spun, a relevat tendinţa ieşirii din
dictaturi personale. Era conducătorilor matusalemici a trecut. Rămâne totuşi
atracţia faţă de coridorul energetic al lumii, adică nordul Africii şi ţările
arabe. Se încearcă crearea unor puncte strategice care să nu permită o reacţie
comună a ţărilor respective în războiul pentru acapararea resurselor.
– Revenim la noi…
Decidentul politic mai ţine cont de părerile specialiştilor?
– Să ştiţi că armata a
pregătit o reformă adevărată, însă totul a rămas pe hârtie, deoarece nu s-a
primit nimic pentru programele de înzestrare. Mai mult decât atât, domnii ăştia
decidenţi politici au atacat armata română din toate părţile, cum le-a venit
lor mai bine, făra excepţie. În primul rând că au acordat cu nemiluita gradul
de general. Acesta nu se acordă decât coloneilor activi care au competenţe
strategice şi doar în limita în care armata are nevoie de ei.
Avem cei mai mulţi
generali pe cap de locuitor din lume. S-au făcut cu nemiluita, în bătaie de
joc. Nu ştiu dacă au făcut-o intenţionat, pentru a umili acest grad care ţine
de competenţă strategică şi de încrederea militarilor. Generalul este cel care
duce soldaţii la luptă şi este ultima creastă în sistemul de rezistenţă al unei
naţii. Atunci când intervine armata, dacă se trece peste acest nivel, s-a
terminat cu ţara aia! Armata se poate pregăti sute de ani pentru a se
întrebuinţa o dată, poate zece minute, sau un an. Pe nimeni nu interesează
acest aspect: „hai mai lăsaţi-mă cu ameninţările astea!”. Trebuie să le vină
ăstora odată mintea la cap. Naţia asta trebuie să înţeleagă că politicienii pe
care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înţeleagă interesele
naţionale şi să apere ţara aceasta, pentru că suntem într-un moment de
răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania
este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol
al unităţii naţionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat
tâmpiţii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa.
Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în
Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc
aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia
ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înţelegător şi răbdător este certat ba că
n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce… Este scârbit de ticăloşii ăştia
care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi
într-o prăpastie.
– Rămânem pesimişti?
– Sub nicio formă! Ne
vom trezi la timp, nicio grijă, şi ne vom păstra ţara aşa cum e acum, pentru că
aşa e mai bine şi pentru Europa, şi pentru noi, şi pentru pământul ăsta. Mă
scârbeşte însă această violenţă politică stupidă, care se manifestă de fapt în
întreaga lume, dar care la noi a atins cote inimaginabile. Noroc cu formele de
rezistenţă ale unei Românii tăcute care n-a intrat în aceste jocuri şi care îşi
păstrează nivelul de credinţă, de cultură şi de bun simţ. Profesorii Bădescu şi
Dungaciu în «Sociologia Frontierelor» aminteau de rezistenţa de sută la sută
prin cultură, de renaşterea nu prin Hegel şi Kant, ci prin păstrarea moştenirii
naţionale, prin tradiţie, prin obiceiuri, prin Biserică. Nici măcar exodul
românesc în lume nu este o atât de mare dramă. Se vor întoarce mulţi mai
căliţi, mai pregătiţi, mai bine informaţi.
Eu sper că ne vom
maturiza după ce am traversat o perioadă extrem de grea, un examen cumplit… Ar
trebui ca şi politicienii să înţeleagă că vremea clanurilor care se bat pentru
putere, precum ţiganii, a apus şi că sunt reprezentanţii acestui popor, slugile
acestuia, şi că dezbaterile nu trebuie să fie conflictuale. Să înţeleagă că
n-au fost votaţi pentru a-şi etala costumele şi cravatele de firmă, ci pentru a
rezolva nişte probleme care dor. Ar mai trebui definit interesul naţional, căci
nimeni n-a avut timp de aşa ceva, iar soluţia de redresare va trebui să fie una
acceptată de tot spectrul politic.
http://www.cotidianul.ro/
Un comentariu:
During the early 1900’s, Sittman and Pitt additionally started manufacturing machines with the draw characteristic. They turned so well-liked that they couldn’t be manufactured quick sufficient. These machines were obtainable in nearly each liquor 카지노사이트 retailer and smoke shop all through the United States. Supporters of video playing usually counsel that people who are themselves} dropping too much quantity of} money on playing should simply cease.
Trimiteți un comentariu