Ganduri dupa Intelegerea romano- americana, august 2019

Discutie preluata de pe FB, Grupul Prospectiv, 25.08 2019

Gheorghe Piperea

Pentru ca Trump a dictat si Johannis s-a conformat cu deja proverbiala-i supușenie, România a cumparat cu 4 mld dolari rachete Patriot reșapate si cu nu stiu cate sute de milioane avioane de luptă F-16 depășite demult fizic si moral. Recent, pretentiile lui Trump au fost “îmbunătățite”: centrala de la Cernavoda, pentru extinderea careia se asteapta de vreo zece ani un contract cu niște chinezi, mai asteapta încă vreo zece, pana se hotareste sa vina să o preia, cu contract direct, fara licitatie, o corporatie americana. La fel si reteaua de telefonie 5G, unde cei mai avansati sunt chinezii de la Huawei, noul bau-bau agitat de Trump - si asta va trebui să stea pe loc. În plus - ordonanta “lacomiei”, care punea niste conditii de acces la gazele din Marea Neagra, trebuie rescrisa, in asa fel incat firmele americane sa nu mai aiba complicatii de-astea cu licitatii, licentiere transparenta, autorizatii etc. Intra aici si gazele de șist (chestie abandonata doar temporar de Chevron), precum si preluarea in liniste si cu calm a Oil Terminal Constanta de către fonduri de investiții americane. Asadar, Make Romania small again.
Treaba cu taxa de apartenenta la NATO si cu “independenta” economica de Rusia si China nu a tinut si in cazurile Germania si Franta, care au cotit-o catre o teoretica armata europeana si s-au afundat in aliante bilaterale cu Rusia si China (interzise pentru restul membrilor “de rand” ai UE).

In rest, presedintele nostru e bine. Are o șapcă mișto (cool).

Adrian Severin

 Dacă, repet dacă, în urma diverselor discuții purtate de Klaus Iohannis prin lume, se încheie contracte ori se iau decizii neavantajoase, sau nu se încheie contracte ori nu se iau decizii avantajoase pentru România, vina este a guvernului, căci angajamentele Președintelui nu fac doi bani, ele fiind în afara competențelor lui constituționale. Străinii care negociază cu el vor înțelege asta după ce o vor simți pe pielea lor. Dacă, însă, guvernul cedează mereu și execută angajamente nule, răspunderea este numai a lui. Treizeci de ani mass media ne-a băgat în cap o Constituție inexistentă, potrivit căreia România este republică semi-prezidențială iar președintele șef al statului. Este vremea să ne descoperim Constituția și să o apărăm, inclusiv cerând guvernului să nu execute angajamentele pe care Iohannis le ia fără nici un drept.

Grupul Prospectiv
Americanii banuiesc ca stiu acest lucru si nu au orgoliul mistificarii evidentei precum il are Iohannis. Ideea de capcana intinsa devine clara. Americanii au incercat, bazandu-se pe vanitatea ce umple exclusiv interiorul prezidential, stiind ca pacaleala va tine doar daca si guvernul se dovedeste la fel de ignorant.

Adrian Severin
Grupul Prospectiv, exact. Pentru că nu au putut împiedica Germania să îl susțină și au fost obligați să cadă la învoială cu ea în acest sens, americanii l-au atras pe Iohannis la Casa Albă ca să îl compromită și astfel să îl sterilizeze politicește. Și au reușit pe deplin. Să sperăm că guvernul nu va merge după fentă. Primele semne sunt că nu. Doar să îl și țină.

Revizionism german sub masca transilvana

Un blog derutant ne dă de gândit – are un nume ca un jurnal mankurt din anii de demult, “Neuer Weg”. Dar conținuturile sunt felurite și au parcă două elemente distinctive comune. Unul este o latură de captațio benevolensis chiar și pentru români, care poate pe alocuri convinge. Al doilea, o nonșalantă obsesie pe Transilvania, ca și când România nici ar exista nici ar trebui să existe.

Despre captatio benevolensis? Cel mai impresionant, bloggerul se pare principal, HHH (Herr Hans Heidrich, care este și posesorul asociației cu acelaș nume) ne informează de faptul că blogul său a fost dat in judecată de insuși Schweighoffer, pentru că a spus adevărul despre el. http://www.neuerweg.ro/schweighofer-sues-environmental-ngo-from-romania-in-vienna/

O informație care, dacă este verificabilă, produce pe drept cuvânt o aură – meritată, după părerea mea – de eroism pentru blogger. Mi se pare surprinzător ca Schweighoffer care nu l-a dat pe Alexander von Huboldt și alți reporteri în judecată, să reacționeze rabiat la aceleași adevăruri afirmate de HHH. Dar in dubito pro reo. și atunci: doar aș mai departe, poate convingeți și unii verzi in Germania să se alăture bunei cauze. 

In alt articol, ni se critică în mod aparent echidistant, răutatea naționalismelor care se preocupă de istorie pentru a face pe eternii ceilalți să se simtă … în plus, pe românește spus. Articolul începe politic corect cu critica unor propagande ungurești de pe vremea lui Horthy, facute tăios și necruțator, dar foarte analitic, fara cinism sau persiflări. Ah ce interesant, își zice cititorul; dar nu a apucat să gândeascx așa, când iată că adevărul iese la suprafața ca rața pe lac. Se trece la timpul recent, dela Horthy direct la personajul Funar, calificat în mod cel puțin tendențios de deplasat de … fanariot, și pus în rănd cu Horthy la naționalism, căci vezi doamne, si Funar a cam împușcat oameni neaparați și nevinovați. și așa, captațio benevolensis sfârșește în gard, în acest caz, căci lasă gustul amar că toată critica aparent analitică și echilibrată nu a fost decyt o fentă – nereușită – pentru a da drumul unei ure primitve împotriva controversatului primar – care însâ nu a fost nici ucigaș fascist și nici fanariot, orice ar zice HHH.

In alt loc http://www.neuerweg.ro/transilvania-edes-heimat/ , vedem o aglomerație de diverse figuri de teapa penibilului S. Gherman, mankurtul de modă nouă al “Transilvănismul”, care s-ar dori creatorul unei noi subspecii: Mankurtul fost român, de tendință maghiarofil-antiromână. Să fie iubit. Dar iată genul de comentarii care circulă la publicațiile acestui blog, fără genul de intervenții care au de obicei loc de la moderație în asemenea cazuri, și asta nu de azi de ieri:

“Liga Transilvania Democrata sâs: 30/05/2015 at 21:08

Clipele Romaniei sunt numarate, ca si ale romanilor din Transilvania! Deja avem listele romanilor ce vor fi expulzati in sud peste Carpati din Cluj , Tg Mures, Baia Mare , Satu Mare , si se lucreaza la listele celorlalte orase ! Noi suntem viitorul guvern al Transilvaniei, noi decidem cine ra,mmmmmmmmane si cine nu ! Ca limbi oficiale vor fi 3 in prima faza, iar dupa 10-15 ani or sa ramana doar 2!" Inutil de spus, având în vedere faptul că bloggerii în general moderează singuri discuțiile – mai ales că numărul de replici este în general sub 10, la dl. HHH, este cel puțin bizar, dar poate chiar revelatoriu, faptul că un astfel de răpuns dăinuie de patru ani. Este oare mesajul subliminal al blogului?

  

Iată că în sfârșit, reecent, apar și sugestii de înbunătățiri în spiritul HHH:

http://www.neuerweg.ro/transilvania-un-microcosm-european-despre-sansele-unor-schimbari-de-paradigma-si-perceptie

Citită cu trei săptămâni înainte de împlinirea a 80 de ani dela semnarea pactului Ribbentrop/Molotov, construcția domnului Heidrich, care se crede poate un exercițiu reușit de ”captatio benevolensis”, se desvăluie totuși destul de clar ca o încercare de argumentare forțată de genul ”Toți v-ați avut partea, haide să reîmpărțim cărțile” -- și pentru acest târg recurge la șiretlicuri de modă nouă: să nu mai inceapă istoria Transilvană odată cu pogorârea maghiarilor ci cu 600 de ani mai târziu, pe la Mohacs. Căci așa i-a convenit dânsului. De ce nu? Ceea ce eu vreau să spun este că articolul excelează prin ceea ce nu spune: anume că Transilvania este în România, și este în România pentru că Românii au un drept internațional -- nu golănește batjocorit ca ”etnic”, căci este juridic -- la autodeterminare și unitate. Tăcerile domnului Hans se citesc ca acel ominos paragraf patru în care se spunea ”Din partea noastră, Germania afirmă totalul dezinteres pentru teritoriale României de dincolo de Carpați”. Opa, scuze -- pe vremea aceea nu erau Carpații, era Prutul. Părerea mea este totuși că Germania poate aștepta de la Dl. Heidrich o contribuție de bun simț și care să respecte toate părțile, chiar și pe cea majoritară. Căci dacă vine să fie, politicienii nu au nevoie de Heidrich ca să scrie un ”declarăm lipsă de interes”. Contribuții mai constructive, și mai ales sincere, ar fi de preferat.”

Recunosc că autorul cere critici și opinii, drept care mi-am încercat norocul. Dar în limba germană, se preface că nu înțelege ce îi spui, iar în romănâ vorbește cam în tonul în care doamna Hertha Mueller își descria dialogurile cu organele securității – adică în limba română ai dreptul de la început la un tratament agresiv, de parcă i-ar fi teamă că îi dai cu vreo realitate neplăcută în cap. Deci te intreabă ce ai studiat ca să iți permiti să discuți cu el, de ce iți permiți să fii român, când ai putea fi Transilvănean, tot așa, nu este de apropiat. Pe de altă parte, chiar în indecizia între atitudinea verde și iubitoare a pădurii țarii, și prevestitorul unui nou Ribbentropp, care aspect să fie mai credibil la HHH, eu găesc util ca să știe lumea ce se mai incinge sub cerul virtual al țării și să iși facă toți o opinie, să răpândească veștile bune și rele. Să încerce, cine știe, poate unii sunt mai Transilvăneni pentru el, și pot afla mai bine ce vrea HHH. 

Preda Mihăilescu

[Nota bene:  la blogul d-ui HHH, in general, nu se poate comenta, iar pe facebook acesta blocheaza prompt orice comentator care ar tulbura viziunea HHH-iana asupra lumii.  De aceea, ca sunteti de acord sau nu cu cele de mai sus, devine imperativa distribuirea.] 

Ce ar mai fi de facut?

Contrar pseudo-folclorului in circulatie, nimic intrinsec capitalismului nu-l poate regla/scoate pe acesta din CRIZA. Capitalismul lasat nereglementat afunda lumea si mai adanc in criza.

Cum politicienii din sfera occidentala nu mai sunt alesi de popor, ci proptiti de mega-interesele de afaceri, cu capitalul global la capul mesei, observam ca acestia nu mai servesc democratiile ci plutocratia globala. Politicienii s-au achitat in ultimele decade atat de bine de sarcinile noilor stapani incat plutocratilor le-a fost din ce in ce mai bine in timp ce majoritatilor din ce in ce mai greu.

In sensul celor de mai sus, observati cum in Franta se privatizeaza ultimele vestigii ale proprietatii publice, oriunde un cadou facut intereselor financiare, in numele austeritatii/eficientei; pentru diversiune, Macron a reusit sa criminalizeze orice scancet al 'vestelor galbene', in timp ce afro-francezii au liber la incendiat si discurs anti-francez.

Din punctul de vedere al ortodoxiei capitaliste dereglementate, crizele sunt doar temporare si se rezolva endogen prin continuarea dereglementarilor: privatizarea bunurilor si serviciilor publice si libertatea plutocratilor de a specula financiar cu bani fara de numar si asumati de datoriile nationale ale statelor.

Din perspectiva aceleiasi ortodoxii capitaliste dereglementate, majoritatea trebuie adusa in stare de *disperare ceativa* ca preconditie a transformarii acesteia in antreprenori ce vor general noile idei pentru a reporni un nou ciclu capitalist. Asta in timp ce plutocratii astepata sa extraga rentele din eventualele inovatii. Cei care nu catiga la loterial antreprenoriala, adica cei mai multi, vor trebui implicit sa munceasca mai mult pe mai putin. Acest mecanism este vechi si verificat--a stat la baza pornirii capitalismului in Imperiul Britanic odata cu privatizarea pasunilor detinute si exploatate in comun de tarani.

Din punctul de vedere al capitalistior iluminati, am avea si altceva de facut. La capul listei, il pun pe Piketty cu ideea TAXARII GLOBALE a averilor si veniturilor, in vederea redistribuirii. Alta idee ar fi aceea a spargerii monopolurilor--de exemplu, Elizabeth Warren si chiar Donald Trump.

La cele de mai sus, as adauga urmatoarea idee: Nationalizarea monopolurilor naturale, restrangerea capitalului la scala nationala si permiterea unui anume nivel al inflatiei.

P.S. Prefer sa ma abtin despre optiunile Romaniei, o tara data pe degeaba pentru ca niste jucatori de mana a doua sa primeasca lunar stipendii dela centru. In Romania, domnul Barna (USR), grabit sa-i intreaca pe toti cei de teapa lui de pana acum, a propus ca Ministerul Afacerilor Externe sa fie condus de 'partenerii' externi ai Romaniei.

P.P.S. Odata neutralizate majoritatile nationale, pericolul existential pentru capitalismul financiar si dereglementat vine din 2 directii: Rusia (ca alternativa culturala), respectiv China (ca alternativa sistemica). Va deveni fascismul o alternativa acceptabila in occident, ca la inceptul anilor 1930 cand Churchill il lauda pe Mussolini?

Eșecul național în lacrima de la Caracal

In lacrima națiunii române căzută la Caracal se reflectă întregul univers al statului eșuat român.

TEZE ȘI IPOTEZE, MISTERE ȘI SPECULAȚII

Presa, opinia publică, contributorii rețelelor sociale, încearcă de zile bune să stabilească situația de fapt. Explicațiile oficiale lipsesc sau sunt contradictorii. Când orice răspuns la întrebările puse autorităților se dovedește a fi imposibil de susținut de legile fizicii, chimiei sau psihologiei, câmpul speculațiilor își pierde orice frontieră.

Perfect posibil ca tragedia Alexandrei să fie un accident, nu se știe deocamdată cum provocat, care să devoaleze o rețea imensă de trafic ilicit asociind, în statul mafiot, lumea interlopă cu administrația publică și chiar cu autoritatea judecătorească. Aceasta ar fi o explicație pentru inerția forțelor de ordine, bâlbâiala parchetului, demisia precipitată (ca să nu spunem dezertarea) ministrului de interne abia numit, tăcerea Guvernului sau inițiativele extravagant-diversioniste ale partidelor parlamentare. Dacă ar fi așa, faptul nu ar face decât să confirme odată în plus falimentul statului oficial român.

Pe acest fond înfloresc însă teoriile conspiraționiste cu finalități geopolitice străvezii precum cele potrivit cărora într-o țară mare exportatoare de prostituție și producătoare de vagabonzi fără locuință, este nevoie să se recurgă la răpirea câtorva adolescente inocente, având relații de rudenie riscante pentru răpitori în societatea civilă și mass media, pentru a satisface cererea de organe pe piața occidentală europeană sau cea de servicii sexuale pe piața nevoilor fiziologice ale militarilor americani de la Deveselu. Asemenea teze servesc mai degrabă decredibilizării NATO și UE decât aflării adevărului, făcând parte, deci, din alt scenariu.

Deocamdată cert este că niște copile au dispărut, că, alertate, autoritățile (mai exact angajații serviciului de telecomunicații speciale, niște procurori și o seamă de polițiști, în această ordine de vinovăție) au reacționat cu mare întârziere dovedind incapacitate funcțională, incompetență profesională și lașitate, precum și că suprastructura politică a statului (Guvern, partide, Președinte), după o nepermisă perioadă de tăcere care a isterizat populația, s-a manifestat ineficient și  neconcludent, dar mai ales panicard, populist și politicianist. Pe cât de improvizate și lacunare au fost explicațiile oficiale, pe atât de aberant diagnosticul și absurde soluțiile.

O PROBLEMĂ DE SISTEM CARE AMENINȚĂ STATUL NAȚIONAL ROMÂN

Atât știm precis și este destul. Nu este nevoie să facem pe detectivii de ocazie. Ceea ce se va afla de acum încolo, oricât de tragic va fi, ține de detaliu și nu mai poate schimba concluzia generală referitoare la esența lucrurilor. Toate la un loc indică faptul că nu putem vorbi despre erori individuale sau devieri comportamentale izolate, ci despre o problemă de sistem. Instituțiile statului român nu mai pot ocroti cetățenii. Ceea ce lipsește națiunea română de unul dintre criteriile esențiale de coeziune. Astfel aceasta încetează să mai existe.

Ce este un criteriu de coeziune? Este un motiv rezonabil pentru care cetățenii individuali sunt convinși că trebuie să fie loiali statului și instituțiilor acestuia. În speță este vorba despre securitatea personală. Prin legătura de loialitate cu respectivele instituții indivizii alcătuind o colectivitate în sine se constituie într-o comunitate acționând pentru sine. Aceasta, degajând și o identitate culturală, este națiunea. Când cetățenii nu mai au rațiuni pentru a crede în instituții națiunea se dezagregă moral și se destatalizează. Este ceea ce se întâmplă astăzi în România.

Pe lângă impotența instituțiilor la bază, reacția statului la vârf a creat poporului și percepția că puterea – cea cumulată pe care membrii săi au încredințat-o conducătorilor – este vacantă, abandonată, părăsită. Din carlinga aeronavei naționale aflate în zbor, lipsește pilotul. Un asemenea sentiment a creat totdeauna în istorie nevroză socială maximă. Este de ajuns o scânteie pentru ca nevroza să se transforme într-o explozie irațională aptă a distruge întregul edificiu statal.

Dacă printr-un noroc divin fenomenul nu se va produce spontan, rămâne de văzut în ce măsură actorii externi nu vor interveni pentru a-i da un implus. Depinde de raționamentul și interesele lor. Cei care vor crede că momentul pentru desăvârșirea operei de aneantizare a națiunii române – prea mare pentru o Europă atât de mică – a sosit, vor amorsa bomba socială. Cei care vor socoti că în plină criză a ordinii mondiale postbelice și postbipolare turbionul consecutiv scufundării navei românești poate antrena alte naufragii, făcând ansamblul operațiunii prea costisitor, vor tempera reacția. Analiza și informațiile îmi spun că Guvernul Dăncilă va supraviețui zilei de 10 august, dar numai ca legumă politică respirând prin aparatele de terapie intensivă euro-atlantice. Aceasta este formula de compromis a marilor actori globali și regionali.

IOHANNISMUL, ULTIMUL STADIU AL BĂSISMULUI

Cum s-a ajuns aici? Totul a început cu oligarhizarea, secretizarea și militarizarea statului de către cel care, nemulțumit cu rolul de Președinte-mediator, rezervat de Constituție, a înțeles să fie Președinte-jucător. Este vorba despre Traian Băsescu. Acesta a creat un stat paralel și subteran, în raport cu statul constituțional și legitim, al cărui braț înarmat a fost industria anticorupției – în același timp paralegală (a pus în aplicare reguli în afara legii), parajudiciară (a formulat sentințe concepute în afara sălii de judecată și în lumina unor raționamente fără legătură cu ordinea de drept) și parajudecătorească (a implicat în procesul judiciar persoane din afara autorității judecătorești). Dotat cu asemenea structură de putere, insuficientă spre a înfrânge statul oficial, încă solid, și a-și susțiune regimul neocezarist, Băsescu a cerut sprijinul unor puteri străine. În schimbul acestuia a cedat, precum singur a recunoscut (așa cum a admis și caracterul mafiot al statului lăsat nouă moștenire), porții mari de suveranitate națională.

Președintele Băsescu a crezut că va controla acest monstru. De asemenea el a sperat că va putea profita de dezbinarea Occidentului căruia i-a închinat România, spre a păstra o anumită autonomie de mișcare națională. Dacă au funcționat, aceste calcule s-au confirmat doar pe termen scurt; și anume până la sfârșitul mandatului băsescian. Ulterior, inclusiv după o serie de lupte intestine, care au impus și permis totodată vasalizarea lor față de puteri externe diferite, instituțiile oculte ilegitime ale statului subteran s-au autonomizat în spațiul național și și-au definit propriile agende politice. Președintelui Iohannis nu i-a mai rămas decât să accepte prizonieratul „sistemului antisistem” în țară și supunerea totală față de puterile din afara țării. Când conflictele izbucnite între acestea din urmă au așezat în tabere diferite America trumpistă și Europa germană, Iohannis și „statul său” tot mai agresiv, au părăsit Axa Washington-Londra, pe care a rămas Guvernul statului oficial, tot mai defensiv, și s-au plasat pe Axa Berlin-Paris.

În paranteză fie spus, orice acord strategic va realiza oricare dintre puterile respectivelor axe cu Rusia (și un astfel de acord va fi inevitabil), acesta se va clădi pe spezele României, al cărei dualism de facto va face ca nici una să nu se simtă obligată față de ea.

Când Traian Băsescu vorbea și vorbește despre „întărirea instituțiilor statului”, el se referă de fapt la instituțiile statului nelegitim. Pe acestea Klaus Iohannis le-a consolidat cu supra de măsură, profitând și de faptul că elitele politice, dar și cele economice și culturale ale țării fuseseră în cea mai mare parte distruse sub regimul predecesorului său. Ce nu apucase să facă acesta a desăvârșit el. În locul debăsificării a venit iohannizarea. Din câte se vede, iohannismul este ultimul stadiu al băsismului.

ÎN LUPTA STATULUI LEGITIM CU STATUL SUBTERAN SACRIFICAT ESTE CETĂȚEANUL

Întărirea instituțiilor nelegitime nu se putea face decât prin slăbirea celor legitime. La Caracal s-a văzut starea dezastroasă în care au fost aduse cele din urmă. Ele nu mai sunt aproape bune de nimic. Guvernul legitim nu poate mai mult de atât. Cât de cutezătoare și de ferme să fie forțele de ordine după ce jandarmii care interveniseră cu un an înainte împotriva manifestanților violenți din Piața Victoriei, porniți să ocupe sediul executivului, au fost puși sub urmărire penală și acuzați de „reacție disproporționată”, în timp ce bravul ministru de interne Carmen Dan tocmai fusese înlăturat, la insistențele străinătății (cel mai probabil Germania), tocmai pentru că susținuse acea intervenție?!

Observăm însă că în joc s-a aflat și STS – serviciul militarizat (militarizarea este un fenomen specific autoritarismului oligarhic) care s-a dovedit atât de eficient în influențarea (a se citi chiar fraudarea) alegerilor europene și a referendumului din mai 2019, spre satisfacția susținătorilor interni și externi ai lui Klaus Iohannis. De asemenea, procurorul Popescu, care a condus dispozitivul de intervenție pentru presupusa salvare a adolescentei Alexandra, era nimeni altul decât un activist al magistraților #rezist, opozant al Guvernului și critic al legilor justiției pe care, altminteri, ar fi trebuit să le aplice (și iată că nu le-a aplicat), premiat cândva de însăși „Zeița luptei anticorupție”, Laura Codruța Koveși. (Polițiștii erau în speță, potrivit legii, în subordinea procurorului Popescu, al cărui coleg tot #rezist, procurorul militar Pârlog, tocmai îi ancheta penal pe jandarmii din 10 august 2018.) Cum de chiar aceste forțe comandate sau protejate de Președintele Iohannis au ratat ținta de o manieră atât de penibilă?!

Răspunsul este simplu: pentru că instituții proiectate și organizate pentru a încălca drepturile omului, instituții care au și performat în acestă privință, nu pot fi în același timp performante în apărarea drepturilor omului. Când drepturile omului sunt violate în principiu, violul pur și simplu în concret nu are cum fi stăvilit. Când ele sunt încălcate la vârf, încălcarea coboară inevitabil și la bază. Dacă telefonul Alexandrei ar fi denunțat o luare de mită, oricât de fantasmagoric ar fi fost denunțul, locul apelului ar fi fost imediat descoperit. Pentru a salva de la viol și moarte o adolescentă nevinovată, statul paralel iohannist nu este conceput; în timp ce statul oficial nu mai este capabil.

Nepotismul și favoritismul au fost practicate în politica românească din cele mai vechi timpuri. Ele nu sunt deloc străine de PSD, ALDE și celelalte partide ale curentelor politice principale postcomuniste, explicând lipsa de performanță a serviciilor publice. Distrugerea sistematică a elitelor și înlocuirea forțată a acestora în administrarea sectoarelor strategice ale țării (justiție, armată, servicii secrete, învățământ / educație, comunicare de masă, energie, bănci și altele) cu batalioane de roboți spălați pe creier și lipsiți de orice valoare profesională sau umană, programați să promoveze orb și absurd agende politice fără legătură cu vreun interes național românesc sau cu ocrotirea drepturilor omului și cetățeanului, este însă lucrarea certă a regimurilor Băsescu și Iohannis. Acestea au transformat nepotismul domestic pesedist în nepotism de stat și favoritismul artizanal al partidelor consacrate în favoritism industrial. Astfel au fost distruse statul democratic și statul de drept deopotrivă, așezându-se în locul lor un stat în care acțiunea politică s-a rupt de societate. Scăpat de sub controlul social politicul a devenit antisocial iar organizarea sa statală a îmbrăcat haină mafiotă. 

Dumnezeu i-a dat Alexandrei din Caracal trei șanse la viață. Un STS impotent, un procuror incompetent (între logica lozincilor #rezist și competența magistraților activiști #rezist este o incompatibilitate absolută) și niște polițiști timorați i le-au anulat. Așa arată statul mafiot băsesciano-iohannist guvernat de serviciile secrete.

STATUIA LUI IOHANNIS RIDICATĂ LA BERLIN S-A NĂRUIT LA CARACAL

La Caracal s-a prăbușit toată mitologia anticorupției alimentată de aproape cinci ani de zile de Președintele României Klaus Werner Iohannis. Corupția ucide! Fără îndoială. Dar și prostia ucide. Aceasta a ajuns a fi cea mai gravă formă de corupție din România sub regimul Iohannis.

Prostia, alături de rea credință, a corupt și lupta împotriva corupției. Astfel „statul de drept” iohannist, vajnic susținut de UE și America soroșisto-clintonistă, s-a dovedit incapabil nu doar să ofere procese echitabile elitelor românești, ci și să apere drepturile omului de rând. Căci respectul drepturilor omului nu are cum fi selectiv, iar siguranța cetățeanului este indivizibilă – când dreptul și siguranța unuia sunt afectate, drepturilor și siguranța tuturor sunt în pericol.

După tragedia de la Caracal, ca și după aceea a Sorinei de la Baia de Aramă, nimeni nu mai poate crede în proiectul „statului lui Iohannis” și în principiu, cu tot sprijinul extern, cel de al doilea mandat al acestuia este compromis. Nu știu, de asemenea, ce va mai putea face STS după scandalul în care a fost implicat și care a atras toți ochii asupra sa.

Caracalul a developat o realitate tragică și a exclus din conștiința socială - chiar dacă deocamdată nu se vede cu ochiul liber - orice încredere în discursul și regimul iohannist. Este probabil că de aceea susținătorii săi externi vor căuta rapid soluții de înlocuire a lui Iohannis / PNL cu o altă formulă pentru administrarea coloniei românești. Cu siguranță că negocierile între „puterile suzerane” sunt în toi și probabil discuția se poartă între adepții legitimismului pesedist și cei ai revoluționarismului userist, între susținătorii continuității răului cunoscut („ciuma roșie”) și cei ai discontinuității ghepardiene (potrivit căreia totul trebuie schimbat pentru ca nimic să nu se schimbe). În atare context întoarcerea la Dăncilă / PSD sau redescoperirea lui Tăriceanu / ALDE nu sunt imposibile.

A TREIA CALE DUCE ÎN INFERN

Culmea este, însă, că moartea iohannismului nu este o sursă de optimism. Pe maidanul lăsat de eșecul statului român legitim și de falimentul statului paralel băsisto-iohannist, a început deja să înflorească buruiana extremismului userist irigat de idei de factură neofascistă.

În locul întăririi instituțiilor statului legitim, croit de Constituție, se are în vedere înăsprirea pedepselor; și așa cele mai mari din UE. În locul garantării suplimentare a drepturilor omului ni se vorbește despre limitarea libertăților individuale. Chipurile, mai multă siguranță se obține cu mai puțină libertate. În locul dotării corespunzătoare a unui sistem de interceptări pentru siguranță publică pus sub control civil, ni se propune extinderea competențelor serviciilor secrete (SRI) plasate cât mai departe de supravegherea societății. În loc să dotăm și civilizăm STS, care are competențe legale în materie, se preferă militarizarea acestei activități prestate în afara competențelor legale firești ale SRI (un serviciu de contraspionaj) care are dotări tehnice disponibile - deci peste nevoile sale. În locul răspunderii magistraților se solicită desființarea parchetului abilitat să investigheze derapajele penale ale magistraților, care, vezi Doamne, i-ar intimida pe aceștia în aplicarea legii. Pe ce se întemeiază prezumția aberantă că respectivul parchet (SIIJ) ar urmări să sancționeze respectarea legii de către magistrați iar nu nerespectarea ei, nu ni se spune. După cum nu ni se spune nici de ce jandarmii sau polițiștii ar fi încurajați să respecte legea atunci când tocmai aplicarea ei atrage punerea lor sub urmărire penală.

Iată logica răsturnată care ni se promite, caracteristică tuturor regimurilor totalitare. Sub amenințarea acesteia am putea sfârși iubindu-l pe Klaus Iohannis. Dacă nu vom sfârși în vreun nou Gulag românesc.

Criza de la Caracal ne poate trezi ca neam și ne poate face, dacă nu să ne ridicăm dinnou, cel puțin să nu renunțăm la a ne mai ridica. Ea ne poate îndrepta însă și în direcția unei lovituri de stat violente sau de catifea care să asocieze statutul internațional de colonie cu un regim intern de dictatură. Astăzi varianta din urmă pare mai apropiată și mai probabilă decât cea dintâi. Mâine este, însă, o altă zi…

Acest articol reprezintă o opinie.

Adrian Severin, 1 august 2019