Capitalul in Romania anului 2015 Florin Georgescu

La sedinta festivă a Senatului Academiei de Studii Economice, prilejuită de decernarea Diplomei Virgil Madgearu, cu medalie de aur, lui Florin Georgescu, prim- viceguvernator al BNR. acesta a prezentat o conferintă exceptională despre starea capitalului românesc in 2015. Ar fi greu de crezut ca vreo istorie a ultimilor 26 de ani romanesti poate ignora cele aratate de Georgescu, la fel cum orice plan de imbunatatire a situatiei Romaniei trebuie sa incorporeze acest studiu in premizele sale.

.

.

Jurgen Habermas: “Jihadismul, o formă modernă de reacție la dezrădăcinare”

Interviu luat de Nicolas Weill lui Jurgen Habermas, apărut în Le Monde în 21 noiembrie 2015

Reporter: Președintele Francois Hollande vrea să definească  o “stare de război” adaptată situației. Ce părere aveți despre acest subiect? Credeți că o modificare a Constituției ar putea fi un răspuns potrivit atentatelor din 13 noiembrie?

Jurgen Habermas: Mi se pare a avea sens să adaptezi situației actuale cele două dispoziții din Constituția franceză referitoare la starea de urgență. Dacă această problemă va fi la ordinea zilei de acum înainte este pentru că președintele a proclamat starea de urgență ca urmare a evenimentelor șocante din noaptea de 13 spre 14 noiembrie, și are de gând să prelungească perioada cu încă trei luni. Judec cu dificultate necesitatea acestei politici și rațiunile sale. Nu sunt câtuși de puțin un expert în probleme de securitate.
Dar văzută de la distanță această decizie pare a fi un act simbolic care permite guvernului să acționeze probabil de maniera care îi convine – funcție de climatul din țară. În Germania retorica războinică a președintelui francez ghidat pare-se de considerații de natura politică internă, suscită mai degrabă rezerve.

R: Președintele Hollande a mai decis să crească nivelul său de intervenție în Siria, în special prin bombardarea Rakka, “capitala” Statului islamic, apropiindu-se astfel de Rusia. Ce credeți despre intervenționism în general?

JH: Nu e vorba de o decizie politică inedită ci doar de intensificarea angajării aviației franceze, deja în actiune de ceva timp. Sigur, experții se arată a fi de acord în a spune că un fenomen atât de deconcertant precum Statul islamic- acest amestec de “califat” ce nu și-a gasit încă teritoriul său definitiv și de commando de ucigași ce roiesc la scara globală- nu poate fi învins doar cu ajutorul forțelor aeriene.

Dar intervenția la sol a trupelor americane și europene nu e numai nerealistă ci și foarte imprudentă. Nu ajută la nimic să acționezi scurtcircuitând puterile locale.Obama a învățat din intervențiile predecesorilor săi și din eșecurile acestora și a insistat asupra unui punct important în timpul ultimului Summit G20 care a avut loc de puțin timp în Turcia, El a subliniat că trupele străine nu pot garanta prea mult timp după retragere, rezultatul succeselor lor militare.Și apoi, nu putem să luăm de gât Statul islamic recurgând doar la mijloace militare. Experții sunt unanim de acord asupra acestui aspect.Noi putem considera barbarii drept inamici și trebuie să luptăm împotriva lor, necondiționat; dar dacă vrem să învingem această barbarie pe termen lung, nu trebuie să ne amăgim asupra rațiunilor acesteia care sunt de natură complexă.

Nu e fără îndoială momentul unei națiuni franceze profund rănite, unei Europe bulversate, unei civilizații occidentale sufocate care să-și amintească neîncetat de originea acestui potențial de conflict exploziv și pe moment neînfrânt al Orientului Apropiat- de la Afganistan și Iran până la Arabia Saudită, Egipt și Sudan. Să ne amintim doar ce s-a întâmplat în această regiune începând cu criza din Suez din 1956. O politică a SUA, a Europei și a Rusiei determinată exclusiv de interese geopolitice și economice este în această regiune fragilă a lumii sortită unei moșteniri din epoca colonială pe cât de artificială pe atât de resentimentară. Această politică a tras profituri din conflictele locale fără să stabilizeze de fapt nimic din starea de fapt.

În Germania, retorica războinică a președintelui francez  condusă se pare de considerente ale politicii interne, suscită mai degrabă rezerve.

După cum știe toata lumea, conflictele care au opus sunniții șiiților, asupra cărora fundamentalismul Statului islamic e îndreptat în prezent în primul rând s-au derulat în mod evident urmare a intervenției americane în Irak, decisă de George W Bush, care a încălcat regulile dreptului internațional. Momentul stopării procesului de modernizare a acestor societăți se explică în mod egal și prin anumite aspecte specifice ale caracterului foarte mândru al culturii arabe. Dar absența perspectivelor și speranței în viitor care cuprinde generațiile tinere a acestor țări, avide să ducă o viață mai bună, avide de asemenea de recunoaștere este în parte isprava politicii occidentale. Aceste tinere generații dacă au eșuat în toate tentativele politice se radicalizează pentru a-și recâștiga stima de sine. Cam acesta este mecanismul acestei patologii sociale. O dinamică psihologică asemănătoare disperării care își gasește originea în acest eșec al recunoașterii, pare să ducă la apariția de mici criminali izolați, ieșiți din populațiile imigrante în Europa, eroi perverși ai commandourilor de ucigași teleghidați.

Primele anchete jurnalistice consacrate mediului și itinerariilor respectivilor teroriști din 13 noiembrie lasă cel puțin să se înțeleagă acest lucru. Alături de lanțul de cauzalități care conduce la Siria, mai există și un altul care atrage atenția asupra destinelor ratate de integrare în adăposturile sociale ale marilor noastre orașe.

R: În timpul atentatelor din 11 septembrie 2001, intelectualii, printre care Jacques Derrida și D-voastra s-au arătat îngrijorați de reculul libertăților democratice care riscau să provoace presiuni asupra luptei împotriva terorismului și recurgerea la noțiuni cum ar fi: “războiul civilizațiilor” sau “statele huligane”. Diagnosticul a fost verificat prin folosirea torturii, controalelor NSA, detențiilor arbitrare de la Guantanamo, etc. O luptă împotriva terorismului care să permită păstrarea intactă a spațiului democratic este după părerea D-voastra posibilă? Și în ce condiții?

JH: O privire retrospectivă asupra datei de 11 septembrie nu poate decât să ne conducă la constatarea comună cu cea a altor americani că “războiul cu terorismul” al  lui Bush, Cheney și Rumsfeld a creat o prăpastie în conștiința politică și mentală  a societății americane. Acel Patriot Act adoptat în acea epocă de către Congres,încă în vigoare și astăzi aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor si lezează  însăși substanța Constituției americane. Și e permis chiar să spunem că extensia fatală a noțiunii de combatant inamic care a legitimat Guantanamo și alte crime nu a fost rejectată decât de către administrația Obama. Această reacție negândită față de atentatele din 11 septembrie care ar fi fost până atunci de neacceptat, explică în bună parte propagarea unei mentalități încarnate azi de o personalitate atât de greu de denumit precum cea a candidatului republican Donald Trump .De fapt nu am răspuns la întrebarea D-voastră.

Dar n-am putea noi, precum norvegienii în 2011 după îngrozitorul atentat comis pe insula Utoya, să rezistăm primului reflex de retragere în fața necunoscutului de neînțeles și a agresiunii contra “inamicului interior?”

Am o bună speranță că națiunea franceză va da lumii un exemplu de urmat, așa cum a făcut-o după atentatul care a vizat Charlie Hebdo. Nu e nevoie pentru asta să se riposteze unui pericol fictiv cum ar fi acela de “aservire” unei culturi străine care fie spus ar amenința. Pericolul este cu mult mai palpabil. Societatea civilăa trebuie să aibe în vedere sacrificiul pe altarul securității a tuturor  virtuților democratice ale unei societăți deschise cum ar fi libertatea individului, toleranța față de diversitatea formelor de viață  și o bună dispoziție de a se adapta perspectivei celuilalt. În fața unui Front Național în curs de a prinde forțe din ce în ce mai mari aceasta este mai ușor de zis decât de făcut.

Dar există bune rațiuni să acționezi în acest fel care au prea puține în comun cu incantațiile. Cea mai importantă este evidentă: prejudecata, neîncrederea și respingerea Islamului, teama de Islam și lupta preventivă împotriva acestuia datorează mult unei simple proiecții mentale.
De fapt, fundamentalismul jihadist a recurs neîndoielnic în maniera lui de a se exprima  la un cod religios; dar acesta nu are nimic dintr-o religie. Ar fi putut sa recurgă în locul limbajului religios pe care-l utilizează la indiferent ce alt limbaj religios sau la indiferent ce ideologie promițătoare a unei justiții de răscumpărare.

Marile religii monoteiste au origini care urcă foarte departe în timp. Jihadismul, în compensație este o formă absolut modernă de reacție la condițiile de viață caracterizate prin dezrădăcinare. A atrage atenția, în scop preventiv asupra unei integrări sociale în pană sau asupra unei modernizări eșuate nu înseamnă neapărat  să-i scutești de responsabilitatea personală în privința acestor neajunsuri pe înșiși autorii acestora.

R: Atitudinea Germaniei față de afluxul de refugiați a surprins pozitiv, în ciuda reculului  recent. Credeți că valul terorist ar putea modifica această stare de spirit- deoarece anumiți islamiști au încercat să se infiltreze în grupul de refugiați?

JH: Sper că nu. Noi suntem toți pe aceeași punte a unui vapor. Terorismul ca și criza 

refugiaților constituie provocări dramatice, poate ultime și reclamă o cooperare strânsă, solidară la care națiunile europene nu par să se fi angajat până in prezent, inclusiv în cadrul uniunii monetare. (tradus din franceza de S.D)

 I

Voința poporului

Adrian Severin

"Habemus Papam!"

Avem prim ministru! El este Mahdi - adică "cel așteptat". Numele lui fusese anunțat de "profeții" unui post de televiziune cu capacități premonitorii, cu ocazia "comemorării" unei săptămâni până la tragedia de la Clubul Colectiv și izbucnirea "revoluției" subsecvente. (sic!)

Înțelegeți acum de ce în decembrie 1989 a fost nevoie de "teroriști"? Spre a legitima o putere care nu apucase să participe la răsturnarea dictaturii. Pentru a se bucura de stabilitate, orice putere are nevoie de legitimitate. Dacă nu o poți găsi în altă parte ți-o oferă "strada".

Acum putem sintetiza întreaga poveste în cuvintele Președintelui K. Johannis spunând: "au trebuit să moară oameni pentru a avea un prim ministru fără de partid cu cetățenie franceză". Vive la France! Vive l'amitie franco-allemande! Frumoșii noștri tineri se pot întoarce în cluburi. "Revoluția" a învins.

Smaranda Dobrescu

1. De ce a fost nevoie de consultari cu ONG-urile și manifestații daca se știa din ziua demisiei lui Ponta ca dl. Cioloș va fi premier?
2. S-a resetat sistemul in felul acesta daca un fost ministru devine premier?
3. PNL s-a aratat mulțumit la A3 ca guvernul de tehnocrați nu va mai da "pomeni salariale".
4. De ce oare cu un comisar european, Cioloș fiind nominal din România, pentru agricultură, alte țari au obținut fie prelungirea interdicției de vânzare a pământurilor agricole, fie o amânare iar România bate recordul la vânzarea ieftină a celor mai bune terenuri agricole?

Azi, atât.

On Romania: Romania and The Wartime Statute

On Romania: Romania and The Wartime Statute

I find Larry Watts' findings relevant not only for the historians, but also for those engaged in sphere-of-influence type of politics at this time.  Small actors have legitimate aspirations, just as much as big actors.  While the former usually lack the means to frontally oppose the latter in a zero-sum-game arrangement of the world, the big players' prize can turn into scraps.

Cate tragedii vor mai fi necesare?

Recentul episod tragic dela Colectiv scoate in vazul tuturor ceea ce ma tem ca nu va fi numaidecat si pe intelesul tuturor:  Pe de-o parte, ceea ce stiam, privatizarea Romaniei a reusit, pe de alta parte, privatizarea a esuat Romania!

Intr-adevar, mai toate proprietatile statului parca s-au evaporat, contractul social dintre stat si cetatenii sai a fost inlocuit de un mozaic de contracte comerciale, logica de sistem, locala si la vedere, a fost transformata intr-o logica vaga ai carei operatori sunt greu de descifrat.

Statul a devenit paznicul mega-interesului comercial si hingherul celor mici, multi si romani.  Romanii am devenit cu toti agenti zelosi ai individualismului, caci in toti acesti 25 de ani am fost conditionati pavlovian in sensul acesta, respectiv exclusiv anti-comunitar.

Care este legtura dintre episodul Colectiv si privatizarea Romaniei?  Inlocuirea unei logici de sistem cu aceea a liberului arbitru si asezarea slujbasilor, doar nominali, ai statului in pozitia de maximizatori de profit personal aseaza populatia in pozitia unei turme de ovine.  A se observa, problema nu este privatizarea in sine, ci schimbarea de paradigma care pune profitul personal inaintea oricarui alt considerent.

Cateva observatii:

1) Solutia nu este intoarcerea in timp, ci redescoperirea virtutilor comunului si institutionalizarea acestora acolo unde interesul individual se opune interesului de grup.  Adica interesele cetatenilor in fata interesului privat nu pot fi aparate de alt interes privat, ci de reprezentanti ai interesului cetatenesc/de grup.  Victimele de la Colectiv nu mai pot traversa strada la concurenta, care la randu-i nu pare sa fi fost mai bine echipata pentru a face fata unui astfel de eveniment.

2) Ca parte a interesului de grup, capacitatile medical-sanitare ale Romaniei trebuiesc refacute, iar costurile trebuiesc suportate de interesul privat si cetateni.  Scaderea impozitelor sociale ale marilor agenti economici este cauza primara a sub-finantarii statului si functiilor acestuia (inclusiv sanatatea), iar nu ineficienta statului sau extravagantele BOR.  Statul este peste tot la fel de in/eficient, iar observatorii atenti constata ca acolo unde statul a fost inlocuit cu agenti privati, dela Reagan-Thatcher incoace, serviciile private sunt mai scumpe si mai proaste decat ale statului de odinioara--romanii sa gandeasca doar la ApaNova.

3) Pedepsirea catorva functionari de primarie si a patronilor implicati nu va rezolva problema de sistem, ci cel mult va face aceste cluburi mai protejate impotriva prostiei/lacomiei.  Este nevoie de evaluarea traseului ultimilor 25 de ani si gandit la ce tragedii mult mai mari se expun toti romanii daca nu vor schimba ei insisi macazul.  In fond, episodul Colectiv pare a sugera ca triajul cu comanda multipla din care este ghidonata Romania aproape ca si-a indeplinit misiunea: Aducerea si mentinerea Romaniei in situatia de transee evacuabila(*).

4) Deocamdata, capitalismul a reusit in Romania.  Statul a esuat.

5) Criticilor si celor care aproba cele de mai sus le revine deopotriva sarcina sa gandeasca la un design de tara care sa faca din recentul episod Colectiv o singularitate de tranzitie.


_______________
(*) Romania ca o transee evacuabila este metafora unui membru al Grupului Prospectiv la facebook, RW.

Un Compact Social Democrat European

Pornesc de la idea ca valoarea suprema castigata de Romania si de alte tari din sfera de influenta sovietica este si va ramane democratia.

I  Extinderea populismului de dreapta in Europa

Victoria recenta a partidului conservator Lege si Justitie (PIS) in Polonia, confirma recentul trend European, cresterea capitalismului de stat nonliberal, condus de autoritarieni populisti de dreapta. Aceste miscari sunt cunoscute drept Putinomics in Rusia, Orbanomics in Ungaria, Erdoganomics in Turcia, sau o decada de Berlusconomics din care Italia inca se lupta sa recupereze. Curand, fara indoiala se va auzi si despre Kaczinskinomics in Polonia. Toate sunt variatiuni pe aceeasi tema discordanta: un lider nationalist ajunge la putere cand starea proasta din economie deschide drum spre o stagnare cronica si seculara. De obicei acest autoritarian ales incepe sa reduca libertatile politice prin controlul media, in special al televiziunilor. Apoi acesta (sau aceasta avand in vedere potentuialul D-nei Le Pen de a ajunge la putere) isi continua agenda prin opozitie la Uniunea Europeana (daca tara este membra UE) sau fata de alte institutii de guvernanta supra-nationala. Acesta se va opune in continuare comertului liber si investitiilor directe straine, favorizand in acest timp lucratorii si firmele interne, in mod particular societatile de stat si cele private sau grupurile financiare aflate in legatura cu cei de la putere. Uneori partide rasiste sau aflate in afara legii sustin un astfel de guvern sau ofera un autoritarism si un apetit anti-democratic chiar mai profund.

Ca sa fim corecti, astfel de forte nu sunt inca la putere in majoritatea tarilor europene, dar ele devin mai populare aproape peste tot: Frontul National al lui Le Pen in Franta, Liga Nordului a lui Matteo Salvini in Italia, Partidul Independent al lui Nigel Farage in Marea Britanie (UKIP). Toate vad un model in capitalismul de stat nonliberal din Rusia si in Putin un lider demn de admiratie si emulatie. In Germania, Olanda, Finlanda, Danemarca, Austria si Suedia, de asemenea, popularitatea partidelor populiste, anti-europene, anti-imigratie, de dreapta este in crestere.
Majoritatea acestor partide tind sa fie social conservatoare. Dar politicile lor economice-anti-piata si teama ca capitalismul liberal si globalizarea vor eroda identitatea si suveranitatea nationala- au multe elemente in comun cu partidele populiste de stanga, cum ar fi Syriza in Grecia (inainte de capitularea in fata creditorilor ), Podemos in Spania,  Miscarea Cinci Stele din Italia si chiar cu programul castigator al liderului laburistilor, Jeremy Corbyn.  Mesajele comune ale dreptei populiste si ale partidelor de stanga ar putea fi sintetizate in urmatoarele idei: Stop austeritatii, controlul si reglementarea mai stricta a bancilor, banci de investitii cu capital autohton, renationalizari, un stat puternic, mai multa suveranitate, buget construit pe nevoile tarii, fara constrangeri externe, renegocieri  ale Tratatului, restructurari de datorii externe, etc,etc

Intradevar, la fel ca multi suporteri ai partidelor “radicale” de stanga din 1930 care au avut un traseu de inversare a politicii si au sfarsit prin sustinerea partidelor autoritare de dreapta, ideologiile economice ale partidelor populiste de dreapta de azi si a celor de stanga ”radicala”par sa convearga in multe feluri.

In 1930, stagnarea economica si recesiunea au condus la ascensiunea lui Hitler in Germania, Mussolini in Italia si Franco in Spania (printre alti autoritarieni). Brandul specific de azi al acestor partide nu are cum sa fie la fel de virulent ca in anii 1930, dar corporatismul economic al acestora si stilul autocratic sunt similare.

Revenirea in forta a populismului nativ, nationalist nu este surprinzatoare: stagnarea economica, somajul ridicat, inegalitatile in crestere si saracia, lipsa de oportunitati si teama nascuta de imigrantii si minoritatile ce reclama joburi si venituri a oferit acestor forte un mare impuls. Aversiunea fata de globalizare-si fata de circulatia libera a produselor, serviciilor, capitalului, muncii si tehnologiilor care au venit odata cu globalizarea-care acum a inflorit in multe tari este de asemenea o hrana pentru demagogia nonliberala.

Daca regresul economic devine cronic iar somajul si salariile nu-si vor reveni curand, partidele populiste pot ajunge foarte aproape de putere in destule tari europene. Mai rau, zona euro poate intra din nou intr-o perioada de risc, odata cu iesirea eventuala a Greciei ce poate declansa efectul de domino capabil sa conduca la spargerea eurozonei. De asemenea, iesirea Angliei ar putea provoca o des-integrare europeana, cu riscurile inerente aditionale ale dezintegrarii insasi a unor tari (UK, Spania, Belgia)

Ce putem retine de aici este potentiala apropiere de mesaj a partidelor populiste de dreapta si a celor de stanga “radicala”. In conditiile in care social democratia face casa buna cu neoliberalii in majoritatea tarilor europene, ramane mare, scrisa cu rosu pe perete alb, intrebarea: Cine va sustine mai departe democratia liberala, valoare determinanta a ideologiei social democrate?

II. Si totusi, cum s-a ajuns la aceasta situatie?

 1 Partidele democrat liberale de dreapta, toate de tip neoliberal in aceasta epoca industriala si-au asociat un crez nescris, dar prezent in guvernarile lor, conform caruia: Dumnezeu este tehnologia iar Duhul Sfant este eficienta. In numele eficientei se ajunge la inegalitati majore in societate, la disparitia solidaritatii, spiritului umanitar si in ultima instanta la lipsa coeziunii sociale. Aceasta rezultanta coincide cu tinta unei guvernari mondiale in care se remarca lipsa omogenitatii natiunilor, lipsa democratiei, lipsa guvernelor nationale, lipsa frontierelor (Francois Fillon); Europa se afla deja pe acest drum.

Capitalismul actual prin mijloacele financiare folosite se bazeaza pe scheme Ponzi prin care se rostogolesc imprumuturile de la o banca la alta, de la un termen la altul si pe de alta parte pe o imensitate de instrumente derivative folosite care depasesc de cateva ori PIB-ul mondial. Aceste doua aspecte dovedesc caracterul complet nesanatos al neoliberalismului. Scadenta la aceste actiuni ca si cresterea inegalitatilor vor conduce mai devreme sau mai tarziu la implozia capitalismului ajutat si de educatia din ce in ce mai precara a tinerei generatii provenite din medii sarace sau paupere, aflate in imposibilitatea apelarii la o educatie de buna calitate

Persistenta inegalitatilor va lipsi economia de multiplicatorul lui Keynes, intrucat valoarea adaugata se va indrepta din ce in ce mai mult inspre elite

In numele eficientei a fost posibil in contextul globalizarii accelerate ca democratia sa slabeasca si sub imperiul goanei dupa profit, sa apara elite politice hotarate sa doreasca folosirea statului intr-un mod autoritar. Probabil ca altii, non-decidenti vor fi dispusi sa renunte de buna voie la democratie si la consultare si dialog in virtutea promisiunii bunastarii.

2.Partidele democrate de centru stanga, social democrate ajunse sa coguverneze cu liberalii sau chiar singure la guvernare si-au parasit atributele si mesajul propriu  si au aderat din conformitate comunitara si comoditate la dispozitiile CE de tip popular-german. Asa a fost posibila restructurarea pietei muncii, eliminarea sau diminuarea dialogului social, capcana ocuparii agendei politice a stangii excesiv cu problema apararii minoritatilor. Majoritatea se pierde ca preocupare. Sub imperiul sloganului de flexibilizare a pietii muncii ceruta de nevoia de competitivitate in crestere, social democratii si-au refacut legislatia muncii punand accent pe contractele de munca pe perioada determinata si pe negocieri angajat-patron in absenta unor reguli majore preexistente la nivel global.(desfiintarea contractelor colective la nivel de tara). Actualele partide de stanga denumite peiorativ drept radicale sau extremiste reprezinta de fapt unicele forme de manifestare ale stangii europene. Social democratia si-a pierdut mare parte din fundalul in care evolua si anume aspectul democratic al societatii.

3 Democratia liberala in curs de contestare in numele eficientei economice, pe altarul globalizarii

Democratia presupune informarea corecta a cetatenilor, manifestarea libera a nemultumirilor acestora si a oponentei fata de masurile politice si administrative. Democratia, asa cum s-a manifestat ea la inceputuri in Atena presupunea inflorirea stiintei, culturii, crea terenul propice dezvoltarii umane individuale si colective. Democratia ateniana la inceputuri se baza in primul rand pe ideea de egalitate in fata legii. Aceasta idee si-a facut loc atat de intens in societate incat chiar si Pericle a introdus-o in cuvantarea celebra a aceastuia, Discursul funerar al lui Pericle de la sfarsitul primului an al razboiului peloponezian. Discursul a marcat apogeul Atenei democratice. Dupa aceea s-a instalat plutocratia ai carei filozofi au fost Socrates, Platon si Aristotel. Aceasta in timp a fost invinsa de alte plutocratii autoritare si democratia exemplara ateniana a luat sfarsit. O alta democratie a aparut ceva mai tarziu in timpul Romei republicane. Din pacate imperiul ce a urmat a adus declinul..

Azi, democratia a fost in mare masura confiscata de plutocratie, mai putin factorul drepturile omului ce tine de democratia individuala si mai mult democratia colectiva reprezentata de respectarea promisiunilor cu care s-a castigat puterea. EMU a presupus cedarea de suveranitate colectiva in multe domenii ceea ce a dus la stergerea democratiei colective in mare masura. Democratia este confiscata de catre plutocrati in numele eficientei economice care in loc sa vina cu solutia executiva a unui stat reglementator puternic vine cu solutia unui stat autoritar cu profund caracter militar, politienesc. Exemplele Rusiei, cum am aratat mai sus, in subsidiar al Chinei sau Singaporelui, sunt folosite de partidele populiste de dreapta in legatura cu promisiunea prosperitatii economice, fara sa se precizeze a cui prosperitate. Si totusi, manifestarea plenara a democratiei ar putea inlocui ca rezultate disparitia stangii sau la limita chiar a ideologiilor slab manifestate in ultimii ani, in ultima instanta..

III  Poate fi stopat acest trend distrugator al omenirii?

Nu ma pot pronunta asupra posibilitatii temporizarii ritmului globalizarii; este o ecuatie cu prea multe necunoscute. Pot spune insa ca de-a-lungul timpului Social Democratia a fost cel mai aproape de ideea de sustinere a democratiei in capitalism, in scopul temperarii, civilizarii acestuia. Asa, in adormire cum se manifesta azi Social Democratia nu are capacitatea angrenarii lucratorilor si populatiei sa iasa din izolare si pasivitate fapt ce corodeaza pana la distrugere opiniile si manifestarea lor prin formele specifice: manifestari de strada, greve. Daca grevele pe fondul unor legislatii diferite si a prezentei somajului sunt mai putin eficiente si poate chiar in detrimentul populatiei, manifestarile publice si-au pastrat rolul lor. Pe de alta parte Social Democratia, fie ca va continua sa se numeasca asa sau va avea un alt nume, sa-i spun generic”Noua stanga” va trebui sa se reinventeze in sensul stabilirii unor obiective minimale dar comune tuturor tarilor Uniunii Europene, sau in sens mai larg, europene. Cu alte cuvinte, Noua Stanga ar trebui sa se formeze in jurul unui Compact Social Democrat European avand in vedere ca problema este de natura global europeana. Aceasta optiune ar trebui sa opereze cel mai aproape de planul in care au aparut probleme de netolerat intr-o societate democratica bazata pe democratie liberala. Acest Compact ar reprezenta in termeni mai tehnici un loc geometric al stangii europene.

IV   Constructia obiectivelor ar trebui sa porneasca de la ideile urmatoare:

·         in privinta capitalului e nevoie de lupta, de schimbarea regulilor si nu de acomodarea lui.

·         Acceptarea trilemei mondiale conform careia intr-o uniune monetara un stat nu poate dispune simultan de democratie, suveranitate si integrare, ci de maximum doua din aceste valori. Daca gandim ca democratia ramane valoarea de electie care poate substitui cel mai bine ideologia social democrata de secol 20, atunci metodele politice vor fi de evaluare a gradului de integrare, adica mai multa sau mai putina Europa, rolul ECB, revederea rolului bancilor nationale in special in calitatea acestora de creditor de ultima instanta, revederea Pactului Fiscal, etc. Respectarea votului majoritar din state, dovada prima a existentei democratiei va presupune si mai multa suveranitate in acord cu optiunea majoritatii populatiei.

·         Uniunea Europeana va trebui sa revina la scopul initial al infiintarii sale, adica construirea unei Europe a egalilor. In acest sens ideea de tari exportatoare care fiinteaza in paralel cu tari-piete de desfacere trebuie sa dispara. Daca reindustrializarea in cazul tarilor estice in special este o solutie, ea sa se faca atat prin nationalizari cat si prin forme locale sau centralizate de QE. Ideea de state donoare de energie si altele receptoare in cadrul Uniunii energetice europene trebuie revazuta in sensul ca pretul comun de achizitionare de pe piata sa fie corelat cu puterea de cumparare din tara respectiva. Actuala liberalizare pare a devansa realitatea. Liberalizarea pretului la gaz metan trebuie sa urmareasca aceleasi conditionari. Vanzarea pamanturilor agricole sa ramana un obiectiv la latitudinea statelor si nu o obligatie.

·         Revenirea la dialogul social in privinta contractelor colective de munca, a conditiilor de munca si a salarizarii muncii. Forma finala de parafare a tratatului de comert cu SUA (TTIP) are nevoie de acordul sindicatelor.

·         Sustinerea in continuare a austeritatii, cu deosebire in statele sud-est europene nu poate produce crestere nici pe termen mediu, nici lung

·         Este necesara abordarea sistemelor de fiscalitate care reduc cel mai mult inegalitatile din societate. Exemplele tarilor nordice induc nevoia fiscalizarii diferentiate a veniturilor si averilor.

V  Concluzii

Democratia liberala este inca un imperativ al societatilor bazate pe respectul drepturilor omului, societati de tip umanist, coezive, constituite  pe natiuni distincte. Daca asupra trendului globalizarii este dificil de intervenit la nivel european sau global, mentinerea in limite suportabile ale capitalismului orientat spre eficienta nelimitata si profit in permanenta crestere, o poate face politicul care trebuie  sa creeze si sa mentina o balanta coeziva a societatii prin incurajarea manifestarilor de tip contrapondere  la dezechilibrul periculos creat in prezent de dominatia capitalului.  Acest lucru este posibil prin refacerea unei stangi europene cu obiective acoperitoare noilor dezechilibre aparute.

Eventualul esec al actiunii decisive in acest sens va determina si esecul statului pacifist, integrat, globalizat, supra-national care este Uniunea Europeana si exacerbarea regimurilor nationaliste distopice. Imaginea unor astfel de spatii a fost descrisa in opere literare cum ar fi 1984 a lui Orwell, Curajoasa lume noua a lui Aldous Huxley sau ultimul roman al lui Michael Houellebeck, Resemnarea. Sa speram ca acestea raman doar idei ale paginilor tiparite.

            Multumesc prietenului meu fCh pentru interesantele discutii avute pe aceasta tema.

                                                                                               Smaranda Dobrescu

Note bibliografice: Europe’s Politics Of Dystopia, Nouriel Roubini, Social European Journal, 31 octombrie 2015

.